ICCJ. Decizia nr. 5665/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5665/2010
Dosar nr.3110/2/2009
Şedinţa publică din 16 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul N.O., să se constate calitatea acestuia de colaborator al Securităţii.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esenţă, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008, din actele dosarului rezultând că pârâtul a fost recrutat de organele Securităţii la data de 20 martie 1981 şi a fost de acord să pună la dispoziţia Securităţii încăperea în care îşi desfăşura activitatea profesională.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3561 din 28 octombrie 2009, a respins acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul N.O., ca neîntemeiată.
3. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea primei instanţe
În considerentele hotărârii, prima instanţă a reţinut că pârâtul este deţinător al titlului de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 şi prin cererea adresată autorităţii reclamante de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 s-a cerut verificarea pârâtului, sub aspectul stabilirii calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii.
Urmare acestor verificări, autoritatea publică reclamantă a întocmit nota de constatare din 02 septembrie 2008, în conţinutul căreia s-a reţinut că pârâtul a fost recrutat, în calitate de în calitate de gazdă a casei de întâlniri, la data de 20 martie 1965, cu numele conspirativ „Depozitul”, „pentru organizarea conspirativităţii întâlnirilor cu reţeaua informativă şi a condiţiilor de instruire şi educare a acesteia”, recrutarea fiind confirmată prin semnarea, la aceeaşi dată, a angajamentului olograf.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în speţă nu s-a dovedit, în niciun fel, îndeplinirea cel puţin a condiţiei că punerea la dispoziţie a spaţiului de locuit, a fost de natură să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Totodată, prima instanţă a reţinut că, potrivit probelor administrate în cauză, în privinţa aşa-ziselor persoane colaboratoare introduse în casa „Depozitul”, nu s-a dovedit calitatea lor de colaboratori în sensul dispoziţiilor legale şi, cu toate că s-a susţinut faptul că în acea locaţie au fost introduşi mai mulţi informatori, nu s-a dovedit activitatea acestora sub aspectul vizării atingerii drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
4. Recursul exercitat de reclamant
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs recurentul-reclamant, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 3041 C. proc. civ.
Astfel, recurentul a arătat că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, potrivit cărora „colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea”.
Recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că dispoziţiile legale incidente în cauză nu cer îndeplinirea condiţiilor reţinute în mod greşit de instanţa de fond şi anume ca, în locuinţa sau spaţiul respectiv să fi avut loc o activitate efectivă de culegere de informaţii, ca informaţiile respective să se refere la activităţi potrivnice regimului comunist, iar acestea să aducă atingere şi să fi fost de natură să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În concluzie, autoritatea publică recurentă a solicitat modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii şi constatarea calităţii de colaborator al fostei Securităţi în ceea ce-l priveşte pe pârât.
5. Apărarea intimatului-pârât
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât a combătut criticile din recurs şi a susţinut, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, constată că recursul nu este fondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Potrivit art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, modificată şi completată, prin sintagma „colaborator al Securităţii” se înţelege „persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor”.
Este incontestabil că intimatul-pârât a pus, formal, spaţiul său la dispoziţia Securităţii, reieşind că acel birou în care îşi desfăşura activitatea profesională a fost folosit de ofiţerii de Securitate.
Însă, nu este întrunită condiţia suplimentară cerută de acelaşi text de lege pentru calificarea unei persoane ca şi „colaborator al Securităţii”, respectiv cea referitoare la înlesnirea - ca urmare a punerii voluntare la dispoziţia Securităţii a locuinţei - culegerii de informaţii de la alte persoane de către lucrătorii Securităţii.
În speţă, nu s-a dovedit faptul că pe parcursul perioadei în care se susţine că pârâtul ar fi colaborat cu Securitatea în spaţiul acestuia s-ar fi desfăşurat activităţi de culegere de informaţii, respectiv dacă a fost organizată vreo întâlnire sau alte activităţi finalizate în sensul obţinerii de informaţii de natură să suprime drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, recurentul-reclamant nu a administrat niciun mijloc de probă din care să reiasă scopul menţionat prin punerea voluntară la dispoziţie de către pârât a apartamentului pe care îl deţinea.
Or, nu este suficientă simpla punere la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a unui spaţiu în mod voluntar pentru stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, în condiţiile în care dispoziţiile legale impun ca această permisiune să aibă ca scop înlesnirea activităţii de culegere de informaţii de la reţeaua informativă, condiţie care nu este îndeplinită.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.N.S.A.S. împotriva sentinţei nr. 3561 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5666/2010. Contencios. Comunicare informaţii... | ICCJ. Decizia nr. 5661/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
