ICCJ. Decizia nr. 5706/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5706/2010
Dosar nr. 6386/2/2009
Şedinţa publică de la 17 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 15 iunie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare, formulată de reclamanta C.S.M., în contradictoriu cu pârâţii D.G.P.M. Bucureşti şi M.A.I., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că decizia de imputare din 16 ianuarie 2009 emisă de D.G.P.M. Bucureşti - M.A.I., s-a dispus imputarea sumei de 9785,90 RON reclamantei C.S.M. cu titlul de cheltuieli de şcolarizare pentru perioada neservită în M.A.I. din cei 10 ani pentru care a semnat angajament.
În susţinerea cererii de suspendare, reclamanta a invocat faptul că la data constării pagubei şi a emiterii deciziei de imputare, H.G. nr. 137/1991 era abrogată, iar ordinele M.A.I. precizate, precum şi anexele privind normele metodologice şi instrucţiunile de aplicare ale acestora nu reprezintă prevederi legale în vigoare şi nu pot produce efecte juridice întrucât nu au fost publicate în M. Of.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta C.S.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că sunt îndeplinite condiţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru a suspenda decizia de imputare din 16 ianuarie 2009, cu privire la existenta unui caz bine justificat şi la iminenta producerii unei pagube, în condiţiile in care executarea actului administrativ mai sus menţionat, posibilele consecinţe negative s-ar răsfrânge atât asupra recurentei cât şi a familiei acesteia ce include 2 copii minori de 4 respectiv 5 ani.
Recurenta mai arată că producerea prejudiciului reclamantei este evidentă şi coincide cu executarea actului administrativ, datorită naturii sale. Aceasta are ca obiect plata sumei de 9785,90 RON iar în lipsa suspendării executării, s-ar diminua patrimoniul reclamantei, aceasta fiind direct vătămata prin executare. Punerea în executare a deciziei de imputare, prin ea însăşi, creează prejudiciu efectiv întrucât în cererea principala s-a solicitat instanţei de fond anularea deciziei în totalitate şi nu corectarea ei. Diminuarea patrimoniului săi, părinte a doi copii minori cu vârste de 4 respectiv 5 ani, prin executarea actului aduce grave prejudicii calităţii vieţii familiale şi constituie un caz bine justificat care afectează şi terţi nevinovaţi;
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond”.
Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu cercetează îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
Condiţia existenţei cazului „bine justificat";, lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.
Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
Independent de conţinutul motivelor de recurs, Înalta Curte reţine că instanţa de fond corect a apreciat că situaţia prezentată de reclamantă nu este de natură a concluziona ca îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
Raportat la probele administrate instanţa de fond, motivat şi argumentat a indicat că nu există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.
Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond, că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
Faţă de cele arătate, reţinând aşadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t), că nu sunt întrunite cumulativ cerinţele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.S.M., împotriva Încheierii din 15 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5703/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5708/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
