ICCJ. Decizia nr. 5650/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5650/2010
Dosar nr. 1050/59/2009
Şedinţa publică de la 15 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal reclamanta SC A.V.P.I. SRL a chemat în judecată pe pârâţii A.P.D.R.P. şi C.R.P.D.R.P. Timişoara solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea procesului-verbal de constatare încheiat la data de 5 mai 2009 de către cea de-a doua pârâtă.
La data de 7 octombrie 2009, reclamanta a depus la dosar o cerere completatoare în care a solicitat şi anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative din 17 iunie 2009 emisă de pârâta A.P.D.R.P.
La termenul de judecată din data de 20 ianuarie 2010, pârâta A.P.D.R.P. a formulat întâmpinare în care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.R.P.D.R.P. Timişoara, cu motivarea că, în raport de prevederile O.U.G. nr. 13/2006, este vorba despre o structură organizatorică a acestei instituţii publice, fără personalitate juridică.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 125 din 24 februarie 2010, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.R.P.D.R.P. Timişoara, invocată de pârâta A.P.D.R.P., a admis acţiunea reclamantei şi a dispus anularea procesului-verbal de constatare încheiat la data de 5 mai 2009 de către C.R.P.D.R.P. Timişoara şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative din 17 iunie 2009 emisă de pârâta A.P.D.R.P.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
C.R.P.D.R.P. Timişoara are legitimare procesuală pasivă, întrucât este emitentul procesului-verbal de constatare încheiat la data de 5 mai 2009.
Pe fondul cauzei, Curtea de Apel, a constatat că între A.P.D.R.P. – în calitate de autoritate contractantă – şi reclamanta SC A.V.P.I. SRL – în calitate de beneficiar - s-a încheiat la data de 2 iulie 2004 contractul, având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil în sumă de 1.016.746,61 ron pentru realizarea proiectului intitulat „modernizare fermă vegetală prin construire spaţii de depozitare cereale şi dotarea cu utilaje agricole, comuna P.N., judeţul Timiş).
Această finanţare nerambursabilă a fost constituită din două componente: contribuţia financiară a Comunităţii Europene (în proporţie de 75%) şi contribuţia publică naţională (în proporţie de 25%); ambele componente au fost gestionate de Ministerul Finanţelor Publice, potrivit O.U.G. nr. 63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de co-finanţare aferente acestora.
În urma controlului efectuat în perioada 28 aprilie 2009 – 05 mai 2009 cu privire la modul în care reclamanta a respectat clauzele contractuale amintite anterior, pârâtul C.R.P.D.R.P. Timişoara a emis procesul-verbal de constatare la data de 5 mai 2009, prin care a stabilit că reclamanta datorează suma de 875.178,89 RON, ca urmare a constatării faptului că aceasta a utilizat în mod nelegal sumele ce i-au fost acordate din fondurile europene.
Prin decizia nr. 12886 din 17 iunie 2009, pârâta A.P.D.R.P. a respins contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal de constatare nominalizat mai sus.
Motivele de nelegalitate invocate de reclamantă referitoare la numirea comisiei de control şi lipsa audierii părţii cu prilejul efectuării controlului sunt nefondate.
Astfel, în procesul-verbal de constatare încheiat la data de 5 mai 2009 a fost consemnat rezultatul unei verificări efectuate de C.R.P.D.R.P. Timişoara, în conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 79/2003.
În ceea ce priveşte desemnarea echipei de control, instanţa a reţinut că pârâta A.P.D.R.P. a emis formularul IRD 0.1. – „nota de descoperire a unei nereguli şi de fundamentare pentru desfăşurarea unui control– din 17 aprilie 2009, aprobat şi semnat de către Directorul general al Agenţiei; prin acest formular, a fost numită comisia de control care a întocmit, în urma controlului, procesul-verbal de constatare aflat în litigiu; comisia în discuţie a fost alcătuită din 3 experţi de specialitate, cu respectarea art. 2 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 79/2003, aprobate prin H.G. nr. 1306/2007.
Pe de altă parte, instanţa a arătat faptul că, în cuprinsul procesului-verbal de constatare, au fost menţionate: denumirea şi datele de identificare ale autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor comunitare; locurile unde s-a desfăşurat verificarea; denumirea persoanei verificate şi ale persoanelor responsabile din structura verificată; codul unic de înregistrare; domiciliul fiscal al acestora; data la care a fost emis actul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată; obiectul verificării.
