ICCJ. Decizia nr. 596/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 596/2010
Dosar nr. 631/334/200.
Şedinţa publică de la 4 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Vatra Dornei la data de 30 martie 2009, creditoarea C.N.A.D.N.R. S.A. - Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Iaşi a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună emiterea ordonanţei care să conţină somaţia de plată împotriva debitorului T.G. pentru suma de 489,87 lei din care suma de 215,80 lei reprezintă rata a patra contractuală neachitată conform contractului nr. 132 din 04 august 2005 având ca obiect achiziţionarea rovinietelor cu plata în rate, iar suma de 274,07 lei reprezintă penalităţile de întârziere de 0,15 % calculate conform art. 3 alin. (1) din contract, de la data scadenţei şi până la data de 28 februarie 2009. Creditoarea a solicitat obligarea debitorului la plata penalităţilor de întârziere în continuare până la achitarea efectivă a debitului.
In motivarea acţiunii, creditoarea a arătat că a încheiat cu debitorul T.G. contractul nr. 132 din 04 august 2005 pentru achiziţionarea rovinietelor cu plata de beneficiar în 4 rate trimestriale, însă debitorul nu a achitat a patra rată scadentă la 04 mai 2006.
S-a mai susţinut că la cuantumul ratelor datorate au fost calculate penalităţi de întârziere de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere la plată.
Judecătoria Vatra Dornei a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea prezentei cauze.
Prin sentinţa civilă nr. 610 din 5 mai 2009, Judecătoria Vatra Dornei a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Vatra Dornei, invocată din oficiu de către instanţă şi a declinat competenţa de soluţionare a prezentei cauze având ca obiect somaţie de plată, în favoarea Tribunalului Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Vatra Dornei a reţinut în esenţă următoarele.
Faţă de dispoziţiile art. 1 alin. (2) din OUG nr. 84/2003 pentru înfiinţarea C.N.A.D.N.R. SA prin reorganizarea RA A.N.D.R., instanţa a constatat că, în prezenta cauză, creditoarea C.N.A.D.N.R. SA este o autoritate publică astfel cum această noţiune este definită prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554 din 2004 privind contenciosul administrativ, iar contractul în temeiul căruia se solicită prin prezenta cerere de chemare în judecată emiterea ordonanţei care să conţină somaţia de plată împotriva debitorului, este un contract administrativ, asimilat actului administrativ, conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ.
A mai reţinut instanţa că tariful de utilizare a drumurilor naţionale este datorat nu în temeiul unor raporturi juridice de drept privat, ci în baza legii, obligaţia achitării rovinietei având caracter general şi obligatoriu, iar contractele care au ca obiect plata eşalonată a rovinietelor nu au natură comercială sau civilă, în funcţie de calitatea beneficiarului, ci natură administrativă, întrucât au ca obiect plata unui tarif care se percepe pentru exploatarea unor bunuri publice.
Instanţa a apreciat că, în prezenta cauză, raportul juridic dedus judecăţii este unul de drept administrativ, competenţa de soluţionare aparţinând instanţei de contencios administrative, în temeiul art. 2 alin. (1) din OG nr. 5/2001, potrivit căruia cererile privind somaţia de plată se depun la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în prima instanţă, coroborat cu art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ. şi art. 8 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, potrivit cărora tribunalul este competent să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea şi încetarea contractului administrativ.
Tribunalul Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, învestit cu soluţionarea prezentului litigiu, prin declinare de competenţă de la Judecătoria Vatra Dornei, prin sentinţa nr. 1358 din 2 iulie 2009, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Suceava, invocată din oficiu, a declinat competenţa de judecare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vatra Dornei şi a sesizat Curtea de Apel Suceava în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Tribunalul a apreciat că nu aparţine instanţei de contencios administrativ competenţa de a soluţiona în fond litigiile izvorâte din neîmplinirea de către societăţile comerciale a obligaţiei de plată a tarifului de utilizare a drumurilor, întrucât simpla denumire de taxă în privinţa plăţii ce incumbă persoanei juridice nu este de natură a atrage automat competenţa derogatorie prevăzută de art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Analizând conflictul negativ de competenţă ivit între cele două instanţe, Curtea, prin sentinţa nr. 39 din 12 august 2009, a constatat că Tribunalului Suceava, secţia comercială, îi revine competenţa de soluţionare a pricinii de faţă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs C.N.A.D.N.R. SA, solicitând admiterea acestuia, cu consecinţa schimbării în tot a sentinţei recurate, în sensul aprecierii ca instanţă competentă material de a judeca fondul pricinii ca fiind Judecătoria Vatra Dornei.
