ICCJ. Decizia nr. 566/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 566/2010
Dosar nr. 710/45/200.
Şedinţa publică din 4 februarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta R.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor din România - Comisia Superioară de Disciplină anularea deciziei nr. 91/2006 emisă de pârât, prin care s-a menţinut Decizia nr. 216 din 10 mai 2005 a Colegiului Medicilor Iaşi precum şi constatarea abaterii profesionale a Medicilor T.E. şi C.E. din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon" Iaşi – Clinica I Chirurgie precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, deşi s-a adresat Colegiului Medicilor din Iaşi cu o plângere împotriva celor doi medici pentru a se constata abaterile profesionale ale acestora în timpul operaţiei efectuată la 30 august 2004, acesta i-a respins-o ajungând la concluzia că nu există în cazul celor doi medici nici o abatere profesională sau disciplinară.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestaţie, iar prin Decizia nr. 91 din 10 noiembrie 2006, Colegiul Medicilor din România –Comisia Superioară de Disciplină i-a respins-o.
La data de 2 martie 2009 reclamanta a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea prevederilor art. 451 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
Prin întâmpinarea formulată Colegiul Medicilor din România a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
Prin sentinţa nr. 63/CA din 9 aprilie 2009 Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea reclamantei R.C. de sesizare a Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea prevederilor art. 451 din Legea nr. 95/2006 ca inadmisibilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a respins acţiunea acestuia ca fiind făcută de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a pronunţa această soluţie Curtea a reţinut că: Reglementarea cuprinsă în art. 451 din Legea nr. 95/2006 stabileşte că subiecţi ai raportului juridic disciplinar sunt medicul şi organizaţia profesională şi în acest sens Curtea Constituţională s-a pronunţat deja prin respingerea excepţiei de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 871 din 10 iulie 2008, a cărei motivare se axează pe forma specială de răspundere ce justifică soluţia legislativă criticată care consacră doar pentru medicul sancţionat dreptul de a ataca în justiţie Decizia Colegiului Medicilor din România.
Aceleaşi argumente au fost avute în vedere şi pentru admiterea excepţiei lipsei calităţii procesual active a reclamantei subliniindu-se că enumerarea limitativă de către legiuitor a persoanelor care au calitatea de a cere anularea deciziei Comisiei Superioare de Disciplină a Colegiului Medicilor, nu are semnificaţia restrângerii dreptului persoanei care a formulat plângerea împotriva medicului de a obţine în justiţie repararea drepturilor sau intereselor sale vătămate prin conduita medicului şi că în acest sens sunt prevederile art. 442 din actul normativ incident.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat, în esenţă, că soluţia pronunţată de instanţa de fond este consecinţa greşitei concluzii că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale, în opinia recurentei fiind evident că art. 451 din Legea nr. 95/2006 îngrădeşte accesul liber la justiţie consacrat de art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României şi încalcă, în acelaşi timp, principiul constituţional al egalităţii în drepturi (art. 16 Constituţie), în condiţiile în care persoana, care se consideră vătămată de faptele în legătură cu profesia săvârşite de medic şi care este nemulţumită de Decizia Comisiei Superioare de disciplină, nu are deschisă calea unei acţiuni în justiţie similară celei cu care se poate adresa medicul sancţionat, creându-se practic o situaţie privilegiată pentru acesta din urmă.
Mai mult, recurenta a arătat că se face nu doar o diferenţiere între medicul sancţionat şi celelalte persoane, ci şi între documentele împotriva cărora se poate formula o acţiune în anulare, căci textul legal în discuţie are în vedere doar atacarea „decizie de sancţionare". În acest mod, în tăcerea legii, persoanele vătămate nu au nici o dispoziţie care să permită atacarea deciziei de respingere a plângerii petentului, ceea ce reprezintă o încălcare a art. 52 alin. (1) prin Constituţie, coroborat cu art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cu referire la art. 13 din aceeaşi Convenţie.
În contextul prezentat, recurenta a apreciat că s-ar impune o regândire/reformulare a textului legal menţionat prin care să se permită atât medicului cât şi contestatorului să formuleze acţiune în anularea deciziei Comisiei superioare de disciplină.
A mai arătat recurenta că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nulitatea deciziei nr. 91/2006 a Colegiului Medicilor decurgând din neadministrarea probelor de la dosarul cauzei, şi că problemele ridicate nu au fost supuse analizei Comisiei de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis care se ocupă de stabilirea răspunderii profesionale şi a despăgubirii persoanelor prejudiciate.
