ICCJ. Decizia nr. 5571/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5571/2010
Dosar nr. 3108/2/2009
Şedinţa publică de la 14 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a formulat acţiune în constatare, solicitând ca prin hotărârea pronunţată să se constate existenţa calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul B.I.
Prin sentinţa civilă nr. 3715 din 4 noiembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. şi a constatat existenta calităţii de lucrător al Securităţii în privinţa pârâtului B.I.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, s-a constatat că, în urma cererii din 19 mai 2008, adresată C.N.S.A.S. de către domnul C.V., prin care se solicita verificarea, sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii, pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului de urmărire informativă (cotă C.N.S.A.S.), pârâtul a fost supus verificărilor sub aspectul colaborării sale cu fosta Securitate. Urmare a acestor verificări, reclamantul a întocmit nota de constatare indicată, în temeiul căreia a sesizat instanţa cu prezenta acţiune, depunând la dosar înscrisurile identificate în arhiva ce a aparţinut fostei Securităţi, referitoare la pârât.
Instanţa a reţinut că pentru a se putea constata calitatea invocată, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
1. Persoana să aibă calitatea de ofiţer, inclusiv acoperit, sau subofiţer al Securităţii în perioada 1945-1989. Or, în speţa dată, instanţa a apreciat că această condiţie este asigurată deoarece pârâtul B.I. a avut gradul de colonel şi funcţia de şef al I.J.P. Teleorman (1980,1981,1985).
2. În calitatea menţionată la pct. 1, persoana să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. S-a apreciat că şi această condiţie este evident asigurată în cauză, prin acţiunile expuse pe larg potrivit înscrisurilor depuse.
Astfel, în calitatea sa de ofiţer de Securitate, pârâtul B.I. a aprobat în 1980 şi a raportat în acest sens, măsura avertizării unei persoane urmărită de către Securitate deoarece „a fost semnalată informativ că audiază în mod frecvent emisiunile postului de radio E.L., după care, în prezenţa mai multor colegi de serviciu colportează ştirile transmise şi face afirmaţii tendenţioase la adresa politicii partidului şi statului nostru”.
Măsura avertizării presupunea, în accepţiunea muncii de Securitate, supunerea persoanei în cauză la oprobiul public, astfel încât aceasta, în faţa colegilor de serviciu, dădea socoteală pentru manifestările sale.
Instanţa a constatat că, aşa cum reiese din documentele evidenţiate anterior, semnate personal de către pârât, activitatea acestuia se remarcă prin acţiunile ce au ce au avut ca efect îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viaţa privată, încălcându-se concomitent, şi dreptul fundamental la libertatea de opinie şi de exprimare, ca şi dreptul la libera circulaţie a persoanelor.
S-a apreciat de către prima instanţă că susţinerile pârâtului în sensul că nu a făcut decât să respecte legile în vigoare la acel moment, precum şi ordinele date de superiorii săi, nu sunt întemeiate, deoarece pârâtul, ca persoană înzestrată cu liber-arbitru, avea posibilitatea de opţiune şi astfel, de a nu vătăma drepturile şi libertăţile fundamentale ale semenilor săi. Nu mai puţin, pârâtul avea funcţie de conducere, fiind şeful Inspectoratului de Poliţie, astfel încât puterea sa de decizie şi deci, de luare a unor astfel de acţiuni vătămătoare pentru alţii, era foarte mare.
S-a mai reţinut că împrejurarea că pârâtul ar fi efectuat şi activităţi de contraspionaj, nu înlătură faptele reprobabile efectuate anterior de către acesta, a căror realizare a fost dovedită de către reclamant în cauză, potrivit argumentelor evidenţiate.
Fiind îndeplinite toate condiţiile legale evocate, Curtea de Apel Bucureşti, a apreciat că acţiunea este întemeiată şi, în consecinţă, a admis-o în temeiul art. 11 raportat la art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, constatând calitatea de lucrător al Securităţii în privinţa pârâtului.