Cât priveşte lipsa menţiunii referitoare la ordinul, decizia şi împuternicirea de numire a comisiei de control, Curtea de Apel a menţionat faptul că art. 3 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 79/2003, aprobate prin H.G. nr. 1306/2007, nu prevede obligativitatea consemnării acestor menţiuni.
În plus, instanţa a arătat faptul că reclamanta nu a dovedit încălcarea art. 2 alin. (1) din Normele anterior individualizate şi că absenţa din procesul-verbal a menţiunilor referitoare la ordinul de numire a comisiei şi a limitelor mandatului nu este sancţionată cu nulitatea actului în cauză.
În legătură cu lipsa audierii părţii cu prilejul efectuării controlului, Curtea de Apel, a constatat că actul de control a vizat modul de îndeplinire a obligaţiilor care îi reveneau reclamantei, conform contractului de finanţare, iar această verificare impunea examinarea actelor întocmite de societate în acest sens, iar nu audierea unor persoane.
Pe acest aspect, instanţa a evidenţiat şi faptul că reclamantei i s-a imputat modul de achiziţionare a unor utilaje, mai precis, modul în care a ales să declare oferta câştigătoare cu privire la două utilaje a căror achiziţionare forma obiectul finanţării.
De asemenea, instanţa a reţinut faptul că reclamanta nu a probat vătămarea ce i s-ar fi pricinuit prin lipsa acestei audieri, după cum impun dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Prima instanţă a precizat faptul că pârâta nu a contestat necesitatea achiziţionării bunurilor, ci modul de declarare a ofertelor câştigătoare de către reclamantă.
În ceea ce priveşte achiziţia uscătorului de cereale, judecătorul fondului a menţionat faptul că reclamanta a respectat dispoziţiile art. 1 lit. b) din Capitolul I din Anexa IV la contractul de finanţare şi a selectat oferta O.M., la preţul de 185.000 euro, prin folosirea metodei utilităţii globale.
În aceeaşi ordine de idei, instanţa a reţinut faptul că reclamanta a justificat alegerea acestei oferte pe prevederile contractuale, în raport cu oferta SC P.O.M.I. SRL, care a fost de 140.000 euro.
În plus, reclamanta a prezentat în dosarul licitaţiei, în mod comparativ, caracteristicile tehnice ale celor două utilaje ofertate, în condiţiile în care acestea nu au fost contestate de partea adversă.
Instanţa a considerat că organul de control şi cel care a soluţionat contestaţia administrativă s-au rezumat doar la repetarea opiniei exprimate în actul de control, respectiv că s-a încălcat contractul de finanţare, întrucât preţul ofertei declarate câştigătoare era superior celei clasate pe locul al doilea.
Or, în speţă, reclamanta a invocat, în mod corect, în justificarea alegerii sale, dispoziţiile Capitolului V, pct. 9 din contractul de finanţare.
În ceea ce priveşte achiziţia instalaţiei de însilozat, curtea de apel a arătat faptul că reclamanta a respectat, de asemenea, dispoziţiile art. 1 lit. b) din Capitolul I din Anexa IV la contractul de finanţare şi a selectat oferta S., la preţul de 325.000 euro, având în vedere atât superioritatea tehnică, cât şi preţul produsului, deşi în procesul-verbal de adjudecare s-a trecut din greşeală doar criteriul preţ.
Reclamanta nu a adresat societăţii O.M. nicio cerere de ofertă privind achiziţionarea acestei instalaţii, aspect necontestat de pârâtă.
În opinia instanţei, pretenţia pârâtei în sensul ca reclamanta trebuia să analizeze oferta unei societăţi căreia nu i s-a solicitat utilajul respectiv nu are un temei legal.
Ca atare, nu au fost încălcate prevederile contractului de finanţare încheiat de părţi, concluzie care a fost susţinută şi prin procesul-verbal din 1 noiembrie 2006 încheiat de reprezentaţii departamentului pentru lupta antifraudă cu ocazia controlului obţinerii, derulării şi utilizării fondurilor aferente proiectului de faţă.
În concepţia primei instanţe, reclamanta se găseşte în situaţia de a nu avea cunoştinţă de motivul pentru care a fost sancţionată şi obligată să restituie creditul din fonduri europene, deoarece în cele două acte administrative litigioase nu sunt analizate argumentele acesteia referitoare la modalitatea de alegere a ofertelor.
Prin urmare, instanţa a considerat că actele administrative contestate în cauză sunt nelegale, deoarece au fost emise cu încălcarea principiului motivării.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta A.P.D.R.P., care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate:
Prima instanţă a soluţionat greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C.R.P.D.R.P. Timişoara, prin invocarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. proc. civ.
