ICCJ. Decizia nr. 537/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 537/2010
Dosar nr. 291/32/2009
Şedinţa publică din 3 februarie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 26 mai 2009, reclamanta SC B.R. SA Bacău a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, Direcţia Judeţeană Accize şi Operaţiuni Vamale Bacău şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală să se dispună anularea procesului verbal de control nr. 106 din 31 octombrie 2008, a deciziei pentru regularizarea situaţiei nr. 201 din 4 noiembrie 2008, a deciziei nr. 78 din 11 martie 2009 privind soluţionarea contestaţiei administrative şi exonerarea sa de la plata obligaţiilor fiscale suplimentare în sumă de 165.294 lei reprezentând TVA şi penalităţi de întârziere aferente.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale şi prin sentinţa nr. 122 din 10 septembrie 2009 a admis această excepţie şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că datoria vamală contestată a fost stabilită de o autoritate publică deconcentrată la nivel local şi anume, Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bacău şi că, această datorie este în sumă de 165.294 lei, sub pragul valoric de 500.000 lei prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ceea ce determină competenţa tribunalului pentru soluţionarea cauzei în primă instanţă.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău şi Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi.
Recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a criticat hotărârea instanţei de fond pentru aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, motivând că unul din actele administrative contestate în cauză a fost emis de o autoritate publică centrală, astfel că s-a dispus nelegal declinarea competenţei de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului Bacău.
În acelaşi sens, au fost invocate dispoziţiile art. 209 alin. (1) lit. b) C. proCod Fiscal, conform cărora contestaţiile formulate de marii contribuabili cu privire la impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, inclusiv accesoriile aferente acestora, indiferent de cuantum, se soluţionează de Direcţia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, iar soluţiile pronunţate de această instituţie, ca organ central, sunt de competenţa curţilor de apel.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prevăd competenţa curţilor de apel de a soluţiona în primă instanţă litigiile care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei.
Instanţa de fond a aplicat corect normele legale privind competenţa materială după valoarea obiectului litigiului, dat fiind că actele administrativ-fiscale deduse judecăţii se referă la datorii vamale şi accesorii într-un cuantum inferior sumei de 500.000 lei, stabilite de un organ al administraţiei publice, deconcentrat la nivel local.
În recurs au fost invocate neîntemeiat dispoziţiile art. 209 alin. (1) lit. b) C. proCod Fiscal, republicat, deoarece acestea reglementează competenţa de soluţionare a contestaţiilor formulate în procedura administrativă de către marii contribuabili, care aparţine Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor, indiferent de cuantumul debitului contestat.
În consecinţă, aceste prevederi legale nu sunt incidente în privinţa competenţei materiale a instanţei de judecată, care a fost corect determinată prin aplicarea normelor cuprinse în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
În privinţa recursului declarat de pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, se vor aplica dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.
Din actele dosarului rezultă că autoritatea pârâtă nu a respectat prevederile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora, împotriva hotărârii de declinare a competenţei se poate exercita recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.
Deşi a declarat recurs la data de 14 septembrie 2009, pârâta nu a motivat în termen legal calea de atac exercitată şi în consecinţă, se va constata nulitatea acestui recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor, împotriva sentinţei nr. 122 din 10 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bacău, în numele şi pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4979/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 545/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
