ICCJ. Decizia nr. 5661/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5661/2010
Dosar nr.420/64/2008
Şedinţa publică din 16 decembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii T.I. şi L.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acestora să emită titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 492/2001, situat în mun. Bârlad, jud. Vaslui.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că prin dispoziţia nr. 2532 din 28 septembrie 2006, emisă de Primarul mun. Bârlad, s-a propus să li se acorde despăgubiri, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul situat în mun. Bârlad, format din construcţie cu destinaţie de locuinţă, precum şi teren în suprafaţă de 1.675 m.p., construcţie în prezent demolată, pe care a fost edificată un bloc de locuinţe.
Reclamanţii au învederat că dispoziţia emisă are la bază sentinţa civilă nr. 705/C din 30 august 2005 a Tribunalului Braşov, secţia comercială şi contencios administrativ, menţinută prin Decizia nr. 249/R din 08 noiembrie 2005 în ceea ce priveşte dispoziţia instanţei privind obligarea Primăriei Bârlad la soluţionarea cererii de despăgubire formulată de către reclamanţi.
Iniţial reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să soluţioneze cu prioritate dosarul de despăgubiri nr. 33657/CC şi să comunice lista de priorităţi conform deciziei pârâtei nr. 2/2006.
Ulterior, reclamanţii au precizat acţiunea solicitând obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire şi obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să emită titlul de plată, succesiv emiterii titlului de despăgubire, precizând că niciodată nu s-a pus problema restituirii în natură a imobilului, pentru că pe terenul respectiv a fost edificat un bloc de locuinţe, cu lucrările de sistematizare aferente.
Prin întâmpinările formulate în cauză, pârâtele au invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiei nr. 2532 din 28 septembrie 2006, emisă de Primarul mun. Bârlad, ce a fost soluţionată prin Decizia civilă nr. 589/R din 25 septembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi contencios administrativ, în sensul respingerii ei.
Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia prematurităţii emiterii titlului de plată, care, de asemenea, a fost respinsă pe parcursul judecăţii.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat şi excepţia lipsei de obiect a acţiunii, susţinând că a fost examinat dosarul de despăgubire al reclamanţilor, însă a fost retrimis Primăriei Bârlad pentru completare, inclusiv sub aspectul stabiliri cotelor în care să se acorde despăgubiri reclamanţilor. Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 43/F din 03 martie 2010, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii reclamanţilor, invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca neîntemeiată şi a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii T.I. şi L.M. în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prin aceeaşi sentinţă, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamanţilor, pentru imobilul expropriat prin decretul de expropriere nr. 101/1987, corespunzător cotelor succesorale ale reclamanţilor şi în conformitate cu raportul de evaluare întocmit potrivit prevederilor art. 16 alin. (5) şi (6) din Titlul VII privind regimul stabilirii şi a plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005, republicată; a obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să emită, succesiv emiterii titlului de despăgubire, titlul de plată pentru despăgubirile cuvenite reclamanţilor pentru imobilul expropriat identificat la alineatul precedent, a respins celelalte pretenţii ale reclamanţilor şi a obligat pârâtele să plătească în solidar reclamanţilor suma de 2.141 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de apel
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prima instanţă a reţinut că prin Decizia civilă nr. 589/R/2009 a fost stabilită irevocabil legalitatea dispoziţiei nr. 2532/2006 a Primarului mun. Bârlad, aşadar acţiunea reclamanţilor are obiect, şi anume obligarea celor două pârâte la îndeplinirea atribuţiilor ce le-au fost stabilite prin legile privind restituirea proprietăţilor şi acordarea despăgubirilor corelative imobilelor preluate abuziv de către stat.
Referitor la cererea formulată de pârâte privind chemarea în garanţie a Primarului mun. Bârlad, de asemenea, a reţinut că nu este întemeiată, având în vedere că nici Primăria şi nici Primarul nu mai au nicio atribuţie legală în soluţionarea cererii de acordare a despăgubirilor pentru reclamanţi, aceste obligaţii intrând sub autoritate de lucru judecat, prin prisma hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauză. De altfel, Primăria mun. Bârlad şi-a îndeplinit toate obligaţiile legale în procedura de aplicare a Legii nr. 10/2001 şi a Legii nr. 247/2005, celelalte oblihgaţii revenind pârâtelor din prezenta cauză.
