ICCJ. Decizia nr. 608/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 608/2010
Dosar nr. 2032/2/200.
Şedinţa publică din 5 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 2794 din 29 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte acţiunea reclamantului G.V. în contradictoriu cu pârâţii C.E.C.C.A. România şi Comisia Superioară de Disciplină de pe lângă C.E.C.C.A. România, filiala Bucureşti, în sensul că a fost anulată hotărârea nr. 81 din 17 octombrie 2008 emisă de pârâţi, a fost suspendată executarea hotărârii până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei; au fost obligaţi pârâţii la plata daunelor morale şi a fost respinsă în rest acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, prin ordonanţa din 23 august 2006 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul penal nr. 27/D/P/2006 s-a dispus efectuarea unei expertize financiar-contabile de către expertul G.V. din cadrul B.L.E.J.T.C. de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Raportul de expertiză a fost efectuat şi după ce a fost vizat de către C.E.C.C.A. România, filiala Bucureşti a fost depus la dosarul penal arătat.
Împotriva expertului contabil inculpaţii din dosarul penal au formulat plângere, iar prin Hotărârea nr. 58 din 10 decembrie 2007 emisă de C.E.C.C.A. România, filiala Bucureşti s-a stabilit că nu se justifică aplicarea unei sancţiuni.
Prin Hotărârea nr. 81 din 17 octombrie 2008, emisă de C.E.C.C.A. România, Comisia Superioară de Disciplină, a fost admisă contestaţia formulată de inculpaţi, a fost anulată Hotărârea nr. 58/2007 şi a fost sancţionat expertul G.V. potrivit art. 10 lit. c) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină, cu suspendarea dreptului de exercitare a profesiei pe o perioadă de 9 luni.
Instanţa de fond a constatat că în mod eronat Comisia Superioară de Disciplină a reţinut ca fiind abatere disciplinară opţiunea expertului de a exclude din cadrul documentelor justificative, în baza cărora se calculează reducerile de TVA şi impozitul pe profit, acele documente care nu au completate toate rubricile cerute de formularele legale.
Instanţa a apreciat că soluţionarea obiecţiilor formulate de inculpaţi la raportul de expertiză contabilă, nu intră în competenţa comisiilor de disciplină, ci a organului de urmărire penală care a ordonat efectuarea expertizei contabile, acesta putând dispune, în condiţiile legii, efectuarea unui supliment de expertiză sau a unui nou raport de expertiză contabilă.
Instanţa a constatat că punctul de vedere exprimat de expert în cadrul raportului de expertiză efectuat este în conformitate cu cele statuate deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2007, pronunţată într-un recurs în interesul legii.
Instanţa de fond a mai constatat că prin hotărârea de sancţionare disciplinară se procedează la prezentarea conţinutului normei profesionale nr. 3513.1 fără a se arăta în ce constă abaterea săvârşită de expertul G.V., împrejurare care este de natură să atragă nelegalitatea hotărârii de sancţionare.
De asemenea, instanţa a reţinut că Hotărârea nr. 81 din 17 octombrie 2008 a Comisiei Superioare de Disciplină este nelegală, întrucât expertul desemnat într-o cauză penală, la solicitarea organului de urmărire penală ori a instanţei de judecată, poate da explicaţii verbale asupra raportului de expertiză, caz în care ascultarea expertului are loc potrivit dispoziţiilor referitoare la ascultarea martorilor.
Instanţa a constatat că, prin consemnarea de către procuror a lămuririlor suplimentare date de expertul desemnat în cauză, nu înseamnă că expertul a dobândit calitatea de martor în aceeaşi cauză.
Curtea a apreciat că, în privinţa capătului de cerere privind suspendarea executării hotărârii nr. 81/2008 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, în cauza de faţă sunt întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale pentru suspendarea actului administrativ.
Cu privire la cererea de acordare a daunelor morale, Curtea a constatat că la baza stabilirii răspunderii patrimoniale a pârâţilor, stă culpa acestora, concretizată în emiterea hotărârii de sancţionare disciplinară a reclamantului cu nerespectarea dispoziţiilor legale, iar în cea ce priveşte cuantumul acestora s-a apreciat că suma de 15.000 lei reprezintă o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral cauzat .
2. Recursul pârâtului
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul C.E.C.C.A. România, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii, fără a-şi încadra în drept criticile formulate.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a făcut o expunere detaliată a istoricului cauzei şi a indicat motivele de fapt şi de drept pentru care, în opinia sa, hotărârea nr. 81 din 17 octombrie 2008 a Comisiei Superioare de disciplină este legală şi temeinică.
În ceea ce priveşte soluţia pronunţată de prima instanţă, recurentul-pârât a formulat următoarele critici:
2.1. Ignorarea competenţei C.E.C.C.A. România prin organele sale de specialitate, de a emite norme de reglementare a profesiei de expert contabil şi de contabil autorizat şi de a asigura respectarea lor, având deplinul atribut de a investiga, constata şi sancţiona orice abatere de la norme.
