ICCJ. Decizia nr. 5331/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5331/2010
Dosar nr. 326/59/2010
Şedinţa publică de la 30 noiembrie 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 326/59/2010, reclamantul B.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, să se constate că debitul în cuantum de 58.861,860 RON reprezentând sprijin financiar nerambursabil, conform contractului de finanţare din 09 decembrie 2004, astfel cum a fost stabilit şi consemnat de organul de control Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale – Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit este nedatorat şi să se dispună exonerarea reclamantului de la achitarea sumelor pretinse.
A mai solicitat reclamantul, anularea deciziei nr. 1607 din 28 ianuarie 2010 emisă de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale – Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi a procesului-verbal de constatare încheiat la data de 09 decembrie 2009, înregistrat în 17 decembrie 2009 la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.
A mai solicitat, totodată, să se dispună în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi cu privire la suspendarea executării actelor administrativ fiscale atacate până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat următoarele:
În data de 09 decembrie 2009 activitatea desfăşurată de reclamant, în calitate de persoană fizică autorizată, a format obiectului unui control pentru verificarea menţinerii eligibilităţii. În urma controlului i s-a încheiat procesul-verbal de constatare înregistrat în 17 decembrie 2009 la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.
Prin actul de control încheiat s-a reţinut că nu au fost menţinute condiţiile de eligibilitate ale proiectului în perioada cuprinsă între data plăţii finale (24 martie 2005), realizată de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare şi Pescuit şi data controlului la care a fost supus, în sensul că nu au fost respectate prevederile cuprinse în art. 3 pct. 1 şi respectiv în art. 15 pct. 1.
Mai arată reclamantul, că întrucât nu a fost de acord cu cele reţinute în procesul-verbal încheiat, a procedat la contestarea acestuia în termenul legal.
A contestat prin prezenta atât cele reţinute în cuprinsul deciziei, cât şi cele reţinute în cuprinsul procesului-verbal atacat.
Cu privire la cererea de suspendare a executării actelor administrative atacate, consideră că se impune suspendarea executării administrative contestate întrucât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Cu privire la cea de-a a doua condiţie referitoare la necesitatea suspendării executării actelor administrative pentru prevenirea pagubei iminente, reclamantul solicită să se aibă în vedere că printr-o executare silită i se produce o importantă pagubă de ordin material.
Executarea unei asemenea sume pentru reclamant, din cauza cuantumului său ridicat, ar putea duce la incapacitatea de a-i asigura cele necesare traiului şi de a suporta tratamentele medicale necesare ameliorării stării de sănătate.
La termenul de judecată din data de 04 mai 2010, Curtea de Apel Timişoara a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei în soluţionarea cauzei, în raport de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 3-7 şi art. 10 din O.G. nr. 79/2003, astfel cum a fost modificată.
Prin sentinţa nr. 245 din 04 mai 2010, Curtea de Apel Timişoara a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-au reţinut următoarele:
Incidenţa dispoziţiilor C. proc. fisc. pentru recuperarea fondurilor comunitare neneligibile, este reglementată prin art. 3-7 şi art. 10 din O.G. nr. 79/2003.
Raportat la aceste reglementări s-a reţinut că devin aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în materia contenciosului fiscal, competenţa materială a instanţei fiind guvernată de criteriul valoric şi nu de nivelul autorităţii publice care emite un act fiscal.
Prin sentinţa nr. 1154 din 08 septembrie 2010, Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, excepţie invocată de părţi, a declinat competenţa privind soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara şi a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Timiş şi Curtea de Apel Timişoara.
Tribunalul a apreciat că în raport de obiectul acţiunii care constă în anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală, respectiv decizia nr. 1607 din 28 ianuarie 2010, sunt incidente dispoziţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar criteriul valoric avut în vedere este irelevant atâta timp cât se contestă actul administrativ prin care s-a soluţionat contestaţia formulată împotriva titlului de creanţă fiscal.
Soluţionând conflictul negativ ivit între Tribunalul Timiş şi Curtea de Apel Timişoara, Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
După cum se constată din înscrisurile existente la dosarul cauzei, impunerea în litigiu a fost calculată urmare a verificării modului de utilizare de către reclamant a unor fonduri avansate din Fondul European de Garantare Agricolă, în temeiul O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente, utilizate necorespunzător, încheindu-se procesul-verbal de constatare din 17 decembrie 2009 de către pârâtă.
Prin acest proces-verbal s-a constatat că PFA B.G. datorează pârâtei (Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit – prin reorganizarea Agenţiei SAPARD) suma de 58.861,860 RON, reprezentând creanţă principală, penalităţi şi dobânzi conform contractului de finanţare, cu care a fost impus reclamantul în temeiul O.G. nr. 79/2003.
Prin urmare, suma în litigiu a fost calculată în urma verificării modului de utilizare de către PFA B.G. a unor fonduri avansate din Fondul European de Garantare Agricolă, în temeiul O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente, utilizate necorespunzător, astfel cum a fost modificată.
Conform art. 4 alin. (2) din această ordonanţă, creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor.
Procesul-verbal de constatare din 17 decembrie 2009 întocmit de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit reprezintă, potrivit art. 3 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 79/2003, modificată, titlu de creanţă, iar potrivit alin. (4), constituie înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc.
Potrivit art. 3 alin. (6) din O.G. nr. 79/2003, modificată, împotriva titlului de creanţă debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite de C. proc. fisc.
Prin urmare, fiind vorba de recuperarea unei creanţe fiscale asimilate, competenţa materială a instanţei se stabileşte prin aplicarea criteriului valoric stabilit prin textul art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată.
Potrivit art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
Din acest motiv, competenţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal ce soluţionează plângerea împotriva deciziei administrativ fiscale emise în calea administrativă de atac este stabilită în funcţie de suma contestată, conform textului legal amintit şi nu în funcţie de rangul organului emitent al cărui act este atacat în instanţă.
Având în vedere considerentele expuse, cât şi dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei deduse judecăţii şi care formează obiectul conflictului de competenţă, în favoarea Tribunalului Timiş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul B.G. şi pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură în favoarea Tribunalului Timiş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5327/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5332/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
