ICCJ. Decizia nr. 5536/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5536/2010
Dosar nr. 8661/2/2009
Şedinţa publică de la 10 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, reclamanta D.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., obligarea acesteia la a numi un evaluator pentru evaluarea imobilului din Bucureşti, la emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire la nivelul stabilit prin raportul de evaluare, la plata unei penalităţi de 50 RON/ zi de întârziere până la aducerea la îndeplinire a hotărârii de la rămânerea definitivă a acesteia.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin notificarea înregistrată din 23 mai 2001 a solicitat Primăriei Municipiului Bucureşti restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului în discuţie.
Se mai arată că faţă de nesoluţionarea acestei cereri a formulat acţiune în justiţie.
Prin sentinţa nr. 1510 din 21 octombrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, definitivă şi irevocabilă, s-a constatat dreptul reclamantei de a primi despăgubiri pentru imobilul care nu a putut fi restituit în natură, fiind obligată P.M.B. să emită dispoziţie motivată prin care să propună acordarea de despăgubiri pentru acest imobil.
Mai arată reclamanta că a solicitat P.M.B. să emită dispoziţie în baza sentinţei amintite, dar în lipsa soluţionării cererii a formulat în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cerere către autoritatea pârâtă având ca obiect desemnarea unui evaluator pentru evaluarea imobilului în vederea emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Mai precizează reclamanta, că autoritatea pârâtă nu i-a comunicat nici un răspuns şi nu a soluţionat cererea privind emiterea titlului de despăgubire conform Titlului VIII din Legea nr. 247/2005.
Pârâta a formulat întâmpinare în care a invocat excepţia prematurităţii acţiunii.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 1389 din 18 martie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, a respins excepţia prematurităţii formulării acţiunii, a admis acţiunea formulată de reclamanta D.E., a constatat refuzul nejustificat al autorităţii pârâte în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, a obligat pârâta să desemneze evaluator şi să emită decizie reprezentând titlu de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi a obligat pârâta la plata unei penalităţi de 50 RON pe zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentinţe.
În ceea ce priveşte excepţia prematurităţii formulării acţiunii invocată de pârâtă, Curtea a apreciat că în raport de obiectul acţiunii (constatarea refuzului nejustificat al pârâtei de a soluţiona cererea reclamantei privind emiterea titlului de despăgubire pentru imobilul situat în Bucureşti) nu se poate reţine inexistenţa dreptului la data formulării acţiunii şi pe cale de consecinţă, excepţia prematurităţii acţiunii, invocând şi decizia nr. 468 din 29 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, constatându-se existenţa acestui refuz şi existenţa unui drept vătămat recunoscut de lege în favoarea reclamantei şi anume, dreptul de a primi titlul de despăgubiri pentru imobilul identificat prin sentinţa civilă nr. 1515/2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs C.C.S.D., considerând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivele de recurs se arată că Primăria municipiului Bucureşti nu a emis o dispoziţie motivată privind notificarea reclamantei şi în lipsa documentaţiei aferente unei dispoziţii care să fie transmisă Comisiei Centrale nu poate fi declanşată procedura privind acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel că în mod greşit a fost respinsă excepţia prematurităţii acţiunii.
Se critică soluţia instanţei de fond pentru că a reţinut greşit existenţa unui refuz nejustificat din partea Comisiei Centrale de a soluţiona cererea reclamantei privind emiterea titlului de despăgubire, însă răspunsul înaintat reclamantei nu este refuz nejustificat ci i s-a adus la cunoştinţă acesteia că dosarul nu a fost înaintat Comisiei Centrale.
Pentru a vorbi de un refuz nejustificat trebuie să existe o comunicare expresă a poziţiei autorităţii publice căreia i s-a adresat cererea, iar refuzul de a soluţiona favorabil acea cerere să se bazeze pe un exces de putere, or, în cauză, nu s-a făcut o asemenea dovadă.
Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a stabilit în sarcina Comisiei Centrale o obligaţie imposibil de executat deoarece nu există o documentaţie aferentă notificării reclamantei care să fi fost transmisă Secretariatului Comisiei Centrale şi care să poată fi transmisă în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri.
Mai mult, instanţa de fond a reţinut depăşirea termenului rezonabil deşi nu este culpa Comisiei Centrale că notificarea formulată de reclamantă în 2001 nu a fost soluţionată nici până în prezent pentru că această comisie nu are atribuţii în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001.
