ICCJ. Decizia nr. 5645/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5645/2010
Dosar nr. 5537/2/2009
Şedinţa de la 15 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 17 iunie 2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, reclamantul I.I. a chemat în judecată pe pârâtul M.A.I., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea ordinului ministrului internelor şi reformei administrative din 19 decembrie 2008 şi restabilirea situaţiei anterioare emiterii ordinului menţionat până la data de 22 decembrie 2008, precum şi recalcularea tuturor drepturilor băneşti inclusiv a pensiei de serviciu şi a ajutoarelor prevăzute de art. 27 alin. (1) lit. g) şi alin. (3) din O.U.G. nr. 38/2003.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative din 18 decembrie 2008, pârâtul a dispus încetarea raporturilor sale de serviciu, cu drept de pensie începând cu data de 22 decembrie 2008 şi echivalarea gradului profesional de comisar şef de poliţie, cu cel militar de colonel în rezervă, specialitatea poliţie, în temeiul art. 69 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002.
Reclamantul a mai arătat că, în ziua imediat următoare, pârâtul a emis un alt ordin, Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative din 19 decembrie 2008 prin care a dispus eliberarea sa din funcţia de şef-serviciu în cadrul Direcţiei Management Logistic, din I.G.P.R. şi punerea sa la dispoziţia aceleiaşi unităţi, pentru o perioadă de 6 luni, ordin pe care îl contestă ca nelegal şi netemeinic.
Susţine reclamantul că actul administrativ respectiv este nelegal, întrucât eliberarea sa din funcţie a fost făcută cu încălcarea art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002. în sensul că eliberarea din funcţie nu poate fi confundată cu destituirea din funcţie ca sancţiune disciplinară, cele două situaţii de încetare a raporturilor de serviciu fiind reglementate de art. 97 lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999, iar condiţiile de eliberare din funcţie sunt prevăzute la art. 99 alin. (1) din aceeaşi lege, iar în cazul său, niciunul dintre articolele menţionate nu este aplicabil.
Totodată, reclamantul susţine că eliberarea sa din funcţie nu se încadrează în situaţia prevăzută de art. 99 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 26 şi art. 69 din Legea nr. 188/1999 şi nici în situaţia prevăzută de art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002 coroborat cu art. 58 lit. d) privind destituirea din funcţie pentru care trebuia parcursă cercetarea administrativă prealabilă şi consultarea comisiilor de disciplină.
Reclamantul mai arată că ordinul contestat a fost emis cu abuz de putere, ceea ce atrage nulitatea absolută a actului.
Reclamatul mai susţine că a fost eliberat din funcţie deşi nu a deţinut vreuna din funcţiile prevăzute de art. 1 pct. 1I al Capitolului I din anexa la Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 600/2005, pentru a se putea dispune măsura respectivă de către ministru, în condiţiile în care, în privinţa sa, competenţa de eliberare din funcţie şi punerea la dispoziţie aparţinea I.G.P.R.
Reclamantul critică măsura de punere la dispoziţia unităţii pe o perioadă de 6 luni, dispusă de ministru în baza art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 întrucât nu se încadrează în ipotezele reglementate de art. 120 alin. (1) din lege.
Mai arată că s-a emis cel de-al doilea ordin conţinând aceeaşi măsură fără să se dispună revocarea primului ordin.
Prin măsura eliberării din funcţie şi punerea la dispoziţie, fără a beneficia de indemnizaţia de conducere, a fost influenţată, în mod nelegal, baza de calcul a pensiei de serviciu.
Printr-o cerere de renunţare la un capăt de cerere, reclamantul a precizat că solicită anularea actului contestat, restabilirea situaţiei anterioare emiterii ordinului contestat (19 decembrie 2008) până la data de 22 decembrie 2008, precum şi recalcularea tuturor drepturilor băneşti, inclusiv a ajutoarelor prevăzute de art. 27 alin. (1) lit. g) şi alin. (3) din O.G. nr. 38/2003 şi înţelege să nu mai solicite recalcularea pensiei de serviciu.
Prin sentinţa civilă nr. 4452 din 16 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantului, reţinând, în esenţă, următoarele:
Prin Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative din 19 decembrie 2008 s-a dispus eliberarea din funcţia deţinută a reclamantului şi a altor poliţişti din Poliţia Română - I.G.P.R. şi punerea la dispoziţia aceleiaşi unităţi, pentru o perioadă de 6 luni, pentru grave neglijenţe manageriale ce au dus la o tulburare însemnată a bunului mers privind dotarea Poliţiei Române şi pentru faptul că au creat un prejudiciu grav de imagine instituţiei.
