ICCJ. Decizia nr. 5624/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5624/2010
Dosar nr. 750/36/2010
Şedinţa publică de la 15 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1.Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 255 din 12 iulie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată cererea de suspendare formulată de reclamanta N.D.R., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale – Inspecţia Muncii.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut că prin ordinul Ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale din 25 mai 2009, reclamanta a fost numită în funcţia de director coordonator adjunct în domeniul relaţiilor de muncă, în cadrul I.T.M. Constanţa, fiind încheiat contractul de management din 25 mai 2009, pentru o perioadă de 4 ani.
Prin decizia din 13 octombrie 2009 s-a dispus încetarea contractului de management, conform prevederilor art. IV, V, IV din O.U.G. nr. 105/2009, ce a dispus expres desfiinţarea posturilor ce conferă calitatea de conducători ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor.
În speţă, reclamanta a invocat ca şi element ce conturează prezenţa unui caz bine justificat împrejurarea că O.U.G. nr. 105/2009 a fost declarată parţial neconstituţională, iar iminenţa pagubei a fost justificată de reducerea salariului său şi imposibilitatea achitării creditelor pe care le-a contractat.
Prima instanţă a apreciat că declarararea neconstituţionalităţii actului normativ în temeiul căruia s-a dispus încetarea contractului de management al reclamantei, poate induce o îndoială asupra legalităţii actului, dar pentru a se dispune suspendarea actului administrativ contestat este necesară întrunirea cumulativă cu cerinţa prevenirii producerii unei pagube iminente ce nu ar putea fi ulterior reparată.
Or, în contextul în care reclamanta are în continuare venituri salariale, chiar dacă diminuate, instanţa a considerat că nu se poate vorbi despre imposibilitatea reparării ulterioare obţinerii anulării actului administrativ în instanţă a pagubei cauzate de această micşorare a veniturilor.
Acest aspect, coroborat cu împrejurarea că în prezent în organigrama instituţiei pârâtei nu mai figurează funcţia publică de director coordonator adjunct al I.T.M., ci cea de inspector adjunct al I.T.M., ocupată de numitul P.T., urmare a reintegrării acestuia dispusă de o instanţă de judecată, conduce la concluzia potrivit cu care cererea de suspendare nu este oportună în cauză.
2.Recursul reclamantei
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta N.D.R., care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii cererii de suspendare a executării deciziei din 13 octombrie 2009 emise de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale-Inspecţia Muncii, până la soluţionarea acţiunii în anulare formulată împotriva acestui act administrativ.
În motivarea căii de atac, neîncadrată în drept, recurenta a susţinut că în mod greşit instanţa a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004, pentru a dispune suspendarea executării deciziei din 13 octombrie 2009.
În acest sens, a susţinut că prima condiţie a cazului bine justificat rezultă din însăşi situaţia de fapt şi de drept care este de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii ordinului atacat.
Sub acest aspect, a susţinut că raportul de muncă a încetat în perioada când se afla în concediu medical, contrar prevederilor art. 60 alin. (1) lit. a) C. muncii, în condiţiile în care, contractul de management încheiat îşi produce efectele până la expirarea termenului pentru care a fost încheiat.
În altă ordine de idei, a susţinut că temeiul de drept al încetării raporturilor de muncă îl reprezintă O.U.G. nr. 105/2009 care a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curţii Constituţionale şi atâta timp cât s-a dispus încetarea doar a contractului de management, fară ca în prealabil să fie desfiinţat ordinul din 25 mai 2009 al Ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Socialei de numire în funcţia de director coordonator adjunct, rezultă că, de drept, şi contractul de management îşi produce efectele, dat fiind caracterul accesoriu al acestuia.
Referitor la condiţia privind paguba iminentă a arătat că este îndeplinită, întrucât se află în imposibilitate de a-şi achita datoriilor pe care le-a contractat şi, totodată de a-şi asigura traiului de zi cu zi, fiindu-i îngrădit dreptul la muncă.
3. Apărările intimatei-pârâte Inspecţia Muncii
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata- pârâtă a arătat, în esenţă, că actul în baza căruia a fost numită recurenta-reclamantă, dar şi actul în baza căruia a fost eliberată din funcţia de conducere au fost ambele declarate neconstituţionale, situaţie în care nu se poate restabili o prezumţie de legalitate prin reocuparea funcţiei deţinute anterior, în temeiul unui act normativ neconstituţional.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama de toate susţinerile şi apărările părţilor, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1.Argumente de fapt şi de drept relevante
Art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 reglementează procedura suspendării executării actului administrativ, la cererea persoanei vătămate, formulată fie în faza procedurii prealabile administrative (art. 14), fie după declanşarea procedurii judiciare prin acţiunea în anularea actului (art. 15).
În ambele ipoteze, legea impune în mod cumulativ două condiţii, cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Îndeplinirea acestor două condiţii este analizată în funcţie de circumstanţele cauzei, fiind lăsată la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.
Cazul bine justificat este circumscris de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 împrejurărilor legate de starea de fapt şi de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În speţa de faţă, funcţia de director coordonator adjunct, personal contractual, pe care a ocupat-o reclamanta la I.T.M. Constanţa, a fost înfiinţată prin O.U.G. nr. 37/2009, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 Curtea Constituţională, declarând neconstituţională legea de aprobare a ordonanţei, având drept urmare lipsirea de efecte juridice a actelor administrative subsecvente, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie.
În condiţiile în care şi O.U.G. nr. 105/2009 a fost la rândul ei declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, funcţia de conducător al serviciilor publice deconcentrate revine la regimul de funcţie publică, fiind astfel eliminată categoria directorilor-coordonatori şi coordonatori adjuncţi, ce aveau statutul de personal contractual.
Astfel, cum a reţinut Curtea Constituţională prin Decizia nr. 414/2010, în urma constatării neconstituţionalităţii celor două ordonanţe de urgenţă în raport cu funcţiile de conducere înfiinţate la nivelul serviciilor publice deconcentrate, începând cu data de 28 februarie 2010 continuă să-şi producă efectele prevederile legale anterioare cuprinse în Legea nr. 188/1999.
În raport de cele arătate mai sus, se constată că nu este îndeplinită condiţia existenţei unui caz bine justificat, astfel cum este definită sintagma prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, nici cea de-a doua condiţie, respectiv paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public nu este întrunită, judecătorul fondului indicând împrejurările rezultate din probele cauzei pe baza cărora şi-a format convingerea că iminenţa pagubei nu este dovedită, în condiţiile în care reclamanta beneficiază de o funcţie de execuţie şi având în continuare venituri salariale chiar dacă într-o formă diminuată.
De altfel, împrejurarea că în prezent, în organigrama instituţiei pârâte nu mai figurează funcţia publică de director coordonator adjunct al I.T.M., ci cea de inspector adjunct, ocupată de numitul P.T., urmare a reintegrării acestuia dispusă prin sentinţa nr. 642/2009 a Curţii de Apel Constanţa, irevocabilă, vine în sprijinul susţinerilor intimatei-pârâte şi constituie un argument în plus cu privire la netemeinicia cererii de suspendare a executării deciziei din 13 octombrie 2009 emise de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale-Inspecţia Muncii.
2.Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat în temeiul art. 14 alin. (4), corelat cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a sentinţei potrivit art. 304 pct. 6 sau art. 3041 C. proc. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de N.D.R. împotriva sentinţei nr. 255 din 12.07.2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5622/2010. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 5625/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
