ICCJ. Decizia nr. 594/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 594/2010
Dosar nr. 340/59/200.
Şedinţa publică din 4 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta M.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii Publice (în prezent Ministerul Sănătăţii) suspendarea executării Ordinului nr. 1590 din 20 noiembrie 2008 emis de acesta, până la soluţionarea pe fond a acţiunii în contencios administrativ.
În motivarea acţiunii se arată că prin ordinul atacat s-a dispus revocarea reclamantei din funcţia de manager al Spitalului de Recuperare Neuropsihomotorie Dr. C.B.D., judeţul Alba, fiindu-i afectată reputaţia profesională.
În cuprinsul cererii de suspendare a executării actului administrativ, reclamanta a invocat o serie de neregularităţi cu privire la actul care consemnează măsura revocării din funcţia de manager.
Prin sentinţa nr. 142 din 27 aprilie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta M.C., a suspendat executarea Ordinului MSP nr. 1590 din 20 noiembrie 2008 până la soluţionarea pe fond a acţiunii în contencios administrativ şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.666 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut, în esenţă, că în speţa de faţă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, respectiv cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente sau a unui prejudiciu material viitor.
Împotriva sentinţei nr. 142 din 27 aprilie 2009 a Curţii de Apel Timişoara a declarat recurs Ministerul Sănătăţii.
Prin cererea de recurs au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat, în esenţă, că în considerentele sentinţei se reiau afirmaţiile reclamantei şi apărările pârâtului, fără a fi prezentate argumentele care au format convingerea instanţei pentru soluţia adoptată, precum şi că prevederile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 au fost greşit aplicate, în realitate nefiind îndeplinite cerinţele impuse de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ şi nefiind vorba de un prejudiciu ireparabil în sensul Recomandării nr. R (89) 8/1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei referitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materia administrativă.
În acelaşi timp, autoritatea recurentă a mai arătat că este criticabilă şi obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată într-un cuantum mult prea mare raportat la valoarea pricinii sau la munca îndeplinită de avocat.
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a răspuns punctual tuturor motivelor de recurs şi a solicitat menţinerea sentinţei atacate, aceasta fiind apreciată ca legală şi temeinică.
Faţă de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 90/2001 cu modificările ulterioare, în temeiul art. 161 alin. (1) C. proc. civ., la termenul de judecată din 5 noiembrie 2009 s-a invocat din oficiu excepţia lipsei calităţii de reprezentant a persoanei care a semnat recursul.
Având în vedere că la 22 ianuarie 2010, recurenta a depus la dosar Ordinul nr. 583 din 12 mai 2009 prin care directorul Direcţiei Legislative şi Asistentă Juridică a fost împuternicit să semneze în numele şi pentru Ministerul Sănătăţii şi cererile de declarare a căilor extraordinare de atac, Înalta Curte constată că s-a făcut dovada calităţii de reprezentat şi va respinge excepţia mai sus amintită.
Examinând cauza prin prisma criticilor aduse de recurent, a probatoriului administrat în raport de obiectul acţiunii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul aplicării greşite a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat suspendarea actului administrativ unilateral reprezentat de Ordinul MSP nr. 1590 din 20 noiembrie 2008 până la soluţionarea pe fond a acţiunii în contencios, ordin prin care ing. M.C. a fost revocată din funcţia de manager al Spitalului de Recuperare Neuropsihomotorie Dr. C.B.D., judeţul Alba începând cu data de 24 noiembrie 2008.
Prin art. 14 indicat ca temei pentru suspendarea executării actului administrativ, legiuitorul condiţionează în mod expres acordarea de către instanţă a acestei măsuri de protecţie provizorie faţă de actul administrativ de existenţa unui caz bine justificat şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
De altfel, chiar prin Recomandarea nr. R (89) 8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri către statele membre privind protecţia judiciară provizorie în materie de contencios administrativ, pe care se sprijină prima instanţă în considerentele sentinţei atacate, unul din principiile aplicabile protecţiei provizorii este ca executarea actului administrativ să fie de natură a cauza prejudicii grave, reperabile doar cu dificultate şi sub condiţia existenţei unui caz prima facie împotriva validităţii actului respectiv.
În speţă, instanţa fondului a considerat că toate aceste cerinţe se regăsesc, argumentând în abordarea sa că ordinul menţionat este nemotivat şi că prin el se aduce o gravă atingere reputaţiei profesionale a recurentei şi chiar că în lumina recomandărilor Consiliului Europei – prin organul său decizional, Comitetul Miniştrilor - sunt create suficiente îndoieli în legătură cu întocmirea actului a cărui suspendare s-a cerut.
Înalta Curte constată că interpretarea şi aplicarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ nu s-a făcut prin raportare la art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) care lămuresc, în viziunea legiuitorului, înţelesul sintagmelor „caz bine justificat" şi „pagubă iminentă".
De altfel, atât din reglementarea naţională cât şi din cea europeană (sub forma recomandării) rezultă, fără dubiu, că această normă nu se aplică automat, ci doar în anumite situaţii şi pentru protecţia provizorie a persoanelor care se consideră vătămate prin acte administrative, şi numai până la momentul la care se răstoarnă prezumţia legalităţii de care beneficiază aceste acte, fără a influenţa în vreun fel Decizia instanţei sesizată pentru contestarea actelor în discuţie.
În cauză, actul prin care s-a dispus revocarea din funcţia de manager a intimatei-reclamante nu prezintă prin el însuşi elemente de natură a crea îndoieli în legătură cu legalitatea lui, iar alte probe nu au fost cerute/administrate pentru a se putea concluziona că sunt incidente dispoziţiile privitoare la suspendarea executării.
Pentru cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul, se va modifica sentinţa atacată şi se va respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 1590/2008 emis de ministrul sănătăţii publice.
Faţă de această soluţie a instanţei de control judiciar, motivul de recurs privind cuantumul cheltuielilor de judecată nu va mai fi analizat, nefiind aplicabile prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei nr. 142 din 27 aprilie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 1590/2008 emis de ministrul sănătăţii publice.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 570/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 608/2010. Contencios → |
|---|
