ICCJ. Decizia nr. 5673/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5673/2010
Dosar nr.10453/2/2009
Şedinţa publică din 16 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii P.V. şi P.E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, să se constate refuzul nejustificat al acestuia de a soluţiona cererile privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române şi pe cale de consecinţă să fie obligat să-i primească cererea de redobândire a cetăţeniei române într-un termen scurt, rezonabil, de maxim 30 de zile. Totodată, au solicitat obligarea pârâtului la acordarea de daune cominatorii de 100 RON pe fiecare zi de întârziere din momentul introducerii cererii de chemare în judecată şi până la momentul primirii efective a cererii.
În motivarea cererii, reclamanţii au aratat că în luna aprilie 2009 s-au prezentat la Secţia Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova pentru a depune cererile de redobândire a cetăţeniei şi actele necesare, dar le-a fost refuzată primirea acestora, comunicându-li-se să facă o cerere scrisă de programare prin poştă, pentru a fi invitaţi să depună cererile, astfel că s-au adresat cu o primă cerere la data de 29 aprilie 2009. După aproximativ 5 luni, reclamanţii, văzând că nu au fost invitaţi să depună cererile de redobândire a cetăţeniei române, la data de 06 octombrie 2009 au revenit cu o nouă cerere la pârât.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 1189 din 09 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii P.V. şi P.E. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererile, obligându-l să primească cererile de redobândire a cetăţeniei române, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
Prin aceeaşi sentinţă a respins capătul de cerere privind daunele cominatorii de 100 RON pe zi de întârziere şi a obligat pârâtul la 1.004,3 RON cheltuieli de judecată.
3. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea primei instanţe
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în temeiul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991 reclamanţii au solicitat redobândirea cetăţeniei române prin cerere adresată misiunii diplomatice a României la Chişinău, autoritatea publică competentă având obligaţia de a înregistra cerere formulată în vederea parcurgerii procedurii prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 21/1991.
Totodată, a apreciat că nu poate fi primită apărarea pârâtului potrivit căreia este în imposibilitate de a respecta dispoziţiile Legii nr. 21/1991 şi ale Legii nr. 554/2004, având în vedere capacitatea limitată a Secţiei Consulare din cadrul Ambasadei României la Chişinău, de a procesa dosarele cuprinzând acest tip de cereri şi actele necesare a fi depuse pentru înaintarea solicitării la Ministerul Justiţiei, pe de o parte în condiţiile în care nu s-a făcut nicio probă în acest sens, iar pe de altă parte, având în vedere dispoziţiile imperative ale Legii nr. 554/2004, care impun soluţionarea cererilor într-un termen de 30 de zile de la formulare.
Prima instanţă a avut în vedere faptul că în cazul în care legea specială, respectiv Legea nr. 21/1991, nu prevede un termen în care autoritatea pârâtă cu atribuţii în domeniu are obligaţia de a soluţiona cererile formulate de persoane care doresc redobândirea cetăţeniei române, se impune respectarea dispoziţiilor cuprinse în norma generală şi a dreptului oricărui cetăţean la soluţionarea cererii, într-un termen rezonabil.
În privinţa daunelor cominatorii solicitate, prima instanţă a reţinut că reclamanţii nu au făcut dovada prejudiciului moral suferit prin refuzul de stabilire a datei de primire a cererii, iar prin obligarea autorităţii publice de a rezolva cererea în sensul solicitat de reclamant, se realizează o reparaţie morală îndestulătoare.
4. Recursul declarat de pârât
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut că a existat un răspuns adresat reclamanţilor prin care li se aducea la cunoştinţă faptul că cererea lor va fi soluţionată favorabil, considerând că prin acel răspuns a fost soluţionată cererea adresată autorităţii.
Totodată, a arătat că stadiul procesării cererilor de redobândire a ajuns la un nivel satisfăcător şi a afirmat că, în lipsa unei culpe administrative, neexistând temei legal concret în stabilirea termenelor de primire a cererilor de redobândire a cetăţeniei, nu putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ la schimbarea ordinii cronologice stabilite şi la primirea cererii reclamanţilor în detrimentul persoanelor care au depus cereri anterior acestora, puterea judecătorească nu putea să se substituie puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetăţeniei.
Chiar în eventualitatea în care s-ar considera că cererea de programare a datei pentru prezentarea la sediul oficiului consular în vederii depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei nu a fost soluţionată în cuprinsul a trei ani, trebuia analizat pe fond dacă se întrunesc, în cauză, condiţiile de existenţă ale unui refuz nejustificat.
Recurentul-pârât a menţionat că termenul rezonabil de rezolvare a cererii, invocat de reclamanţi, nu se regăseşte în legislaţia română de lege lata, iar durata acestui termen a fost decantată în jurisprudenţa C.E.D.O., dar nu se aplică decât în cazurile expres specificate.
Ordinea internă stabilită de autoritate nu încorporează un refuz de soluţionare a cererii de depunere a dosarului, ci arată condiţiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără a conţine formulări pur potestative din partea autorităţii publice solicitate în sensul de a nu îndeplini obligaţia prevăzută de Legea nr. 21/1991.
Termenul rezonabil de procesare a cererilor se stabileşte în funcţie de toate circumstanţele relevante.
În legătură cu eforturile autorităţii pârâte în găsirea unor soluţii pentru rezolvarea situaţiei generate de primirea cererilor de redobândire a cetăţeniei, recurentul-pârât a menţionat că a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea OUG nr. 36/2009 ce modifică şi completează Legea nr. 21/1991, iar potrivit acestui act, cererea şi documentele vizând recunoaşterea cetăţeniei vor putea fi înregistrate şi la birourile teritoriale aflate în subordinea Direcţiei cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei, astfel că nu se poate reţine lipsa de diligenţă a Statului Român în deblocarea situaţiei. Contrar celor reţinute de prima instanţă, aceste birouri funcţionează din moment ce aveau program cu publicul încă din februarie 2010.
În fine, recurentul a solicitat ca în cazul păstrării soluţiei să se facă aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi să fie reduse cheltuielile de judecată, în raport de complexitatea scăzută a cauzei şi de caracterul său repetitiv.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, constată că recursul este fondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Înalta Curte reţine că reclamanţii s-au adresat în luna aprilie 2009 Secţiei Consulare a Ambasadei României de la Chişinău cu solicitarea de a le fi comunicată data la care vor putea depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de documentaţia prevăzută de Legea nr. 21/1996, şi întrucât nu au primt răspuns, în luna octombrie 2009 s-au adresat cu o nouă cerere, cu acelaşi conţinut.
Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetăţeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru Cetăţenie.
Din analizarea textului legal menţionat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
Aşa fiind, erau incidente prevederile art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 06 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie”.
Doctrina europeană a arătat că noţiunea de „termen rezonabil” este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Astfel, în materie „civilă”, dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente, dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
În speţă, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri (aprile 2009) şi data înregistrării acţiunii (08 noiembrie 2009) nu poate reprezenta o încălcare a garanţiei instituită de art. 6 din C.E.D.O. privind soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei nr. 1189 din 09 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5672/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5684/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
