ICCJ. Decizia nr. 5669/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5669/2010
Dosar nr.9517/2/2009
Şedinţa publică din 16 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi administrativ, reclamanta S.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluţiona cererea privind primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române, obligarea pârâtului să-i primească cererea de redobândire a cetăţeniei române în maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanţei şi acordarea de daune morale în sumă de 1.000 RON.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 21 septembrie 2006 s-a prezentat la Secţia Consulară a Ambasadei României din Chişinău, instituţie competentă să primească cererile de redobândire a cetăţeniei române din partea solicitanţilor, foşti cetăţeni români şi descendenţi ai acestora până la gradul II, care au domiciliul în Republica Moldova, însă i s-a comunicat că trebuie să depună o cerere scrisă de programare prin poştă pentru a fi invitat să depuna cererea de redobândire a cetăţeniei române împreună cu actele ce demonstrează că îndeplineşte condiţiile legale, iar la data de 06 octombrie 2009 a formulat o nouă cerere, însă nu a primit răspuns.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 1120 din 03 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prescrierii dreptului la acţiune, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.N. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a obligat pârâtul să primească cererea reclamantei de redobândire a cetăţeniei române şi actele într-un termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, precum şi la plata unor daune morale în sumă de 1.000 RON şi la 443,3 RON cheltuieli de judecată.
3. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea primei instanţe
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În privinţa excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, prima instanţă a reţinut că reclamanta s-a adresat în luna septembrie 2006 Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău pentru a fi invitat să depună cererea de redobândire a cetăţeniei române şi pentru că nu a primit răspuns, a adresat Ambasadei României la Chişinău o nouă cerere, în octombrie 2009, prin care a solicitat să depună actele şi cererea de redobândire a cetăţeniei române, dar nici la aceasta nu a primit răspuns.
Astfel, a apreciat că această excepţie nu este întemeiată întrucât reclamanta nu a primit răspuns la prima cerere şi din acest motiv a revenit cu o nouă solicitare în luna octombrie 2009, iar termenul de 6 luni pentru introducerea acţiunii în contencios administrativ curge de la data expirării termenului legal de soluţionare a celei de-a doua cereri.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că a fost depăşit termenul rezonabil de rezolvare a cererii, iar în aprecierea acestuia, în raport de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 396/2002, pentru ratificarea Convenţiei Europene asupra Cetăţeniei, se impune a fi avut în vedere şi faptul că ulterior primirii dosarului la Chişinău acesta va fi înaintat la Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, după care este verificat, sunt solicitate avize de la o serie de autorităţi şi apoi se poate lua o decizie în privinţa cerererii de redobândire a cetăţeniei române.
Susţinerile pârâtului, în sensul că o asemenea procedură a fost determinată de numărul foarte mare al cererilor, de personalul redus al secţiei consulare şi de insuficienţa spaţiului, sunt aspecte ce nu pot fi imputabile reclamantei şi nu pot constitui o justificare pentru depăşirea unui termen rezonabil de soluţionare a cererii.
În privinţa acordării daunelor morale, prima instanţă a avut în vedere că, faţă de timpul scurs din luna septembrie 2006 când reclamanta a dorit să depună o primă cerere, s-a depăşit termenul rezonabil, astfel că neprimirea cererii de redobândire a cetăţeniei române până la această dată este de natură să creeze o suferintă reclamantei, care s-a văzut în situaţia de a aştepta mai bine de 3 ani doar ca să depună o cerere şi nicidecum ca aceasta să-i fie şi soluţionată.
4. Recursul declarat de pârât
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut, în esenţă, următoarele:
Potrivit jurisprudenţei europene, un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt şi faptul că numărul mare al cererilor de redobândire a cetăţeniei depuse la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău generează în continuare o dificultate în rezolvarea acestor cereri.
De asemenea, a mai afirmat că, în lipsa unei culpe administrative, neexistând temei legal concret în stabilirea termenelor de primire a cererilor de redobândire a cetăţeniei, nu putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ la schimbarea ordinii cronologice stabilite şi la primirea cererii reclamanţilor în detrimentul persoanelor care au depus cereri anterior acestora, puterea judecătorească nu putea să se substituie puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetăţeniei.
Chiar în eventualitatea în care s-ar considera că cererea de programare a datei pentru prezentarea la sediul oficiului consular în vederii depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei nu a fost soluţionată în cuprinsul a trei ani, trebuia analizat pe fond dacă se întrunesc, în cauză, condiţiile de existenţă ale unui refuz nejustificat.
Recurentul-pârât a menţionat că termenul rezonabil de rezolvare a cererii, invocat de reclamanţi, nu se regăseşte în legislaţia română de lege lata, iar durata acestui termen a fost decantată în jurisprudenţa C.E.D.O., dar nu se aplică decât în cazurile expres specificate.
Ordinea internă stabilită de autoritate nu încorporează un refuz de soluţionare a cererii de depunere a dosarului, ci arată condiţiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără a conţine formulări pur potestative din partea autorităţii publice solicitate în sensul de a nu îndeplini obligaţia prevăzută de Legea nr. 21/1991.
Termenul rezonabil de procesare a cererilor se stabileşte în funcţie de toate circumstanţele relevante.
