ICCJ. Decizia nr. 5721/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5721/2010
Dosar nr. 3/57/2010
Şedinţa publică din 17 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa Curţii de Apel
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta T.M.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, anularea ordinului nr. 386 din 24 aprilie 2009 emis de pârât şi reintegrarea în funcţia publică de director executiv adjunct inspecţii la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Sibiu.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că ordinul atacat este netemeinic şi nelegal, fiind emis în temeiul OUG nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituţională, şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 97 lit. c) şi art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999.
Anterior cercetării fondului cauzei, instanţa a pus în discuţie îndeplinirea cerinţei de formă cu privire la sesizarea sa, respectiv a îndeplinirii procedurii prealabile în termenul prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin sentinţa nr. 76/F/CA/2010 din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia tardivităţii plângerii prealabile invocată din oficiu şi respinsă ca inadmisibilă acţiunea formulată. Au fost, de asemenea, respinse excepţiile invocate de pârât.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă, reţinând prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. şi pe cele ale art. 7 din Legea nr. 554/2004, a apreciat că procedura prealabilă este o cerinţă formală esenţială, iar neîndeplinirea sa în termenul prevăzut de lege, anterior sesizării instanţei, determină respingerea ca inadmisibilă a acţiunii.
Cum ordinul atacat a fost emis la data de 24 aprilie 2009 şi comunicat reclamantei cel târziu la 15 mai 2009, iar plângerea prealabilă a fost expediată recomandat prin poştă la 21 octombrie 2009, s-a constatat neîndeplinită această cerinţă a legii.
3. Recursul declarat de T.M.E.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând, în esenţă, că în mod greşit a fost reţinută excepţia tardivităţii plângerii prealabile, deoarece a atacat ordinul de eliberare din funcţie, în momentul în care OUG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională, astfel că termenul de 6 luni începe să curgă de la data declarării neconstituţionalităţii acestui act normativ, respectiv de la 07 octombrie 2009, iar plângerea prealabilă a fost formulată la data de 21 octombrie 2009.
Anterior publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of., Guvernul României a abrogat OUG nr. 37/2009 şi a emis o nouă OUG, nr. 105/2007, prin care au fost preluate şi menţinute toate dispoziţiile actului normativ abrogat.
Curtea Constituţională a fost sesizată şi cu privire la neconstituţionalitatea OUG nr. 105/2009, iar aceasta s-a pronunţat prin Decizia nr. 1629 din 03 decembrie 2009 declarând-o neconstituţională.
4. Apărarea intimatului-pârât
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei curţii de apel ca fiind temeinică şi legală.
Susţine astfel că nu a fost promovată plângerea prealabilă în termen legal la organul emitent conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar nerespectarea acestei norme imperative, de ordine publică atrage respingerea acţiunii ca inadmisibilă cum corect s-a pronunţat şi instanţa de fond.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Examinând sentinţa atacată prin prisma recursului declarat, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, Ordinul nr. 368 din 24 aprilie 2009 emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, invocând şi prevederile art. 126 alin. (6) din Constituţia României, potrivit cărora „Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ este garantat cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale”.
În cuprinsul acţiunii reclamanta apreciază că este vătămată prin OUG nr. 37/2009, Curtea Constituţională a fost sesizată cu privire la neconstituţionalitatea legii de aprobare a OUG nr. 37/2009, iar aceasta s-a pronunţat, în cadrul controlului anterior promulgării legii, prevăzut de art. 146 lit. a) din Constituţie, asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a legii de aprobare a OUG nr. 37/2009 - în sensul admiterii.
Anterior publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of., Guvernul a abrogat OUG nr. 37/2009 şi a emis o nouă OUG, nr. 105/2007, prin care au fost preluate şi menţinute toate dispoziţiile actului normativ abrogat.
Totodată, a solicitat să fie sesizată Curtea Constituţională în ce priveşte neconstituţionalitatea OUG nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 668/06.10.2009.
Se constată că deşi nu a indicat şi prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, reclamanta-recurentă se plânge de vătămarea produsă prin ordonanţa de urgenţă în baza căreia s-a emis actul administrativ prin care a fost eliberată din funcţie, instanţa nefiind ţinută de sensul literal al termenilor folosiţi, putând califica obiectul cererii deduse judecăţii în raport de pretenţiile şi vătămarea invocată.
Analizând cu precădere excepţia reţinută de instanţa de fond, în raport de prevederile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că este neîntemeiată excepţia tardivităţii procedurii prealabile, întrucât reclamanta a înţeles să urmeze procedura prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004, care prevede că persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiilor din ordonanţe.
În raport de aceste dispoziţii legale şi având în vedere Decizia nr. 660/2007 a Curţii Constituţionale a României prin care a constatat că dispoziţiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, sunt neconstituţionale în măsura în care permit ca acţiunea introdusă la instanţa de contencios administrativ să aibă ca obiect principal constatarea neconstituţionalităţii unei ordonanţe sau dispoziţii dintr-o ordonanţă, se constată că obiectul principal al acţiunii este anularea Ordinului nr. 368/2009 al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, prin care reclamanta a fost eliberată din funcţie şi i-au încetat raporturile de serviciu, emisă în baza OUG nr. 37/2009 şi reîncadrarea sa pe funcţia deţinută, cu plata tuturor drepturilor salariale cuvenite.
Potrivit art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.
Potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în cazul acţiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia Naţională a funcţionarilor publici sau al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, precum şi în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) şi la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă.
Prin urmare, în raport de obiectul cauzei şi dispoziţiile expres arătate, Curtea apreciază că excepţia de tardivitate a procedurii administrative prealabile ca fiind neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât această procedură nu era obligatorie, iar acţiunea a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 11 din Legea contenciosului administrativ.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse, constatând că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., se va admite recursul şi se va casa sentinţa atacată, trimiţând cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de T.M.E. împotriva sentinţei nr. 76/F/CA/2010 din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5765/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 5714/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
