ICCJ. Decizia nr. 5675/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5675/2010
Dosar nr.8024/3/2009
Şedinţa publică din 16 decembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta SC T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.R.Tv, obligarea acesteia la plata prejudiciului efectiv şi a beneficiului nerealizat, urmare a antrenării răspunderii civile delictuale a acesteia din urmă, astfel:
- obligarea la plata sumei de 779.249,24 RON, reprezentând cheltuielile realizate de reclamantă pentru preproducţia, producţia, postproducţia şi lichidarea seriei a II-a a serialului „La Urgenţă”;
- actualizarea creanţei susmenţionate cu indicele de depreciere prin inflaţie a prejudiciului efectiv suferit, precum şi obligarea la plata dobânzii legale aferente;
- obligarea la plata profitului nerealizat pentru întreaga producţie, în procent de 8%;
- plata sumei de 42.760 RON reprezentând prejudiciu de imagine, raportat la notorietatea casei de producţie şi faţă de toată echipa angajată în realizarea producţiei care a renunţat la alte contracte pentru a onora contractul cu reclamanta în scopul realizării seriei a II-a a serialului, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul din 02 mai 2006 având ca obiect producerea de către reclamantă a unui serial de televiziune intitulat „La Urgenţă” cuprinzând o serie de 15 episoade şi, de asemenea, cesionarea în exclusivitate de către reclamantă către pârâtă a tuturor drepturilor patrimoniale de autor şi/sau conexe privind programul comandat şi a mărcii constând în titlul programului.
Prin sentinţa civilă nr. 8901 din 05 iunie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia VI-a comercială, a admis excepţia necompetenţei materiale şi, în consecinţă, a dispus declinarea competenţei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa comercială a reţinut că pretinsul contract semnat între cele două părţi este un contract de servicii, astfel cum este definit de OUG nr. 34/2006, dreptul comun în materia achiziţiilor publice şi faptul că vin în conflict interesul privat al comerciantului de a obţine profit şi interesul public pe care îl urmăreşte autoritatea contractantă, conflict rezolvat de Legea contenciosului administrativ în favoarea interesului public, art. 8 alin. (3) din lege prevăzând că la soluţionarea litigiilor născute din contractele administrative se are în vedere regula după care principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului priorităţii interesului public.
2. Hotărârea primei instanţe
Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 386 din 20 ianuarie 2010, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC T. SRL în contradictoriu cu pârâta S.R.Tv şi a cererii de chemare în garanţie formulate de pârâtă în contradictoriu cu chemaţii în garanţie G.F.T. şi R.H., în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.
3. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea primei instanţe
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că fapta ilicită invocată de reclamantă nu constituie nici emiterea unui act administrativ nelegal, nici nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri şi cu atât mai puţin refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, ci solicitarea de continuare a producţiei seriei a II-a a serialului, pe fondul asigurărilor date reclamantei de către angajaţii pârâtei în sensul certitudinii încheierii contractului.
Aşadar, instanţa de apel a apreciat că soluţionarea prezentei acţiuni în răspundere civilă delictuală nu intră în sfera jurisdicţiei administrative, fiind aplicabilă norma generală în materia competenţei, reprezentată de art. 1 pct. 1 C. proc. civ., care consacră judecătoria ca instanţă cu plenitudine de competenţă în materie civilă, constatând astfel că nu sunt incidente prevederile art. 56 C. com., nefiind în prezenţa unei răspunderi derivând dintr-un act juridic.
4. Recursurile declarate în cauză
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta SC T. SRL Bucureşti, invocând prevederile art. 2 C. proc. civ. şi pârâta S.R.Tv, invocând dispoziţiile art. 3 C. proc. civ. şi ale Legii nr. 554/2004.
Recurenta-reclamantă SC T. SRL Bucureşti a arătat, în motivarea căii de atac, că în raport de valoarea obiectului dedus judecăţii, potrivit art. 2 C. proc. civ., instanţa competentă material să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti, indiferent dacă litigiul are caracter civil sau comercial, şi nu instanţa de drept comun, cum a apreciat Curtea de apel.
Recurenta-pârâtă S.R.Tv a susţinut, în motivele de recurs, că în mod greşit instanţa de apel a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea judecătoriei. În raport de obiectul cauzei şi de calitatea părţilor, a apreciat că sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a pricinii revenind astfel Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, iar în subsidiar Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că recursurile sunt fondate.
Obiectul dedus judecăţii îl constituie obligarea pârâtei la plata prejudiciului efectiv şi a beneficiului nerealizat, ca urmare a antrenării răspunderii civile delictuale a acesteia, constând în cheltuielile realizate de către reclamantă cu preproducţia, producţia, postproducţia şi lichidarea seriei a II-a a serialului, deprecierea prin inflaţie a prejudiciului efectiv suferit, profitul nerealizat pentru întreaga producţie în cuantum de 8%, paguba cauzată de absenţa disponibilităţilor financiare rezultate din neplata creanţei şi prejudiciul de imagine, indicându-se drept temei prevederile art. 998, 999, 1073, 1075 şi 1088 C. civ.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este definit ca „activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.”
Raportat la aceste dispoziţii legale şi la situaţia de fapt, instanţa de control judiciar constată că în mod corect Curtea de apel a reţinut că, în speţă, nu se atacă niciun act administrativ de autoritate, sau nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri de către o autoritate publică, ori refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri sau de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru executarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim al reclamantei.
Prin urmare, constată că raportul juridic dedus judecăţii are natură civilă, prin acţiunea formulată reclamanta solicitând plata unor despăgubiri cu caracter civil, în temeiul art. 998, 999 C. civ., or, o acţiune în pretenţii nu poate fi încadrată în sfera contenciosului administrativ, însă, dat fiind cuantumul pretenţiilor solicitate, competenţa de soluţionare a pricinii revine Tribunalului şi nu Judecătoriei.
Având în vedere faptul că reclamantul nu atacă un act administrativ de autoritate, un refuz explicit al autorităţii administrative, sau refuzul soluţionării în termen legal a unei cereri, Înalta Curte constată că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. c), f), h) şi i), art. 2 alin. (2) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ.
Înalta Curte constată astfel că obiectul cererii de chemare în judecată se circumscrie unei acţiuni în despăgubiri de drept comun care, în raport de valoarea obiectului în litigiu, ce depăşeşte suma de 500.000 RON, atrage competenţa Tribunalului, ca primă instanţă, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentinţa atacată, în sensul că va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă, menţinând celelalte dispoziţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de SC. T. SRL Bucureşti şi S.R.Tv împotriva sentinţei nr. 386 din 20 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
Menţine celelalte dispoziţii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5677/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5674/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
