ICCJ. Decizia nr. 5390/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5390/2010
Dosar nr. 9147/2/2009
Şedinţa publică din 3 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea înregistrată la data de 29 septembrie 2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul M.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.C.S.D., obligarea acestuia la transmiterea către un evaluator sau o societate de evaluare a dosarului nr. 11.777/CC în vederea întocmirii unui raport de evaluare prin care să se stabilească cuantumul despăgubirilor ce se cuvin reclamantului pentru imobilele situate pe raza fostei comune Macrina, în prezent comuna Puieşti, jud. Buzău, şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtului la emiterea deciziei care să conţină titlul de despăgubiri pentru suma stabilită prin raportul de evaluare.
În motivarea acţiunii sale, reclamantul a arătat că tatăl său a fost expropriat de suprafaţa de 192,50 ha teren arabil situat pe raza comunei Macrina, de construcţiile gospodăriei precum şi de bunurile aflate în propria gospodărie.
În urma adoptării Legii nr. 10/2001, reclamantul, în calitate de moştenitor legal, a notificat Primăria comunei Puieşti, jud. Buzău, solicitând restituirea în natură a conacului format din locuinţă, dependinţe şi teren intravilan, situat în sat Fotin comuna Puieşti, jud. Buzău.
Întrucât, în urma verificărilor efectuate, Primăria comunei Puieşti a constatat că imobilele notificate nu mai există, a emis Dispoziţia nr. 57 din 28 martie 2006 prin care a propus acordarea de despăgubiri către reclamant, dispoziţie ce a fost înregistrată la A.N.R.P. în data de 05 aprilie 2006, formându-se dosarul nr. 11.777/CC.
A arătat reclamantul că de la data înregistrării şi până la momentul depunerii acţiunii nu a primit nici un răspuns din partea A.N.R.P., soluţionarea dosarului său fiind tergiversată fără a i se aduce la cunoştinţă vreun motiv temeinic.
În întâmpinarea depusă în cauză, C.C.S.D. a invocat în apărarea sa faptul că la dosar nu se găsesc înscrisuri care să descrie imobilele construcţii, nu sunt identificate suprafeţele imobilelor pentru care se solicită măsuri reparatorii şi nu se poate stabili cu certitudine faptul că M.G., care apare în copia tabelului nominal cu locuitorii expropriaţi, este una şi aceeaşi persoană cu M.K.G.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa civilă nr. 1643 din data de 13 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea reclamantului şi a obligat pârâtul să numească un evaluator pentru evaluarea proprietăţii din dosarul cu nr. 11.777/CC şi să emită o decizie care să conţină titlul de despăgubiri pentru suma ce se va stabili prin raportul de evaluare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, analizând înscrisurile depuse în cauză, a constatat că întârzierea în desemnarea unui evaluator este nejustificată, fiind depăşit termenul rezonabil de soluţionare a cererii de plată a despăgubirilor, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, evaluarea urmează a se face în funcţie de actele existente, puse la dispoziţia evaluatorului.
3. Recursul declarat de C.C.S.D.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta nu şi-a structurat criticile formulate în motive de recurs, memoriul de recurs fiind conceput ca o prezentare a situaţiei de fapt, a contextului legislativ şi a dificultăţilor întâmpinate în derularea procedurii administrative.
Sintetizând şi ordonând aspectele invocate, Înalta Curte reţine că hotărârea fondului este combătută în următoarele privinţe:
3.1. Nu s-a observat că documentaţia ataşată la dosarul nr. 11777/CC este incompletă.
Recurenta susţine că entitatea notificată nu a identificat suprafeţele imobilelor pentru care s-au acordat măsurile reparatorii şi nu s-a făcut dovada că tatăl reclamantului, M.G. este una şi aceeaşi persoană cu M.K.G.
3.2. Dispozitivul hotărârii instanţei de fond este imposibil de executa.
La acest punct, recurenta afirmă că nu este posibilă executarea hotărârii judecătoreşti în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti întrucât executarea obligaţiei nu depinde în totalitate de această entitate, ci şi de evaluatori, de eventualele obiecţiuni ale persoanei îndreptăţite, etc.
În susţinerea punctului său de vedere citează din considerentele Deciziei nr. 518 din 3 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, şi mai arată că, între timp, a desemnat un evaluator.
Pe aceeaşi linie a argumentaţiei sale, recurenta invocă şi împrejurarea că a remis întreaga documentaţie, ce a stat la baza Dispoziţiei nr. 57 din 28 martie 2006, în original, către Primăria comunei Puieşti, în vederea „reanalizării şi completării dosarului", aşa încât procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 va fi reluată după ce imobilele vor fi identificate corespunzător.
4. Întâmpinarea formulată de M.A.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 30 noiembrie 2010, intimatul M.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurenta nu critică soluţia fondului, ci Dispoziţia nr. 57 din 28 martie 2006 emisă de instituţia notificată.