În privinţa excepţiei de nelegalitate a dispoziţiei nr. 2532/2006, prima instanţă a reţinut că aceasta a fost soluţionată prin Decizia civilă nr. 589/R/2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, în sensul respingerii acesteia.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că reclamanţii au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, să li se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în mun. Bârlad, judeţul Vaslui, iar prin dispoziţia nr. 2532/2006 Primăria mun. Bârlad a propus acordarea respectivelor măsuri, dosarul fiind transmis către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi înregistrat sub nr. 3365/CC.
Prima instanţă a constatat că reclamanţii au început procedura de recuperare a bunului lor sau a contravalorii lui prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală, cu competenţă în materie, emiţând dispoziţia în data de 28 septembrie 2006.
Pentru că între data depunerii cererii (notificării) şi data introducerii acţiunii au trecut aproximativ 9 ani, fără ca în perioada respectivă autorităţile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii, prima instanţă a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.
În consecinţă, judecătorul fondului a apreciat că, în speţă, comportamentul pârâtelor este de natură a încălca prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1, prin depăşirea unui termen rezonabil de soluţionare a dosarului reclamanţilor şi încălcării obligaţiei statului de a respecta dreptul de proprietate al acestora.
4. Recursurile declarate în cauză
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice, invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
4.1. Recursul pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor
În privinţa excepţiei prematurităţii emiterii titlului de plată, recurenta a susţinut că prima instanţă în mod greşit a respins această excepţie, întrucât faţă de prevederile Legii nr. 247/2005 aceste titluri se emit de autoritate prin Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, în termen de 15 zile de la existenţa disponibilităţilor financiare şi în ordinea înregistrării cererii de opţiune a persoanelor îndreptăţite să primească despăgubiri.
În speţă, nu se poate reţine un refuz al autorităţii în privinţa emiterii titlului de plată în favoarea reclamanţilor, pentru că aceştia nu sunt titularii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire emis de Comisie şi nu au formulat o cerere de opţiune privind valorificarea titlului de despăgubire, conform legii.
Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă a arătat că în mod greşit a fost obligată autoritatea la emiterea titlului de plată pentru reclamanţi, în condiţiile în care dispoziţiile legale în vigoare prevăd că plata desapăgubirilor în numerar şi implicit a emiterii titlului de plată să se facă numai pentru suma de 500.000 RON, peste această sumă acordându-se acţiuni la Fondul Proprietatea.
Or, în speţă nu se cunoaşte valoarea imobilului solicitată de reclamanţi, astfel că în mod netemeinic a obligat instanţa de fond autoritatea la emiterea unui titlu de plată în baza titlului de despăgubire ce se va emite de comisie ca urmare a efectuării unui raport de evaluare.
Referitor la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, a susţinut că pretenţiile de emitere a titlului de plată sunt prematur formulate, pentru că reclamanţii nu sunt titularii unei decizii reprezentând titlul de despăgubire şi nu au formulat o cerere de opţiune privind valorificarea acestui titlu. În subsidiar, a solicitat aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
4.2. Recursul pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
Recurenta a susţinut că în mod greşit prima instanţă a reţinut că s-a tergiversat soluţionarea dosarului de despăgubiri al reclamanţilor, înrucât soluţionarea acestor dosare se face în virtutea declanşării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi nu în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptăţită.
Totodată, a arătat că dosarul reclamanţilor a fost analizat sub aspectul verificării legalităţii respingerii cererii de restituire, constatându-se că lipsesc o serie de înscrisuri. Astfel, reclamanţii nu au făcut dovada calităţii de moştenitor de pe urma celor care deţineau în coproprietate imobilul la momentul preluării abuzive, astfel că aceştia nu pot beneficia de cotele tuturor celor care erau coproprietari la acel moment, pentru că nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra întregului imobil.
