ICCJ. Decizia nr. 5697/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5697/2010
Dosar nr. 34688/3/2008
Şedinţa de la 16 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa Tribunalului Bucureşti
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 18 septembrie 2008, reclamantul T.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta U.M. Bucureşti, reintegrarea sa în cadrul Jandarmeriei Române, unde a activat timp de 11 ani.
Prin cererea precizatoare din data de 3 decembrie 2008, reclamantul a solicitat constatarea nulităţii certificatului decizie medicală din 01 noiembrie 2006 emis de comisia centrală de expertiză medicală şi evaluarea capacităţii de muncă din cadrul M.A.I. şi a ordinului din 30 noiembrie 2006 emis de comandantul brigăzii speciale de intervenţie V.T. a Jandarmeriei, prin care reclamantul a fost trecut în retragere, din motive medicale.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că trecerea sa în retragere, prin ordinul menţionat, este ilegală şi abuzivă, întrucât se bazează pe o constatare medicală total nereală, diagnosticul cuprins în certificatul decizie medicală din 01 noiembrie 2006 emis de comisia centrală de expertiză medicală şi evaluarea capacităţii de muncă din cadrul M.A.I. fiind inexistent.
Reclamantul a susţinut că, în realitate, emiterea actelor administrative contestate a fost determinată de antipatia şi dorinţa de a fi înlăturat din unitate, manifestate de comandantul unităţii Colonel B.Z.A., încă din anul 2005, când a devenit comandantul unităţii în care reclamantul a funcţionat 11 ani.
Reclamantul a mai precizat că actul medical ce a stat la baza măsurii de trecere în retragere consemnează că ar fi oligofren, deşi este absolvent al Liceului de Construcţii cu bacalaureat, al unui curs de subofiţeri pentru pază bănci şi obiective militare, al unui curs administrativ pentru gestiune, al unui curs de calculator şi este student la Universitatea V. din Târgovişte.
La termenul din data de 17 decembrie 2009, pârâta U.M. Bucureşti a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, faţă de faptul că decizia medicală contestată este un act al unui organ central.
Prin sentinţa civilă nr. 7826 din data de 17 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a dispus trimiterea cauzei, spre competentă soluţionare, către Curtea de Apel Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că reclamantul a contestat un act emis de un organ central al administraţiei publice, situaţie în care competenta aparţine Curţii de Apel în temeiul art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
2. Procedura derulată de Curtea de Apel Bucureşti
Prin întâmpinarea formulată la data de 04 mai 2009 în faţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios, administrativ şi fiscal, pârâta U.M. Bucureşti a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive cu privire la capătul de cerere prin care se solicită anularea certificatului decizie medicală din 01 noiembrie 2006, motivat de faptul că acest act a fost emis de către comisia centrală de expertiză medicală şi evaluarea capacităţii de muncă din cadrul D.G.M., structura fără personalitate juridică din subordinea directă a M.A.I.
Pârâta a mai invocat excepţia lipsei procedurii prealabile, avându-se în vedere dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi art. 30 alin. (2) din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, precum şi faţă de faptul că reclamantul nu a contestat certificatul decizie medicală din 01 noiembrie 2006 la comisia centrală de expertiză medicală şi evaluarea capacităţii de muncă în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pârâta a invocat şi excepţia decăderii din dreptul de a mai introduce acţiune pentru anularea certificatului decizie medicală din 01 noiembrie 2006 şi a ordinului din 30 noiembrie 2006 de trecere în retragere, cu drept de pensie militară şi a solicitat respingerea acţiunii, ca fiind tardiv formulată, având în vedere prevederile art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 30 alin. (3)-(6) din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat.
A arătat pârâta că certificatul decizie medicală din 01 noiembrie 2006, documentul care stă la baza emiterii ordinului de trecere în rezervă a reclamantului T.C., a fost adus la cunoştinţa acestuia la data de 01 noiembrie 2006 şi nu a fost contestat în termenul prevăzut de art. 30 alin. (3) din Legea nr. 164/2001, astfel că decizia medicală a devenit definitivă la data expirării termenului de contestare, nemaiputând fi contestată ulterior.
Referitor la ordinul din 30 noiembrie 2006, pârâta a susţinut că acţiunea în anulare trebuia formulată în interiorul termenelor prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004, termene ce nu au fost respectate de reclamant, ordinul fiindu-i comunicat la data de 30 noiembrie 2006, fapt atestat de adresa din 30 noiembrie 2006.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că ordinul din 30 noiembrie 2006 a fost emis în conformitate cu prevederile art. 42 lit. b) şi art. 85 alin. (1) lit. b) alin. (2) şi alin. (5) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, deoarece reclamantul a fost clasat ca „inapt pentru serviciul militar cu scoaterea din evidenţă"; şi încadrat în gradul III de invaliditate, de către comisia Centrală de Expertiză Medicală şi Evaluarea Capacităţii de Muncă din cadrul D.G.M. a M.A.I., conform certificatului decizie medicală din 01 noiembrie 2006.
