ICCJ. Decizia nr. 5335/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5335/2010
Dosar nr. 18542/3/2008
Şedinţa publică de la 30 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4438 din 15 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul G.M., instanţa constatând existenta calităţii de lucrător al Securităţii în privinţa pârâtului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că pârâtul a fost angajat al fostei Securităţi, având gradele de locotenent major în anul 1976 şi căpitan în anul 1981 în cadrul Inspectoratului Judeţean Neamţ - Securitatea Municipiului Roman.
S-a mai reţinut că din nota de constatare din 18 aprilie 2008 şi din înscrisurile ataşate la aceasta rezultă că pârâtul, în calitatea sa de ofiţer al Securităţii, a desfăşurat mai multe acţiuni informativ-operative asupra unor persoane care erau urmărite pentru legături cu cetăţeni străini şi pentru activitate ostilă şi comentarii tendenţioase la adresa ţării.
Prima instanţă a apreciat că pârâtul, prin activităţile desfăşurate în calitatea sa de ofiţer al Securităţii, a îngrădit dreptul la viaţă privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Politice şi Civile, îngrădirea acestui drept realizându-se prin contactarea persoanelor urmărite şi efectuarea unor verificări la Securitate, cât şi prin operaţiuni de dirijare a informatorilor, respectiv prin stabilirea sarcinilor ce le revin acestora şi preluarea notelor informative ce conţineau date referitoare la viaţa privată a persoanelor urmărite.
S-a mai reţinut că scopul desfăşurării acestor activităţi a fost cel de susţinere a puterii totalitar comuniste, date fiind activitatea ostilă şi comentariile tendenţioase la adresa ţării ale persoanelor urmărite.
Împotriva sentinţei, a declarat recurs pârâtul G.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. – conform cărora examinarea cauzei se poate face sub toate aspectele şi nu numai în limita motivelor de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Susţine recurentul-pârât, prin motivele de recurs formulate, că în mod greşit instanţa de fond s-a considerat competentă material a soluţiona cauza în contencios administrativ, în speţă fiind vorba de un litigiu de natură strict civilă, şi anume o acţiune în constatare întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., iar pe de altă parte invocă şi excepţia lipsei de interes, precum şi a lipsei calităţii de reprezentant a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi, implicit, lipsa calităţii procesuale active a acestuia în prezenta cauză, acesta neavând un mandat legal de reprezentare, cerut expres de O.U.G. nr. 24/2008.
În plus, recurentul-pârât precizează că instanţa de contencios administrativ nu se putea pronunţa în materia unor acte administrative de comandament militar.
Pe fondul cauzei, recurentul-pârât precizează că în mod neîntemeiat s-a admis acţiunea formulată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sa, atâta timp cât din materialul probator nu rezultă cu caracter neîndoios, cert, că acesta fie la ordin, fie în cadrul măsurilor propuse, proiectate în cadrul supravegherii secrete, nu s-a dedat la acte şi fapte concrete de intimidare, ameninţare, avertizare, conducere sau invitare la sediul organelor de stat, audiere, cercetare, investigaţii sau acţiuni de avertizare personală sau publică, compromitere, difuzare sau prelucrare în cadrul colectivelor de salariaţi sau de conducere din unităţi şi instituţii unde aceştia erau salariaţi.
Mai precizează recurentul-pârât că, în general, activitatea ce a desfăşurat-o ca fost ofiţer de Securitate s-a înscris într-un plan de măsuri, de cele mai multe ori ipotetic întocmit şi rămas pe hârtie, măsuri nematerializate, neexecutate şi nefinalizate, acţiuni care nu au fost de natură să afecteze drepturile civile sau să îngrădească drepturi şi libertăţi fundamentale ale persoanelor vizate.
Prin motivele de recurs formulate, recurentul-pârât invocă şi lipsa de rol activ a primei instanţe, care a trecut la soluţionarea fondului doar pe baza unor înscrisuri insuficiente şi neconvingătoare, concluzionând, într-un mod subiectiv şi lapidar, că se impune admiterea acţiunii.
Critici se aduc de către recurentul-pârât şi actului normativ aplicabil în speţă – O.U.G. nr. 24/2008 pe care o caracterizează ca având un vădit scop politic, străin de ideea de justiţie, fapt ce reiese chiar din motivarea Deciziei nr. 267 din 24 februarie 2009 a Curţii Constituţionale.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins, în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit următoarelor considerente:
Critica vizând necompetenţa materială a instanţei de fond de a se pronunţa în speţă este neîntemeiată, astfel cum în mod corect a stabilit şi instanţa de fond.
Potrivit art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii „Acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia se introduce la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, fiind scutită de taxe de timbru”.
Având în vedere că ne aflăm în faţa unei proceduri speciale reglementată de O.U.G. nr. 24/2008, este exclusă susţinerea recurentului-pârât în sensul că o astfel de acţiune are caracter strict civil cu motivarea că este vorba pur şi simplu de o acţiune în constatare potrivit art. 111 C. proc. civ.
În plus, faţă de această prevedere specială nu este aplicabil nici art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, conform căruia „Nu pot fi atacate în contenciosul administrativ actele de comandament cu caracter militar”.
Cealaltă susţinere a recurentului-pârât, în sensul invocării excepţiei lipsei de interes, a calităţii de reprezentant a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi, implicit, a lipsei calităţii procesuale active a acestuia în formularea acţiunii de faţă, este, de asemenea, neîntemeiată.