În legătură cu eforturile autorităţii pârâte în găsirea unor soluţii pentru rezolvarea situaţiei generate de primirea cererilor de redobândire a cetăţeniei, recurentul-pârât a menţionat că a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea OUG nr. 36/2009 ce modifică şi completează Legea nr. 21/1991, iar, potrivit acestui act, cererea şi documentele vizând recunoaşterea cetăţeniei vor putea fi înregistrate şi la birourile teritoriale aflate în subordinea Direcţiei cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei, astfel că nu se poate reţine lipsa de diligenţă a Statului Român în deblocarea situaţiei. Contrar celor reţinute de prima instanţă, aceste birouri funcţionează din moment ce aveau program cu publicul încă din februarie 2010.
În ceea priveşte daunele morale, recurentul a arătat că acestea nu pot fi acordate fără ca reclamanta să fi afirmat, cel puţin, ceea ce instanţa de fond a crezut că reprezintă prejudiciul moral suferit de aceasta. Astfel, respectiva „suferinţă” a reclamantei este un element vag definit, nereclamat de partea care a acţionat în judecată şi care nu are capacitatea necesară de a induce ideea că suma de 1.000 RON este o compensare adecvată pentru „situaţia de a aştepta mai bine de 3 ani”, circumstanţă care nu constituie o daună emoţională şi nici nu afectează prestigiul social al reclamantei.
Totodată, a arătat că, în materia daunelor morale, realitatea daunei, fie emoţională, fie o atingere adusă onoarei sau prestigiului social, trebuie demonstrată întotdeauna, ipoteză ce nu se regăseşte în speţă. Reclamanta trebuia să dovedească „suferinţa” produsă prin „situaţia de a aştepta” reţinută de instanţă.
A mai susţinut recurentul că soluţia instanţei de admitere a cererii reclamantei constituie o măsură reparatorie suficientă care nu mai necesită şi alte despăgubiri, sub rezerva unor daune materiale, împrejurare neîntâlnită în cauză.
În fine, recurentul a solicitat ca în cazul păstrării soluţiei să se facă aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi să fie reduse cheltuielile de judecată, în raport de complexitatea scăzută a cauzei şi de caracterul său repetitiv.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, constată că recursul este fondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Înalta Curte reţine că reclamanta s-a adresat în luna septembrie 2006 Secţiei Consulare a Ambasadei României de la Chişinău cu solicitarea de a-i fi comunicată data la care va putea depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de documentaţia prevăzută de Legea nr. 21/1996, iar în luna octombrie 2009 s-a adresat cu o nouă cerere, cu acelaşi conţinut, însă nu a primit răspuns la niciuna dintre cereri, astfel că a introdus acţiune înregistrată la 13 octombrie 2009.
Pornind de la această situaţie de fapt, soluţia primei instanţe reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a legislaţiei incidente raportului juridic dedus judecăţii, atât în ceea priveşte prescripţia dreptului la acţiune, cât şi cu privire la dezlegarea fondului cauzei.
Prevederile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.”
Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen pentru soluţionarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române formulate conform art. 10, însă complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv, incidenţa termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetăţeniei române, pentru că art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 06 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490/09.07.2002, impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie.
În ceea ce priveşte criteriile de apreciere caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, aplicabile nu numai celei judiciare, ci şi procedurii administrative, nu se poate face abstracţie de principiile cristalizate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Durata rezonabilă a procedurii se apreciază în lumina acestor principii, în funcţie de particularităţile fiecărei cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiţionarului şi cea a autorităţilor competente, miza litigiului.
Or, din această perspectivă, instanţa de fond a apreciat în mod corect că trecerea unui termen de aproape trei ani de la data primei cereri este în măsură să lipsească de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991; în plus, fără a face abstracţie de motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de autoritatea competentă, Înalta Curte reţine că în discuţie nu este însăşi rezolvarea cererii de redobândire a cetăţeniei, ci numai fixarea datei de depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument în sensul caracterului nerezonabil al duratei procedurii.
Din acest punct de vedere prima instanţa a dat o rezolvare corectă cauzei constatând nesoluţionarea în termenul legal a cererii reclamantului privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române.
Referitor la motivul de recurs privind acordarea daunelor morale constată că este întemeiat.
Pentru acordarea de daune morale nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci reclamanta trebuie să dovedească daunele suferite.
Indiferent dacă suma solicitată de reclamantă este modică, iar cuantumul daunelor morale este lăsat la aprecierea judecătorului, partea care solicită plata acestora este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu şi fapta autorităţii, or, în speţă, acestea nu au fost dovedite.
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. privind micşorarea cuantumului cheltuielilor de judecată la care a fost obligată autoritatea pârâtă, Înalta Curte constată că argumentele invocate nu pot fi primite, prima instanţă în mod corect a făcut aplicarea prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenţii, iar la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părţii, prevederi a căror incidenţă nu poate fi contestată.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că înlătură dispoziţia obligării pârâtului la plata daunelor morale, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei nr. 1120 din 03 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că înlătură dispoziţia obligării pârâtului la plata daunelor morale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5685/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5668/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
