ICCJ. Decizia nr. 5713/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5713/2010
Dosar nr. 1732/36/2009
Şedinţa publică de Ia 17 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea formulată la data de 15 decembrie 2009, reclamantul B.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, în temeiul art. 14 pct. 1 şi art. 15 pct. 1 din Legea nr. 554/20004 cu modificările şi completările ulterioare, suspendarea executării actului administrativ, respectiv a Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 3008 din 26 octombrie 2009, prin care s-a dispus ca începând cu data de 26 octombrie 2009 să înceteze aplicabilitatea Ordinului nr. 1440/2009 al Ministrului Finanţelor Publice privind numirea sa în funcţia de Director Coordonator al Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Tulcea, precum şi încetarea contractului de management din anul 2009 intervenit între reclamant şi Ministerul Finanţelor Publice, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a plângerii şi respectiv a cererii privind anularea acestui ordin.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 32/CA din 28 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa a fost admisă în parte cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de reclamantul B.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, în sensul că sa dispus suspendarea executării Ordinului nr. 3008 din 26 octombrie 2009 emis de Ministrul Finanţelor Publice până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că, prin Ordinul nr. 3008 din 26 octombrie 2009 emis de Ministrul Finanţelor Publice s-a dispus, începând cu data de 26 octombrie 2009, încetarea aplicabilităţii prevederilor Ordinului nr. 1440/2009 al Ministrului Finanţelor Publice, privind numirea reclamantului pe o perioadă de 1 an în funcţia de conducere de director coordonator al Direcţiei judeţene pentru accize şi operaţiuni vamale Tulcea. S-a constatat încetarea de drept a contractului de management din anul 2009 în conformitate cu art. 10 alin. (1) lit. b) din contract.
De asemenea, prin Ordinul nr. 3258 din 25 noiembrie 2009 s-a constatat suspendarea executării prevederilor Ordinului nr. 3008/2009 ca urmare a ivirii incapacităţii temporare de muncă determinată de starea de boală a reclamantului.
Măsura revocării din funcţie şi a încetării contractului de management au fost justificate de către pârât prin trimiterea la constatările Comisiei de evaluare a activităţii directorilor coordonatori şi directorilor coordonatori adjuncţi din cadrul serviciilor publice deconcentrate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice constituită prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2669/2009, la referatul din anul 2009 al Direcţiei generale de organizare şi resurse umane şi la disp. art. IV şi V din O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local.
Curtea a reţinut că în cauză, măsura revocării din funcţie a reclamantului şi a încetării contractului de management s-a dispus în baza art. 10 lit. b) din contract care prevede încetarea contractului din iniţiativa preşedintelui A.N.A.F., în cazul evaluării activităţii directorului coordonator ca necorespunzător, fără notificare, fără punere în întârziere sau intervenţia instanţei.
Ori, lipsa referatului Comisiei de evaluare la care face trimitere actul administrativ în discuţie, precum şi împrejurarea că dispoziţiile legale pe care s-a fundamentat măsura dispusă au fost declarate neconstituţionale sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Motivarea în fapt a actului administrativ este esenţial necesară, chiar şi atunci când autoritatea publică emitentă dispune de o largă putere de apreciere, deoarece motivarea conferă actului transparenţă, particularii putând verifica dacă actul este corect fundamentat şi, în acelaşi timp, permite exercitarea controlului judecătoresc. Având în vedere că din preambulul actului administrativ nu rezultă în mod clar motivele pentru care s-a luat o măsură atât de gravă din punct de vedere al statutului funcţionarului public, Curtea apreciază că reclamantul a dovedit existenţa unui caz bine justificat în sensul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte iminenţa unui prejudiciu, instanţa de fond a reţinut că, în cauză, contractul de management încheiat între părţi este asimilat unui contract individual de muncă a cărui încetare intempestivă îi creează reclamantului prejudicii constând în lipsirea de drepturile băneşti cuvenite. Pentru considerentele expuse, apreciind că reclamantul a făcut dovada întrunirii cumulative a condiţiilor cerute de lege.
3. Recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa
Recurentul a criticat soluţia instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică, arătând că motivele reţinute de instanţă, respectiv lipsa constatărilor Comisiei de evaluare, precum şi motivarea în fapt a actului administrativ, nu sunt motive temeinice care să creeze o îndoială puternică a legalităţii actului administrativ atacat, subliniind că motivele reţinute antamează fondul cauzei.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, recurentul a arătat că nu s-a făcut dovada pagubei iminente, iar instanţa în mod greşit a reţinut că prin încetarea contractului s-ar crea reclamantului un prejudiciu, ce ar consta în lipsirea de drepturile băneşti cuvenite.
II. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte a reţinut că prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă (...) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (...)";.
Or, a argumentat Curtea Constituţională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcţionarilor publici de conducere, funcţiile de director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
Totodată, O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M. Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII şi Anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
Or, caracterul executoriu al unui act administrativ are ca temei fundamental prezumţia de legalitate care funcţionează în favoarea acestuia ca urmare a faptului că orice act administrativ este emis în baza şi în limitele legii, aşa cum este şi cazul ordinului în litigiu care a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 105/2009.
Înalta Curte reţine că în situaţia în care temeiul legal al unui act administrativ a fost declarat neconstituţional, prezumţia de legalitate nu mai funcţionează în favoarea actului administrativ în litigiu, ceea ce face să existe un caz bine justificat pentru suspendarea sa până la soluţionarea cererii de anulare a acestuia.
În ceea ce priveşte existenţa celei de-a doua condiţii, a existenţei unei pagube iminente, instanţa de recurs reţine că urmare a emiterii ordinului în litigiu, intimatul-reclamant a fost eliberat din funcţia publică de conducere fiind astfel lipsit de drepturile salariale în temeiul unui act administrativ în favoarea căruia, aşa cum s-a arătat anterior, nu mai subzistă prezumţia de legalitate, astfel că şi condiţia iminenţei unei pagube este îndeplinită.
Pentru aceste considerente, criticile formulate de recurent nu pot fi primite de Înalta Curte şi văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., instanţa de recurs va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa împotriva sentinţei nr. 32/CA din 28 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5710/2010. Contencios. Amendă pentru... | ICCJ. Decizia nr. 5716/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