Pârâtul anterior individualizat este o structură teritorială fără personalitate juridică, care nu se încadrează în noţiunile de asociaţie sau societate, pentru a putea fi incident textul legal anterior indicat.
Instanţa de fond şi-a fundamentat soluţia pe o interpretare eronată a situaţiei de fapt şi a legislaţiei aplicabile în materie.
De asemenea, recurenta a procedat la o detaliere exhaustivă a fondului litigiului de faţă şi a subliniat faptul că a fost respectat principiul motivării actului administrativ cu ocazia întocmirii celor două acte litigioase.
Recurenta a susţinut faptul că intimata-reclamantă nu a respectat obligaţia de a trimite 3 cereri de ofertă pentru a obţine 3 oferte conforme pentru fiecare tip de utilaj achiziţionat, respectiv instalaţia de însilozare şi uscător, care să precizeze preţul, componentele şi caracteristicile tehnice de referinţă.
Referitor la achiziţia uscătorului de cereale, recurenta învederează faptul că, ulterior încheierii procesului-verbal de adjudecare din 20 octombrie 2004, firma O.M. a prezentat confirmarea de comandă din 26 octombrie 2004, din care rezultă valoarea de 185.000 euro pentru produsul aflat în discuţie, cu toate că valoarea reală a acestuia este de 147.000 euro, iar în unele specificaţii tehnice apar modificări faţă de oferta evaluată (respectiv, capacitatea uscătorului de cereale în oferta evaluată este de 480 tone/zi, iar în confirmarea de comandă este de 576 tone/zi), aspecte care nu au fost luate în considerare de către prima instanţă.
În concepţia recurentei, curtea de apel a reţinut în mod greşit un aspect de natură tehnică, care nu a fost probat printr-o expertiză tehnică, şi anume, acela potrivit căruia metoda folosită pentru încheierea contractului de achiziţie este cea a utilităţii globale; ca atare, instanţa nu a ţinut seama de cerinţele caietului de sarcini, în care s-a prevăzut în mod expres de către beneficiar că metoda atribuirii va fi aceea a celui mai scăzut preţ.
De asemenea, recurenta opinează în sensul că criteriul anterior individualizat, respectiv cel al utilităţii globale nu a fost solicitat şi nici impus ofertanţilor de către partea adversă, prin intermediul caietului de sarcini.
Mai mult decât atât, respectiva societate a apreciat că acelaşi criteriu de adjudecare a ofertelor a fost utilizat de către comisia de evaluare cu atribuţii în materie de la nivelul SC A.V.P.I. SRL, tocmai în vederea atribuirii contractului de achiziţie de bunuri, în mod incorect, în vederea favorizării ofertantului care a depus oferta cu preţul cel mai ridicat.
Sub acest aspect, recurenta aminteşte cap. 8, intitulat „Concluziile verificării” al procesului-verbal de constatare aflat în discuţie, care conţine, în opinia sa, justificarea organului fiscal necesară pentru emiterea actului administrativ contestat.
În legătură cu achiziţia instalaţiei de însilozat, recurenta consideră că beneficiarul a declarat drept câştigătoare o ofertă care nu corespundea criteriului de selecţie a ofertei câştigătoare, stabilit de către beneficiarul finanţării nerambursabile.
Recurenta susţine că, în cadrul procedurii de achiziţie analizată, nu a fost respectat principiul rezonabilităţii preţurilor din oferta câştigătoare, în condiţiile în care această ofertă avea preţul cu peste 15% mai mult decât oferta clasată pe locul 2.
În sprijinul acestei interpretări juridice, recurenta arată că au fost încălcate prevederile cap. V pct. 9 din anexa IV din contractul de finanţare, fiind invocate şi dispoziţiile art. 4 din secţiunea B, intitulată „Managementul, Monitorizarea şi Evaluarea Programului” din Legea nr. 316/2001.
În plus, recurenta consideră că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra încadrării juridice a faptelor, precum şi asupra concluziilor detaliate a verificărilor documentare.
Pe de altă parte, recurenta aminteşte „principiul forţei obligatorii”, cu referire directă la încheierea actelor bilaterale, dar şi faptul că actul semnat de părţi are forţă obligatorie pentru acestea.
Totodată, sunt relevate prevederile art. 17 alin. (1), (3)-(5) din Anexa 1 a contractului de finanţare.
