ICCJ. Decizia nr. 5309/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5309/2010
Dosar nr. 16226/3/2009
Şedinţa publică de la 30 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.F.N., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea raportului de evaluare a performanţelor individuale pentru anul 2008, astfel cum a fost modificat la data de 11 februarie 2009 şi anularea rezultatului din 20 martie 2009 dat de Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, M.A.C., contestaţiei la raportul de evaluare.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, la data de 15 ianuarie 2009, a fost întocmit raportul de evaluare a performanţelor sale profesionale, pentru perioada 01 ianuarie 2008-31 decembrie 2008 de către directorul general al inspecţiei de integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, E.I., în calitate de evaluator, iar prin acest raport i-a fost acordat calificativul „ foarte bine”.
Ulterior, la data de 11 februarie 2009, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 108 alin. (2) din H.G. nr. 611/2008 (până la 31 ianuarie 2009) Secretarul General al Agenţiei Naţionale de Integritate, H.G., în calitate de contrasemnatar, a modificat în mod abuziv nota şi calificativul acordate iniţial de evaluator şi i-a acordat calificativul „nesatisfăcător”.
Prin adresa din 20 martie 2009, Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate i-a comunicat soluţia de respingere a contestaţiei formulată împotriva modificării din raportul de evaluare.
Reclamantul a criticat actul administrativ contestat, susţinând că temeiurile reale care au stat la baza modificării evaluării profesionale au vizat înlăturarea sa din funcţia deţinută, din cauza unui memoriu pe care l-a adresat la data de 11 februarie 2009 membrilor Consiliului Naţional de Integritate, prin care a adus la cunoştinţă acestora faptul că Secretarul General din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, H.G., a comis o serie de ilegalităţi, după ce, la data de 05 februarie 2009 a obţinut un act de avertizare în interes public, conform art. 3 lit. a) din Legea nr. 571/2004, de la T.I. România.
Reclamantul a mai arătat că, anterior emiterii actului contestat, s-a încercat din partea conducerii înscenarea unor abateri disciplinare, pentru concedierea sa din funcţie pe motive disciplinare fiind întocmit raportul din 11 martie 2009 de Comisia de disciplină constituită la nivelul Agenţiei Naţionale de Integritate, iar la data de 03 aprilie 2009 nu a fost primit în instituţie din ordinul Secretarului General, H.G.
Reclamantul a susţinut că, la data de 18 martie 2009, prin ordinul nr. 684/2009 emis în baza art. 99 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999, republicată, s-a dispus încetarea raporturilor sale de serviciul prin eliberarea sa din funcţie.
Raportul de evaluare ce a stat la baza acestui ordin arată că a fost modificat fără a exista un motiv imputabil activităţi profesionale desfăşurate ca director al Inspecţiei de Integritate, prin micşorarea notelor acordate iniţial de la 5 la 2,5 şi chiar la nota 1 printr-o motivare făcută dintr-o frază stereotipă conţinând termeni de maximă generalitate.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere pentru lipsa procedurii administrative prealabile, excepţia prematurităţii şi excepţia tardivităţii formulării celui de al doilea capăt de cerere.
Prin sentinţa nr. 2116 din 04 iunie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi în considerarea nivelului ierarhic al pârâtei de autoritate publică centrală.
La Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ fiscal, cauza a fost înregistrată la data de 12 iulie 2007.
Prin cererea formulată, la termenul de judecată din 11 noiembrie 2009, pârâta Agenţia Naţională de Integritate a solicitat suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât prin adresa înregistrată în 26 august 2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a comunicat începerea urmăririi penale împotriva învinuitului B.F.N. pentru infracţiunea de fals, fals în declaraţii prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 291 şi 292, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în legătură cu serviciul.
Cererea de suspendare a fost respinsă de instanţă la termenul de judecată din 11 noiembrie 2009.
Prin sentinţa nr. 1970 din 28 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere, ca neîntemeiat, a respins excepţia prematurităţii şi excepţia tardivităţii formulării capătului doi de cerere ca neîntemeiate, iar pe fond a respins acţiunea formulată de reclamantul B.F.N. ca neîntemeiată.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii primului capăt de cerere, s-a constatat că actul administrativ normativ, H.G. nr. 611/2008 reglementează modalitatea de exercitarea a dreptului funcţionarului public de a contesta pe cale administrativă rezultatul evaluării.
Autoritatea pârâtă a invocat excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea raportului de evaluare a performanţelor individuale pe anul 2008, dar prevederile din H.G. nr. 611/2008 menţionate anterior nu dispun cu privire la modalitatea de exercitare a dreptului funcţionarului public de a solicita instanţei anularea actului administrativ.