În plus, intimatul insistă în urgentarea soluţionării cererii sale de acordare de despăgubiri.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursulu.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru motivele prezentate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Acţiunea intimatului-reclamant M.A. are ca temei refuzul nejustificat al recurentei-pârâte C.C.S.D. de a derula procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu finalitatea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Calitatea intimatului-reclamant de persoană îndreptăţită la despăgubiri a fost stabilită prin dispoziţia nr. 57 din 28 martie 2006 a Primarului comunei Puieşti, jud. Buzău care a fost înaintată, împreună cu documentaţia aferentă, Secretariatului C.C.S.D. la data de 4 aprilie 2006 (conform procesului verbal de predare-primire la fila 26, dosar fond).
Până la data pronunţării prezentei decizii, 3 decembrie 2010, nu s-a emis Decizia reprezentând titlul de despăgubire.
1.1. Referitor la documentaţia aferentă Dispoziţiei nr. 57 din 28 martie 2006.
Apărările recurentei referitoare la caracterul incomplet al documentaţiei au fost înlăturate în mod legal de judecătorul fondului.
Înalta Curte remarcă în primul rând că demersul Comisiei de restituire a documentaţiei la entitatea notificată s-a realizat la data de 25 ianuarie 2010, adică după înregistrarea acţiunii la Curtea de apel şi primirea citaţiei (fila 30, dosar fond). În mod evident această operaţiune este realizată pro causa.
În plus, intervalul mare de timp scurs între înregistrarea dosarului şi restituirea menţionată îndreptăţesc concluzia judecătorului fondului în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 § 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
De altfel pretinsele lipsuri ale dosarului nu există sau vizează aspecte rezolvate chiar de legiuitor.
În privinţa neclarităţii legate de numele tatălui intimatului-reclamant, la dosarul cauzei (fila 42, dosar fond) s-a depus o declaraţie de notorietate autentificată ce atestă că persoana M.K.G. este una şi aceeaşi cu M.G., sub acest din urmă nume figurând în toate înscrisurile privind exproprierea imobilelor pentru care i se cuvin despăgubiri.
Referitor la „identificarea cu exactitate a imobilelor" pentru care i se cuvin despăgubiri, Înalta Curte constată că în Dispoziţia nr. 57/2006 a Primarului comunei Puieşti s-au indicat două categorii de imobile: terenul în suprafaţă de 1,50 ha loc de casă – pentru care s-au emis titluri de proprietate cetăţenilor din satul Lunca - şi mai multe construcţii (clădire administraţie, locuinţă administrator, locuinţă personal, grajd vite, magazie cereale, remiză maşini), toate în prezent demolate.
La dosarul cauzei s-au depus mai multe înscrisuri obţinute de intimat de la Arhivele Naţionale (filele 3-19 dosar fond) care atestă indubitabil existenţa tuturor construcţiilor la momentul exproprierii lor ca efect al Decretului nr. 83/1949.
A pretinde intimatului, fiul persoanei expropriate, să prezinte dovezi suplimentare din care să rezulte „cu exactitate" descrierea imobilelor construcţii preluate în condiţiile istorice respective, este o sarcină excesivă în contextul în care legiuitorul a prevăzut în art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 republicată că „valoarea corespunzătoare a construcţiilor preluate în mod abuziv şi demolate se stabileşte potrivit valorii, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare în funcţie de volumul de informaţii puse la dispoziţia evaluatorului".
Nu în ultimul rând, Înalta Curte remarcă şi împrejurarea că prin notificarea adresată Primăriei Comunei Puieşti în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001 (fila 23, dosar fond) intimatul estima valoarea tuturor imobilelor descrise anterior „la circa zece mii de dolari ai SUA", context în care nesoluţionarea dosarului său de despăgubiri într-un termen rezonabil apare cu atât mai nejustificată.
1.2. Referitor la problemele legate de executarea sentinţei
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face, …, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii".
Cum la data redactării recursului, 3 mai 2010, era deja desemnat un evaluator în cauză, Înalta Curte nu decelează nici un impediment pentru executarea hotărârii în termenul prevăzut de legiuitor, în condiţiile în care sentinţa a devenit irevocabilă la data de 3 decembrie 2010.
Prin urmare nu există nici un temei pentru a considera că dispozitivul sentinţei este imposibil de executat în termenul legal.
Cât priveşte impedimentul legat de restituirea documentaţiei entităţii notificate, acesta a fost examinat în cuprinsul pct. II.1.1. din decizie.
În fine, în cuprinsul acestui motiv recurenta a invocat, cu titlu de jurisprudenţă favorabilă punctului său de vedere, Decizia nr. 518 din 3 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal. Această hotărâre nu susţine însă în niciun mod teza „imposibilităţii de executare", citatul redat de recurentă fiind scos din context.
Astfel, considerentul invocat:
„procedurile administrative stabilite de Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi care nu pot fi restituite în natură sunt proceduri complexe, cuprinzând mai multe etape distincte în care sunt implicate mai multe entităţi, astfel încât, în mod obiectiv, nu pot fi soluţionate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ", are în vedere durata procedurilor administrative reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care nu pot fi parcurse în termenul de 30 de zile dar, în continuarea argumentaţiei, neredată de recurentă, se reţine că etapele prevăzute de lege trebuie derulate în ansamblu într-un termen rezonabil, ceea ce nu este cazul în speţă.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la pct. II. 1 în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Statul Român prin C.C.S.D. împotriva sentinţei civile nr. 1643 din data de 13 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5389/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5392/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