Recurenta apreciază că fondurile provenite din contribuţia comunitară, nerecuperate de la beneficiarii culpabili în termen de 2 ani, ajung să greveze bugetul statului, în raport de prevederile art. 14 pct. 2, subpct. 2.8 din Secţiunea A din Legea nr. 316/2001.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte, apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că, în speţă, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii.
Astfel, este nefondată critica referitoare la greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C.R.P.D.R.P. Timişoara, prin invocarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. proc. civ.
Pe acest aspect, Înalta Curte reţine prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, modificată, potrivit cărora autoritatea publică este definită ca fiind orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public.
Nu trebuie ignorat faptul că în procedura contenciosului administrativ nu este relevantă personalitatea juridică a autorităţii publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, care constă în aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogative de putere publică, asigurând organizarea executării şi executarea în concret a legii.
Transpusă în plan procesual, capacitatea de drept administrativ conferă posibilitatea autorităţii aflate în discuţie de a sta în proces, indiferent dacă are sau nu personalitate juridică; prin urmare, respectiva autoritate publică are capacitate juridică în sensul civil al noţiunii.
În speţa de faţă, pârâtul C.R.P.D.R.P. Timişoara are calitatea de emitent al procesului-verbal de constatare încheiat la data de 5 mai 2009, solicitat a fi anulat.
Ca atare, partea anterior individualizată are capacitate de drept administrativ şi poate figura în cauză în calitate de pârât.
Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
După cum s-a relevat anterior, intimata-reclamantă SC A.V.P.I. SRL a solicitat instanţei de contencios administrativ anularea procesului-verbal de constatare încheiat la data de 5 mai 2009 de către C.R.P.D.R.P. Timişoara, precum şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative din 17 iunie 2009 emisă de pârâta A.P.D.R.P.
Într-adevăr, între A.P.D.R.P. – în calitate de autoritate contractantă – şi reclamanta SC A.V.P.I. SRL – în calitate de beneficiar - s-a încheiat la data de 2.07.2004 contractul nr. C 3.1014253700013, având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil în sumă de 1.016.746,61 RON pentru realizarea proiectului intitulat „modernizare fermă vegetală prin construire spaţii de depozitare cereale şi dotarea cu utilaje agricole, comuna P.N., judeţul Timiş).
În cursul derulării acestui contract, a fost efectuat un control cu privire la modul în care intimata-reclamantă a respectat clauzele contractuale, ocazie cu care a fost încheiat procesul-verbal anterior menţionat, în cuprinsul căruia intimatul-pârât C.R.P.D.R.P. Timişoara a stabilit faptul că societatea datorează suma de 875.178,89 RON, întrucât aceasta a utilizat în mod nelegal sumele ce i-au fost acordate din fondurile europene.
În altă ordine de idei, Înalta Curte, reţine că, într-adevăr, un act administrativ este motivat atunci când el enunţă motivele de fapt şi de drept pentru care autorul său în consideră justificat.
Motivarea reprezintă o condiţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ.
Altfel spus, motivarea este o condiţie de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului.
Aşadar, motivarea este o formalitate substanţială a cărei absenţă sau insuficienţă antrenează invaliditatea actului.
Motivarea urmăreşte o dublă finalitate: îndeplineşte o funcţie de transparenţă a procedurilor administrative în profitul cetăţenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat şi permite autorităţii judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia.
Din această cauză, motivarea trebuie să expună într-un mod clar şi neechivoc raţionamentele instituţiei care a emis actul.
De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat.
O motivare insuficientă sau greşită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui.
Înalta Curte apreciază că este corectă concluzia primei instanţe, în sensul că cele două acte administrative contestate în cauză nu fost motivate în mod corespunzător de către autorităţile publice emitente, întrucât nu au fost analizate argumentele prezentate de partea adversă în ceea ce priveşte modalitatea de alegere a ofertelor.
Este nefondată critica recurentei potrivit căreia intimata-reclamantă nu a respectat obligaţia de a trimite 3 cereri de ofertă pentru a obţine 3 oferte conforme pentru fiecare tip de utilaj achiziţionat, respectiv instalaţia de însilozare şi uscător, care să precizeze preţul, componentele şi caracteristicile tehnice de referinţă.
Astfel, în vederea achiziţionării unui uscător de cereale, intimata-reclamantă a adresat 3 cereri de ofertă către firma O.M., firma R. şi firma P.
