ICCJ. Decizia nr. 5663/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5663/2010
Dosar nr. 2239/2/2009
Şedinţa publică de la 16 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3653 din 3 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de C.N.S.A.S. în contradictoriu cu pârâtul R.M.N., având ca obiect constatarea calităţii acestuia de colaborator al Securităţii.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, prima condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securităţii este aceea ca această persoană să fi furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, a doua condiţie vizează calitatea informaţiei furnizate, în sensul că prin aceste informaţii se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, iar a treia condiţie se referă la efectele furnizării informaţiilor, în sensul că au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ.
Din conţinutul notei de constatare, instanţa de fond a reţinut că pârâtul a fost recrutat pentru informarea securităţii despre unele aspecte negative din unităţile economice hunedorene pe care le controla, cât şi pentru a relata despre relaţiile neoficiale ale unor cetăţeni români cu cetăţeni străini, în perioadele 1983-1988 şi 1988-1989, primind numele conspirativ R., constatând că nici din înscrisurile anexate acestei note nu s-a reţinut faptul că pârâtul ar fi semnat vreun „angajament”, prin care să se angajeze să sprijine organele de securitate prin furnizarea de informaţii potrivnice statului socialist şi în dezacord cu aceste principii, potrivit procedurilor de recrutare folosite de organele de securitate, în ceea ce priveşte viitorii colaboratori.
Astfel, a constatat că din actele dosarului nu rezultă când şi în ce împrejurare pârâtul a fost de acord să colaboreze cu Securitatea şi când a luat numele conspirativ R., la dosar existând o notă raport datată 12 iulie 1984, anterior notei din data de 05 august 1984, în care Lt. Col. L.V., citează sursa R., cu privire la numitul H.M., metrolog la I.G.S.C.P., care conţine unele informaţii legate de relaţia acestuia cu soţia dr. V. şi cu privire la familia acestuia din urmă care ar avea relaţii apropiate la Vatican, în cauză reclamantul depunând mai multe note informative semnate R.
De asemenea, a mai reţinut că pârâtul a fost verificat, fiindu-i deschisă mapă de verificare în luna iulie 1988, pentru relaţii neoficiale cu un cetăţean străin, verificare ce a fost închisă la data de 28 martie 1989, iar potrivit raportului cu propunerea de închidere a mapei de verificare R., concluzionându-se că organele de securitate nu l-a considerat pe pârât un colaborator în sensul în care să fi parcurs procedurile specifice, ci a servit ca sursă de informaţii, persoană de încredere, „fără constituirea de fond informativ”, a fost propusă închiderea mapei de lucru, în acelaşi regim, aşa cum rezultă din raportul din data de 28 martie 1989.
Concluzionând, prima instanţă a reţinut că pârâtul nu a avut niciodată un angajament scris cu organele de securitate şi nu s-a angajat în activităţile specifice, în calitate de colaborator al Securităţii, nu a făcut obiectul unei activităţi de verificare şi recrutare, ci a servit, ofiţerului însărcinat cu verificarea persoanelor care intenţionau să intre în România sau părăsească România, pentru diverse motive, Lt.col. L.V., acesta folosind informaţiile relatate de pârât, care, la rândul său, formulase o cerere de a pleca în străinătate, în Republica Populară Ungară.
Aşa fiind, judecătorul fondului a apreciat că, neexistând un angajament din partea reclamantului în sensul colaborării cu Securitatea şi nefiind recrutat în acest sens potrivit procedurilor specifice, nu sunt îndeplinite condiţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Împotriva sentinţei civile nr. 3653 din data de 3 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios, administrativ şi fiscal, a formulat recurs în termen legal reclamantul C.N.S.A.S., prin care s-a solicitat admiterea acestei căi extraordinare de atac şi modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii şi a constatării calităţii intimatului R.M.N. de colaborator al Securităţii.