Art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 prevede că „Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este autoritate administrativă autonomă cu personalitate juridică, instituţie publică finanţată integral de la bugetul de stat, aflată sub controlul Parlamentului”.
Se observă, aşadar, că însăşi reglementarea din O.U.G. nr. 24/2008 dă posibilitatea intimatului-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii să formuleze astfel de acţiuni prin care se urmăreşte constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, nefiind astfel necesar un mandat special de reprezentare în instanţă.
Cât priveşte interesul pe care Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii îl are în susţinerea unor astfel de acţiuni, acesta este dat de textul art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, conform căruia „Persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrărilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului şi poate solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului”.
Textul de lege enunţat vine să întărească şi dreptul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii la formularea unor astfel de acţiuni, deci confirmă calitatea procesuală activă a acestuia pe care o contestă în mod eronat recurentul-pârât.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, Înalta Curte constată, de asemenea, că sunt neîntemeiate criticile aduse sentinţei pe acest aspect.
Art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 explicitează semnificaţia termenului de „lucrător al Securităţii” şi precizează că „lucrător al Securităţii este orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului”.
Deci, textul de lege instituie două condiţii ce trebuie întrunite pentru ca o persoană să dobândească calitatea de lucrător al Securităţii:
1. să fi fost încadrat ca ofiţer sau subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţeri sub acoperire;
2. să fi desfăşurat activităţi prin care au suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în scopul susţinerii puterii totalitar comuniste.
Întrunirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de textul de lega a fost constatată în mod corect de către instanţa de fond în ceea ce-l priveşte pe recurentul-pârât.
Acesta a fost încadrat la fosta Securitate – Inspectoratul Judeţean Neamţ – Securitatea Municipiului Roman, cu gradul de locotenent major în anul 1976 şi, respectiv căpitan în anul 1981, iar prin activitatea desfăşurată a îngrădit dreptul la viaţă privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu Privire la Drepturile Civile şi Politice.
Activitatea acestuia s-a concretizat în contactarea persoanelor urmărite şi efectuarea unor verificări la Securitate pentru luarea acestora în supraveghere informativă, cât şi în operaţiunea de dirijare a informatorilor, stabilind sarcinile ce le reveneau, recurentul-pârât preluând apoi notele informative de la aceştia, note ce conţineau date referitoare la viaţa privată a persoanelor urmărite.
Astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, dosarele de urmărire informativă au vizat persoane care aveau legături cu cetăţenii străini, în special cetăţenii francezi sau persoane emigrate în Franţa, persoane suspectate de activitate ostilă ţării noastre.
În considerentele sentinţei instanţei de fond este relatat aproape în întregime conţinutul dosarelor Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii din care rezultă motivul pentru care persoanele respective au fost luate în supraveghere informativă şi anume fie că au fost „semnalate cu manifestări ostile la adresa politicii din ţara noastră”, fie că au avut „legături cu cetăţenii străini”, fie că au făcut „comentarii duşmănoase” sau au avut „preocupări evazioniste”, în detrimentul ţării noastre”.
Dosarele sus-menţionate redau şi contribuţia efectivă pe care recurentul-pârât şi-a adus-o la efectuarea supravegherii informative, personal acesta semnând „note” şi „rapoarte”, documente care atestă fără dubii calitatea de lucrător al Securităţii.
Este necontestabil, astfel cum motivează şi instanţa de fond, că scopul desfăşurării acestor activităţi a fost cel de susţinere a puterii totalitar comuniste.
Aşadar, activitatea recurentului-pârât, în calitatea sa de ofiţer al fostei Securităţi, nu s-a limitat la o „simplă caracterizare şi cunoaştere a muncii şi preocupărilor unor persoane”, derulată în cadrul unui plan de măsuri ipotetic, ce nu a fost nicio dată pus efectiv în aplicare, astfel cum încearcă să se apere recurentul-pârât.
Recurentul-pârât, nu poate susţine nici faptul că „folosind, la ordin şi sub comandă militară ierarhică, mijloacele muncii informative, a recrutat informatori şi colaboratori” dar că nu a depăşit simplul cadru al cunoaşterii şi studierii unor persoane sau grupuri, astfel că activitatea sa nu se poate încadra în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
În realitate, recurentul-pârât, în calitate de ofiţer al Securităţii, a desfăşurat o serie de acţiuni informativ-operative asupra unor persoane urmărite pentru legături cu cetăţenii străini, cât şi pentru activitate ostilă şi comentarii tendenţioase la adresa ţării, fiindu-le astfel îngrădit dreptul la a se manifesta şi exprima liber, conform propriilor conştiinţe.
Cât priveşte critica referitoare la lipsa de rol activ a instanţei de fond, se constată de asemenea netemeinicia acesteia.
Înscrisurile existente la dosar şi nota de constatare din 18 aprilie 2008 emise de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii – Direcţia Investigaţii au fost suficient de convingătoare, urmare analizării acestora instanţa de fond concluzionând în mod corect asupra calităţii de lucrător al Securităţii în privinţa recurentului-pârât.
Aşa fiind, recursul se priveşte ca nefondat şi, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins, menţinându-se ca fiind legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.M. împotriva sentinţei civile nr. 4438 din 15 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5334/2010. Contencios. Alte cereri.... | ICCJ. Decizia nr. 5337/2010. Contencios. Anulare acte privind... → |
|---|
