ICCJ. Decizia nr. 5453/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5453/2010
Dosar nr.1463/36/2009
Şedinţa publică din 7 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta N.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.A.P.D.R., anularea Ordinului nr. 1942 din 8 octombrie 2009, emis de acesta, suspendarea ordinului menţionat până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, obligarea pârâtului la reintegrarea în funcţia deţinută anterior, obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în funcţia deţinută şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Ordinul nr. 1942 din 8 octombrie 2009 emis de M.A.P.D.R. i-a fost acordat un termen de preaviz de 15 zile lucrătoare începând cu data de 12 octombrie 2009, la expirarea perioadei de preaviz urmând să înceteze aplicabilitatea Ordinului nr. 1008 din 28 mai 2009 al Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Contractului de management din 28 mai 2009 privind funcţia de director coordonator al O.J.S.P.A. Constanţa.
Reclamanta a mai arătat că a îndeplinit funcţia de director al O.J.S.P.A. Constanţa din data de 01 octombrie 2002, fiind numită prin Decizia nr. 71/1 în baza rezultatului concursului susţinut la data de 25 septembrie 2002.
Prin Decizia nr. 29 din 24 aprilie 2009, în baza adresei M.A.D.R. din 23 aprilie 2009 potrivit prevederilor art. III alin. (1) şi art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009, a fost trecută din funcţia de conducere de director în funcţia de execuţie - agrochimist.
În temeiul aceluiaşi act normativ a participat la un nou concurs susţinut în cadrul M.A.P.D.R. şi a fost numită în funcţia de director coordonator al O.J.S.P.A. Constanţa pe o perioadă de maxim 4 ani, prin Ordinul nr. 1008 din 28 mai 2009.
În baza acestui ordin a încheiat un Contract de management din 28 mai 2009, pe o perioadă de 1 an, conform art. 3 din contract.
A mai precizat reclamanta că prin Ordinul nr. 1942 din 08 octombrie 2009 s-au încălcat prevederile art. 65 C. muncii.
Prin Încheierea nr. 556/CA din 13 noiembrie 2009, instanţa a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat, formulată de reclamanta N.M. în contradictoriu cu pârâtul M.A.P.D.R., ca rămasă fără obiect.
În şedinţa publică din data de 9 decembrie 2009, reclamanta a depus la dosar note scrise, prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a OUG nr. 105/2009.
În şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2010, reclamanta prin apărător a arătat că nu înţelege să mai susţină excepţia de neconstituţionalitate invocată.
2. Hotărârea Curţii de Ape.
Prin Sentinţa nr. 31/CA din data de 27 ianuarie 2010, Curtea de Apel Constanţa a admis acţiunea formulată de reclamanta N.M., a anulat Ordinul nr. 1942 din 8 octombrie 2009 emis de pârât şi a obligat pârâtul la reintegrarea reclamantei în funcţia publică deţinută anterior emiterii ordinului atacat, la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în funcţia deţinută şi la plata sumei de 2000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că pârâtul nu a indicat, în concret, situaţia expres prevăzută de lege care ar fi putut justifica măsura dispusă.
Instanţa a pornit de la premisa că nu se poate susţine că OUG nr. 105/2009 a impus încetarea contractelor de management încheiate în temeiul OG nr. 37/2009, după cum nu se poate susţine că prin abrogarea OG nr. 37/2009 şi prin declararea ca neconstituţională a legii de aprobare a acestei ordonanţe a operat desfiinţarea funcţiei reclamantei.
Dată fiind incoerenţa actelor normative adoptate, precum şi deciziile de neconstituţionalitate date de Curtea Constituţională cu privire la acestea, instanţa a considerat că pârâtul trebuia să facă dovada reducerii concrete şi reale a funcţiei reclamantei.
3. Recursul exercitat de pârât
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Constanţa a declarat recurs M.A.D.R., formulând critici pe care el-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a criticat sentinţa sub următoarele aspecte:
3.1. Instanţa de fond trebuia să reţină că pretenţia dedusă judecăţii este lipsită de obiect atâta timp cât actul de eliberare din funcţie a ajuns la termen anterior introducerii acţiunii. Legiuitorul a vizat doar actele cu executare succesivă, iar nu pe cele cu executare dintr-o dată, aşa cum eronat a reţinut instanţa de fond.
3.2. La data emiterii actului, pretins vătămător, ordinul de numire în funcţie a reclamantei, întemeiat, între altele, pe dispoziţiile art. III din OUG nr. 37/2009, nu mai era conform cu ordinea de drept, pentru că fusese pronunţată Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale, prin care legea de aprobare a OUG nr. 37/2009 şi ordonanţa însăşi fuseseră declarate neconstituţionale.
