ICCJ. Decizia nr. 5658/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5658/2010
Dosar nr. 2534/54/2009
Şedinţa publică de la 16 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 252 din 6 mai 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios, administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamantul B.V. în contradictoriu cu pârâţii A.N.A.F., Guvernul României, M.A.I. şi Comisia Permanentă de Recrutare de pe lângă Guvern României şi A.N.A.F., având ca obiect suspendarea executării actelor normative constând în ordine, dispoziţii, instrucţiuni ale autorităţilor pârâte, respectiv ordinele din 25 august 2009 şi din 10 septembrie 2009 ale Preşedintelui A.N.A.F. şi toate celelalte, inclusiv ale Comisiei de concurs.
A solicitat, de asemenea, suspendarea executării şi a regulamentelor privind organizarea şi susţinerea concursului din 28 şi 29 septembrie 2009 pentru ocuparea funcţiilor publice vacante corespunzătoare categoriilor înalţilor funcţionari publici de prefect şi de subprefect ai unor judeţe şi ai municipiului Bucureşti, precum şi în cazul altor judeţe din perioada 12-15 octombrie 2009, dispunând/determinând reprogramarea lor corespunzătoare prin organizarea în zile diferite şi la ore diferite, care să permită oricărui inspector guvernamental sau oricărei persoane care îndeplineşte condiţiile legale, să participe la oricare sau la toate concursurile organizate pentru funcţia publică de prefect sau subprefect.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
În privinţa excepţiei netimbrării cererii invocată de pârâta A.N.A.F., prima instanţă a constatat că în raport de obiectul cauzei taxa judiciară de timbru a fost achitată în mod corespunzător.
În legătură cu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţi în cauză, prima instanţă a constatat că actele administrative a căror suspendare se solicită emană de la Comisia Permanentă de Recrutare a Înalţilor Funcţionari Publici, comisie instituită conform dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 341/2007 privind intrarea în categoria înalţilor funcţionari, precum şi de la M.A.I. şi A.N.A.F., prin urmare a stabilit că are calitate procesuală pasivă în cauză autoritatea publică de la care emană actul supus cenzurii, respectiv Comisia Permanentă de Recrutare a Înalţilor Funcţionari Publici, A.N.A.F. şi M.A.I.
Astfel, a reţinut că Guvernul României, nefiind parte a raportului juridic în speţă, nu are calitate procesuală.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a judecăţii cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) din C. proc. civ., prima instanţă a reţinut că aceste dispoziţii nu sunt incidente întrucât soluţionarea cererii de suspendare nu depinde de soluţia cererii de anulare, cererea de suspendare având caracter accesoriu celei în anularea actului atacat.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii cererii invocată de pârâta A.N.A.F., pentru lipsa plângerii prealabile, instanţa de fond a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii acestei proceduri, depunând la dosar doar corespondenţa prin care a solicitat comunicarea actelor administrative în litigiu.
Totodată, a reţinut că în ceea ce priveşte suspendarea executării actelor administrative care au stat la baza organizării concursurilor din 28-29 septembrie 2009 este lipsită de obiect, având în vedere că aceste acte sunt suspendate de drept în temeiul prevederilor art. 22 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, coroborate cu ale art. 3 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva sentinţei civile nr. 252 din 6 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, a formulat recurs în termen legal reclamantul V.B., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Reclamantul a învederat, prin motivele de recurs, că sentinţa recurată este eronată în ceea ce priveşte neurmarea procedurii prealabile, întrucât această procedură a fost parcursă, obligaţia legală a fost respectată, astfel că pârâta A.N.A.F. cu rea credinţă a ridicat această excepţie pentru a induce în eroare instanţa.
A precizat recurentul că mai înainte de a introduce cererea de suspendare a formulat o cerere de revocare către A.N.F.P., înregistrată din 14 septembrie 2009, la cabinetul preşedintelui A.N.F.P., iar împrejurarea că pârâta A.N.F.P. a ascuns dovada de înregistrare în loc să informeze instanţa de fond în mod corect, în concordanţă cu obligaţia generală de respectare a drepturilor omului, confirmă o dată în plus culpa şi reaua-credinţă celor care au orchestrat aceste încălcări grave ale statutului funcţionarului public.