În şedinţa publică din data de 18 iunie 2009, Curtea de Apel, a pus în discuţia părţilor şi a dispus citarea în cauză, în calitate de pârât, a M.A.I. - Direcţia Medicală, având în vedere că unul dintre actele administrative contestate, respectiv certificatul decizie medicală din 01 noiembrie 2006, a fost emis de direcţia medicală din cadrul M.A.I.
3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti
Prin sentinţa civilă nr. 388 din 20 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios, administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului T.C. ca tardiv formulată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, prin certificatul decizie medicală din 01 noiembrie 2006 emis de M.A.I. - Direcţia Medicală, reclamantul T.C. a fost declarat inapt pentru serviciul militar cu scoaterea din evidenţă şi încadrat în gradul III de invaliditate.
Prevederile art. 30 alin. (3)-(6) din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat reglementează procedura de contestate a deciziilor medicale de încadrare într-un grad de invaliditate, precizând că, împotriva acestora se poate face contestaţie, în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisia centrală de expertiză medicală, care trebuie să analizeze contestaţia în termen de 30 de zile de la data înregistrării.
Deciziile comisiilor centrale de expertiză medico-militară, date în soluţionarea contestaţiilor, pot fi contestate la instanţele judecătoreşti competente, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Examinând înscrisurile depuse în cauză, instanţa de fond a constatat că certificatul decizie medicală din 01 noiembrie 2006 i-a fost comunicat reclamantului, sub semnătură, la data emiterii acestuia şi nu a fost contestat în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 30 alin. (3) din Legea nr. 164/2001 la comisia centrală de expertiză medico-militară.
În aceste condiţii, decizia medicală a devenit definitivă, potrivit art. 30 alin. (6) din Legea nr. 164/2001.
În baza acestei decizii s-a emis ordinul comandantului E. speciale de intervenţie V.T. a jandarmeriei din 30 noiembrie 2006, prin care reclamantul a fost trecut direct în retragere, cu drept de pensie conform Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat.
Prima instanţă a constatat că măsurile dispuse prin certificatul decizie medicală din 01 noiembrie 2006 şi ordinul din 30 noiembrie 2006 i-au fost aduse la cunoştinţă reclamantului prin adresa din 30 noiembrie 2006.
De asemenea, la solicitarea reclamantului, s-a emis adeverinţa din 22 decembrie 2006 de U.M. Bucureşti, în care sunt cuprinse date privitoare la vechimea în serviciu şi măsurile de încadrare în gradul III de invaliditate şi de trecere direct în retragere, cu drept de pensie, potrivit ordinului contestat.
În aceste condiţii, instanţa de fond a constatat că reclamantul a sesizat instanţa cu acţiunea având ca obiect anularea certificatului decizie medicală din 01 noiembrie 2006 şi a ordinului din 30 noiembrie 2006 la data de 18 septembrie 2008, după expirarea termenului de un an prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/3004, termen care curge de la data emiterii actului, şi în consecinţă acţiunea sa este tardivă.
A arătat Curtea că acţiunea în contencios administrativ promovată de reclamant este tardivă şi prin raportare la momentul comunicării actului sau la data luării la cunoştinţă, în considerarea prevederilor art. 11 din Legea nr. 554/2004 (în redactarea existentă din data de 02 august 2007), avându-se în vedere că reclamantul a luat cunoştinţă de decizia medicală şi de ordinul de trecere direct în retragere în lunile noiembrie-decembrie 2006, iar sesizarea instanţei a avut loc în luna septembrie 2008.
4. Recursul declarat de către T.C.
Împotriva sentinţei Curţii de Apel Bucureşti, a formulat recurs reclamantul T.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea căii de atac exercitate, recurentul a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că prima instanţă a ignorat ansamblul probator administrat în cauză, în special documentul din 13 ianuarie 2009, care atesta faptul că ordinul atacat i-a fost comunicat abia la această dată.
De asemenea, mai susţine recurentul, a formulat numeroase contestaţii şi plângeri, ultima în luna august 2008, în raport de care acţiunea este formulată în termen legal.
5. Apărările formulate de intimaţi
Prin întâmpinarea depusă la data de 22 octombrie 2010 Jandarmeria Română – U.M. Bucureşti a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata a arătat că recurentul a luat cunoştinţă de decizia medicală atacată la data de 1 noiembrie 2006 dar nu a contestat-o în termenul prevăzut de Legea nr. 164/2001 aşa încât aceasta a devenit definitivă. În ceea ce priveşte decizia de trecere în retragere, intimata susţine că recurentul a cunoscut-o la data de 30 noiembrie 2006, aşa încât acţiunea este formulată cu depăşirea termenului de decădere prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
La aceeaşi dată, 22 octombrie 2010, s-a înregistrat la dosar şi punctul de vedere emis de M.A.I. - Direcţia Medicală, în sensul respingerii recursului ca nefondat.
