ICCJ. Decizia nr. 5667/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5667/2010
Dosar nr.8121/2/2009
Şedinţa publică din 16 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii P.N., D.S.I., C.I., M.I., B.I., N.M.E., H.D., N.I., P.V., R.A.I., Ş.D., A.I., H.A.C., G.C., C.S.C., I.L., M.C., P.A.C., T.A., A.A., U.L.A., C.C.D., M.D., K.M.G., I.D., M.V.L., T.V., D.L., B.D., C.N., G.V., R.D., N.G.D., C.S., H.L.E., M.G.C., M.A.V., G.L.I., T.O.M., F.C.M., D.S.A.E., S.B., Ş.D.C.C., Ş.D.I.D., M.A., R.S.D. şi B.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reprezentat de Procurorul General, anularea Ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus suspendarea aplicării ordinului nr. 526 din 03 martie 2009 privind plata sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, începând cu 01 iunie 2009, obligarea pârâtului la despăgubiri, reprezentând diferenţa dintre indemnizaţia lunară care trebuia acordată în mod legal şi indemnizaţia primită efectiv ca urmare a ordinului de suspendare a plăţii acestui spor, începând cu luna iunie 2009, reactualizate în raport cu data inflaţiei la data plăţii.
Reclamanţii au solicitat şi suspendarea ordinului până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că urmare a litigiilor de muncă declanşate de magistraţi la nivel individual, generalizate apoi la nivel de ţară, prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, pronunţate în contradictoriu cu Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi celelalte parchete subordonate, s-a recunoscut în favoarea lor dreptul la plata sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, urmând ca acesta să fie plătit şi pe viitor.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 1478 din 23 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare a Ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca lipsită de interes; a admis cerea de anulare formulată de reclamanţii P.N., D.S.I., C.I., M.I., B.I., N.M.E., H.D., N.I., P.V., R.A.I., Ş.D., A.I., H.A.C., G.C., C.S.C., I.L., M.C., P.A.C., T.A., A.A., U.L.A., C.C.D., M.D., K.M.G., I.D., M.V.L., T.V., D.L., B.D., C.N., G.V., R.D., N.G.D., C.S., H.L.E., M.G.C., M.A.V., G.L.I., T.O.M., F.C.M., D.S.A.E., S.B., Ş.D.C.C., Ş.D.I.D., M.A., R.S.D. şi B.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; a anulat Ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; a obligat pârâtul la plata despăgubirilor reprezentate de diferenţa dintre indemnizaţia lunară care trebuia plătită şi cea plătită efectiv, urmare a suspendării ordinului nr. 526 din 03 martie 2009, începând cu luna iunie 2009 până la aplicarea Legii nr. 330/2009, reactualizată cu rata inflaţiei la data plăţii.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei de interes a cererii de suspendare, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii.
3. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea primei instanţe
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În privinţa excepţiei lipsei de interes a cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat, prima instanţă a reţinut că măsurile dispuse prin ordinul contestat nu mai pot produce niciun efect după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, salarizarea judecătorilor, a personalului auxiliar şi conex realizându-se în baza acestui act normativ, astfel că reclamanţii nu mai justifică interesul practic în solicitarea suspendării ordinului, iar motivele invocate de pârât în susţinerea acestei excepţii nu pot fi reţinute.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în aplicarea hotărârilor judecătoreşti irevocabile obţinute de către reclamanţi, în privinţa drepturilor salariale reprezentând sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică, pârâtul a emis ordinul de salarizare colectiv nr. 526 din 03 martie 2009 prin care, începând cu data de 01 martie 2009, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. şi parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunale, judecătorii, beneficiază de un spor de 50%, calculat la indemnizaţia de încadrare brută lunară, iar la data de 02 iulie 2009 a emis ordinul colectiv nr. 1472, prin care a dispus suspendarea aplicării ordinului nr. 526/2009 şi implicit a acordării sporului salarial acordat.
Ordinul atacat a fost emis în temeiul OUG nr. 71/2009, act normativ care se referă la plata eşalonată a drepturilor salariale restante, restanţă ce a fost cuantificată, stabilindu-se un termen pentru achitarea ei, caz în care plata eşalonată nu poate să privească salariile ce ar fi plătite în prezent şi în viitor fără sporul de 50%, întrucât aceste sume nu sunt restante şi nici cuprinse în cele vizate de OUG nr. 71/2009.
Aşa fiind, prima instanţă a reţinut că nelegalitatea ordinului contestat emis la data de 02 iulie 2009 constă în faptul că s-a aplicat în mod retroactiv, fiind astfel evident prejudiciul reclamanţilor ce aveau o speranţă legitimă cu privire la valoarea patrimonială pe care urmau să o primească, iar, potrivit art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, drepturile salariale ale magistraţilor nu pot fi suspendate sau diminuate decât în cazurile prevăzute de această lege şi nicidecum printr-un act cu forţă juridică inferioară, cum s-a procedat în speţă.
4. Recursul declarat de pârât
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 4, 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul a invocat excepţia lipsei de interes în promovarea cererii de anulare a Ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că actul contestat a fost anulat prin sentinţa nr. 444 din 06 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, astfel că, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, reclamanţii nu mai justifică o vătămare a drepturilor sau intereselor lor.
Recurentul a mai arătat că anularea celor două acte este lipsită de obiect în privinţa producerii efectelor juridice pentru viitor, având în vedere prevederile art. 4 alin. (3) şi (4) din Anexa nr. VI la Legea nr. 330/2009.
Pe fondul cauzei, recurentul a susţinut că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu aplicarea greşită a legii, pentru că plata sporului urmează să se facă în condiţiile OUG nr. 71/2009, iar în lipsa fondurilor alocate de Ministerul Finanţelor Publice, cele două instituţii se află în imposibilitate obiectivă de a achita sporul respectiv.