H.G. nr. 611/2008 stabileşte o procedură prealabilă specială obligatorie, conform accepţiunii dată de art. 109 C. proc. civ., iar reclamantul a urmat această procedură prealabilă, prin faptul că a adresat conducerii autorităţii pârâte o contestaţie împotriva actului administrativ atacat injustiţie.
Susţinerile pârâtei, că reclamantul nu putea contesta raportul de evaluare şi că putea contesta exclusiv soluţia dată contestaţiei în calea administrativă de atac nu a putut fi reţinută în raport de art. 120 alin. (4) din H.G. nr. 611/2008, care prevede că funcţionarul public nemulţumit de modul de soluţionare a contestaţiei se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii.
Conform art. 1 din Legea nr. 554/2004, reclamantul a contestat atât raportul de evaluare, cât şi actul prin care i s-a comunicat soluţia dată în calea administrativă de atac.
Cu privire la excepţia prematurităţii formulării celui de al doilea capăt de cerere, în sensul că reclamantul a depus o plângere prealabilă conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 la data de 09 aprilie 2009 şi a formulat acţiunea în justiţie la data de 15 aprilie 2009 înainte de împlinirea termenului de 30 de zile stabilit de lege, se constată că susţinerile pârâtei sunt neîntemeiate.
În speţă, reclamantul a contestat raportul de evaluare a performanţelor profesionale conform procedurii administrative reglementată de H.G. nr. 611/2009, astfel că nu mai era necesară parcurgerea unei alte proceduri prealabile conform art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la excepţia tardivităţii contestării raportului de evaluare s-a constatat că acest aspect şi anume contestarea administrativă tardivă a raportului de evaluare a fost avut în vedere la pronunţarea celui de-al doilea act contestat în prezenta cauză, „rezultatul dat de Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate contestaţiei formulată împotriva raportului de evaluare din 20 martie 2009”, în sensul respingerii ca tardivă a contestaţiei administrative, dar această împrejurare nu poate conduce şi la respingerea acţiunii în justiţie ca tardiv formulată.
Pe fondul cauzei s-au reţinut următoarele:
Evaluarea s-a realizat în intervalul prevăzut de lege: 01-31 ianuarie 2008 şi a fost consemnată în raportul de evaluare şi doar modificarea raportului a fost făcută după data de 31 ianuarie 2008.
Legea nu distinge cu privire la acest aspect (cu referire la normele din H.G. nr. 611/2008), iar pe de altă parte, nici chiar prevederile art. 108 nu reglementează sancţiuni în privinţa depăşirii termenului stabilit la 31 ianuarie 2008 pentru evaluare.
Referitor la critica adusă de reclamant actului contestat în ceea ce priveşte lipsa calităţii legale de contrasemnatar al actului a Secretarului General, H.G., s-au reţinut următoarele:
Secretarul General este „un demnitar din subordinea conducătorului instituţiei publice” conform accepţiunii dată de art. 118 alin. (2) din H.G. nr. 611/2008 astfel că s-a constatat că susţinerea reclamantului cu privire la lipsa calităţii legale a contrasemnatarului actului contestat este neîntemeiată.
Criticile aduse pe fondul actului contestat în sensul că nu a existat la nivelul Agenţiei Naţionale de Integritate un raport negativ privind activitatea Inspecţiei de Integritate pe care reclamantul a condus-o, în sensul că nu au fost sesizări la efectuarea peste termen ori necorespunzător a vreunei lucrări încredinţate, nu au putut fi reţinute.
S-a reţinut că evaluarea se face asupra activităţii efectiv prestate şi nu asupra împrejurării dacă persoana evaluată a avut sesizări ori rapoarte negative.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs B.F.N.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat, în esenţă, următoarele:
Prima instanţă a reţinut că a fost depusă cu întârziere contestaţia administrativă, astfel că nu mai poate beneficia de analizarea pe fond a contestaţiei, cu toate că a făcut dovada că a depus-o în termen legal, însă pârâta, cu rea-credinţă, nu a ţinut cont deoarece era obligată, conform art. 120 alin. (1) din H.G. nr. 611/2008 să prezinte referatele întocmite de către funcţionarul public evaluat, de evaluator şi de contrasemnatar, însă în mod intenţionat nu a răspuns la contestaţie pentru că nu avea cum să motiveze modificarea aprecierii de serviciu.
