ICCJ. Decizia nr. 5709/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5709/2010
Dosar nr. 10325/2/2009
Şedinţa publică de la 17 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta B.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române şi obligarea acestuia să procedeze la analizarea/avizarea acestei cereri în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum şi la plata de daune morale în valoare de 1.000 RON.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 28 octombrie 20 a depus la secţia consulară a Ambasadei României din Chişinău cererea de redobândire a cetăţeniei române.
La data de 07 octombrie 2009, 16 octombrie 2009, respectiv 20 octombrie 2009 a formulat o cerere de urgentare a soluţionării dosarului său, însă nu a primit o soluţionare a acestuia, ci un răspuns în sensul că dosarul se află în lucru.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei, având în vedere că faţă de pretenţiile reclamantei şi faţă de procedura de soluţionare a cererilor privind acordarea, redobândirea, renunţarea şi retragerea cetăţeniei române, aşa cum a fost stabilită prin Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Justiţiei nu poate avea nici o răspundere, atribuţiile şi răspunderea privind soluţionarea cererilor privind acordarea , redobândirea, renunţarea sau retragerea cetăţeniei române revenind Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.
La termenul de judecată din data de 19 martie 2010, reclamanta prin avocat a învederat instanţei că acţiunea a rămas fără obiect având în vedere că cererea sa se află în curs de soluţionare.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 1405 din 19 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârât ca neîntemeiată şi a respins acţiunea formulată de reclamanta B.N. ca rămasă fără obiect.
3. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea primei instanţe
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că cererea de redobândire a cetăţeniei române formulată de către reclamantă a fost examinată şi avizată pozitiv, astfel că apare ca lipsită de obiect.
Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei (fost Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti), criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat că în mod greşit prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, întrucât conform prevederilor O.U.G. nr. 5/2010 s-a înfiinţat Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, instituţie publică de interes naţional cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Justiţiei, având ca scop, potrivit art. 4, aplicarea procedurilor legale de acordare, redobândire, renunţare şi retragere a cetăţeniei române.
Ca atare, cum atribuţiile în această materie au fost preluate de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, Ministerul Justiţiei nu mai poate avea calitate de persoană obligată în raportul juridic dedus judecăţii.
De asemenea, a susţinut că tot în mod greşit prima instanţă a obligat autoritatea pârâtă la cheltuieli de judecată, în condiţiile în care pârâtul nu a căzut în pretenţii faţă de reclamantă.
Astfel, instanţa a constatat că cererea adresată Comisiei pentru cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei a fost soluţionată în cursul judecăţii şi a respins acţiunea reclamantei ca fiind rămasă fără obiect.
S-a susţinut că având în vedere modul de soluţionare a acţiunii, fără a cădea în pretenţii, şi anume fără a se stabili obligaţii cu privire la acţiunea reclamantei, nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru admiterea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată.
ÎÎ.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Intimata-reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorităţii administrative de a-i soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române.
Motivul de recurs referitor la lipsa calităţii procesuale pasive Instanţa de control judiciar constată că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurentul-pârât atât prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond al cauzei cât şi prin cererea de recurs este nefondată, Curtea de Apel Bucureşti respingând-o în mod corect prin sentinţa recurată.
Ministerul Justiţiei are în continuare, calitate procesuală pasivă, chiar dacă, prin O.U.G. nr. 5/2010 a fost înfiinţată Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie cu competenţe în materia care interesează în speţă, întrucât:
1) Ministerul Justiţiei era autoritate competentă în perioada supusă analizei, O.U.G. nr. 5/2010 a fost publicată în M. Of. după avizarea cererii reclamantului de către Comisia de Cetăţenie.
2) Conform art. 19 alin. (4) din O.U.G. nr. 5/2010, până la operaţionalizarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, procedura de acordare, redobândire, retragere sau renunţare la cetăţenie, precum şi orice alte aspecte care decurg din funcţionarea Autorităţii vor fi asigurate de Direcţia de Cetăţenie şi după caz, de alte direcţii de specialitate din Ministerul Justiţiei. Din datele speţei nu rezultă că la momentul pronunţării sentinţei Autoritatea era operaţională.
Motivul de recurs referitor la cheltuielile de judecată
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată";.
Având ca fundament aceste dispoziţii legale s-a admis ideea că la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părţii.
Or, instituţia recurentă a fost în culpă pentru nesoluţionarea cererii până la data introducerii acţiunii de către reclamantă.
Mai mult decât atât, practica judiciară a statuat că reclamantul are dreptul la plata cheltuielilor de judecată şi în cazul în care pârâtul a efectuat, în cursul procesului, prestaţia ce i s-a cerut prin acţiune, căci prin comportarea sa l-a pus pe reclamant în situaţia de a sesiza instanţa de judecată.
Culpa procesuală a pârâtului rezultă implicit din soluţia dată, întrucât în plata cheltuielilor judiciare intră atât cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare în judecată, care se află în strânsă legătură cu judecata, cât şi cheltuielile făcute în timpul judecăţii, neputându-se transfera vinovăţia pârâtului, care a constat în nerezolvarea cererii reclamantului într-un termen rezonabil.
Culpa recurentului a fost dovedită, întrucât acesta trebuia să-şi ia toate diligentele pentru a verifica stadiul cererii intimatei-reclamante şi să comunice un răspuns în acest sens.
Orice amânare în soluţionarea cererii reclamantei a însemnat depăşirea termenului rezonabil avut în vedere de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi l-a determinat să angajeze cheltuieli cu procesul ce a fost intentat autorităţii pârâte, cheltuieli care ar fi putut fi evitate numai dacă cererea acestuia ar fi fost soluţionată mai înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.
Din acest punct de vedere este irelevantă buna-credinţă a părţii care a pierdut procesul, după cum este lipsit de importanţă aspectul invocat de recurent şi anume că „în cazul de faţă, Ministerul Justiţiei a fost pus în întârziere prin formularea acţiunii în faţa instanţei de judecată abia la 09 februarie 2010, dată când i-a fost comunicată acţiunea reclamantei. Astfel, nu poate fi reţinută culpa pârâtului în situaţia când şi-a îndeplinit obligaţia anterior punerii în întârzierii";.
Soluţia pronunţată în recurs
Reţinând, faţă de cele expuse, că nu subzistă în cauză nici un motiv care să impună casarea sau modificarea hotărârii atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 1405 din 19 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5708/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5710/2010. Contencios. Amendă pentru... → |
|---|