Recurentul-pârât a mai arătat că cele două acte nu au fost emise cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputându-i-se imputa lipsa fondurilor necesare, câtă vreme Ministerul Finanţelor Publice nu a suplimentat şi a refuzat alocarea sumelor necesare plăţii sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, acordat prin hotărâri judecătoreşti.
Totodată, recurentul a susţinut că, în temeiul Legii nr. 330/2009, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis ordinul nr. 2777 din 17 noiembrie 2009, potrivit căruia în perioada 12 noiembrie 2009-31 decembrie 2009 procurorii şi personalul de specialitate juridică asimilat acestora, beneficiază de un spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25% şi un spor de confidenţialitate de 5% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, astfel încât acţiunea este neîntemeiată pentru perioada ulterioară datei de 12 noiembrie 2009.
În fine, recurentul a susţinut că în mod nelegal prima instanţă a obligat autoritatea pârâtă la plata drepturilor solicitate acutalizate cu indicele de inflaţie, apreciind că această măsură nu se justifică.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, constată că recursul nu este fondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Referitor la excepţia lipsei de interes invocată, instanţa de control judiciar reţine că reclamanţii justifică folosul practic urmărit prin promovarea prezentei acţiuni, astfel că această excepţie apare ca neîntemeiată.
Legea nr. 554/2004 reglementează, prin art. 1 alin. (1), art. 8 şi art. 18, un contencios subiectiv de plină jurisdicţie, în cadrul căruia instanţa are de analizat nu numai conformitatea actului administrativ cu legea, ci şi existenţa unei vătămări produse reclamantului, într-un drept ori într-un interes legitim, în lipsa căreia nu poate fi aplicată sancţiunea anulării.
Prin urmare, chiar dacă ordinul nr. 1472 din 02 iulie 2009 a fost anulat prin mai multe hotărâri judecătoreşti, reclamanţii justifică un interes legitim actual prin prisma drepturilor şi intereselor legitime a căror încălcare a fost invocată, cel puţin pentru perioada cuprinsă între data emiterii şi data anulării ordinului şi deciziei ce formează obiectul litigiului.
În ceea ce priveşte lipsa de obiect a cererii, instanţa de control judiciar reţine că abrogarea actului administrativ cu caracter normativ, după declanşarea controlului judecătoresc de legalitate a acestuia, nu lipseşte de obiect acţiunea în contencios administrativ, pentru că legalitatea actului se cenzurează în raport cu prevederile legale în vigoare la data emiterii sau adoptării lui.
Pe fondul cauzei, în acord cu hotărârea primei instanţe, Înalta Curte reţine că OUG nr. 71/2009 reglementrază procedura de executare a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009.
În speţă, hotărârile judecătoreşti de acordare a sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică nu stabilesc obligaţia de plată a unei anumite sume în favoarea reclamanţilor, în sensul prevederilor actului normativ, ci un drept al reclamanţilor la acordarea sporului respectiv.
Totodată, reţine că este de necontestat caracterul retroactiv al Ordinului nr. 1472 din 02 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atât timp cât actul a fost emis în cursul lunii iulie şi dispune suspendarea de la data de 01 iunie 2009 a plăţii sporului în litigiu, realizând, altfel spus, în luna iulie o diminuare a drepturilor salariale ale reclamanţilor aferente muncii prestate în perioada anterioară, respectiv în cursul lunii iunie.
În acelaşi context, reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, aplicabile în temeiul art. 3 alin. (2) din aceeaşi lege şi în privinţa actelor administrative cu caracter normativ ce formează obiectul cauzei, ordinul contestat trebuia să fie elaborat şi emis cu respectarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, republicată, care consacră principiul neretroactivităţii, ceea ce însă nu s-a întâmplat în cauza dedusă judecăţii.
Împrejurarea că plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009 urma a se face la data de 13 iulie 2009, dată ulterioară emiterii actelor contestate, nu este de natură a înlătura caracterul retroactiv al celor două acte administrative.
Instanţa de control judiciar apreciază astfel că prin emiterea actului administrativ contestat, cu nesocotirea principiului neretroactivităţii, se aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice, cuprins în toate articolele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi care a fost consacrat în jurisprudenţa C.E.D.O., atâta timp cât certitudinea reclamanţilor cu privire la drepturile salariale ce li se cuveneau pentru munca deja prestată în cursul lunii iunie, a fost înlăturată printr-o măsură dispusă în cursului lunii iulie, a cărei retroactivitate nu poate fi pusă la îndoială.
Înalta Curte reţine că, prin emiterea actului administrativ cu încălcarea principiului retroactivităţii şi a principiului securităţii raporturilor juridice, autoritatea pârâtă a manifestat un evident exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin atingerea adusă dreptului cert al reclamanţilor de a primi drepturile salariale aferente lunii iunie 2009, în cuantumul previzionat la sfârşitul lunii iunie.
Cât priveşte invocarea de către recurent a prevederilor Legii nr. 330/2009, instanţa de control judiciar apreciază că este lipsită de relevanţă, pentru că legalitatea actelor administrative atacate se verifică la momentul emiterii lor şi nu poate fi validată de reglementări emise sau adoptate la un moment ulterior.
Referitor la critica ce vizează actualizarea drepturilor solicitate cu indicele de inflaţie, instanţa de control judiciar constată că în mod corect a procedat astfel prima instanţă, întrucât ele reprezintă drepturi băneşti neacordate şi se impune actualizarea lor la data plăţii efective, pentru acoperirea prejudiciului cauzat, ca urmare a neachitării la timp a acestora.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 1478 din 23 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5668/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5666/2010. Contencios. Comunicare informaţii... → |
|---|
