ICCJ. Decizia nr. 5630/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5630/2010
Dosar nr. 481/54/2010
Şedinţa publică de la 15 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 11 februarie 2010, reclamanta SC E.F. SRL Craiova a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei nr. 136 din 04 aprilie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 34/A/2003, în sensul că, instanţa a omis să se pronunţe cu privire la repunerea părţilor în situaţia anterioară, adică de a dispune restituirea sumei de 14.674,39 RON , conform precizării depuse la data de 19 martie 2003 în dosar.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentinţa nr. 136 din 04 aprilie 2003, s-a dispus anularea actelor administrative prin care a fost reţinută suma precizată, fără însă a se menţiona şi restituirea sumelor aşa cum s-a precizat la data de 19 martie 2003.
Prin sentinţa nr. 156 din 23 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios, administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta SC E.F. SRL Craiova privind îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei nr. 136 din 04 aprilie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 34/A/2003, în contradictoriu cu pârâtele C.A.S. Dolj şi D.E.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că cererea formulată este tardivă.
În acest sens, a reţinut că prin hotărârea cu privire la care se invocă omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra repunerii părţilor în situaţia anterioară, în sensul restituirii sumei de 14.674,39 RON, conform precizării depuse la data de 19 martie 2003, a fost admisă în parte acţiunea reclamantei, în sensul că au fost anulate parţial procesul verbal de control din 31 ianuarie 2001 şi decizia din 01 aprilie 2003, pentru anumite sume de bani.
Această sentinţă a fost pronunţată la data de 04 aprilie 2003, în Dosarul nr. 34/A/2003 al Curţii de Apel Craiova.
Prin cererea formulată la data de 11 februarie 2010, reclamanta a invocat omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unei precizări de acţiune formulată în dosarul sus menţionat, solicitând instanţei de a completa hotărârea în sensul de a dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară, adică de a dispune restituirea sumei de 14.674,39 RON conform acestei precizări.
Prima instanţă a reţinut că din modul în care a fost formulată, cererea reclamantei se încadrează în dispoziţiile art. 2812 alin. (1) C. proc. civ. şi cum a fost depusă la instanţă cu mult peste termenul prevăzut de aceste dispoziţii legale, s-a constatat că este tardivă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs reclamanta SC E.F. SRL Craiova criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii, arătând că deşi a precizat temeiul de drept al cererii ca fiind art. 2811 C. proc. civ., instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 2812 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea astfel pronunţată find nulă.
A susţinut că eroarea materială invocată nu se încadrează în prevederile art. 2812 alin. (1) C. proc. civ., cum în mod eronat a reţinut instanţa, în condiţiile în care, nu s-a solicitat completarea hotărârii cu referire la o cerere principală, accesorie, conexă sau incidentă asupra căreia instanţă a omis să se pronunţe şi cu atât mai mult cu cât, precizarea despre care se face vorbire în considerentele hotărârii nu reprezintă o cerere distinctă, fiind solicitată în temeiul art. 132 C. proc. civ.
În altă ordine de idei, a susţinut că instanţa de fond trebuia să se pronunţe prin încheiere şi nu prin hotărâre, aşa cum prevede art. 2813 C. proc. civ.
Intimata-pârâtă C.A.S. Dolj a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de recurentă.
Examinând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate precum şi în conformitate cu art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Aşa cum rezultă din petitul cererii deduse judecăţii, recurenta-reclamantă a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei nr. 136 din 04 aprilie 2003 a Curţii de Apel Craiova, în sensul că instanţa a omis să se pronunţe cu privire la repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul restituirii sumei de 14.674,39 RON, conform precizării depuse la data de 19 martie 2003.
Recurenta-reclamantă şi-a fundamentat poziţia procesuală pe dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ., potrivit cu care, în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului ori acesta cuprinde dispoziţii potrivnice, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice.
Potrivit art. 281 alin. (1) C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
Eroarea reclamată nu se încadrează în prevederile textului legal menţionat, pentru că în mod evident situaţia vizează completarea dipozitivului hotărârii, făcând astfel incidente dispoziţiile art. 2812 alin. (1) C. proc. civ.: „dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidente, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara după caz apel sau recurs împotriva acelei hotărâri (...)”.
Înalta Curte nu va primi critica formulată de recurentă privind încălcarea principiului disponibilităţii, pentru motivul că instanţa de judecată nu este ţinută de temeiul juridic de drept indicat de parte, acesta reprezentând fundamentul raportului juridic dedus judecăţii, ea fiind obligată să aplice acea normă juridică care corespunde situaţiei de fapt calificată juridic de către parte, dacă situaţia de fapt este confirmată de probele administrate în cauză, indiferent de eventualele dispoziţii legale indicate de părţi.
Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de fond a calificat cererea dedusă judecăţii ca fiind o cerere de completare a sentinţei nr. 136 din 04 aprilie 2003, faţă de împrejurarea că lipsa menţiunii din dispozitivul sentinţei anterior individualizată, respectiv, „aşa cum a fost precizată” nu are natura unei erori materiale ci a unei omisiuni a instanţei de a se pronunţa asupra unui capăt de cerere, făcând astfel incidente dispoziţiile art. 2812 alin. (1) C. proc. civ.
În altă ordine de idei, nu se fondează nici susţinerile potrivit cărora instanţa de fond trebuia să se pronunţe prin încheiere şi nu prin hotărâre, aşa cum prevede art. 2813 C. proc. civ.
Potrivit art. 2822 alin. (2) C. proc. civ. „Cererea se soluţionează de urgenţă, cu citarea părţilor prin hotărâre separată (...)”
În concluzie, în mod corect a fost încadrată în prevederile art. 2822 alin. (1) C. proc. civ. cererea reclamantei, în raport de care a fost respinsă ca tardivă, recurenta-reclamantă formulând cererea cu mult peste termenul prevăzut de textul de lege, în speţă, după 8 ani de la pronunţarea sentinţei nr. 136 din 04 aprilie 2003 a Curţii de Apel Craiova.
Faţă de considerentele expuse, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC E.F. SRL Craiova împotriva sentinţei nr. 156 din 23 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5627/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5631/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