Cu privire la cererea de chemare în garanţie a Primarului mun. Bârlad, a susţinut că în mod greşit a fost respinsă de către prima instanţă, pentru că această entitate avea obligaţia de a transmite dosarul de despăgubiri către autoritatea pârâtă complet, or, dosarul a fost completat cu documente pe parcursul judecăţii, caz în care nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege.
Sub aspectul obligării Comisiei Centrale la emiterea deciziei cu motivarea încălcării principiului procesului rezonabil consideră recurenta-pârâtă că, în mod netemeinic, instanţa de fond a statuat o astfel de obligaţie, neţinând cont de aspectele obiective ale soluţionării dosarului de despăgubire al reclamanţilor.
În concret, criticile recurentei-pârâte aduse sentinţei atacate constau în faptul că prima instanţă a ignorat prevederile deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi nu a ţinut cont că urmare problemelor constatate de autoritatea pârâtă în dosarul de despăgubire, acesta a fost retrimis entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în vederea completării cu înscrisuri şi reanalizării acestuia, astfel că nu poate fi obligată direct la emiterea deciziei, fără a se avea în vedere aspectele obiective şi procedura complexă privind dosarul de despăgubire.
Referitor la obligarea la plata cheltuieilor de judecată, a susţinut că emiterea titlului de despăgubire se face numai după parcurgerea etapelor reglementate de legiuitor în stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, iar cu privire la ordinea de soluţionare a dosarelor de despăgubiri, aceasta se face cu respectara ordinii stabilite prin Decizia nr. 2815/2008 a Comisiei Centrale. În a solicitat aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
5. Apărarea intimaţilor-reclamanţi
Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimaţii-reclamanţi au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, constată că recursurile nu sunt fondate.
Intimaţii-reclamanţi au supus controlului exercitat de instanţa de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorităţii administrative de a elibera actul administrativ, respectiv Decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat mun. Bârlad, judeţul Vaslui, şi titlul de plată pentru despăgubirile cuvenite reclamanţilor pentru imobilul expropriat, calitatea de persoane îndreptăţite la despăgubiri fiindu-le recunoscută prin dispoziţia nr. 2532 din 28 septembrie 2006, emisă de Primarul mun. Bârlad, prin care a fost soluţionată notificarea înregistrată sub nr. 492/2001.
1.1. Cu privire la recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor
Instanţa de control judiciar apreciază că nu pot fi primite criticile referitoare la excepţia prematurităţii emiterii titlului de plată, având în vedere că în dreptul procesual civil, interesul este definit ca fiind folosul practic, imediat pe care îl urmăreşte o parte pentru a justifica punerea în mişcare a procedurii judiciare. Una din condiţiile imperative pe care trebuie să le îndeplinească interesul pentru ca acţiunea să poată fi primită este aceea de a fi născut şi actual, să justifice o încălcare a dreptului de către cel pe care îl cheamă în judecată, tocmai pentru restabilirea situaţiei de drept încălcate.
Or, recurenta motivează excepţia prematurităţii prin aceea că dosarul reclamanţilor privind acordarea despăgubirilor nu ar fi parcurs încă toate etapele preliminare emiterii dispoziţiei privind acordarea titlurilor de despăgubire şi că acest dosar trebuie să urmeze o ordine aplicabilă tuturor dosarelor de acest fel, aspecte ce nu au nicio legătură cu condiţiile interesului în promovarea de către reclamanţi a prezentei acţiuni, interesul acestora născându-se şi devenind actual din momentul emiterii dispoziţiei privind recunoaşterea dreptului reclamanţilor la măsuri reparatorii.
Referitor la criticile privind emiterea titlului de plată, Înalta Curte reţine că acestea nu pot fi primite, întrucât respectarea ordinei de înregistrare a cererii de opţiune şi a prevederilor referitoare la emiterea titlurilor de plată în termen de 15 zile de la data existenţei disponibilităţilor băneşti ar prelungi excesiv procedura administrativă ce a debutat în anul 2001, prin formularea notificării prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001. Faptul că dosarele se înregistrează în ordinea înregistrării nu înseamnă că autorităţile nu trebuie să se asigure că respectă un termen rezonabil.