În cuprinsul ordinului s-a menţionat că, pe timpul punerii la dispoziţie, poliţiştii beneficiază de drepturile băneşti avute, cu excepţia indemnizaţiei de conducere, după caz.
Din înscrisurile administrate în cauză, rezultă că, ministrul internelor şi reformei administrative a emis, la data de 18 decembrie 2008, Ordinul nr. II/4396 prin care a constatat că începând cu data de 22 decembrie 2008, încetează raporturile de serviciu cu drept de pensie ale comisarului şef de poliţie I.G.I. din cadrul I.G.P.R. şi a dispus echivalarea gradului profesional cu cel militar de colonel în rezervă, specialitatea „poliţie”, cu acordarea dreptului de a purta uniformă militară conform art. 27 din Legea nr. 80/1995.
Astfel, având în vedere situaţia raporturilor de serviciu ale reclamantului se constată că, până la data emiterii Ordinului ministrului internelor şi reformei administrative din 19 decembrie 2008, funcţia pe care o ocupa reclamantul era o funcţie de conducere şi anume de comisar şef poliţie - şef serviciu în cadrul Direcţiei de Management Logistic.
Conform prevederile art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, în situaţii temeinic justificate, altele decât cele prevăzute la art. 65, stabilite prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative, „poliţiştii pot fi puşi la dispoziţia unităţii pe o perioadă de ce mult 6 luni, timp în care vor beneficia de drepturile băneşti avute, cu excepţia indemnizaţiei de comandă, după caz”.
Potrivit art. 1 lit. c) din ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 600/2005, ministrul are competenţa de „a numi, împuternici, elibera, suspenda din funcţie sau de a pune la dispoziţie funcţionarii publici care ocupă funcţii publice de conducere în unităţile pe care le coordonează nemijlocit”.
Din nota cu principalele constatări şi concluzii rezultate în urma controlului tematic efectuat la Direcţia Management Logistic a rezultat că, grupul de lucru desemnat să stabilească şi să perfecteze clauzele contractuale cu operatorii economici câştigători a acceptat ca, în varianta finală a contractului, să fie stipulate clauze dezavantajoase pentru autoritatea contractantă.
În cadrul grupului de lucru, reclamantul a întocmit baza de calcul pe care s-a întemeiat determinarea valorii estimate, fără T.V.A., a contractului de achiziţie publică a celor 2923 autospeciale, în calitate de şef poliţie - şef serviciu achiziţii a Direcţiei Management Logistic.
Situaţia constată de Direcţia Management Logistic constituie „o situaţia temeinic justificată” astfel cum este prevăzută de art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, pentru eliberarea reclamantului din funcţia de conducere şi punerea la dispoziţia unităţii pe o perioadă de cel mult 6 luni.
În privinţa criticilor aduse actului contestat se constată că sunt neîntemeiate în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză.
Ipoteza „eliberării din funcţie” la care face referire reclamantul se referă la eliberarea dintr-o funcţie de execuţie şi nu la eliberarea dintr-o funcţie de conducere cu punerea la dispoziţia unităţii pentru situaţii temeinic justificate.
În speţă, nu este vorba despre o sancţiune disciplinară, ci despre o măsură urgentă pentru asigurarea unei conduceri manageriale optime în activitatea autorităţii publice.
Criticile reclamantului în sensul că ministrul nu avea competenţa să emită ordinul de eliberare din funcţie nu pot fi reţinute în raport de prevederile art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 şi art. 1 lit. c) din ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 600/2005, iar susţinerea reclamantului în sensul că măsura punerii la dispoziţia unităţii poate fi dispusă numai în conformitate cu art. 120 din Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 300/2004 este contrară art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002.
Totodată se constată că, emitentul ordinului ministrului internelor şi reformei administrative din 19 decembrie 2008 nu era ţinut de ordinul emis anterior. Până la data de 22 decembrie 2008, ministrul a avut competenţa să ia măsurile care s-au impus în privinţa funcţiei de conducere a reclamantului, întrucât raportul de serviciu al reclamantului a continuat, în ceea ce priveşte funcţia de execuţie, până la data încetării acestuia prin pensionare.
