ICCJ. Decizia nr. 5701/2010. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5701/2010
Dosar nr. 6895/2/2009
Şedinţa publică de la 17 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta C.V. prin mandatar B.I.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Cancelaria Primului Ministru – A.N.P.R.P., Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.G.A. din cadrul M.A.I., I.G.P.R., C.S.M., Parlamentul României, Senatul României, Preşedintele României, Avocatul Poporului, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti în baza Legii nr. 554/2004 prin care să se dispună următoarele:
- obligarea autorităţilor publice chemate în judecată să îşi exercite lucrările administrative şi să respecte Constituţia şi celelalte legi ale României referitoare la restitutio in integrum, respectiv cele cuprinse în Titlul al XIII-lea din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente;
- să stabilească responsabilitatea, pentru fiecare instituţie în parte, pentru neexecutarea obligaţiei de a face;
- să constate că instituţii ale Statului Român nu au pus în aplicare dispoziţiile legii;
De asemenea, reclamanta a solicitat instanţei să se pronunţe asupra legalităţii operaţiunilor administrative iniţiate de autorităţi, respectiv asupra temeiniciei justificării refuzului/obstrucţionării de a fi soluţionate cererile.
În şedinţa publică din 4 februarie 2010, instanţa, faţă de decesul reclamantei şi în raport de disp.art. 243 pct. 1 C. proc. civ., a dispus introducerea în cauză a moştenitorilor reclamantei.
Prin sentinţa civilă nr. 1386 din 18 martie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios, administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a respins acţiunea reclamanţilor B.I.G., prin mandatar B.I.C. şi S.I.V., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Cancelaria Primului Ministru – A.N.P.R.P., Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.G.A. din cadrul M.A.I., I.G.P.R., C.S.M., Parlamentul României/ Senatul României, Preşedintele României, Avocatul Poporului, ca inadmisibilă în raport de dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că obiectul acţiunii reclamanţilor este inadmisibil în raport de dispoziţiile Legii nr. 554/2004, cele pretinse neputând forma una din soluţiile care pot fi pronunţate de instanţa de contencios administrativ ţinând cont de principiul separaţiei puterilor în stat.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanţii B.I.G., prin mandatar şi S.I.V. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului se arată că:
Procesul a fost lipsit de contradictorialitate, în condiţiile în care două dintre instituţiile parate, nu şi-au depus întâmpinarea obligatorie.
Se mai susţine că excepţia inadmisibilitătii acţiunii - ridicată din oficiu de către instanţă, la termenul de pronunţare, fiind o excepţie de fond /excepţie de ordine publică ce a condus la refuzul de a continua judecarea pricinii - cu necesitate trebuia supusă discuţiei părţilor, prin comunicarea/acordarea unui termen, pentru ca părţile care nu au fost prezente, să se exprime asupra excepţiei invocate din oficiu.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport de actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Or, în cauză, reclamanţii nu contestă acte administrative care pot fi cenzurate pe calea contenciosului administrativ.
Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că cele solicitate de reclamanţi, respectiv obligarea pârâţilor să-şi îndeplinească atribuţiile legale, să elaboreze anumite acte normative cu un anumit conţinut, în sensul solicitat prin acţiune privind legile din domeniul proprietăţii şi aplicarea corectă a acestor legi sunt cereri inadmisibile în raport de disp.art. 18(1) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte neregularităţile procedurale invocate de recurenţii-reclamanţi, Înalta Curte constată că, potrivit practicalei sentinţei atacate, instanţa a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a pus-o în dezbaterea părţi prezente, respectând principiul contradictorialităţii şi oralităţii dezbaterilor.
Potrivit art. 152 C. proc. civ., „daca, la orice termen sorocit pentru judecata, se înfăţişează numai una din parţi, instanţa, după ce va cerceta toate lucrările din dosar şi va asculta susţinerile parţii, se va pronunţa pe temeiul dovezilor administrate, putând primi excepţiile şi apărările părţii care lipseşte”.
Prin urmare, absenţa reclamanţilor de la termenul de judecată nu împiedică instanţa să păşească la soluţionarea cu prioritate a excepţiei, conform art. 137 C. proc. civ.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurate sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.I.C. prin procurator al reclamantei Bostan I.Genoveva şi Stoica I.Vasile împotriva sentinţei civile nr. 1386 din 18 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5700/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5703/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