Or, luând în considerare intervalul de timp scurs de la iniţierea procedurii, precum şi faptul că în baza legislaţiei interne, intimaţii-reclamanţi sunt ţinuţi să mai aştepte până la finalizarea procedurii, fiind condiţionaţi şi de existenţa disponibilităţilor băneşti, se ajunge la o durată foarte mare a procedurii, ceea ce în mod evident nu poate fi considerată o procedură rezonabilă, cum în mod corect a apreciat instanţa de fond.
Într-adevăr dispoziţiile speciale din Titlu VII al Legii nr. 247/2005 reglementează o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor naţionalizate ce nu mai pot fi restituite în natură.
Cum însă pentru emiterea titlului de plată nu există stipulat un termen limită în care trebuie emis, recurenta-pârâtă se limitează să invoce faptul că titlul de plată trebuie emis în termen de 15 zile de la data existenţei disponibilităţilor băneşti.
Instanţa de apel a reţinut, însă, în mod just că dreptul de creanţă pe care îl au intimaţii-reclamanţi împotriva statului reprezintă un bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar limitările şi condiţionările impuse de reglementările naţionale nu sunt compatibile cu protecţia proprietăţii asigurată de protocol.
În acest context, invocarea de către instanţa de fond a hotărârilor pronunţate de C.E.D.O. în cauzele Brumărescu, Străin şi alţii împotriva României şi Păduraru împotriva României este pertinentă, în considerente explicându-se detaliat raţiunile pentru care această jurisprudenţă a fost citată.
Soluţia fondului sub aspectul emiterii titlului de plată, se impune a fi păstrată şi în virtutea principiului subsidiarităţii în materia protecţiei universale a drepturilor omului, instanţa de judecată având prerogativa de a preveni încălcarea drepturilor de care se prevalează intimaţii-reclamanţi.
În ceea ce priveşte critica rerferitoare la lipsa de temei a hotărârii recurate sub aspectul obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată, de asemenea, nu poate fi primită, întrucât recurenta este în culpă procesuală. Or, potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „partea care cade în pretenţiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
1.2. Cu privire la recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
Instanţa de control judiciar constată că sunt nefondate criticile recurentei-pârâte în justificarea refuzului său de finalizare a procedurii administrative cu care a fost învestită.
Reclamanţii au început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea formulată în anul 2001, iar dosarul cu dispoziţia de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentaţia aferentă, a fost înregistrat sub nr. 3365/CC la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistenţă concluziei la care a ajuns instanţa de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Demersul recurentei-pârâte de a retrimite Primăriei mun. Bârlad dosarul şi documentaţia ce a stat la baza soluţionării notificării reclamanţilor echivalează practic cu o dezînvestire a Comisiei de la soluţionarea dosarului de despăgubire, nelegală în condiţiile în care Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi normele de aplicare ale acestuia nu prevăd o astfel de posibilitate.
Susţinerile recurentei-pârâte privind viciile dispoziţiei în litigiu şi solicitările adresate Primăriei mun. Bârlad, exced atribuţiilor conferite acestei autorităţi, care, de altfel, nici nu sunt probate, întregul demers având astfel aparenţa unui act îndeplinit exclusiv pro causa.
Instanţa de control judiciar reţine că sentinţa primei instanţe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluţionare a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008.
Dispoziţiile art. 20 din Constituţia României şi normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenţie ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil şi aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci şi în cadrul procedurii administrative şi, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.
Soluţionarea cauzelor în mod imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil constituie şi un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetăţeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 07 decembrie 2000 de către Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene.
Aşadar, complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere în ce priveşte respectarea termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivităţi a autorităţii publice, în condiţiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la pronunţarea prezentei hotărâri s-a emis Decizia solicitată.
Nu este fondată nici critica recurentei referitoare la greşita soluţionare de către prima instanţă a cererii de chemare în garanţie a Primăriei mun. Bârlad, ca organ emitent al dispoziţiei de despăgubiri, întrucât această autoritate publică nu are competenţe în această etapă administrativă.
În ceea ce priveşte critica rerferitoare la lipsa de temei a hotărârii recurate sub aspectul obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată nu poate fi primită, pentru considerentele arătate la pct. 1.1 din decizie.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 43/F din 03 martie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5665/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5659/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
