ICCJ. Decizia nr. 5672/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5672/2010
Dosar nr.10350/2/2009
Şedinţa publică din 16 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii C.C. şi S.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, obligarea acestuia să le primească cererea de redobândire a cetăţeniei române însoţită de actele doveditoare şi să le transmită, de îndată, către Comisia pentru Cetăţenie, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanţii au aratat în luna mai 2009 s-au adresat Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău pentru depunerea acestei cereri, dar li s-a comunicat să trimită prin scrisori recomandate, cereri de programare pentru depunerea cererii.
La data de 04 mai 2009 au expediat cererile, dar pentru că nu au primit niciun răspuns în termen de 30 de zile, la data de 10 iulie 2009 s-au adresat cu o nouă cerere, solicitând comunicarea datei pentru depunerea dosarului de redobândire a cetăţeniei române.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 1165 din 9 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanţii C.C. şi S.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a obligat pârâtul să primească cererile reclamanţilor de redobândire a cetăţeniei române în termen de 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentinţe, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4,3 RON către reclamanţi.
3. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea primei instanţe
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetăţeniei române însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prev. de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României. Cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru Cetăţeniei.
Se constată că potrivit acestui text de lege, solicitanţii pot depune oricând cereri pentru redobândirea cetăţeniei române, nefiind reglementată o procedură ca cea derulată de pârâtă, constând în programarea pentru depunerea cererii şi a documentelor necesare.
Din susţinerile pârâtului, prima instanţă a reţinut că o asemenea procedură a fost determinată de numărul foarte mare al cererilor, de personalul redus al secţiei consulare şi de insuficienţa spaţiului, dar aceste aspecte nu sunt imputabile reclamanţilor şi nu pot constitui o justificare pentru depăşirea unui termen rezonabil de soluţionare a cererii.
Prima instanţă a reţinut că legea cetăţeniei române nu prevede un termen în care pârâtul să proceseze cererile formulate pentru redobândirea cetăţeniei române, ci doar împrejurarea că cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru Cetăţenie, însă trecerea unui termen mai mare de 6 luni de la data depunerii primei cereri are drept consecinţă imposibilitatea reclamantului de valorificare a dreptului prevăzut de Legea nr. 21/1991.
Totodată, a avut în vedere şi art. 10 din Legea nr. 396/2002, pentru ratificarea Convenţiei Europene asupra Cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 06 noiembrie 1997 conform căruia fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie.
În concluzie, a apreciat că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri - 04 mai 2009 şi data sesizării instanţei cu prezenta acţiune - 04 noiembrie 2009, a depăşit termenul considerat rezonabil în sensul dispoziţiilor legale sus menţionate şi a practicii C.E.D.O., iar lipsa unui răspuns la cererile formulate de reclamanţi constituie, de fapt, o amânare la un termen nedeterminat a datei la care aceştia vor fi invitaţi să depună cererile de redobândire a cetăţeniei române, reprezentând nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
4. Recursul declarat de pârât
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut că în mod greşit a apreciat prima instanţă că depăşirea unui termen de 6 luni de la data depunerii unei cereri are drept consecinţă imposibilitatea reclamanţilor de a-şi valorifica dreptul conform legii.
Totodată, a arătat că stadiul procesării cererilor de redobândire a ajuns la un nivel satisfăcător şi a afirmat că, în lipsa unei culpe administrative, neexistând temei legal concret în stabilirea termenelor de primire a cererilor de redobândire a cetăţeniei, nu putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ la schimbarea ordinii cronologice stabilite şi la primirea cererii reclamanţilor în detrimentul persoanelor care au depus cereri anterior acestora, puterea judecătorească nu putea să se substituie puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetăţeniei.
Chiar în eventualitatea în care s-ar considera că cererea de programare a datei pentru prezentarea la sediul oficiului consular în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei nu a fost soluţionată în cuprinsul a trei ani, trebuia analizat pe fond dacă se întrunesc, în cauză, condiţiile de existenţă ale unui refuz nejustificat.
Recurentul-pârât a menţionat că termenul rezonabil de rezolvare a cererii, invocat de reclamanţi, nu se regăseşte în legislaţia română de lege lata, iar durata acestui termen a fost decantată în jurisprudenţa C.E.D.O., dar nu se aplică decât în cazurile expres specificate.
Ordinea internă stabilită de autoritate nu încorporează un refuz de soluţionare a cererii de depunere a dosarului, ci arată condiţiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără a conţine formulări pur potestative din partea autorităţii publice solicitate în sensul de a nu îndeplini obligaţia prevăzută de Legea nr. 21/1991.
Termenul rezonabil de procesare a cererilor se stabileşte în funcţie de toate circumstanţele relevante.
În legătură cu eforturile autorităţii pârâte în găsirea unor soluţii pentru rezolvarea situaţiei generate de primirea cererilor de redobândire a cetăţeniei, recurentul-pârât a menţionat că a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea OUG nr. 36/2009 ce modifică şi completează Legea nr. 21/1991, iar potrivit acestui act, cererea şi documentele vizând recunoaşterea cetăţeniei vor putea fi înregistrate şi la birourile teritoriale aflate în subordinea Direcţiei cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei, astfel că nu se poate reţine lipsa de diligenţă a Statului Român în deblocarea situaţiei. Contrar celor reţinute de prima instanţă, aceste birouri funcţionează din moment ce aveau program cu publicul încă din februarie 2010.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, constată că recursul este fondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Înalta Curte reţine că reclamanţii s-au adresat în luna aprilie 2009 Secţiei Consulare a Ambasadei României de la Chişinău cu solicitarea de a le fi comunicată data la care vor putea depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de documentaţia prevăzută de Legea nr. 21/1996, şi întrucât nu au primt răspuns, în luna octombrie 2009 s-au adresat cu o nouă cerere, cu acelaşi conţinut.
Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetăţeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru Cetăţenie.
Din analizarea textului legal menţionat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
Aşa fiind, erau incidente prevederile art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 06 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie”.
Doctrina europeană a arătat că noţiunea de „termen rezonabil” este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Astfel, în materie civilă, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente, dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
În speţă, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri (mai 2009) şi data înregistrării acţiunii (04 noiembrie 2009) nu poate reprezenta o încălcare a garanţiei instituită de art. 6 din C.E.D.O. privind soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei nr. 1165 din 09 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5670/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5673/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