Reclamantul a mai arătat că nu a putut fi prezent la proces la Curtea de Apel Craiova, întrucât după demiterea abuzivă din funcţia de prefect al judeţului Gorj - demitere sancţionată recent de Curtea de Apel Bucureşti - i-a fost aplicată din nou abuziv a doua mobilitate, înăuntrul aceluiaşi an, prin mutarea în judeţul Braşov la secţia de Drumuri Naţionale din cadrul C.N.A.D.R. De altfel, a relevat recurentul, A.N.A.F. invocă propria turpitudine atunci când cere suspendarea procesului pe motiv că actele administrative a căror anulare s-a solicitat ar fi fost suspendate.
Recursul este nefondat.
În mod întemeiat prima instanţă, prin raportare la probatoriul administrat până la momentul pronunţării soluţiei în cauză, a reţinut prin considerentele hotărârii recurate că reclamantul nu a făcut dovada respectării prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi a statuat că procedura administrativă prealabilă este reglementată de lege ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune, a cărei neîndeplinire este sancţionată cu respingerea acţiunii.
Pe de altă parte, se constată că respingerea acţiunii reclamantului ca rămasă fără obiect, dispusă prin sentinţa atacată, este legală, întrucât s-a probat în litigiu că A.N.A.F. a solicitat Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios, administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1302/2/2010, anularea notei-raport din 26 august 2009 a M.A.I. şi a ordinelor din 25 august 2009 ale Preşedintelui A.N.F.P. pentru aprobarea condiţiilor de participare la concursul pentru ocuparea funcţiilor publice vacante corespunzătoare categoriei funcţionarilor publici, precum şi constatarea nulităţii concursurilor de ocupare a funcţiilor publice vacante corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici de prefect al judeţelor Alba, Bihor, Buzău, Gorj, Hunedoara, Maramureş, Dâmboviţa, Olt, Tulcea, Vâlcea şi de subprefect al judeţelor Braşov (2 posturi), Cluj (2 posturi), Constanţa, Dolj, Prahova (2 posturi), Timiş (2 posturi), Suceava (2 posturi) şi subprefect al municipiului Bucureşti (2 posturi) din data de 28 septembrie 2009 şi a concursurilor de ocupare a funcţiilor publice vacante corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici de prefect al judeţelor Argeş, Braşov, Cluj, Constanţa, Dolj, Prahova, Timiş, Suceava, Teleorman şi de prefect al municipiului Bucureşti şi de subprefect al judeţelor Alba (2 posturi), Bihor (2 posturi), Buzău (2 posturi), Gorj (2 posturi), Hunedoara (2 posturi), Maramureş (2 posturi), Dâmboviţa (dosar 1 post) Olt, Tulcea, Vâlcea din data de 28 septembrie 2009 şi a tuturor actelor subsecvente. În aceste condiţii, sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (2)-(3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi art. 22 alin. (3)-(4) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intervenind astfel suspendarea de drept a actelor atacate de A.N.A.F., pe motivul încălcării legislaţiei referitoare la funcţia publică şi la funcţionarii publici.
În ceea ce priveşte concursul organizat pentru ocuparea funcţiilor publice vacante de prefect şi subprefect în intervalul 12-13 octombrie 2009, cererea reclamantului este de asemenea rămasă fără obiect, întrucât procedura de concurs pentru aceste posturi a fost suspendată de A.N.A.F., ca urmare a nerespectării prevederilor art. 10 din regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru intrarea în categoria funcţionarilor publici.
În raport de cele mai sus arătate, se constată că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate şi că soluţia dată prin hotărârea atacată, de respingere a cererii reclamantului, este legală, astfel că se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de B.V. împotriva sentinţei civile nr. 252 din data de 6 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios, administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.V. împotriva sentinţei nr. 252 din 6 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 5652/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5663/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
---|