S-a învederat, prin motivele de recurs, că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, instanţa de fond trebuind să analizeze informaţiile furnizate de pârât Securităţii şi pe care acesta şi le asumă, pentru a verifica dacă acestea se refereau la atitudini potrivnice regimului comunist şi dacă acestea au vizat încălcarea unor drepturi fundamentale. Deşi considerentele hotărârii subliniază că pentru verificarea existenţei calităţii de colaborator al Securităţii trebuie verificate condiţiile mai sus amintite, prima instanţă nu a mai păşit la această verificare, considerând determinant faptul că pârâtul nu a semnat un angajament faţă de securitate. Or, acest aspect este cu totul lipsit de relevanţă din perspectiva definiţiei legale a categoriei colaboratorilor Securităţii. Mai mult, a precizat recurentul că a arătat prin acţiune de ce pârâtul nu a semnat angajamentul, şi că în condiţiile asumării, prin întâmpinare, a notelor informative adresate Securităţii, se impunea, o dată în plus, cercetarea de către instanţă a îndeplinirii condiţiilor de fond cu privire la existenţa calităţii de colaborator al Securităţii. De aceea, s-a apreciat că dacă prin sentinţă s-ar fi verificat existenţa celor două condiţii de fond, prima instanţă ar fi observat îndeplinirea cu prisosinţă a celor două condiţii şi ar fi admis acţiunea reclamantei.
În primul rând, s-a evocat, este îndeplinită prima condiţie, cu privire la denunţarea unor activităţi potrivnice regimului comunist, denunţarea existenţei unei relaţii întreţinute de un cetăţean român cu un cetăţean străin însemna denunţarea unor activităţi potrivnice regimului comunist, cu atât mai mult cu cât era denunţată relaţia cu un român care rămăsese definitiv în Occident şi care a refuzat înapoierea după o plecare în străinătate.
În al doilea rând, s-a relevat că este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie, ce se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale - şi nu neapărat încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi - în sensul că pârâtul ar fi trebuit să conştientizeze posibilele urmări ale informaţiilor furnizate. Este exclus ca pârâtul să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza astfel de informaţii, asupra persoanelor la care se referea în delaţinile sale urma, de obicei, să se desfăşoare o acţiune de investigare din partea Securităţii, ori o înăsprire a formelor de supraveghere, dacă persoana în cauză era deja urmărită. Aceasta presupunea cel puţin încălcarea dreptului la viaţă privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice şi de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului), prin căutarea şi obţinerea de noi informaţii despre cel urmărit, fără acordul acestuia. Pe de altă parte, pârâtul ar fi trebuit să conştientizeze că Securitatea urmărea, în final, să îi împiedice - pe cei care aveau curajul de a întreţine relaţii cu străinii - de a mai schimba, pe viitor, opinii cu cetăţenii altui stat. Prin urmare, scopul final al acţiunilor Securităţii şi al colaboratorilor ei era încălcarea dreptului la liberă opinie (prevăzut de art. 19 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice şi de art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului).
În fine, recurentul a subliniat că definiţia legală a noţiunii de colaborator al Securităţii nu cere existenţa unei pluralităţi de informaţii furnizate, fiind de ajuns şi un singur denunţ, care să îndeplinească cele două condiţii, pentru reţinerea acestei calităţi, dar cu toate acestea prin acţiunea reclamantului s-au prezentat mai multe asemenea denunţuri.
Prin întâmpinare pârâtul R.M.N. a solicitat respingerea recursului, cu motivarea, m esenţă, că hotărârea atacată este legală şi temeinică, nefiind îndeplinite condiţiile legale pentru constatarea calităţii intimatului de colaborator al Securităţii.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu modificările şi completările ulterioare, prin sintagma „colaborator al Securităţii"; se înţelege „persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani. nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai securităţii, coordonau activitatea informatorilor";.
Pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. b) fraza I din O.U.G. nr. 24/20087, cu modificările şi completările ulterioare, ce cere întrunirea a două condiţii cumulative: pe de o parte, prin informaţiile furnizate lucrătorilor securităţii să fie denunţate activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi, pe de altă parte, aceste informaţii să fi vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. În cauză, cum corect a reţinut şi instanţa de fond, nu sunt îndeplinite cele două condiţii cumulative expres prevăzute de lege pentru constatarea calităţii intimatului R.M.N. de colaborator al Securităţii, întrucât informaţiile furnizate organelor de securitate prin notele informative depuse de reclamant (informaţii privitoare la „unele aspecte negative din unităţile economice hunedorene pe care le controla"; şi la „relaţiile neoficiale ale unor cetăţeni români cu cetăţeni străini";) nu conţin, pe de o parte, în mod esenţial, referiri la activităţi şi atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, şi, pe de altă parte, prin informaţiile respective nu s-a vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În aceste condiţii, se reţine că sentinţa atacată este legală şi temeinică, urmând a se dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de C.N.S.A.S. împotriva sentinţei civile nr. 3653 din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios, administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.N.S.A.S. împotriva sentinţei nr. 3653 din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5658/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5664/2010. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