Împotriva sentinţei civile nr. 4452 din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul I.I., formulând următoarele critici de nelegalitate şi netemeinicie:
Ordinul din 19 decembrie 2008 a fost emis cu încălcarea normelor de competenţă prevăzute de art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificarea şi completările ulterioare cu referire la ordinul M.A.I. nr. 600/2005 pentru aprobarea competenţelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului administraţiei şi internelor, secretarilor de stat, secretarului general şi şefilor/comandanţilor unităţilor M.A.I., cu modificările şi completările ulterioare;
- au fost încălcate prevederile art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, potrivit căruia „În situaţii temeinic justificate, altele decât cele prevăzute la art. 65, stabilite prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative, poliţiştii pot fi puşi la dispoziţia unităţii pe o perioadă de cel mult 6 luni, timp în care vor beneficia de drepturile băneşti avute, cu excepţia indemnizaţiei de comandă, după caz.” Deşi aceste situaţii nu au fost prevăzute de nici un act normativ, inclusiv de ordin al ministrului, instanţa de fond a considerat că întocmirea bazei de calcul pe care s-a întemeiat determinarea valorii estimate fără T.V.A., a controlului de achiziţie publică a unui număr de 2923 autospeciale, constituie o „situaţie temeinic justificată”;
- actul administrativ atacat este nemotivat, fiind emis în urma lecturării unui material întocmit cu ocazia unui control. Nota de control, reţinută de instanţă ca fiind „o situaţie temeinic justificată” în sensul art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, conţine aprecieri nefundamentate, deoarece dacă, într-adevăr, ar fi existat clauze dezavantajoase, A.N.R.M.A.P. – ca instituţie competentă – s-ar fi sesizat şi ar fi solicitat în instanţă constatarea nulităţii absolute a contractelor, conform prevederilor art. 2961 lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006;
- în cuprinsul actului atacat nu este descrisă situaţia de fapt care a condus la concluzia existenţei unor „grave neglijenţe manageriale” şi a „tulburării însemnate a bunului mers privind dotarea Poliţiei Române”, recurentul fiind simplu membru în comisiile din care a făcut parte, iar nu şef sau manager;
- hotărârea instanţei de fond a fost dată cu nerespectarea principiului C.E.D.O. privind securitatea raporturilor juridice, deoarece la data de 18 decembrie 2008 se dispusese încetarea raporturilor de serviciu la o dată ulterioară, iar la data de 19 decembrie 2008 s-a dispus modificarea raporturilor de serviciu ale recurentului, prin punerea sa ilegală la dispoziţie. În acest fel recurentul a fost prejudiciat, deoarece indemnizaţia sa de conducere nu a mai fost luată în calcul la stabilirea drepturilor sale de pensie.
În drept recurentul şi-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
În speţă sunt întemeiate motivele de recurs potrivit cărora măsura eliberării din funcţie a fost dispusă fără temei legal şi de către un organ necompetent potrivit legii.
Astfel, potrivit art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 Statutul poliţistului, „eliberarea din funcţie a poliţiştilor se face potrivit normelor de competenţă aprobate prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, în condiţiile legii”, iar „punerea la dispoziţia unităţii” este prevăzută de art. 22 alin. (8) din Statutul poliţistului care prevede că „în situaţii temeinic justificate”, altele decât cele prevăzute la art. 65, stabilite prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative, „poliţiştii vor fi puşi la dispoziţia unităţii pe o perioadă de cel mult 6 luni, timp în care vor beneficia de drepturile băneşti avute, cu excepţia indemnizaţiei de comandă”.
Competenta de a dispune cele două măsuri sancţionatorii împotriva personalului din cadrul Politiei Române este reglementată de dispoziţiile ordinului nr. 600/2005 pentru aprobarea competenţelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului administraţiei şi internelor, secretarilor de stat, secretarului general şi şefilor/comandanţilor unităţilor M.A.I. (denumit în continuare „ordinul nr. 600/2005";) - anexa 1 la Opis-ul depus în şedinţa publică din 08 decembrie 2010.
Dispoziţiile art. 10 lit. d) şi f) din Cap. IV al Anexei la ordinul nr. 600/2005 stabilesc că „inspectorul general al politiei române numeşte, definitivează, împuterniceşte, eliberează, suspendă din funcţie şi pune la dispoziţie personalul astfel:
[...] d) contabilul şef şi şefii de servicii independente din aparatul central al I.G.P.R.; [...]
f) ceilalţi ofiţeri şi agenţi de poliţie din structura centrală a I.G.P.R. care nu se regăsesc în competenţa superioară";.
Recurentul a îndeplinit funcţia de Sef serviciu în cadrul Direcţiei Management Logistic din Poliţia Română - Inspectoratul General. În raport de dispoziţiile legale citate mai sus, rezultă faptul că persoana competentă care putea dispune împotriva recurentului (în măsura în care ar fi fost întrunite condiţiile legale) măsurile de „eliberare din funcţie"; şi „punere la dispoziţie"; era Inspectorul general al Poliţiei Române, iar nu M.A.I.
