ICCJ. Decizia nr. 5674/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5674/2010
Dosar nr.10629/2/2009
Şedinţa publică din 16 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta G.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluţiona cererea şi obligarea acestuia să-i primească cererea de redobândire a cetăţeniei române împreună cu actele necesare în maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum şi la plata unor daune cominatorii de 100 RON pe fiecare zi de întârziere din momentul introducerii cererii de chemare în judecată şi până la momentul primirii efective a cererii.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că s-a adresat Ambasadei României din Republica Moldova - Secţia Consulară cu o cerere scrisă de programare în vederea primirii cererii de redobândire a cetăţeniei române împreună cu actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, la data de 12 mai 2009, dar autoritatea publică pârâtă a refuzat să pună în aplicare prevederile art. 6 din OUG nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor.
A mai aratat că, după aproximativ 6 luni de la data expedierii primei cereri, întrucât nu a primit răspuns din partea pârâtului, s-a adresat cu o nouă cerere la data de 06 octombrie 2009, iar pârâtul i-a comunicat că urmează să aştepte pentru depunerea cererii de redobândire a cetăţeniei române la o dată ulterioară, neprecizată, pe considerente ce ţin de organizarea internă a Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 1503 din 24 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta G.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea reclamantei, a obligat pârâtul să soluţioneze cererea reclamantei în sensul primirii cererii de redobândire a cetăţeniei române însoţită de actele necesare în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, a respins capătul de cerere privind obligarea la daune cominatorii, ca neîntemeiat, obligând pârâtul la plata sumei de 4,3 RON cheltuieli de judecată.
3. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea primei instanţe
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetăţeniei române însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României. Cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru Cetăţenie.
Se constată că potrivit acestui text de lege, solicitanţii pot depune oricând cereri pentru redobândirea cetăţeniei române, nefiind reglementată o procedură ca cea derulată de pârâtă, constând în programarea pentru depunerea cererii şi a documentelor necesare.
Din susţinerile pârâtului, prima instanţă a reţinut că o asemenea procedură a fost determinată de numărul foarte mare al cererilor, de personalul redus al secţiei consulare şi de insuficienţa spaţiului, dar aceste aspecte nu sunt imputabile reclamanţilor şi nu pot constitui o justificare pentru depăşirea unui termen rezonabil de soluţionare a cererii.
Prima instanţă a reţinut că legea cetăţeniei române nu prevede un termen în care pârâtul să proceseze cererile formulate pentru redobândirea cetăţeniei române, ci doar împrejurarea că cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru Cetăţenie, însă trecerea unui termen de 10 luni de la data depunerii primei cereri (12 mai 2009) are drept consecinţă imposibilitatea reclamantului de valorificare a dreptului prevăzut de Legea nr. 21/1991 şi în consecinţă a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţia cererea reclamantei.
În privinţa acordării daunelor cominatorii solicitate de 100 RON/zi de întârziere, a avut în vedere împrejurarea că pârâtul nu a avut o atitudine de pasivitate şi a răspuns cererii reclamantei, iar prin obligarea autorităţii publice de a rezolva cererea în sensul solicitat de reclamantă se realizează o reparaţie morală îndestulătore.
4. Recursul declarat de pârât
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut că în mod greşit a apreciat prima instanţă că trecerea unui termen de 10 luni de la data depunerii unei cereri are drept consecinţă imposibilitatea reclamanţilor de a-şi valorifica dreptul conform legii.
Totodată, a arătat că stadiul procesării cererilor de redobândire a a ajuns la un nivel satisfăcător şi a afirmat că, în lipsa unei culpe administrative, neexistând temei legal concret în stabilirea termenelor de primire a cererilor de redobândire a cetăţeniei, nu putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ la schimbarea ordinii cronologice stabilite şi la primirea cererii reclamanţilor în detrimentul persoanelor care au depus cereri anterior acestora, puterea judecătorească nu putea să se substituie puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetăţeniei.
Chiar în eventualitatea în care s-ar considera că cererea de programare a datei pentru prezentarea la sediul oficiului consular în vederii depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei nu a fost soluţionată în cuprinsul a trei ani, trebuia analizat pe fond dacă se întrunesc, în cauză, condiţiile de existenţă ale unui refuz nejustificat.
Recurentul-pârât a menţionat că termenul rezonabil de rezolvare a cererii, invocat de reclamanţi, nu se regăseşte în legislaţia română de lege lata, iar durata acestui termen a fost decantată în jurisprudenţa C.E.D.O., dar nu se aplică decât în cazurile expres specificate.
Ordinea internă stabilită de autoritate nu încorporează un refuz de soluţionare a cererii de depunere a dosarului, ci arată condiţiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără a conţine formulări pur potestative din partea autorităţii publice solicitate în sensul de a nu îndeplini obligaţia prevăzută de Legea nr. 21/1991.
Termenul rezonabil de procesare a cererilor se stabileşte în funcţie de toate circumstanţele relevante.
În legătură cu eforturile autorităţii pârâte în găsirea unor soluţii pentru rezolvarea situaţiei generate de primirea cererilor de redobândire a cetăţeniei, recurentul-pârât a menţionat că a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea OUG nr. 36/2009 ce modifică şi completează Legea nr. 21/1991, iar potrivit acestui act, cererea şi documentele vizând recunoaşterea cetăţeniei vor putea fi înregistrate şi la birourile teritoriale aflate în subordinea Direcţiei cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei, astfel că nu se poate reţine lipsa de diligenţă a Statului Român în deblocarea situaţiei. Contrar celor reţinute de prima instanţă, aceste birouri funcţionează din moment ce aveau program cu publicul încă din februarie 2010.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, constată că recursul este fondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Înalta Curte reţine că reclamanţii s-au adresat în luna mai 2009 Secţiei Consulare a Ambasadei României de la Chişinău cu solicitarea de a le fi comunicată data la care vor putea depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de documentaţia prevăzută de Legea nr. 21/1996, şi întrucât nu au primt răspuns, în luna octombrie 2009 s-au adresat cu o nouă cerere, cu acelaşi conţinut.
Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetăţeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru Cetăţenie.
Din analizarea textului legal menţionat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
Aşa fiind, erau incidente prevederile art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 06 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie”.
Doctrina europeană a arătat că noţiunea de „termen rezonabil” este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Astfel, în materie „civilă”, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente, dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
În speţă, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri (mai 2009) şi data înregistrării acţiunii (13 noiembrie 2009) nu poate reprezenta o încălcare a garanţiei instituită de art. 6 din C.E.D.O. privind soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei nr. 1503 din 24 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5675/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5654/2010. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