6. Procedura în faţa Înaltei Curţi
Prin încheierea pronunţată în Camera de Consiliu la data de 22 octombrie 2010, Înalta Curte a încuviinţat cererea recurentului de acordare a ajutorului public judiciar sub forma asigurării asistenţei judiciare printr-un avocat, în temeiul art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.
În cadrul probei cu înscrisuri, admisibilă în recurs conform art. 305 C. proc. civ., recurentul a depus în copie recipise care atestă înregistrarea unor documente la M.A.I. şi alte instituţii publice în perioada 16 noiembrie 2006 – 5 martie 2010, precum şi o parte din răspunsurile primite.
În şedinţa publică de la 3 decembrie 2010 recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor cuprinse în art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, considerând că acest text de lege încalcă dispoziţiile art. 16 şi 21 din Constituţia României, prin aceea că creează o situaţie nefavorabilă, inechitabilă, persoanelor vătămate cărora autorităţile publice nu le rezolvă în termenul legal plângerea prealabilă. Autorul excepţiei a arătat că pasivitatea autorităţii afectează dreptul la acţiune în condiţiile în care termenul de prescripţie nu este suspendat până la soluţionarea plângerii prealabile şi nici nu se cunosc motivele nerezolvării cererii.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Analiza admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate
Examinând cu prioritate, în condiţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, invocată de recurent, Înalta Curte constată că este inadmisibilă.
Dispoziţia legală atacată cu excepţie de neconstituţionalitate are următorul cuprins:
„(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:
…
c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii”.
Excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost concepută de autorul său, porneşte de la premisa greşită că omisiunea autorităţii publice de a soluţiona plângerea prealabilă creează o situaţie inechitabilă persoanelor vătămate, prin aceea că termenul de prescripţie pentru formularea acţiunii judiciare nu este suspendat pe toată durata acestei pasivităţi.
Or, din coroborarea dispoziţiei legale citate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din acelaşi act normativ rezultă cu claritate că termenul de prescripţie de 6 luni începe să curgă, în ipoteza examinată, abia după expirarea termenului de 30 de zile de la înregistrarea plângerii prealabile.
Prin urmare, deşi formal art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 „are legătură cu soluţionarea cauzei”, după cum dispune art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în realitate nu se impune sesizarea instanţei de control constituţional, câtă vreme textul atacat este scos din contextul Legii nr. 554/2004, acreditându-se, fără nici un temei, ideea că autoritatea publică ar putea prelungi sine die termenul de soluţionare a plângerii prealabile.
2. Examinarea recursului formulat de T.C.
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ certificatul decizie medicală din 1 noiembrie 2006 emis de M.A.I.-direcţia medicală şi ordinul din 30 noiembrie 2006 emis de comandantul brigăzii speciale de intervenţie V.T. a Jandarmeriei.
Cum s-a arătat la pct. 1.3 din decizie, acţiunea a fost respinsă ca tardiv formulată, reţinându-se că demersul judiciar s-a făcut cu depăşirea termenului de prescripţie de 6 luni şi chiar şi a termenului de decădere de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Această soluţie este legală în raport de probele administrate: înscrisul care atestă sub semnătura recurentului, primirea unui exemplar al certificatului decizie medicală din 1 noiembrie 2006, chiar la data de 1 noiembrie 2006.
De asemenea, prin adresa din 30 noiembrie 2006, i s-au adus la cunoştinţă recurentului măsurile dispuse prin ordinul din 30 noiembrie 2006, ordin emis în baza certificatului decizie medicală menţionat.
În plus, la solicitarea recurentului, la data de 22 decembrie 2006 s-a emis adeverinţa de către U.M. Bucureşti, care se referă, de asemenea, la ambele acte administrative atacate, prin prisma dreptului la pensie, a vechimii în serviciu şi a grupei de muncă.
Ca urmare, este cert că recurentul a luat cunoştinţă despre cele două acte în perioada noiembrie – decembrie 2006, motiv pentru care dreptul la acţiune concretizat prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bucureşti la data de 18 septembrie 2008, era prescris. De asemenea, fiind împlinit termenul de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, recurentul-reclamant era şi decăzut din dreptul de a mai formula acţiune judiciară.
În fine, împrejurarea că recurentul-reclamant a continuat să adreseze diverse memorii M.A.I. dar şi altor instituţii publice în perioada 2006-2010 ori că actele administrative examinate i-au fost recomunicate la data de 13 ianuarie 2009 este nerelevantă din perspectiva examinată, câtă vreme nu sunt îndeplinite condiţiile art. 103 C. proc. civ. pentru a opera o repunere în termenele de formulare a acţiunii.
3. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la pct. 11.1.2 din decizie, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.C. împotriva sentinţei civile nr. 388 din 20 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 decembrue2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5682/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5700/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
