ICCJ. Decizia nr. 5310/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5310/2010
Dosar nr. 2018/33/2009
Şedinţa publică de la 30 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta K.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj constatarea calităţii de beneficiari ai prevederilor Legii nr. 189/2000, atât a părinţilor săi T.M. şi T.K., cât şi a sa şi acordarea drepturilor prevăzute de actul normativ menţionat, începând cu data de 29 iulie 2009, dată la care reclamanta şi-a înregistrat dosarul la Casa Judeţeană de Pensii Cluj, pe perioada 28 septembrie 1943-aprilie 1945.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în luna noiembrie 1941, părinţii săi, T.M. şi T.K. s-au refugiat din localitatea Săvădisla, în localitatea Cluj-Napoca.
A mai precizat reclamanta, că s-a născut la 28 septembrie 1943, în perioada în care părinţii săi erau în refugiu.
S-a mai precizat că la data de 29 iulie 2009, reclamanta a înregistrat cererea prin care a solicitat acordarea drepturilor cuvenite conform Legii nr. 189/2000.
Pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii acţiunii.
În motivarea excepţiei, s-a arătat că reclamanta a mai depus un dosar înregistrat sub nr. 41489 din 13 mai 2008, în care i s-a comunicat, în data de 11 iulie 2008, soluţia de respingere nr. 23078 din 20 iunie 2008.
Astfel, s-a susţinut de către pârâtă, că raportat la dispoziţiile art. 7 pct. 4 din Legea nr. 189/2000, contestaţia trebuia formulată în termen de 15 zile de la comunicare.
Ulterior, reclamanta a formulat o nouă cerere în 29 iulie 2009, însă aceasta i-a fost clasată, având acelaşi conţinut cu cea la care se răspunsese anterior.
La termenul de judecată din data de 10 februarie 2010, reclamanta şi-a precizat acţiunea, arătând că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâtei la emiterea unei hotărâri în temeiul Legii nr. 189/2000, urmare a refuzului nejustificat de a-i răspunde la cererea din 29 iulie 2009.
Urmare a acestor precizări, la termenul de judecată din 10 februarie 2010, Curtea a respins excepţia tardivităţii acţiunii, considerând că faţă de lipsa unui răspuns al Casei Judeţene de Pensii Cluj, demersul său juridic apare ca fiind făcut în termen, nefiind incidente dispoziţiile art. 7 pct. 4 din Legea nr. 189/2000, ci ale Legii nr. 554/2004.
Prin sentinţa nr. 94 din 03 martie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea aşa cum aceasta a fost precizată şi a dispus obligarea pârâtei la soluţionarea cererii reclamantei înregistrată în 29 iulie 2009 şi să emită o hotărâre în care să analizeze incidenţa Legii nr. 189/2000.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut, în esenţă, că soluţia clasării cererii reclamantei apare ca nelegală în condiţiile în care nici O.G. nr. 105/1999 şi nici Legea nr. 189/2000 nu reglementează această instituţie juridică.
Curtea a apreciat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, fiind vorba despre un refuz nejustificat de a soluţiona o cerere.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea căii de atac, s-a arătat că un simplu răspuns dat reclamantei, având în vedere faptul că în noul dosar nu a apărut niciun element nou, este suficient. În caz contrar, susţine recurenta, se încalcă prevederile art. 10 din O.G. nr. 27/2002.
Recursul nu este fondat.
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ. şi raportat la criticile recurentei-pârâte, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi primite, în considerarea celor în continuare arătate:
Intimata-reclamantă K.E. a depus la Casa Judeţeană de Pensii Cluj cererea înregistrată în 29 iulie 2009, prin care solicita acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, ataşând dosarul cu toate actele de stare civilă necesare.
Pârâta a procedat la clasarea cererii reclamantei, invocând faptul că o cerere similară i-a fost soluţionată acesteia în anul 2008.
Aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, soluţia clasării cererii intimatei-reclamante apare ca nelegală, în condiţiile în care nici dispoziţiile O.G. nr. 105/1999 şi nici cele ale Legii nr. 189/2000 nu reglementează această instituţie juridică.
Pe de altă parte, nu se pot reţine susţinerile recurentei-pârâte, în sensul că procedându-se altfel de către Casa Judeţeană de Pensii Cluj, s-ar încălca prevederile art. 10 din O.G. nr. 27/2002, întrucât în cazul de faţă aceste dispoziţii legale nu-şi găsesc aplicabilitatea.
Mai mult decât atât, se poate constata din actele dosarului faptul că recurenta-pârâtă nu a consemnat în scris această clasare şi nu a comunicat-o intimatei-reclamante pentru a putea fi atacată, ceea ce echivalează cu un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, devenind aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
În acord cu soluţia pronunţată de instanţa de fond, se apreciază că în speţă sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri (…)”.
De asemenea, trebuie precizat că sunt incidente şi dispoziţiile art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 105/1999 conform cărora „Comisia este obligată să se pronunţe asupra cererii în termen de cel mult 30 de zile de la sesizare, printr-o hotărâre motivată”.
Prin urmare, având în vedere dispoziţiile legale menţionate, se constată că intimata-reclamantă a sesizat Casa Judeţeană de Pensii Cluj cu o cerere în data de 29 iulie 2009, iar aceasta a refuzat să-i răspundă în termenul legal.
Susţinerea recurentei că hotărârea nr. 23078 din 20 iunie 2008 se bucură de autoritate de lucru judecat nu poate fi reţinută, întrucât nu este vorba despre o hotărâre judecătorească, ci de o hotărâre emisă de Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
Concluzionând, se apreciază că în mod just instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei K.E., cu consecinţa obligării Casei Judeţene de Pensii la emiterea unei hotărâri în care să se analizeze incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 189/2000, dându-i-se astfel acesteia posibilitatea ca în măsura în care se apreciază că hotărârea respectivă îi vatămă drepturile, să o atace în instanţă.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei nr. 94 din 03 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5309/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 5311/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
