ICCJ. Decizia nr. 56/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 56/2010
Dosar nr. 272/45/200.
Şedinţa publică din 13 ianuarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul S.V. a solicitat în contradictoriu cu A.N.P.C., suspendarea executării Ordinului nr. 72 din 31 martie 2009, emis de Preşedintele A.N.P.C.
Reclamantul a susţinut că Ordinul nr. 72 din 31 martie 2009, emis de Preşedintele A.N.P.C., încalcă prevederile art. 100 din Legea nr. 188/1999, normă care stabileşte obligaţia imperativă ca funcţionarii publici să fie numiţi în noile funcţii publice dacă se modifică atribuţiile aferente unei funcţii publice mai puţin de 50 % sau dacă este schimbată denumirea fără modificarea în proporţie de 50 % a atribuţiei aferente funcţiei publice.
În cazul de faţă schimbarea denumirii din şef al inspectoratului regional în cea de comisar - sef nu a fost dublată de modificarea cu peste 50 % a atribuţiilor aferente funcţiei publice, împrejurare ce atrage invaliditatea acestui ordin.
Prin sentinţa civilă nr. 114/CA din 25 iunie 2009 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 72 din 31 martie 2009 emis de Protecţia Consumatorilor, până la soluţionarea pe fond a acţiunii în anularea Ordinului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că cererea reclamantului întruneşte cumulativ cele două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Cazul bine justificat este determinat de faptul că emiterea actului administrativ a avut loc în momentul în care reclamantul se afla deja în concediu medical, Ordinul este emis la data de 31 martie 2009, iar reclamantul se afla în concediu medical încă din 26 martie 2009.
Cu privire la cea de a doua condiţie s-a observat că aceasta se referă la prevenirea unor pagube iminente care cel puţin în privinţa reclamantului se justifică, atât din punct de vede material, cât şi moral şi social.
Având în vedere şi faptul că pentru suspendarea actului administrativ în sensul alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este suficientă îndoiala în ceea ce priveşte legalitatea actul administrativ, instanţa a constatat că această condiţie este îndeplinită, motiv pentru care a admis cererea de suspendare.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului său, pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a arătat că instanţa de fond s-a aflat într-o gravă eroare când a soluţionat cauza şi nu a efectuat o analiză pertinentă asupra situaţiei de fapt prezentate.
Astfel se arată că cererea reclamantului a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 iar instanţa de fond nu a raportat situaţia de fapt la textul de lege incident.
A arătat recurentul că nu poate pretinde reclamantul - intimat o pagubă iminentă deoarece pe de o parte la momentul emiterii Ordinului contestat, reclamantul-intimat se afla în concediu medical, perioadă în care a beneficiat de indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă în conformitate cu prevederile OUG nr. 158/2005, aspect ce exclude condiţia pagubei iminente care l-ar îndreptăţi la o eventuală suspendare de executare a ordinului.
Pe de altă parte, reclamantului-intimat i s-a pus la dispoziţie un post de execuţie, fapt de natură a-i asigura mijloacele de trai necesare.
S-a mai arătat că deşi la data de 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională a decis asupra neconstituţionalităţii Legii de aprobare a OUG nr. 37/2009, efectele acestui act normativ persistă în timp, dovadă fiind prevederile art. IV din OUG nr. 105/1999.
Examinând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate precum şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a făcut o corectă apreciere a situaţiei de fapt prin raportare la condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, s-a constatat că este un caz bine justificat împrejurarea că Ordinul nr. 72 din 31 martie 2009 prin care a încetat raportul de muncă al reclamantului – intimat a fost emis de pârâta - recurentă în timpul concediului medical al reclamantului, fiind astfel încălcate prevederile art. 36 din Legea nr. 188/1999.
Această situaţie de fapt a fost reţinută corect şi pentru îndeplinirea condiţiei privind paguba iminentă şi nu poate fi primită în acest sens susţinerea recurentului că în perioada concediului medical, reclamantul a beneficiat de indemnizaţia de concediu decât în sensul reţinerii deopotrivă a cazului bine justificat.
De altfel, aceleaşi motive au fost reţinute ca fiind motive de nelegalitate a Ordinului nr. 72 din 31 martie 2009, iar prin sentinţa civilă nr. 192/CA pronunţată în data de 2 noiembrie 2009 de Curtea de Apel Iaşi – în dosarul nr. 318/45/2009, a fost anulat ordinul şi obligată pârâta-intimată la plata drepturilor salariale; acesta constituind un argument suplimentar pentru suspendarea executării ordinului.
Faţă de cele arătate, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.P.C. împotriva sentinţei civile nr. 114/CA din 25 iunie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 557/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 560/2010. Contencios → |
|---|