Prin întâmpinare, Colegiul Medicilor din România a subliniat că în sprijinul soluţiei de respingere a acţiunii pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantei din deciziile Curţii Constituţionale nr. 1038 din 13 noiembrie 2007 şi nr. 871 din 10 iulie 2008 prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a art. 451 din Legea nr. 95/2006.
Examinând cauza în raport de criticile aduse de recurentă şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinţei atacate.
Obiectul acţiunii formulate de R.C. în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor din România a vizat anularea deciziei nr. 91/2006 emisă de pârât - prin Comisia Superioară de Disciplină – şi constatarea abaterii profesionale a medicilor T.E. şi C.E. din cadrul Spitalului SF. Spiridon Iaşi – Clinica I Chirurgie, iar temeiul de drept invocat l-a constituit art. 451 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
Prin Decizia nr. 91/2006 Comisia Superioară de Disciplină a respins contestaţia reclamantei şi a menţinut Decizia nr. 216 din 10 mai 2005 pronunţată de Comisia locală de disciplină a Colegiului Medicilor Iaşi prin care nu s-a constatat abatere deontologică sau profesională în sarcina prof. dr. T.E., urmare a sesizării din 21 februarie 2005 prin care pacienta R.C. a reclamat evoluţia nefavorabilă post tiroidectomie – paralizie recurenţială stângă.
Judecătorul fondului a stabilit în mod corect că în contextul pretenţiei judiciare a reclamantei şi a dispoziţiilor legale incidente, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind art. 451 din Legea nr. 95/2006 nu poate fi primită atâta vreme această unică autoritate de jurisdicţie constituţională din România a statuat că textul legal în discuţie reglementează o formă specială de răspundere ce vizează strict raporturile dintre medic, pe de o parte, şi categoria profesională din care face parte sau reprezentantul acestei categorii, Colegiul Medicilor din România, ale căror interese sunt prejudiciate, pe de altă parte – (Decizia nr. 871 din 10 iunie 2008).
În aplicarea art. 137 alin. (1) C. proc. civ., prima instanţă a analizat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei R.C., invocată de pârât şi găsind-o întemeiată a respins acţiunea pe acest considerent.
În argumentarea acestei abordări s-a precizat că Decizia Comisiei Superioare de Disciplină este un act administrativ jurisdicţional adoptat în urma unei anchete disciplinare, iar subiecţii raportului juridic disciplinar sunt medicul şi organizaţia profesională, aspect indubitabil stabilit prin enumerarea limitativă de către legiuitor a persoanelor care au calitatea de a solicita anularea unei decizii a Comisiei superioare.
Instanţa şi-a însuşit raţionamentul Curţii Constituţionale, subliniind că această redactare limitativă nu împiedică accesul la justiţie al acelor persoane ale căror drepturi sau interese ar fi vătămate prin conduita medicului şi observând că prin art. 422 din Legea nr. 95/2006 se prevede că: „Răspunderea disciplinară a membrilor Colegiului Medicilor din România, potrivit prezentei legi, nu exclude răspunderea penală, contravenţională sau civilă, conform prevederilor legale".
Din perspectiva legală şi clară, expusă deja în cuprinsul sentinţei recurate, rezultă că nu pot fi primite criticile recurentei privind inechitatea creată de legiuitor prin nesocotirea Constituţiei României şi a prevederilor art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici propunerile de lege ferenda privind persoanele care ar putea contesta deciziile emise în temeiul art. 442-451 din Legea nr. 95/2006 de Comisia superioară de disciplină a Colegiului Medicilor, rolul judecătorului fiind acela de a interpreta şi aplica legea şi nu aceea de a proceda la reformulări ale normelor legale adoptate de Parlamentul României.
În condiţiile în care s-a stabilit că nu este îndeplinită una din cerinţele esenţiale pentru exercitarea acţiunii civile în sensul existenţei unei identităţi între persoana reclamantei R.C. şi titularul dreptului de a ataca Decizia Comisie superioare de disciplină, prima instanţă nu a mai procedat la verificarea elementelor de nelegalitate ale actului administrativ şi nici instanţa de control judiciar nu poate da curs acestor aspecte.
De altfel, aşa cum s-a precizat şi în considerentele sentinţei recurate, pretenţiile reclamantei pot fi valorificate prin alte mijloace legale indicate chiar de Legea nr. 95/2006 (art. 422).
Ca urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.C. împotriva sentinţei civile nr. 63/CA din 3 aprilie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 565/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 570/2010. Contencios → |
|---|