În aceste condiţii nu se poate dispune nici obligarea Comisiei Centrale la plata unor penalităţi de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii reclamantei ca prematur introdusă.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a formulat o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 solicitând restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti.
La dosar au fost depuse dovezi din care rezultă că aceasta a obţinut, prin sentinţa civilă nr. 1510 din 21 octombrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, definitivă prin decizia nr. 255/A din 23 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, obligarea municipiului Bucureşti, prin primar general, să emită dispoziţia de soluţionare a notificării formulate de reclamantă.
Aşa cum chiar apărătorul reclamantei a susţinut în faţa instanţei de recurs, Primarul General al Capitalei nu a emis nici până la momentul soluţionării prezentului recurs, dispoziţie motivată de restituire prin echivalent a imobilului notificat de reclamantă, aşa cum a fost obligat prin hotărâre judecătorească definitivă.
După rămânerea definitivă a sentinţei pronunţate de Tribunalul Bucureşti, reclamanta s-a adresat cu o cerere C.C.S.D. şi a solicitat desemnarea unui evaluator în vederea stabilirii despăgubirilor şi emiterea deciziei referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire în temeiul aceleiaşi sentinţe.
C.C.S.D. a invocat excepţia prematurităţii acţiunii reclamantei, excepţie respinsă de instanţa de fond.
Însă, soluţia în privinţa excepţiei prematurităţii cererii a fost dată cu încălcarea prevederilor legale.
Potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 modificată, notificările adresate potrivit acestei legi se soluţionează de unităţile deţinătoare, de autorităţile locale sau alte entităţi învestite de legiuitor cu soluţionarea acestora.
Dacă prin dispoziţiile sau deciziile emise de aceste autorităţi s-a respins cererea de restituire în natură şi s-a propus acordarea de despăgubiri sau au fost stabilite despăgubirile, după modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, s-a stabilit o modalitate de acordare a acestora, respectiv emiterea unor decizii reprezentând titlul de despăgubiri de către C.C.S.D.
Conform art. 16 alin. (1), 2 din Titlul VIII al Legii nr. 247/2005 Secretariatului Comisiei Centrale îi sunt înaintate notificările soluţionate prin deciziile/ dispoziţiile, ordine emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire sau, după caz, în care s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale în favoarea solicitantului.
În Normele metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005 aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, la pct. 16.5 s-au enumerat şi înscrisurile ce trebuie să însoţească dispoziţiile de soluţionare a notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, întreaga procedură prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 este declanşată de decizia/ dispoziţia entităţii învestită cu soluţionarea notificării, care însoţită de întreaga documentaţie, este înaintată C.C.S.D.
Or, în condiţiile în care reclamanta, după obţinerea sentinţei civile nr. 1510 din 21.10.2008 a Tribunalului Bucureşti definitivă, nu a făcut demersuri pentru punerea sa în executare, respectiv pentru a obţine dispoziţie motivată a Primarului General şi s-a adresat direct Comisiei Centrale, cererea sa de obligare a Comisiei de evaluare a imobilului şi de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire, este prematur formulată.
În situaţia în care se va emite dispoziţia Primarului General prin care se va propune acordarea de despăgubiri, dosarul în care se va emite, împreună cu întreaga documentaţie, va fi înaintat C.C.S.D. şi atunci va putea fi parcursă procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Referitor la invocarea de către instanţa de fond a deciziei nr. 468/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se constată că aceasta a fost o decizie de speţă şi nu reprezintă practica secţiei de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Dacă s-ar obliga Comisia Centrală la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri în lipsa deciziei sau dispoziţiei entităţii, această obligaţie ar fi imposibil de executat pentru că lipseşte documentaţia prevăzută de Normele metodologice şi care stă la baza emiterii deciziei C.C.S.D.
În ceea ce priveşte susţinerea instanţei de fond, potrivit căreia s-a depăşit termenul rezonabil de soluţionare a procedurii administrative, se constată că C.C.S.D. nu are nicio culpă în nesoluţionarea notificării formulate în anul 2001, iar atribuţiile acestei comisii sunt strict prevăzute de lege.
De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 va fi admis recurs şi va fi modificată sentinţa în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca prematur introdusă.
Pentru că recursul a fost soluţionat prin respingerea cererii ca prematur introdusă nu vor mai fi analizate celelalte motive de recurs ce vizau inexistenţa refuzului nejustificat sau obligarea la plata daunelor cominatorii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinţei nr. 1389 din 18 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantei D.E. ca prematur introdusă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5532/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5541/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