Prima instanţă a reţinut că evaluarea s-a efectuat în perioada 01-31 ianuarie 2009, iar modificarea raportului a fost făcută după data de 31 ianuarie 2009, fără să ţină seama de prevederile art. 108 pct. 5 din H.G. nr. 611/2008 care interzic evaluarea în situaţia în care raportul de serviciu este suspendat, or la data de 11 februarie 2009 el se afla în situaţia prevăzută de art. 94 lit. h) din Legea nr. 188/1999.
Conform primei instanţe, evaluarea se face asupra activităţii efectiv prestate şi nu asupra împrejurării că persoana evaluată a avut sesizări ori rapoarte negative, ignorând însă că evaluatorul, în urma activităţii efectiv prestată i-a acordat calificativul „foarte bine” fiind notat cu nota maximă.
Prima instanţă a mai reţinut că Secretarul General al Agenţiei Naţionale de Integritate a solicitat evaluatorului să-i comunice o serie de lucrări şi date vizând activitatea reclamantului, cu toate că o astfel de solicitare nu mai formulase cu privire la niciun alt angajat al instituţiei.
Din răspunsul evaluatorului a rezultat ce lucrări i-au fost repartizate şi ce activităţi a desfăşurat. Nu i-au fost repartizate procese-verbale de contravenţie din cauza lipsei de timp de a rezolva astfel de lucrări, însă este de reţinut că el este cel care a conceput procesele-verbale de contravenţie şi care i-a instruit pe inspectorii de integritate în privinţa completării acestor documente, precum şi în privinţa aplicării prevederilor O.G. nr. 2/2001.
Prima instanţă a reţinut de asemenea că în urma informaţilor primite, contrasemnatarul raportului a constatat corect că aprecierile consemnate în raport nu corespund realităţii şi a dispus modificarea raportului de evaluare, însă nu este lămurit ce apreciere nu corespunde realităţii, în condiţiile în care contrasemnatarul nu a indicat niciun motiv concret.
De asemenea, Curtea a mai reţinut că adresa din 20 martie 2009, însă această afirmaţie este contrazisă, precum şi că reclamantul s-a adresat conducerii după expirarea termenul legal, astfel că în mod corect a fost respinsă contestaţia ca tardiv formulată.
Recursul este nefondat.
Reclamantul, funcţionar public în cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, a contestat raportul de evaluare a performanţelor sale profesionale pentru anul 2008 şi soluţia Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate de soluţionare a contestaţiei formulată împotriva respectivului raport de evaluare.
În procedura administrativă, Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate a respins contestaţia formulată de reclamant împotriva evaluării sale, astfel cum a fost modificată la data de 11 februarie 2009.
Având în vedere că potrivit art. 120 alin. (4) din H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, ceea ce se contestă în faţa instanţei de contencios administrativ este soluţia dată contestaţiei formulate împotriva evaluării, că şeful instituţiei a respins ca tardivă contestaţia formulată de către domnul B.F.N. şi că, de asemenea, prima instanţă prin sentinţa recurată a reţinut că reclamantul a contestat raportul de evaluare, cu depăşirea termenul legal, instanţa de control judiciar se va limita a examina hotărârea atacată doar sub acest aspect, astfel că motivele de recurs ce vizează alte chestiuni decât regularitatea formulării contestaţiei în procedura administrativă nu vor fi analizate.
Conform pieselor dosarului, observă Înalta Curte, raportul de evaluare i-a fost comunicat reclamantului la data de 09 martie 2009, având posibilitatea să-l conteste în 5 zile calendaristice de la luarea la cunoştinţă, conform art. 120 alin. (2) din H.G. nr. 611/2008. În pofida acestei dispoziţii legale, reclamantul a depus contestaţia abia la 17 martie 2009, tardiv. Reclamantul susţine că a făcut dovada formulării în termen a contestaţiei, însă apărarea sa nu poate fi reţinută. Astfel, este redată o discuţie lipsită de relevanţă pentru chestiunea în discuţie, iar la filele aflate la dosarul Curţii de Apel Bucureşti se află copia contestaţiei, datată într-adevăr la 13 martie 2009, dar înregistrată la Agenţia Naţională de Integritate în 17 martie 2009 şi un referat, datat de către reclamant tot 13 martie 2009, dar înregistrat, de asemenea, în 17 martie 2009.
În concluzie, chiar pe înscrisurile la care se referă reclamantul se află aplicată ştampila instituţiei, cu data de 17 martie 2009, ceea ce dovedeşte tardivitatea formulării contestaţiei în raport de prevederile art. 120 alin. (2) din H.G. nr. 611/2008.
Faţă de cele ce preced, rezultă că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, astfel că Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.F.N. împotriva sentinţei nr. 1970 din 28 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5307/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5310/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