Reclamanta nu putea, aşadar, să se pretindă persoană vătămată printr-un act administrativ individual, câtă vreme interesul său a devenit nelegitim.
În sprijinul susţinerilor sale, recurentul-pârât a invocat Decizia nr. 425 din 10 aprilie 2008 a Curţii Constituţionale, prin care s-a reţinut că principiul stabilităţii raporturilor juridice, dedus din prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţia României, nu poate implica apărarea unui drept sau a unui interes prin intermediul unei ilegalităţi.
În altă ordine de idei, recurentul-pârât a arătat că deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, de la data publicării în M. Of. Pe cale de consecinţă, efectele Deciziei Curţii Constituţionale nu pot viza decât actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile ce urmează a se înfăptui în viitor.
3.3. Obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată este netemeinică şi nelegală, cuantumul fiind exagerat în raport cu valoarea pricinii şi complexitatea muncii depuse de avocat. Problema de principiu a aplicării art. 274 alin. (3) C. proc. civ. a fost dezlegată de Curtea Constituţională prin mai multe decizii, care au făcut trimitere şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în sensul că recuperarea cheltuielilor de judecată în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale se dispune numai dacă au fost real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-pârât şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimata a supus controlului de legalitate, exercitat pe calea contenciosului administrativ, Ordinul nr. 1942 din 8 octombrie 2009, prin care M.A.P.D.R. a dispus ca începând cu data de 12 octombrie 2009 să-i acorde un preaviz de 15 zile lucrătoare cu privire la funcţia de director coordonator în cadrul O.J.S.P.A. Constanţa, urmând ca la încetarea perioadei de preaviz să înceteze aplicabilitatea Ordinului nr. 1008 din 28 mai 2009, de numire în funcţie, şi a contractului de management din 28 mai 2009.
Ordinul contestat a fost emis în temeiul art. IV şi XIV din OUG nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale şi ale altor servicii publice precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local şi al art. 65 alin. (11) C. muncii.
Anterior emiterii ordinului dedus judecăţii, situaţia profesională a intimatei-reclamante, aşa cum rezultă din înscrisurile relevante depuse la dosarul primei instanţe, a fost următoarea:
- prin Decizia nr. 57 din 5 august 2002 a Directorului Direcţiei Generale pentru Agricultură şi Industrie Alimentară Constanţa a fost numită temporar în funcţia de şef al Oficiului de Studii Pedologice şi Agrochimice Constanţa, până la organizarea concursului pentru ocuparea acelei funcţii;
- prin Decizia nr. 71/1 din data de 1 octombrie 2002 a aceluiaşi emitent, a fost numită în funcţia de conducere de director al oficiului, urmare a concursului susţinut la data de 25 septembrie 2002, în temeiul Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, HG nr. 1086/2001 privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor publice şi art. 27 din Ordinul Ministrului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor nr. 223 din 13 august 2002;
- prin Decizia nr. 29 din 24 aprilie 2009, emisă în temeiul art. III alin. (1) şi (11) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice şi al unor prevederi ale C. muncii, a fost trecută din funcţia de conducere în funcţia de execuţie de "agrochimist" în cadrul aceluiaşi oficiu;
- prin Ordinul nr. 1008 din 28 mai 2009, emis de M.A.P.D.R., a fost numită în funcţia de director coordonator al oficiului, în temeiul art. III alin. (3), (4), (5), (6) - (10) şi (12) din OUG nr. 37/2009 şi al C. muncii.
În acest context factual, soluţia de admitere a acţiunii reclamantei nu este susceptibilă de critici care să ducă la reformarea ei în temeiul art. 304 pct. 9 sau 3041 C. proc. civ., considerentele reţinute de prima instanţă urmând a fi completate cu cele expuse în continuare, cu referire la fiecare dintre motivele de recurs invocate de recurentul-pârât.
1.1 Cu privire la lipsa de obiect a acţiunii
Obiectul acţiunii reclamantei se încadrează în prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, vizând anularea unui act administrativ pe care partea l-a considerat vătămător şi înlăturarea consecinţelor acestuia, prin reintegrarea în funcţie şi repararea pagubei patrimoniale cauzate.
Distincţia pe care o face recurentul-pârât între actele cu executare succesivă şi actele cu executare uno ictu nu prezintă nici un fel de relevanţă în cadrul acţiunii în anularea actului administrativ, legea nefăcând distincţie în acest sens.
Stabilirea existenţei unei vătămări produse asupra drepturilor sau intereselor legitime ale reclamantei este o chestiune ce ţine de fondul litigiului, iar nu de condiţiile de exercitare a acţiunii.
