ICCJ. Decizia nr. 5418/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5418/2010
Dosar nr. 4437/1/2010
Şedinţa publică de la 7 decembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1257 din 10 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul C.I. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, în sensul că a fost anulată H.G. nr. 1224/2006 şi a fost obligat pârâtul la plata unor despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea salariilor şi a sporului cuvenite reclamantului pentru perioada 14 octombrie 2006-31 ianuarie 2007.
Instanţa a respins acţiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâtul C.P.T. şi a respins în rest acţiunea reclamantului şi cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul pârâtului Guvernul României de intervenientul Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin H.G. nr. 1224/2006 publicată în M. Of. nr. 781/14.09.2006, Guvernul României a dispus eliberarea din funcţia publică de subprefect al judeţului Dolj, cu acordare unui preaviz de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii, întrucât funcţionarul public a obţinut calificativul „nesatisfăcător” la evaluarea performanţelor individuale pentru perioada 01 decembrie 2004-01 decembrie 2005.
În urma contestării raportului de evaluare, Curtea de apel, prin sentinţa nr. 2387 din 23 septembrie 2008, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 4706/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a admis acţiunea reclamantului în sensul că a fost anulat raportul de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale reclamantului, pentru perioada 01 decembrie 2004-01 decembrie 2005, a fost obligată Comisia pentru Evaluarea Performanţelor Individuale ale Înalţilor Funcţionari Publici să procedeze la emiterea unui raport de evaluare a performanţelor profesionale ale reclamantului pentru anul 2005, conform criteriilor prevăzute în Anexa nr. 3 la H.G. nr. 1209/2003 şi a acordat daune morale reclamantului în valoare de 50.000 RON.
Instanţa de fond a constatat că H.G. nr. 1224/2006, obiect al acţiunii judiciare de faţă, a avut în vedere un raport de evaluare a performanţelor profesionale care a fost anulat irevocabil de instanţa de judecată, astfel încât a constatat că a fost anulat inclusiv calificativul „nesatisfăcător” acordat reclamantului, concluzionând că la data emiterii H.G. nr. 1224/2007 nu erau îndeplinite în cauză prevederile art. 842 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 pentru a se dispune eliberarea din funcţie a reclamantului.
Instanţa de fond a avut în vedere faptul că H.G. nr. 1224/2006 şi-a produs efectele doar până la data de 31 ianuarie 2007, astfel încât a dispus acordarea despăgubirilor materiale, reprezentând salariile reclamantului, pe perioada 14 octombrie 2006-31 ianuarie 2007, respingând capătul de cerere privind plata daunelor morale.
În ceea ce priveşte acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu C.P.T., fost Prim Ministru al României, instanţa a apreciat că nu a fost dovedită reaua-credinţă a acestuia în emiterea actului administrativ atacat, astfel încât acest pârât nu poate fi obligat la pata vreunei daune materiale/morale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul C.I. şi pârâtul Guvernul României.
În motivarea recursului său reclamantul C.I. a arătat că hotărârea instanţei de fond este nelegală în ceea ce priveşte neacordarea daunelor morale.
Arată reclamantul-recurent că de la data emiterii hotărârii de eliberare din funcţia de subprefect al judeţului Dolj până când a revenit în această funcţie a fost expus la o serie de critici şi denigrări injuste în presa locală.
De asemenea, printre colegii din administraţie, cât şi printre cetăţenii judeţului au existat multe discuţii şi comentarii negative care i-au afectat imaginea publică, aducându-i atingere onoarei, demnităţii şi reputaţiei reclamantului.
A mai arătat recurentul-reclamant că, urmare stresului, i s-a înrăutăţit starea sănătăţii şi a suferit o operaţie pe cord deschis care i-a schimbat radical viaţa.
În motivarea recursului său, pârâtul Guvernul României a arătat, în esenţă, următoarele:
- Hotărârea instanţei de fond asupra capătului de cerere privind plata despăgubirilor materiale a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii – art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Precizează recurentul-pârât că raporturile de serviciu ale reclamantului, drepturile şi obligaţiile concrete ale acestuia (salariu de bază, sporuri) au fost stabilite prin ordine emise de Instituţia Prefectului Dolj, astfel cum rezultă din dosarul său profesional şi din carnetul de muncă.
Încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului cu Instituţia Prefectului Dolj a fost dispusă prin Ordinul nr. 281/2006 emis de Prefectul Judeţului Dolj, iar prin Ordinul nr. 37 din 12 februarie 2007 emis de Prefectul Judeţului Dolj s-a dispus reluarea activităţii în cadrul instituţiei.
Arată recurentul că instanţa de fond a ignorat faptul că raporturile de drept material în considerarea căruia au fost formulate pretenţiile reclamantului de despăgubire şi cuantumul acestora s-au născut prin actele administrative emise de Instituţia Prefectului Dolj şi nu prin actele administrative emise de Guvernul României.
Din interpretarea prevederilor art. 106 din Legea nr. 188/1999, modificată şi completată, rezultă că obligaţia reintegrării funcţionarului public şi, în subsidiar, obligaţia plăţii despăgubirilor reprezentând salarii şi alte drepturi sunt în sarcina exclusivă a instituţiei cu care reclamantul are raporturi de serviciu.
Instanţa de fond a apreciat eronat întrunirea condiţiilor pentru angajarea răspunderii patrimoniale a Guvernului României. În conformitate cu art. 7 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, „activitatea instituţiei prefectului este finanţată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi din alte surse legal constituite”.
Analizând cererile de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, precum şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele ce vor fi prezentate în cele ce urmează:
În ceea ce priveşte recursul reclamantului C.I., se reţine că instanţa de fond în mod corect a apreciat că reclamantul a obţinut daune morale în urma obligării Instituţiei Prefectului Dolj la plata sumei de 50.000 RON – în considerarea actului nelegal care a stat a baza H.G. nr. 1224/2006.
Daunele morale trebuie analizate în raport de situaţia juridică vătămătoare care a încălcat drepturile şi interesele reclamantului, ori această situaţie este în fond aceeaşi – eliberarea din funcţia de subprefect a reclamantului – iar daunele morale au fost acordate în considerarea acestei situaţii vătămătoare.
Reclamantul nu are temei legal pentru a solicita suplimentar daune morale de la Guvernul României atâta vreme cât i-au fost acordate de la Instituţia Prefectului Dolj – care este reprezentantul Guvernului pe plan local [art. 1 alin. (1) din Legea nr. 340/2004].
În ceea ce priveşte recursul pârâtului Guvernul României – Înalta Curte apreciază că nu are importanţă că s-a emis un Ordin al Prefectului nr. 281/2006 prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului.
Potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 340/2004 „Constatarea încetării de drept a exercitării funcţiei de prefect sau de subprefect (…) se face de către Ministerul Administraţiei şi Internelor care va propune Guvernului, respectiv Primului Ministru, numirea altor persoane în funcţiile vacante.”
În acest context se apreciază că nu are relevanţă că Instituţia Prefectului are buget propriu – [art. 6 alin. (2)] întrucât acesta este reprezentantul Guvernului în teritoriu (art. 1) şi fiind ordonator de credite propune proiectele bugetelor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale [art. 7 alin. (2)].
Guvernul a emis H.G. nr. 1224/2006 – care a avut la bază un act constatat ca fiind nelegal – care a determinat anularea însăşi a hotărârii de guvern ca fiind nelegală. Nu se poate delimita între culpa Guvernului şi culpa Instituţiei Prefectului întrucât acesta din urmă este reprezentantul, executantul în teritoriu al deciziilor Guvernului şi nu invers.
Prin urmare, se consideră ca fiind nefondate susţinerile recurentului-pârât privind nelegalitatea obligării sale la despăgubiri materiale reprezentate de contravaloarea salariilor şi a sporurilor cuvenite reclamantului. Atâta vreme cât s-a dispus eliberarea din funcţia de subprefect – iar hotărârea de guvern a fost anulată, Guvernul trebuie să dispună restabilirea situaţiei anterioare emiterii acestei hotărâri.
Nu are relevanţă că s-a dispus prin Ordinul Instituţiei Prefectului nr. 37 din 12 februarie 2007 reluarea activităţii reclamantului în cadrul instituţiei, acest ordin a fost emis ca urmare a suspendării H.G. nr. 1224/2006 – deci ca efect al hotărârii judecătoreşti privind acelaşi act administrativ emis de Guvern.
Faţă de cele reţinute mai sus, în conformitate cu art. 3 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge recursurile ca nefondate, neexistând motive de modificare sau casare a sentinţei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de C.I. şi Guvernul României împotriva sentinţei nr. 1257 din 10 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5408/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5419/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