2.2. Confuzia făcută de instanţă între soluţionarea obiecţiunilor şi analizarea din punct de vedere tehnico-calitativ (al respectării normelor de lucru specifice expertizelor contabile) de către organele competente din punct de vedere legal şi tehnic – confuzie care, precizează recurentul-pârât aduce „atingere gravă prestigiului organismului de interes public mandatat de stat pentru gestionarea tuturor problemelor profesiei de expert contabil şi contabil autorizat".
2.3. Admiterea cu deosebită uşurinţă, de către instanţa de fond, a daunelor morale solicitate, deşi reclamantul nu a probat prejudiciul moral suferit. Întrucât dreptul la muncă, despre care intimatul-reclamant pretinde că i-ar fi fost încălcat, este un drept constituţional, numai Curtea Constituţională are atributul de a se pronunţa asupra sancţiunii cu suspendarea dreptului de exercitare a pagubei, statuate printr-o prevedere dintr-un act normativ.
În drept, recurentul-pârât a invocat în mod generic prevederile Codului de procedură civilă, Codului de procedură penală, Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, OG nr. 65/1994, republicată, Regulamentului de organizare şi funcţionare a C.E.C.C.A. România, republicat, Regulamentului de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor şi Consiliului superior al C.E.C.C.A. România, cu modificările şi completările ulterioare, Codul etic naţional al profesioniştilor contabili.
3. Apărările intimatului-reclamant
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nerespectarea cerinţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., excepţie respinsă în şedinţa publică din data de 5 februarie 2010, conform celor consemnate în practicaua prezentei decizii.
Cu privire la fondul cauzei, intimatul-reclamant a formulat, în esenţă, următoarele apărări:
- instanţa de fond a analizat cu profunzime şi obiectivitate probatoriul administrat, reţinând în mod întemeiat nelegalitatea actului administrativ dedus judecăţii;
- hotărârea recurată este legală şi sub aspectul daunelor morale acordate în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 susţinerile recurentului-pârât fiind în totală contradicţie cu probele administrate la judecata fondului precum şi cu doctrina de specialitate şi jurisprudenţa în materie.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama de toate susţinerile şi apărările părţilor, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1.Argumente de fapt şi de drept relevante
Actul administrativ supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ este hotărârea nr. 81 din 17 octombrie 2008, prin care Comisia Superioară de Disciplină din cadrul C.E.C.C.A. România i-a aplicat intimatului-reclamant sancţiunea suspendării dreptului de exercitare a profesiei pe o perioadă de 9 luni, potrivit pct. 10 lit. c) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină.
Hotărârea a fost adoptată în cadrul procedurii de jurisdicţie disciplinară reglementată prin art. 33 alin. (3) din OG nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, republicată şi prin pct. 23 – 35 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor şi Consiliului Superior al C.E.C.C.A. România, aprobat prin Hotărârea nr. 07/58/2007, publicat în M.Of. nr. 305 din 8 mai 2007, în forma în vigoare la data respectivă.
În esenţă, abaterile reţinute în sarcina expertului constau în încălcarea unor principii cuprinse în Codul etic naţional al profesioniştilor contabili, secţiunea 120.1 – Obiectivitatea („principiul obiectivităţii impune o obligaţie tuturor profesioniştilor contabili de a nu-şi compromite profesia din cauza unor erori, conflicte de interese sau din cauza influenţei nedorite a unor alte persoane") şi art. 150.1 - Comportamentul profesional care „impune ca obligaţie profesioniştilor contabili de a se conforma legilor şi reglementărilor relevante şi de a evita orice acţiuni care pot discredita profesia contabilă".
De asemenea, Comisia a reţinut că recurentul-reclamant a dat declaraţie de martor într-o cauză penală în care a avut calitatea de expert contabil, încălcând norma profesională nr. 3515.2, conform căreia calitatea de expert contabil este incompatibilă cu cea de martor în aceeaşi cauză, calitatea de martor având întâietate.
În opinia membrilor Comisiei Superioare de Disciplină, lipsa de obiectivitate şi comportamentul profesional inadecvat al intimatului-reclamant rezultă din modul în care a efectuat raportul de expertiză contabilă judiciară în dosarul penal nr. 27/D/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în care a exclus o serie de documente justificative pentru deducere TVA şi impozitului pe profit pentru unicul motiv că nu aveau completate unele date prevăzute în formulare şi a comis o gravă eroare prin schimbarea rezultatului expertizei cu ocazia audierii sale ca martor.
În demersul de evaluare a legalităţii actului administrativ contestat, instanţa de fond a făcut o analiză amplă şi detaliată a documentelor care au stat la baza sancţionării disciplinare a intimatului-reclamant prin prisma legislaţiei primare şi secundare incidente în cauză, ajungând în mod judicios la concluzia că hotărârea adoptată de Comisia Superioară de Disciplină are caracter nelegal.
Cu referire concretă la motivele invocate în recurs, Înalta Curte reţine următoarele:
1.1. Niciunul dintre considerentele pe care prima instanţă şi-a fondat soluţia nu conduce la concluzia că aceasta ar fi ignorat competenţa C.E.C.C.A. România, prin organele sale de specialitate, de a emite norme de reglementare a profesiei şi de a asigura şi controla respectarea lor, inclusiv prin aplicarea de sancţiuni disciplinare.
