ICCJ. Decizia nr. 5680/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5680/2010
Dosar nr.6447/62/2009
Şedinţa publică din 16 decembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, reclamantul C.H. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov, achitarea sumelor de bani datorate în temeiul Legii nr. 189/2000, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi dobânda legală, de la data dobândirii calităţii de beneficiar al acestei legi până la data efectuării plăţii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin sentinţa civilă nr. 154/F/2003 a Curţii de Apel Braşov, irevocabilă prin Decizia nr. 2538 din 08 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i s-a stabilit calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, însă pârâta nu i-a achitat drepturile ce i se cuveneau.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Braşov, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii, arătând că reclamantul a solicitat punerea în executare a dispozitivului deciziei nr. 2538/2009 la 05 mai 2009, astfel că cererea privind actualizarea sumelor achitate la rata inflaţiei şi achitarea dobânzii este neîntemeiată.
Tribunalul Braşov, prin sentinţa civilă nr. 1667/M din 03 decembrie 2009, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov.
2. Hotărârea Curţii de apel
Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 36/F din 24 februarie 2010, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul C.H. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov, a obligat pârâta să plătească reclamantului actualizarea şi dobânda legală aferente sumelor achitate pentru perioada 01 iunie 2006-30 septembrie 2009, de la data scadenţei acestor sume până la data plăţii, respingând celelalte pretenţii, ca prescrise.
3. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de apel
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin Decizia nr. 278/2002 emisă de autoritatea pârâtă s-a stabilit calitatea de refugiat a reclamantului, pentru perioada 24 martie 1944-06 martie 1945 şi în urma contestării acestei decizii sub aspectul perioadei reţinute, prin sentinţa civilă nr. 154 din 01 iulie 2003, rămasă irevocabilă, s-a stabilit că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 şi pentru perioada 06 septembrie 1940-01 septembrie 1941.
Totodată, a reţinut că pârâta nu a executat această hotărâre până la data de 22 mai 2009 când a emis hotărârea nr. 5265, la cererea reclamantului, prin care a stabilit că i se acordă drepturile începând cu 01 iunie 2006 pentru această din urmă perioadă. Drepturile băneşti aferente perioadei iunie 2006-septembrie 2009 au fost achitate reclamantului în două etape, în lunile septembrie şi octombrie 2009.
Instanţa de apel a constatat că pârâta avea obligaţia legală de a executa în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti (08 iunie 2004), respectiv de a emite o nouă hotărâre prin care să recunoască şi perioada 06 septembrie 1940-01 septembrie 1941 şi să achite drepturile aferente, însă nu s-a conformat acestor obligaţii, deşi potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 hotărârile pronunţate în contencios administrativ sunt executorii, cu toate acestea reclamantul nu poate solicita decât punerea în executare a obligaţiei stabilite în sarcina pârâtei pentru perioada ce nu s-a prescris.
Astfel, a constatat că drepturile cuvenite pentru perioada iunie 2004-iunie 2006 sunt prescrise, pentru perioada 01 iunie 2006-30 septembrie 2009 au fost achitate reclamantului în două tranşe, iar pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat, pârâtei îi revine obligaţia de a achita aceste sume actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală aferentă, de la data scadenţei acestor sume până la data plăţii.
4. Recursurile declarate în cauză
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta şi pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta-pârâtă a susţinut, în motivele de recurs, că prin hotărârea de fond a fost obligată să aplice practic un tratament discriminatoriu faţă de persoanele cărora le plăteşte drepturi de pensie retroactiv, apreciind că, în raport de data când s-a solicitat punerea în executare a dispozitivului hotărârii judecătoreşti (05 mai 2009), obligarea instituţiei la plata sumelor pentru perioada 01 iunie 2006-30 septembrie 2009, actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală, este netemeinică şi nelegală.
Recurentul-reclamant a criticat sentinţa atacată, întrucât nu este indicată suma pe care trebuie să primească pentru perioada în litigiu şi nici suma pe care o va primi lunar, precizând că autoritatea pârâtă nu i-a achitat încă drepturile în discuţie.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că recursurile sunt fondate.
Obiectul dedus judecăţii îl constituie obligarea pârâtei la plata unei sume de bani cu titlu de despăgubiri, ca urmare a neexecutării la timp a unei obligaţii legale, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti executorii.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este definit ca „activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.”
Raportat la aceste dispoziţii legale şi la situaţia de fapt, instanţa de control judiciar constată că, în speţă, nu se atacă niciun act administrativ de autoritate, sau nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri de către o autoritate publică, ori refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri sau de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru executarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim al reclamantului.
Prin urmare, constată că raportul juridic dedus judecăţii are natură civilă, prin acţiunea formulată reclamantul solicitând plata unor despăgubiri cu caracter civil, or, o acţiune în pretenţii nu poate fi încadrată în sfera contenciosului administrativ, competenţa de soluţionare a pricinii revine astfel judecătoriei.
Având în vedere faptul că reclamantul nu atacă un act administrativ de autoritate, un refuz explicit al autorităţii administrative, sau refuzul soluţionării în termen legal a unei cereri,
Înalta Curte constată că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. c), f), h) şi i), art. 2 alin. (2) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ.
Înalta Curte constată astfel că obiectul cererii de chemare în judecată se circumscrie unei acţiuni în despăgubiri de drept comun care, în raport de valoarea pretenţiilor, atrage competenţa judecătoriei, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 304 alin. (3) şi art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Braşov împotriva sentinţei nr. 36/F din 24 februarie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Admite recursul declarat de C.H. împotriva sentinţei nr. 36/F din 24 februarie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5681/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5679/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