În ceea ce priveşte competenta M.A.I. de a dispune măsurile de „eliberare din funcţie"; şi „punere la dispoziţie"; faţă de personal din unităţile Poliţiei Române, aceasta este reglementată în mod expres de dispoziţii legale speciale cuprinse în art. 1 pct. (II) din anexa la ordinul nr. 600/2005 astfel: „M.A.I. numeşte, împuterniceşte, eliberează, suspendă din funcţie sau pune la dispoziţie: [...] (II) Din unităţile Politiei Romane:
adjuncţii inspectorului general al Poliţiei Române;
directorul general al Direcţiei Generale de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog;
şefii inspectoratelor judeţene de poliţie, la propunerea inspectorului general";.
Totodată, măsura eliberării din funcţie a fost dispusă în considerarea unor reglementări inexistente sau abrogate, având în vedere următoarele:
Potrivit art. 22 alin. (7) din Statutul poliţistului, eliberarea din funcţie a poliţiştilor se poate face doar „în condiţiile legii";.
Procedura de eliberare din funcţie are o reglementare generală cuprinsă în art. 99 şi urm. din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici (poliţiştii fiind funcţionari publici, cu statut special astfel cum rezultă din art. 1 al Statutului poliţiştilor).
În trecut, au existat şi două norme speciale privind eliberarea din funcţie a poliţiştilor, respectiv art. 45 şi art. 120 pct. (1) lit. b) din ordinul nr. 300/2004 privind activitatea de management resurse umane în unităţile M.A.I.
Însă dispoziţiile speciale menţionate au devenit inaplicabile după cum urmează:
i) art. 45 din ordinul nr. 300/2004 a fost abrogat prin art. 1 pct. 1 din ordinul nr. 1191/2006 pentru modificarea Ordinului nr. 300/2004;
ii) art. 120 pct. (1) lit. b) a fost modificat în tot conform art. I pct. 2 din ordinul nr. 1191/2006.
În aceste condiţii, singurele dispoziţii care reglementau măsura „eliberării din funcţie"; la data emiterii ordinului M.I.R.A. erau prevederile art. 99 din Statutul funcţionarilor publici (versiunea în vigoare la data de 19 decembrie 2008, data ordinului M.I.R.A.).
Art. 99 din Statutul funcţionarilor publici stabileşte cazurile în care se poate dispune „eliberarea din funcţie";. Se observă faptul că motivele invocate în ordinul M.I.R.A., respectiv pretinsele „grave neglijenţe manageriale"; nu se află printre cele enumerate în mod exhaustiv în cuprinsul art. 99 din Statutul funcţionarilor publici.
Deci, pentru pretinsele „grave neglijente manageriale"; nu se putea dispune măsura „eliberării din funcţie";.
Având în vedere cele expuse mai sus, rezultă că măsura eliberării din funcţie pentru pretinse neglijente manageriale a fost aplicată în mod abuziv, în considerarea unor dispoziţii legale abrogate.
În ceea ce priveşte măsura punerii la dispoziţie se observă că dispoziţiile art. 120 alin. (1) din ordinul nr. 300/2004 au fost modificate prin art. 1 pct. 2 din ordinul nr. 1191/2006, în sensul că nu a mai fost prevăzută această măsură în cazul eliberării din funcţie pentru „deficienţe profesionale/manageriale”.
Pentru considerentele menţionate, în baza art. 312 alin. (1), (2), (3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul modificând sentinţa atacată în sensul admiterii în parte a acţiunii, respectiv cu privire la anularea ordinului M.I.R.A. din 19 decembrie 2008 şi repunerea reclamantului în situaţia anterioară emiterii ordinului pentru perioada 19-22 decembrie 2008, cu plata drepturilor băneşti aferente, fiind inadmisibil în acest cadru procesual capătul de cerere privind stabilirea pensiei de serviciu – capăt de cerere căruia îi sunt aplicabile prevederile legislaţiei speciale în materie de pensii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de I.I. împotriva sentinţei civile nr. 4452 din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea în parte.
Anulează ordinul M.I.R.A. din 19 decembrie 2008.
Dispune restabilirea situaţiei anterioare emiterii ordinului anulat în sensul repunerii reclamantului în funcţia deţinută anterior cu obligarea la plata drepturilor băneşti aferente, ambele pentru perioada 19-22 decembrie 2008.
Respinge, ca inadmisibile, celelalte capete de cerere.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5644/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5648/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
