ICCJ. Decizia nr. 5659/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5659/2010
Dosar nr.981/54/2010
Şedinţa publică din 16 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul excepţiei de nelegalitate şi procedura derulată în faţa primei instanţe
Prin încheierea din data de 15 decembrie 2009, Judecătoria Craiova, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, a sesizat Curtea de Apel Craiova cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a HG nr. 965/2002 invocată de reclamantă.
În motivarea excepţiei, reclamanta a învederat că a invocat nelegalitatea HG nr. 965 din 18 septembrie 2002 şi a anexei acesteia nr. 2, poziţia 24, precum şi nelegalitatea parţială a H.C.L. Craiova nr. 147 din 31 august 1999 şi H.C.L. Craiova nr. 173 din 13 iulie 2001 şi anularea trecerii din domeniul privat în domeniul public al imobilului situat în str. D.G., întrucât a devenit proprietara acestui imobil, în baza contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiat cu F.P.S. Bucureşti, a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni prin schimbare cu certificatul de proprietate încheiat cu F.P.P. Moldova II şi contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiat cu F.P.S. Bucureşti, dreptul de proprietate asupra imobilului fiind intabulat în baza încheierii nr. 9130/2005; a arătat că prin aceste acte administrative se încalcă dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 15/1990 şi pe cele ale Legii nr. 31/1990 care reglementează funcţionarea societăţilor comerciale, ca persoane juridice de drept privat având un capital social a căror modificare se poate face numai cu respectarea procedurilor prevăzute de aceleaşi legi.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a înregistrat pricina sub nr. 981/54/2010.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Guvernul României a arătat că în ce priveşte excepţia de nelegalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, este înlăturată aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 şi ale art. 11 alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, sens în care s-a pronunţat şi instanţa supremă, în speţă, actul contestat, HG nr. 965/2002, este act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a legii contenciosului administrativ şi se impune respingerea acestei excepţii.
Pârâţii Municipiul Craiova şi Primăria Municipiului Craiova, prin întâmpinare, au invocat inadmisibilitatea analizării legalităţii actelor administrative unilaterale cu caracter normativ pe cale de excepţie de nelegalitate, solicitând respingerea acestei excepţii. Totodată, au invocat excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 329 din 28 iunie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate a HG nr. 965/2002 şi a H.C.L. nr. 147/1999 şi nr. 173/2001 emise de C.M. Craiova, ca inadmisibilă.
În motivarea hotărârii, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în aplicarea art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţia României, prin raportare la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi la jurisprudenţa C.E.D.O., precum şi la cea a Curţii de Justiţie de la Luxemburg, judecătorul naţional este cel care are obligaţia să asigure preeminenţa Convenţiei faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională şi să pună în aplicare principiile comunitare ale securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime.
Prim urmare, prima instanţă a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum şi pe cele ale art. 11 alin. (2) din Legea nr. 262/2007 care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Prima instanţă a considerat că dispoziţiile acestui text de lege contravin dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, întrucât, astfel cum a statuat Curtea de Justiţie de la Luxemburg, atunci când partea îndreptăţită să formuleze o acţiune în anularea unui act comunitar depăşeşte termenul limită pentru introducerea cererii, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului şi nu va mai putea solicita în instanţă controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate.
Totodată, prima instanţă a avut în vedere şi faptul că plenul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în şedinţa din 26 mai 2008 a decis, în aplicarea prevederilor sus-menţionate, înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, şi ale art. 11 alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, a cărui legalitate se contestă pe calea excepţiei de nelegalitate, iar prin Decizia nr. 2307 din 4 iunie 2008 a fost adoptată aceeaşi soluţie.
3. Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea instanţei competente.
În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a susţinut că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra motivelor invocate de aceasta pentru care nu a fost sesizată în termen legal, respectiv, reclamanta nu a avut cunoştinţă că dreptul său de proprietate a trecut în proprietatea publică, fără ca Primăria Craiova să fi dobândit imobilul în litigiu, conform art. 7 din Legea nr. 213 /1998, ceea ce echivalează cu o expropriere făcută în afara prevederilor legale.