C.E.C.C.A. România este reglementat de art. 18 din OG nr. 65/1994 ca persoană juridică de utilitate publică şi autonomă, din care fac parte experţii contabili şi contabilii autorizaţi.
Atribuţiile prevăzute expres în art. 20 al aceluiaşi act normativ caracterizează C.E.C.C.A. România ca pe un ordin profesional învestit cu prerogative administrative şi de reglementare a profesiei, care asigură un anumit control public asupra exercitării profesiei de expert contabil şi contabil autorizat, trăsături care îl încadrează în teza finală a art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, potrivit căreia, în sensul legii contenciosului administrativ, sunt asimilate autorităţilor publice persoanele de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Dar tocmai această calificare juridică oferă fundamentul controlului pe care instanţa de contencios administrativ este îndrituită să îl exercite asupra actelor administrative emise de C.E.C.C.A. România, în privinţa conformităţii lor cu legea, a încadrării în marja de apreciere de care se bucură autoritatea emitentă în raport cu scopul legii, a respectării principiului proporţionalităţii şi a celorlalte principii subsumate dreptului la o bună administrare.
Prin urmare, controlul exercitat de instanţa de fond s-a încadrat în limitele conferite de art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) – (3) din Legea nr. 554/2004, astfel că hotărârea pronunţată nu poate fi considerată o ingerinţă în atribuţiile autorităţii emitente a actului dedus judecăţii.
1.2. În considerentele sentinţei, instanţa a făcut o interpretare adecvată a prevederilor pct. 14 şi 15 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiilor de disciplină, aprobat prin hotărârea nr. 07/58/2007 a Consiliului Superior al C.E.C.C.A. România.
Din conţinutul pct. 14, citat de judecătorul fondului în motivarea hotărârii, rezultă că, în cadrul activităţii lor, comisiile de disciplină nu pot efectua ele însele lucrări contabile, de control sau de expertiză contabilă pe care să-i fundamenteze soluţiile date plângerilor sau sesizărilor primite, nemulţumirile care vizează probleme de natură tehnică şi contabilă în lucrările executate, a căror soluţionare presupune completarea sau refacerea lucrărilor de expertiză judiciară fiind rezolvate numai prin dispoziţia organelor de cercetare sau instanţelor de judecată care au încuviinţat proba.
În aplicarea dispoziţiilor pct. 15, conform cărora „dacă sunt sesizate cu reclamaţii vizând calitatea lucrărilor de expertiză contabilă, comisiile de disciplină trebuie să apeleze la serviciile experţilor verificatori de la nivelul filialei sau de la nivelul Corpului, după caz, care, potrivit art. 9 lit. b) din Normele privind activitatea de expertiză contabilă judiciară au ca atribuţie şi întocmirea referatelor de verificare tehnico-profesională asupra lucrărilor de expertiză contabilă aflate pe rol la comisiile de disciplină ale filialelor, la cererea acestor comisii", în procedura administrativ-disciplinară a fost întocmit un referat al Direcţiei de audit de calitate. Concluziile acestuia au fost însă înlăturate motivat de instanţă, care a reţinut că opinia expertului sancţionat se conforma Deciziei de recurs în interesul Legii nr. 5 din 15 ianuarie 2007, prin careSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au reţinut că nu pot fi considerate documente justificative pentru deducerea TVA sau pentru stabilirea deductibilităţii unor cheltuieli documentele care nu cuprind toate datele ce fac parte din conţinutul minimal obligatorie de informaţii al formularelor respective, conform legii în vigoare la data întocmirii lor.
1.3. În contenciosul administrativ, acordarea daunelor materiale şi morale este menită să asigure protecţia efectivă a drepturilor persoanei vătămate şi repararea echitabilă a prejudiciului suferit de reclamant, în raport cu circumstanţele pricinii, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, demnităţii, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, care să nu constituie nici o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna, nici un venit nejustificat pentru victima acesteia. De aceea, spre deosebire de despăgubirile pentru prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privinţa daunelor morale nu pot fi produse probe materiale pe baza cărora să se cuantifice pierderea suferită, judecătorul având dreptul să aprecieze în raport cu toate circumstanţele cauzei asupra unei sume globale care să constituie o reparaţie echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudiciu.
Consacrarea constituţională a dreptului la muncă nu înlătură competenţa instanţei de contencios administrativ în cenzurarea actelor administrative prin care se poate aduce atingere acestui drept, în sensul celor arătat de recurentu-pârât, pentru că, pe de o parte, controlul actelor administrative pe calea contenciosului administrativ este şi el garantat prin art. 126 alin. (6) din Constituţia României, iar pe de altă parte, competenţa Curţii Constituţionale este limitată la verificarea conformităţii legilor şi ordonanţelor Guvernului cu legea fundamentală, neputându-se extinde şi asupra actelor administrative, fie ele individuale sau normative.
Prin urmare, şi acest ultim motiv de recurs este nefondat.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a sentinţei potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.E.C.C.A. România împotriva sentinţei nr. 2794 din 29 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 594/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 611/2010. Contencios → |
|---|