2. Motivele de recurs înfăţişate de recurentul-pârât
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul B.I. în termen legal a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Printr-un prim motiv de recurs dezvoltat, recurentul –pârât a susţinut că prin hotărârea dată instanţa de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. întrucât a fost nesocotită cererea formulată la data de 15 iuie 2009 prin care a solicitat acordarea unui termen în vederea angajării unui apărător, deoarece primind citaţia la domiciliul din Bucureşti, unde nu locuieşte permanent, nu a avut posibilitatea pregătirii apărării.
S-a mai arătat că dreptul său la apărare a fost nesocotit şi prin faptul că actele depuse de reclamant la primul termen de judecată i-au fost comunicate tot la adresa din Bucureşti deşi învederase că nu locuieşte efectiv în acea locuinţă, astfel că nici el şi nici apărătorul său prezent la termenul ulterior acordat nu a putut lua cunoştinţă de conţinutul respectivelor documente.
În astfel de circumstanţe încălcarea regulii privind comunicarea înscrisurilor depuse de reclamantul C.N.S.A.S. la domiciliul ales de pârât, s-a apreciat de către recurent că se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu atât mai mult cu cât s-a respins şi cererea de amânare formulată de apărător pentru a se lua cunoştinţă de respectivele înscrisuri din dosarul instanţei.
Printr-un al doilea motiv de recurs, recurentul a susţinut că prima instanţă nu a examinat cu atenţie toate actele şi lucrările dosarului şi nici nu a lămurit contradicţiile evidenţiate de apărătorul său, cu precădere pe cele vizând deţinerea a două locuri de muncă în două judeţe diferite în perioada 1985-1989, mai cu seamă că până în anul 1973 a lucrat ca ofiţer de securitate, dar la contraspionaj, fără a desfăşura activităţi de poliţie politică.
Recurentul a mai susţinut că a desfăşurat numai activităţi specifice ofiţerilor Ministerului de Interne, conform fişei postului, aprecierea că aplicarea unor măsuri de apărare şi prevenire fac parte din categoria faptelor ce ţin de poliţia politică fiind subiectivă şi eronată.
În fine, s-a mai arătat că prima instanţă a analizat simplist probele din dosar, însuşindu-şi numai susţinerile autorităţii reclamante, fiind încălcat şi principiul neretroactivităţii legii civile pentru că se instituie o formă de răspundere juridică pentru participarea în trecut la activităţi care nu erau incriminate la acea dată.
3. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Recursul nu este fondat.
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse şi faţă de prevederile legale incidente din materia supusă examinării, incluzând art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să atragă fie casarea fie modificarea hotărârii primei instanţe, în considerarea celor în continuare arătate.
Prin sentinţa atacată a fost admisă acţiunea C.N.S.A.S. şi s-a constatat existenţa calităţii de lucrător al Securităţii în privinţa pârâtului B.I., apreciindu-se că sunt întrunite în cauză cerinţele art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se stabili această calitate faţă de recurentul-pârât care a avut gradul de colonel şi funcţia de şef al I.J.P. Teleorman (1980,1981, 1985), fiind trecut în rezervă imediat după revoluţia română din decembrie 1989.
Înalta Curte apreciază că nu este întemeiată prima critică susţinută de recurentul-pârât vizând pretinsa încălcare a dreptului său la apărare, în contextul arătat, ceea ce i-ar fi produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, conform art. 304 pct. 5 cu referire la art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Actele şi lucrările dosarului atestă că la data de 15 iunie 2009, anterior primului termen de judecată stabilit în cauză pentru data de 17 iunie 2009, recurentul-pârât a depus la dosar o cerere prin care a solicitat acordarea unui nou termen în vederea angajării unui apărător.
În motivarea acestei solicitări recurentul a arătat, în adevăr, că nu locuieşte permanent în Bucureşti ci în judeţul Caraş-Severin, astfel că a luat cunoştinţă de citaţie şi de conţinutul acţiunii în constatare promovată de C.N.S.A.S. abia la data de 15 iunie 2009 când a făcut o deplasare la domiciliul său din Bucureşti.
