ICCJ. Decizia nr. 611/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 611/2010
Dosar nr. 466/57/200.
Şedinţa publică din 5 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 106/F/CA din 29 aprilie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia a fost admisă cererea de suspendare a deciziei de impunere nr. 215/2006 emise de D.G.F.P. Hunedoara şi a deciziei nr. 94 din 25 martie 2009 emisă de A.N.A.F., până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei pe fond, cerere formulată de reclamanta SC U. SA Petroşani.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv condiţia pagubei iminente şi a cazului bine justificat.
Astfel, instanţa a reţinut că în cauza dedusă judecăţii a fost dovedită aparenţa de nelegalitate a deciziei de impunere menţinute prin Decizia nr. 94 din 25 martie 2009 emisă de A.N.A.F. Bucureşti, precum şi paguba iminentă ce s-ar crea reclamantei, întrucât există posibilitatea blocării prin poprire a conturilor SC U. SA, ceea ce ar determina o reacţie în lanţ în privinţa imposibilităţii de achitare a plăţilor pentru furnizorii de materie primă, imposibilitatea achitării creditelor angajate, precum şi (nu în ultimul rând) a imposibilităţii de a plăti salariile celor 168 de angajaţi.
2. Recursul pârâtei
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Hunedoara, solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii de suspendare a executării, pentru motive pe care le-a încadrat în drept în prevederile art. 304 pct. 6 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă nu şi-a structurat motivarea recursului potrivit temeiurilor de drept invocate, dar din conţinutul cererii pot fi decelate, în esenţă, următoarele critici:
2.1. În considerentele sentinţei, instanţa de fond a reţinut numai iminenţa producerii unei pagube determinate de cuantumul mare al creanţei, a cărei executare ar duce la paralizarea activităţii societăţii, fără a analiza îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, impuse de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În acest sens, recurenta-pârâtă a arătat că intimata-reclamantă nu a demonstrat existenţa unei aparenţe de drept în favoarea sa, concretizată într-o critică obiectivă adusă raportului de inspecţie fiscală în baza căruia a fost emisă Decizia de impunere, critică de natură să convingă instanţa că actul administrativ este susceptibil de a fi anulat.
OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a avut în vedere situaţiile în care contribuabilii au făcut plăţi nedatorate, instituind o procedură de restituire a sumelor respective, prin art. 117, în timp ce în cazul în care instanţa va constata că actul administrativ fiscal este legal, bugetul statului ar suferi un prejudiciu prin nerecuperarea creanţelor stabilite prin Decizia de impunere a cărei executare a fost suspendată.
2.2. Instanţa de fond a suspendat executarea actelor administrativ-fiscale până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, deşi dispoziţiile legale invocate prevăd că această măsură poate fi dispusă numai până la pronunţarea instanţei de fond.
3. Apărările intimatei-reclamante
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă a arătat că, în pofida celor prezentate de recurenta-pârâtă, Curtea de Apel Alba Iulia a avut în vedere toate elementele cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, aparenţa de drept fiind demonstrată prin admiterea, în primă instanţă, a acţiunii în anularea actelor administrativ-fiscale, iar paguba iminentă - prin consecinţele grave pe care le-ar fi produs executarea asupra activităţii societăţii.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama de toate susţinerile şi apărările părţilor, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
1.1. Articolele 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 reglementează procedura suspendării executării actului administrativ, la cererea persoanei vătămate, formulată fie în faza procedurii prealabile administrative (art. 14), fie după declanşarea procedurii judiciare prin acţiunea în anularea actului (art. 15).
În ambele ipoteze, legea impune în mod cumulativ două condiţii, cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Îndeplinirea acestor două condiţii este analizată în funcţie de circumstanţele cauzei, fiind lăsată la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.
Cazul bine justificat este circumscris de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 împrejurărilor legate de starea de fapt şi de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În speţă, existenţa cazului bine justificat, reţinută de instanţa de fond cu referire la soluţia dată contestaţiei administrative prin Decizia nr. 94 din 25 martie 2009 a A.N.A.F., a fost confirmată de soluţia de anulare a actelor administrativ-fiscale în litigiu, pronunţată în primă instanţă de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 142 din 10 iunie 2009, depusă în copie, ca act nou, în recurs.
Sentinţa nu are caracter irevocabil, dar vine în sprijinul susţinerilor intimatei-reclamante cu privire la aparenţa de nelegalitate dedusă din aplicarea greşită a prevederilor art. 11 şi art. 145 alin. (3) Cod Fisca.
Referitor la condiţia pagubei iminente, definite în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, Înalta Curte reţine, pe de o parte, că recursul nu cuprinde critici concrete în acest sens şi, pe de altă parte, că judecătorul fondului a indicat în detaliu împrejurările rezultate din probele cauzei pe baza cărora şi-a format convingerea că executarea debitului fiscal s-ar repercuta negativ asupra activităţii societăţii şi asupra celor 168 de angajaţi pentru care nu ar mai putea fi asigurate fondurile necesare plăţii salariilor, mai cu seamă în condiţiile actuale de criză economică.
Reglementarea, prin art. 117 C. proCod Fiscal, a restituirii plăţilor nedatorate nu poate goli de conţinut instituţia juridică a suspendării executării actelor administrative, concepută ca o măsură de protecţie a drepturilor şi intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare şi, în acelaşi timp, ca o cale de evitare a exercitării abuzive a prerogativelor autorităţilor publice.
1.2. Cu privire la durata măsurii suspendării executării actelor administrativ-fiscale, Înalta Curte constată că instanţa de fond a fost învestită cu o cerere subsecventă acţiunii în anularea actelor, încadrată în prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, care în alin. (1) prevede expres că „instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei".
Prin urmare, criticile recurentei-pârâte sunt nefondate şi sub acest aspect.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat în temeiul art. 14 alin. (4), corelat cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a sentinţei potrivit art. 304 pct. 6 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Hunedoara împotriva sentinţei nr. 106/F/CA din 29 aprilie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 608/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 617/2010. Contencios → |
|---|
