ICCJ. Decizia nr. 5682/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5682/2010
Dosar nr. 1396/2/2010
Şedinţa publică de la 16 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3225 din 1 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantă SC K.S. SRL Alba în contradictoriu cu A.N.A.F. şi intimata-pârâtă D.G.F.P. a judeţului Alba, în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Actele administrative prin care s-au stabilit obligaţiile fiscale în sarcina reclamantei au fost emise de către D.G.F.P. Alba, iar pârâta A.N.A.F. are competenţa doar de a soluţiona contestaţia împotriva acestor acte.
Astfel, instanţa de fond a reţinut că în cauză raporturile juridice principale există între reclamantă şi pârâta D.G.F.P. Alba, iar raporturile juridice născute în legătură cu emiterea actelor administrative tipice contestate (inclusiv cele privind soluţionarea contestaţiei administrative) au caracter accesoriu, situaţie în care competenţa teritorială şi materială se stabileşte în funcţie de raportul juridic principal, în temeiul art. 9 C. proc. civ.
Totodată, prima instanţă a avut în vedere şi prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora reclamantul are un drept de opţiune în ceea ce priveşte alegerea instanţei unde doreşte să se judece litigiul, or, în cauză, ambele părţi din raportul juridic principal au domiciliul/sediul pe raza Curţii de Apel Alba Iulia.
Împotriva sentinţei civile nr. 3225 din 1 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios, administrativ şi fiscal, a formulat recurs în termen legal atât reclamanta SC K. SRL cât Şi pârâta A.N.A.F., prin care s-a solicitat admiterea recursurilor, cu consecinţa casării hotărârii atacate Şi a trimiterii cauzei aceleaşi instanţe, în vederea soluţionării pe fond a acţiunii în contencios administrativ intentate de reclamantă.
S-a învederat, în esenţă, prin motivele de recurs, că hotărârea recurată încalcă dispoziţiile ari. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 2 alin. (3) C. proc. fisc. şi art. 9 din C. proc. civ. şi principiile de drept aplicabile în materia contenciosului administrativ cât priveşte competenţa teritorială a instanţelor de judecată. Competenţa în materia contenciosului administrativ, s-a precizat, este alternativă, opţiunea fiind lăsată de legiuitor la dispoziţia exclusivă a reclamantului, care are alegerea între instanţa de la domiciliul său sau între instanţa de la domiciliul pârâtului sau a unuia dintre pârâţii chemaţi în judecată, în situaţia coparticipării procesuale pasive. Prin urmare, au apreciat recurentele că în mod nelegal instanţa de fond a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate din oficiu, raportându-se la faptul că actele administrativ fiscale atacate au fost emise de D.G.F.P. a judeţului Alba, ignorând nejustificat împrejurarea că are calitatea de pârâtă, în cauză, şi A.N.A.F.
S-a susţinut, în plus, că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea principiului potrivii căruia instanţa de judecată nu poate delega justiţia şi că prima instanţă şi-a depăşit atribuţiile stabilite de lege, întrucât competenţa teritorială având caracter relativ nu poale fi invocată din oficiu.
Recursurile sunt fondate.
În materia contenciosului administrativ, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte în mod expres că „Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poale invoca excepţia necompetenţei materiale";.
În consecinţă, prin aplicarea acestei dispoziţii legale, excepţia de necompetenţă teritorială nu mai poate fi invocată, nici de către părţi şi nici de instanţă din oficiu, dacă reclamantul a optat, la momentul introducerii acţiunii, pentru instanţa de contencios administrativ de la domiciliul (sediul) pârâtului sau, în caz de coparticipare procesuală pasivă, de la domiciliul (sediul) oricăruia dintre pârâţii din cauză, în această ultimă ipoteză fiind aplicabile. în surplus, în condiţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevederile art. 9 teza I C. proc. civ. care precizează că cererea de chemare în judecată împotriva mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre ei.
Nu sunt incidente, în speţă, prevederile art. 9 teza a II-a din C. proc. civ. care stipulează că în cazul în care printre pârâţi sunt şi obligaţi accesorii, cerere de chemare în judecată se face Ia instanţa competenta pentru oricare dintre debitorii principali, întrucât în mod evident capătul de cerere din acţiune prin care reclamanta a solicitat obligarea A.N.A.F. - D.G.S.C. la soluţionarea, în termen de 10 zile de la pronunţarea hotărârii, a căii administrative de atac formulate împotriva deciziei de impunere din 10 iulie 2009 emisă de pârâta D.G.F.P. a judeţului Alba are un caracter principal şi nu accesoriu. Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrativ fiscale pot fi atacate, potrivit art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiilor, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii, dar obiect al acţiunii în contencios administrativ îl poate constitui şi refuzul nejustificat de soluţionare a contestaţiei într-un termen rezonabil. Pe de altă parte, cum competenţa teritorială în contenciosul administrativ, reglementată de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, este o competenţă alternativă, de ordine privată şi deci relativă, se reţine că instanţa de fond nu era îndreptăţită să invoce din oficiu şi să admită excepţia necompetenţei teritoriale, necompetenţa putând fi invocată numai de partea ocrotită prin norma invocată, anume de oricare dintre pârâţi, şi numai in limine litis, respectiv numai prin întâmpinare sau cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.
În raport de cele mai sus arătate, se constată că sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză şi că în mod nelegal prima instanţă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa soluţionării pricinii în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, astfel că se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, admiterea recursurilor formulate de reclamanta SC K. SRL Sebeş şi de pârâta A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 3225 din 1 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios, administrativ şi fiscal, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC K.S. SRL Alba împotriva sentinţei nr. 3225 din 1 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal.
Admite recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinţei nr. 3225 din 1 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5671/2010. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 5697/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