1.2. Cu privire la soluţia de admitere a acţiunii
Actul administrativ contestat, emis în temeiul OUG nr. 105/2009, a fost lipsit de fundamentul său legal ca urmare a Deciziei nr. 1629 din 3 decembrie 2009, publicată în M. Of. nr. 28/14.01.2010, prin care Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea prevederilor art. I, pct. 1 - 5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi anexei 1 ale ordonanţei de urgenţă respective. Împrejurarea că Decizia Curţii Constituţionale este ulterioară Ordinului nr. 1942 din 8 octombrie 2009 nu constituie un argument în sensul validităţii acestuia, pentru că finalitatea controlului de constituţionalitate nu se limitează la eliminarea prevederilor contrare Constituţiei din sistemul legislativ, ci include protecţia efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale destinatarilor normelor declarate neconstituţionale.
Interpretarea contrară ar goli de conţinut prevederile art. 126 alin. (6) teza finală din Constituţia României, care conferă instanţei de contencios administrativ competenţa de a soluţiona cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.
În ceea ce priveşte dreptul vătămat, este real faptul că numirea intimatei-reclamante în funcţia de director coordonator fusese făcută în temeiul OUG nr. 37/2009, act normativ declarat, la rândul său, neconstituţional, odată cu legea de aprobare, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, publicată în M. Of. nr. 758/6.11.2009. Urmare a declarării neconstituţionalităţii şi eliminării din ordinea juridică a prevederilor legale în baza cărora a fost înfiinţat postul de director coordonator şi s-a făcut numirea în funcţie, s-ar putea ajunge la concluzia că măsura de reintegrare ar fi, la rândul său, lipsită de temei legal.
Cauza de faţă prezintă însă o anumită particularitate, constând în aceea că intimata-reclamante s-a înscris la procedura de selecţie derulată în temeiul OUG nr. 37/2009 după ce, în aplicarea aceleiaşi ordonanţe de urgenţă, fusese trecută din funcţia de conducere de director al oficiului într-o funcţie de execuţie.
Intimata-reclamantă ocupa, aşadar, funcţia de conducere de director al O.S.P.A. Constanţa anterior adoptării OUG nr. 37/2009, fiind numită, pe bază de concurs, prin Decizia nr. 71/1 din 1 octombrie 2002 a Direcţiei Generale pentru Agricultură şi Industrie Alimentară Constanţa.
Or, prin Deciziile nr. 413 şi 414 din 145 aprilie 2010, publicate în M. Of. nr. 291/4.05.2010, Curtea Constituţională, învestită cu un control de constituţionalitate a priori asupra unor prevederi ale Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici a reţinut că, urmare a lipsirii de legitimitate constituţională a celor două ordonanţe de urgenţă menţionate, "sancţiune diferită şi mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ", începând cu data de 28 februarie 2010, continuă să îşi producă efectele juridice Legea nr. 188/1999, cu conţinutul său normativ de dinainte de modificările neconstituţionale ce i-au fost aduse prin OUG nr. 37/2009 şi OUG nr. 105/2009.
De asemenea, Curtea Constituţională a făcut referire la o decizie anterioară, nr. 1039 din 9 iulie 2009, publicată în M. Of. nr. 582/21.08.2009, în care a reţinut că "statul are obligaţia de a reglementa condiţii obiective şi nediscriminatorii, de natură a garanta accesul la un loc de muncă. Acest considerent este aplicabil şi situaţiei de faţă, astfel încât statul trebuie să garanteze cu atât mai mult condiţii nediscriminatorii şi cu privire la modalitatea de ocupare a funcţiei publice. Pentru a fi nediscriminatoriu, accesul trebuie să fie bazat pe criterii obiective…".
Evoluţia cadrului legislativ oferă, aşadar, argumente în sprijinul măsurii de anulare a ordinului şi de integrare a reclamantei în funcţia publică de conducere deţinută anterior intervenţiilor neconstituţionale asupra raportului său de serviciu, iar inadvertenţele terminologice ţinând de denumirea concretă a postului pot fi rezolvate pe cale administrativă, în condiţiile în care din întregul context al deciziilor Curţii Constituţionale, amintite mai sus, rezultă că funcţiile de conducere din cadrul structurilor deconcentrate sunt cele preexistente OUG nr. 37/2009.
1.3. Cu privire la cheltuielile de judecată
Obligarea recurentului-pârât la suportarea cheltuielilor de judecată este întemeiată, în raport cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care, pierzând procesul, acesta "a căzut în pretenţii", în sensul textului menţionat.
Este adevărat că alin. (2) al aceluiaşi articol permite reducerea onorariilor avocaţilor, dacă se constată, motivat, că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, dar din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că suma la care a fost obligat recurentul-pârât este disproporţionată în raport cu elementele menţionate.
2. Temeiul legal al situaţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.A.D.R. împotriva Sentinţei nr. 31/CA din 27 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2010.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 5535/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5446/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