Recurenta-reclamantă a arătat că la data emiterii actelor administrative atacate în cauză, pârâţii Creşa, Grădiniţa şi Municipiul Craiova aveau cunoştinţă că societatea reclamantă este proprietar al imobilului situat în Craiova, str. D.G., în baza contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiate cu F.P.S. Bucureşti şi a contractului de vânzare de acţiuni prin schimbare cu certificate de proprietate încheiat cu F.P.P. Moldova II, că dreptul de proprietate l-a dobândit înainte de apariţia şi intrarea în vigoare a Legii nr. 84/1995, că în baza Deciziei nr. 121/1996 a Curţii Constituţionale i se aplică prevederile art. 166 alin. (3) din Legea Învăţământului şi că atât Creşa, cât şi Grădiniţa nu au avut calitatea de proprietari asupra respectivului imobil, ci calitatea de chiriaşi.
În concluzie, recurenta-reclamantă a apreciat că, faţă de faptul că pârâtele nu i-au adus la cunoştinţă preluarea imobilului în domeniul public şi nici nu s-a realizat opozabilitatea acestei preluări în baza publicărilor succesive a H.C.L. nr. 147/1999, H.C.L. nr. 173/2001, respectiv a HG nr. 965/2002 şi HG nr. 965bis/2002, excepţia de nelegalitate este formulată în termen, invocând în susţinerea recursului şi practica instanţei supreme cu referire la Decizia nr. 226/2005.
4. Apărarea intimatului-pârât Municipiul Craiova
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul Municipiul Craiova a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate, arătând că la data intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 recurenta cunoştea prevederile Legii nr. 84/1995, însă a fost dezinteresată în cercetarea existenţei vreunui act administrativ în cauză, astfel că sunt nefondate criticile acesteia.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma prevederilor art. 3041 C. proc. civ. şi a motivelor formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007 (text de lege ce constituie temeiul de drept al excepţiei invocate) „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate”, iar potrivit art. 11 alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007 „Excepţia de nelegalitate poate fi invocată şi pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 în forma sa iniţială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.
Însă, prin raportare la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la practica C.E.D.O., precum şi la reglementările comunitare şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie de la Luxemburg, aceste dispoziţii trebuie înlăturate în măsura în care ele permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reţinând că aceste dispoziţii contravin unor principii fundamentale convenţionale şi comunitare a căror respectare asigură exerciţiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
Cu privire la raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 alin. (2) din Constituţia României, instituie, în situaţia în care există un conflict între legile naţionale şi normele cuprinse în pactele şi tratatele internaţionale la care România este parte, regula aplicării directe şi cu prioritate a tratate internaţionale (mai puţin în situaţia existenţei unor dispoziţii mai favorabile cuprinse în dreptul intern).
Astfel, rezultă că judecătorul naţional este cel ce aplică direct şi nemijlocit prevederile cuprinse în aceste tratate internaţionale, având şi rolul de a aprecia, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituţie, cu privire la compatibilitatea şi concordanţa normelor din dreptul intern cu reglementările şi jurisprudenţa comunitară.
Din această perspectivă, judecătorul naţional, în calitate de prim judecător al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, are obligaţia de a asigura efectul deplin al normelor acestei Convenţii, asigurându-le preeminenţa deplină şi efectivă faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să aştepte abrogarea acesteia de către legiuitor.
Aşa fiind, Înalta Curte, potrivit jurisprudenţei sale în această materie, apreciază că dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care permit repunerea în discuţie, în mod repetat şi fără limită de timp, a legalităţii oricărui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile fundamentale ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului cu privire la dreptul la un proces echitabil, precum şi prevederile Cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene referitoare la principiul securităţii raporturilor juridice şi contravin jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie de la Luxemburg exprimată în situaţii juridice similare, cu atât mai mult cu cât în privinţa actelor administrative individuale admiterea excepţiei de nelegalitate produce efecte similare, ca întindere şi conţinut, cu anularea actului.
Dar, chiar dacă admiterea excepţiei de nelegalitate nu are ca efect anularea actului administrativ, ci doar înlăturarea lui din litigiul în care a fost invocată excepţia, beneficiarul actului administrativ constitutiv sau constatator de drepturi nu se mai poate prevala de el în faţa instanţei, văzându-se lipsit astfel de fundamentul dreptului afirmat.
Concluzionând, Înalta Curte constată că, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, în speţă, actele administrative atacate, respectiv, HG nr. 965/2002, H.C.L. nr. 147/1999 şi nr. 173 /2001 sunt emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, astfel că nu pot forma obiect al cenzurii instanţei de contencios administrativ în temeiul acestei legi.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul formulat în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC M. SA Craiova împotriva sentinţei nr. 329 din 28 iunie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5661/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5656/2010. Contencios. Anulare acte... → |
|---|