Ofertele primite au fost următoarele:
- de la firma O.M. – oferta comună din 6 octombrie 2004, pentru cele două bunuri aflate în discuţie, cu preţul total de 352.000 euro;
- de la firma O.M. – oferta din 6 octombrie 2004, la preţul de 185.000 euro;
- de la firma R. - oferta din 6 octombrie 2004, la preţul de 270.458 euro;
- de la firma P. - oferta din 12 octombrie 2004, la preţul de 140.000 euro.
Dintre aceste oferte, a fost selectată cea prezentată de O.M. – oferta din 6 octombrie 2004 - la preţul de 185.000 euro.
Pentru realizarea acestei selecţii, au fost avute în vedere prevederile Capitolului V pct. 9 anexa IV din contractul de finanţare, conform cărora, în urma analizei ofertelor primite, beneficiarul va alege acea ofertă care permite cel mai bine realizarea obiectivelor proiectului propuse prin studiul de fezabilitate şi planul de afaceri, iar după alegerea ofertantului câştigător, beneficiarul Programului S.A.P.A.R.D. întocmeşte procesul-verbal de adjudecare a contractului prin care va argumenta alegerea făcută pe baza unor criterii de performanţă tehnică, calitate, servicii, garanţii, preţ, etc.
Mai precis, autoritatea contractantă a acordat preferinţă criteriului utilităţii globale, respectiv cel al aptitudinii instalaţiei selectate de a realiza într-o măsură cât mai mare scopul investiţiei.
Instanţa de control judiciar constată că este nefondată critica recurentei, în sensul că, în procedura de accesare a fondurilor comunitare, autoritatea contractantă nu a respectat specificaţiile tehnice ale utilajelor, aşa cum au fost prevăzute în cererea de finanţare, întrucât nu a fost avută în vedere şi modificarea contractului de finanţare, prin actul adiţional din 28 aprilie 2005, acceptată de Agenţia S.A.P.A.R.D.
În plus, achiziţiile de utilaje se încadrează în prevederile contractului de finanţare încheiat de părţi şi, ulterior, modificat.octombrie.
În altă ordine de idei, instanţa de control judiciar reţine că, pentru achiziţionarea instalaţiei de însilozare, intimata-reclamantă a adresat 3 cereri de ofertă către firma E., firma S. şi firma P.
Ofertele primite au fost următoarele:
- de la firma E. - oferta comună din 20 septembrie 2004, la preţul de 363.668 euro;
- de la firma S. - oferta din 2004, la preţul de 325.000 euro;
- de la firma P. – oferta comună din 12 octombrie 2004, la preţul nr. 410.600 euro pentru instalaţia de însilozat şi la preţul de 140.000 euro pentru uscătorul de cereale.
Dintre aceste oferte, a fost selectată cea prezentată de firma S. - oferta din 12 octombrie 2004 - la preţul de 325.000 euro, avându-se în vedere atât parametrii tehnici net superiori faţă de celelalte oferte, cât şi preţul produsului raportat la performanţe.
De asemenea, şi în cazul instalaţiei de însilozare, au fost respectate prevederile Capitolului V pct. 9 anexa IV din contractul de finanţare.
Mai precis, în conformitate cu textul în discuţie, beneficiarul va alege acea ofertă care permite cel mai bine realizarea obiectivelor proiectului propus prin studiul de fezabilitate şi planul de afaceri.
Ca atare, din conţinutul acestor dispoziţii contractuale rezultă obligaţia beneficiarului de a selecta acea ofertă care asigură utilaje la nivelul standardelor europene.
În raport de aceste argumente, criteriul „preţul cel mai mic” ar fi eficient în cazul unor utilaje cu aceiaşi parametrii tehnici sau foarte apropiaţi.
Aşadar, în situaţia selecţiei unor oferte de utilaje cu mari diferenţe tehnice şi de performanţă, criteriul „preţul cel mai mic” nu poate fi decisiv.
În fine, este nefondată şi critica potrivit căreia nu a fost respectat principiul rezonabilităţii preţurilor din oferta câştigătoare, în condiţiile în care oferta declarată câştigătoare avea preţul cu peste 15% mai mult decât oferta clasată pe locul 2.
Pe acest aspect, instanţa de control judiciar reţine că firma O.M. a făcut oferta pentru instalaţia de însilozare, în condiţiile în care autoritatea contractantă nu a formulat o cerere de ofertă acestei societăţi; ca atare, această ofertă nu putea fi avută în vedere.
În consecinţă, din cele anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în speţă nu există motive de ordine publică care să poată fi reţinute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.P.D.R.P. împotriva sentinţei nr. 125 din 24 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5648/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5652/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
