ICCJ. Decizia nr. 5311/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5311/2010
Dosar nr. 1739/44/2009
Şedinţa publică de la 30 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 suspendarea provizorie a ordinului nr. 3079 din 27 noiembrie 2009 emis de acesta prin care s-a dispus încetarea aplicabilităţii ordinului nr. 2736 din 02 noiembrie 2009 şi a contractului de management încheiat la data de 27 octombrie 2009.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a ocupat funcţia de Director Coordonator în cadrul Oficiului de Studii Pedologice şi Agrochimice Vrancea, începând cu data de 02 noiembrie 2009, urmare a emiterii de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a Ordinului nr. 2763 şi încheierii contractului de management din data de 27 octombrie 2009.
A menţionat reclamantul că numirea în funcţia de director coordonator în cadrul Oficiului de Studii Pedologice şi Agrochimice Vrancea prin ordinul mai sus amintit s-a realizat cu respectarea întocmai a prevederilor art. 3 alin. (4) coroborat cu art. 4 din O.U.G. nr. 37/2009.
Prin ordinul nr. 3079 din 27 noiembrie 2009, reclamantul a fost revocat din funcţie, fiind invocată o sentinţă a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a dispus suspendarea executării unui alt ordin al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, sentinţă ce îl vizează pe fostul director.
A mai arătat reclamantul că în ceea ce priveşte regimul juridic aplicabil în calitate de director coordonator, potrivit art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 37/2009 şi art. 4 alin. (7) din O.U.G. nr. 105/2009, contractul de management încheiat de acesta este asimilat de lege contractului individual de muncă.
S-a mai precizat că, datorită ordinului nr. 3079 din 27 noiembrie 2009, reclamantul a fost lipsit de un drept fundamental – dreptul de a primi un salariu. Lipsa salariului constituie un vădit prejudiciu.
Un alt aspect al prejudiciului îl constituie cariera profesională.
Prin sentinţa nr. 15 din 19 ianuarie 2010, Curtea de Apel Galaţi a admis acţiunea formulată de reclamantul B.D., a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 3079 din 27 noiembrie 2009 emis de Ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, până la soluţionarea pe fond a cauzei.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a constatat că există puternice îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ atacat, pornind chiar de la premisa posibilităţii revocării unilaterale a unui contract bilateral aşa cum este contractul intervenit între reclamant şi autoritatea pârâtă.
În privinţa pagubei iminente, s-a reţinut că afectarea dreptului la muncă al reclamantului, precum şi imposibilitatea obţinerii veniturilor salariale din funcţia deţinută pot fi considerate de natură a-i produce acestuia un prejudiciu viitor şi sigur.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Galaţi a declarat recurs Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, criticând-o pentru nelegalitate.
În esenţă, în motivarea recursului, pârâtul a invocat art. 105 alin. (2) C. proc. civ., susţinând că citarea sa în faţa primei instanţe s-a făcut cu nerespectarea formelor legale, în acest fel, producându-i-se o vătămare în sensul împiedicării sale în formularea apărărilor, şi că prin aceasta a fost încălcat principiul contradictorialităţii. În concret, pârâtul a susţinut că nu a fost citat la Curtea de Apel Galaţi pentru termenul când s-a judecat pricina, prima instanţă omiţând ca în prealabil pronunţării hotărârii să verifice procedura de comunicare a actelor de procedură cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, prevăzută de art. 89 şi urm. C. proc. civ. De asemenea, pârâtul a mai arătat că prima instanţă a reţinut că, în speţă, au fost întrunite condiţiile cumulative ale suspendării actelor administrative, cu toate că nu era evidentă vreo îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ contestat, în condiţiile în care ordinul nr. 3079 din 27 noiembrie 2009 a fost emis în executarea unei hotărâri judecătoreşti. În fine, a mai susţinut pârâtul, nici condiţia pagubei iminente nu este îndeplinită în cauză deoarece lipsirea reclamantului de drepturile salariale aferente funcţiei de conducere nu îi produce acestuia o pagubă imposibilă sau greu de reparat, pe de o parte, iar pe de altă parte, în ipoteza în care instanţa ar constata nelegalitatea actului administrativ contestat, cu ocazia judecării fondului, ar dispune acordarea drepturilor băneşti de care a fost lipsit după eliberarea din funcţie.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse, consecinţă a neîndeplinirii condiţiilor cumulative consacrate în Legea nr. 554/2004. În ceea ce priveşte critica întemeiată pe prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., aceasta este nefondată, având în vedere că la fond au fost acordate două termene de judecată, primul, la 15 decembrie 2009, iar al doilea la 19 ianuarie 2010, de fiecare dată pârâtul fiind legal citat conform înscrisurilor de la dosarul cauzei.
Înalta Curte constată că în art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt fixate condiţiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiţii cumulative: a) condiţia declanşării procedurii administrative prealabile, b) condiţia cazului bine justificat şi c) condiţia prevenirii unei pagube iminente.
În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, Curtea observă că, această exigenţă legală trebuie interpretată în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin cazuri bine justificate, se precizează în textul legal mai sus menţionat, se înţeleg „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”.
Judecătorul fondului a reţinut în mod greşit că cerinţa cazului bine justificat este îndeplinită în speţă, pe considerentul că există puternice îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, în condiţiile în care pârâtul a revocat unilateral contractul de management încheiat între Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi reclamant, cu toate că în discuţie era suspendarea executării unui act unilateral de autoritate, ordinul nr. 3079 din 27 noiembrie 2009, în privinţa căruia prima instanţă nu a observat existenţa unui argument juridic aparent valabil în contestarea legalităţii acestuia.
În lumina prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu ocazia analizei sumare a legalităţii ordinului atacat, Înalta Curte constată că în speţă nu se poate vorbi de o aparenţă de nelegalitate a respectivului ordin, nr. 3079 din 27 noiembrie 2009, în condiţiile în care acesta a fost emis în executarea unei sentinţe judecătoreşti pronunţate în Dosarul nr. 1578/44/2009 al Curţii de Apel Galaţi, ale cărei dispoziţii erau obligatorii pentru pârât.
Referitor la condiţia iminenţei producerii unei pagube, de asemenea, Legea contenciosului administrativ conţine o definiţie a ei. În termenii art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înţelege „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public”.
Având ca reper textul legal precitat, rezultă că nu se poate vorbi de iminenţa unei pagube deoarece prin emiterea ordinului nr. 3079 din 27 noiembrie 2009 reclamantul nu a fost lipsit de venituri salariale, acesta continuând să-şi desfăşoare activitatea pe o funcţie de execuţie în cadrul aceleiaşi instituţii şi, astfel, să realizeze venituri.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a-l admite ca atare, potrivit art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, în consecinţă, să modifice sentinţa atacată în sensul respingerii cererii reclamantului B.D., ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei nr. 15 din 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge ca nefondată cererea reclamantului B.D.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5310/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5312/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