În motivarea căii de atac se arată următoarele: contractul nr. 132 din 04 august 2005 nu poate fi calificat ca fiind un contract administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, pentru ca litigiile izvorâte din încheierea sau executarea unor astfel de acte juridice să fie de competenţa instanţelor reglementate expres prin art. 10 ale acestui act normativ, în speţă Tribunalul.
Un alt argument de respingere a soluţiei date prin regulatorul de competenţă criticat este acela al imposibilităţii aplicării procedurii prealabile reglementată cu caracter obligatoriu prin art. 7 din Legea nr. 554/2004, tocmai cu luarea în considerare a naturii litigiului născut între părţi şi calitatea acestora.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
În fapt, C.N.A.D.N.R. SA a încheiat cu debitorul T.G., Contractul nr. 132 din 04 august 2005, pentru achiziţionarea rovinietelor cu plata către beneficiar în 4 rate trimestriale, prin care acesta s-a obligat să plătească C.N.A.D.N.R. suma de 204 EURO (conform Anexei nr. A la Contractul nr. 132 din 04 august 2005) reprezentând contravaloarea tarifelor de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, pentru autovehiculul cu numărul de înmatriculare SV.
Debitorul nu a achitat rata a patra rata scadentă (conform Anexei nr. C la Contractul nr. 132 din 04 august 2005), astfel încât C.N.A.D.N.R. a promovat prezenta acţiune, în vederea recuperării debitului.
Pe de altă parte, debitorul nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată reprezentând rate eşalonate ale tarifelor de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, la care s-a angajat, astfel că, potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) din contractul menţionat, C.N.A.D.N.R. a procedat la calculul de penalităţi de 0,15 %, pentru fiecare zi de întârziere la plată.
Aşa cum în mod corect a reţinut şi Tribunalul Suceava, contractul nr. 132 din 04 august 2005 încheiat între C.N.A.D.N.R. şi T.G., nu poate fi calificat ca fiind un contract administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, pentru ca litigiile izvorâte din încheierea sau executarea unor astfel de acte juridice să fie de competenţa instanţelor reglementate expres prin art. 10 din actul normativ menţionat, respectiv Tribunalul.
Prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se referă exclusiv şi limitativ, fără posibilitatea extinderii prin analogie, la taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale. În cazul dedus judecăţii se reclamă plata unui tarif, respectiv tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România.
Plata tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România se face în baza unei facturi fiscale ca document financiar contabil sau prin intermediul unui contract, cum este cel care face obiectul judecării prezentei cauze, prin care se prevede plata în rate a rovinietei.
Este lesne de observat că plata tarifului de utilizare a drumului nu se face în baza unui act administrativ, pentru a atrage competenţa instanţei de contencios administrativ.
Prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se referă exclusiv la actele administrative ce privesc taxe, iar nu la facturile fiscale ori la litigiile în legătură cu executarea obligaţiilor stabilite în sarcina societăţilor comerciale.
Instanţa apreciază că natura contractului sus amintit nu este una administrativă. În acord cu soluţia pronunţată de Tribunalul Suceava, se constată că instanţa de fond nu a fost sesizată cu o acţiune având ca obiect anularea unui contract de concesiune sau a unui contract care are ca obiect un tarif de concesiune, astfel cum sunt definite de art. 1 lit. h), i) din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.
Pe de altă parte, acţiunea promovată de reclamanta C.N.A.D.N.R. este întemeiată, în drept, pe dispoziţiile cuprinse în OG nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din actul normativ menţionat: ” Cererile privind somaţia de plată se depun la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 589/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 60/2010. Contencios → |
|---|
