ICCJ. Decizia nr. 561/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 561/2010
Dosar nr. 8503/2/200.
Şedinţa publică din 4 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii K.C., K.F., K.J. şi C.C. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor obligarea acestuia la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, după întocmirea în prealabil a raportului de evaluare pentru imobilul situat în sector 1, Bucureşti.
În motivarea acţiunii s-a arătat că prin Dispoziţia nr. 8481 din 12 iulie 2007 a Primarului Municipiului Bucureşti au fost acordate, măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul în discuţie, având în vedere imposibilitatea restituirii acestuia în natură.
Se mai arată că deşi Dispoziţia menţionată a primit avizul de legalitate al Prefecturii şi a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor , nici până în prezent nu a fost emisă Decizia reprezentând titlul de despăgubiri.
Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 8481/2007 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, excepţie respinsă ca inadmisibilă pentru considerentele expuse în încheierea de şedinţă de la 16 iunie 2009.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Bucureşti, întemeiată pe dispoziţiile art. 47 C. proc. civ., cerere respinsă ca inadmisibilă prin încheierea de şedinţă din 16 iunie 2009.
Prin sentinţa nr. 2868 din 7 iulie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanţi, a obligat pârâta să înainteze dosarul nr. 28834/2007/SP3 din 8 februarie 2008 cuprinzând Dispoziţia nr. 9491 din 12 iulie 2007 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti unui evaluator autorizat sau unei societăţi de evaluare şi să emită Decizia conţinând titlul de despăgubiri.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că pârâta nu a depus la dosarul cauzei nici o dovadă care să justifice existenţa unor motive obiective pentru care cererea reclamanţilor nu a fost analizată într-un termen rezonabil.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost pronunţată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute de art. 105 C. proc. civ.
S-a criticat hotărârea judecătorească pentru faptul că odată respinsă excepţia de nelegalitate invocată la fond, încheierea prin care s-a respins nu a fost comunicată părţilor, instanţa pronunţându-se şi pe fondul litigiului.
Dar şi pe fond s-a criticat sentinţa întrucât Curtea de Apel Bucureşti nu a ţinut seama de probele administrate şi de dispoziţiile Legii nr. 247/2005, referitor la procedura administrată prevăzută de Capitolul V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Recursul este neîntemeiat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului, motivele de recurs şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Prin Dispoziţia nr. 8481/2007 a Primarului Municipiului Bucureşti au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul din Bucureşti.
Instanţa fondului a respins excepţia de nelegalitate a acestei dispoziţii faţă de faptul că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile în speţă.
Într-adevăr, faţă de natura juridică a actului administrativ - Dispoziţie şi de prevederile art. 5 din Legea nr. 554/2004 care prevăd că nu pot fi atacate în justiţie pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea cărora se prevede prin lege organică o altă procedură judiciară, corect prima instanţă a respins excepţia de nelegalitate ca fiind inadmisibilă.
Acest act emis în baza Legii nr. 10/2001 poate fi atacat în instanţa civilă de drept comun, controlul de legalitate exercitându-se de prefectură, în urma acestui control fiind emis avizul de legalitate conform Legii nr. 247/2005.
De altfel acest aviz a fost emis constatându-se că nu există elemente de nelegalitate care să justifice acţiunea în contencios administrativ.
Pe fondul pricinii, din probele administrate rezultă fără posibilitate de tăgadă că dispoziţia în litigiu şi avizul de legalitate au fost înaintate recurentei-pârâte care trebuie să urmeze procedura prevăzută d art. 4, art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 247/2005, pentru a se emite titlul de despăgubire.
Acest fapt nu s-a întâmplat din culpa recurentei, care a încălcat astfel dreptul reclamanţilor-intimaţi la soluţionarea cererii într-un termen rezonabil şi nu a făcut nici un fel de probă pertinentă cu care să justifice existenţa unor motive temeinice de natură a o împiedica să rezolve cererea intimaţilor.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie precizează că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 2868 din 7 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 55/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 58/2010. Contencios → |
|---|