Cererea formulată a fost admisă în condiţiile art. 156 C. proc. civ. iar cauza a fost succesiv amânată la datele de 16 septembrie 2009 şi respectiv 28 octombrie 2009, când a şi fost soluţionată. La acest ultim termen a fost prezent şi apărătorul recurentului căruia i s-a acordat, la cerere, răgazul de a studia actele şi lucrările dosarului, astfel cum rezultă din partea introductivă a hotărârii.
Înalta Curte apreciază că nu se poate reţine că în cauză prin măsurile procedurale astfel dispuse de prima instanţă, i-a fost îngrădit recurentului dreptul la apărare, prin privarea apărătorului său de a lua cunoştinţă de actele depuse la dosar de reclamanta intimată, ce-i fuseseră comunicate la domiciliul din Bucureşti şi nu la adresa de reşedinţă.
În primul rând se impune a fi reţinută împrejurarea că recurentul-reclamant face permanent trimitere la o cerere scrisă prin care nu a solicitat decât amânarea judecăţii pentru angajarea unui apărător, fără a indica expres că doreşte ca toate actele de procedură să-i fie comunicate la o altă adresă decât cea de domiciliu, la care a primit acţiunea C.N.S.A.S. şi despre existenţa căreia a avut astfel deplină cunoştinţă, în condiţiile art. 93 C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că practic recurentul nu face decât să îşi invoce propria lipsă de diligenţă în a fructifica intervalul de timp de 4 luni, cuprins între 17 iunie 2009 (data primului termen de judecată) şi 27 octombrie 2009 (data împuternicirii avocaţiale) ce i-a fost acordat de către instanţă tocmai pentru pregătirea apărării şi studierea actelor dosarului.
În fine, este de arătat că în cauză, contrar celor susţinute de recurent, nu se impunea, în sensul art. 93 C. proc. civ. citarea şi comunicarea actelor la o altă adresă în lipsa unei cereri exprese în acest sens, simpla menţionare a existenţei acesteia nefiind de natură a satisface exigenţa textului legal arătat şi ca atare neputând atrage nici pretinsa vătămare produsă.
Nefondate sunt şi celelalte critici ale recurentului vizând modalitatea în care prima instanţă a soluţionat fondul cererii intimatului C.N.S.A.S.
Considerentele sentinţei atacate demonstrează că prima instanţă a examinat conţinutul înscrisurilor depuse la dosar şi în general întreaga situaţie de fapt din perspectiva cerinţelor impuse de norma legală incidentă, respectiv de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Potrivit acestui text de lege, lucrător al Securităţii este, aşa cum s-a arătat, orice persoană care având calitatea de ofiţer sau subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Contrar celor susţinute de recurent, Înalta Curte apreciază că prin trimiterile exprese la actele şi înscrisurile care atestă activităţile desfăşurate de recurent, prima instanţă a stabilit în mod just că sunt întrunite în cauză toate cerinţele legale pentru a se putea reţine calitatea invocată, fiind convingător reliefate şi imixtiunile în viaţa privată şi stabilirea unor manifestări apreciate ca fiind potrivnice regimului şi care au încălcat dreptul fundamental la libertatea de opinie şi de exprimare a celor arătaţi, astfel cum rezultă din expunerea rezumativă de mai sus.
În fine, nefondate sunt şi susţinerile referitoare la încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile.
După cum a statuat şi Curtea Constituţională prin decizia nr. 1194/2009 prin care a respinsă o excepţie de neconstituţionalitate a art. 2 lit. a) din actul normativ arătat, cu referire şi la jurisprudenţa sa anterioară în materie, prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, stabilind elementele care trebuie întrunite pentru ca o persoana să fie calificată lucrător al Securităţii, nu încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile, de vreme ce efectele atribuirii unei astfel de calităţi se produc numai pentru viitor, din momentul intrării în vigoare a reglementarii legale. Prin aceeaşi decizie s-a reţinut că O.U.G. nr. 24/2008 urmăreşte deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică şi politică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Cum în speţă s-a demonstrat încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale în modalitatea arătată, prin măsura „avertizării”, respectiv a supunerii persoanelor urmărite oprobiului public, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge aşadar ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.I. împotriva sentinţei civile nr. 3715 din 4 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5568/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5573/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
