ICCJ. Decizia nr. 634/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 634/2010
Dosar nr. 598/44/200.
Şedinţa publică din 8 februarie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC P. SA Brăila a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională Vămilor şi Biroul Vamal Brăila desfiinţarea deciziei nr. 323 din 13 noiembrie 2007 emisă de D.G.S.C. şi, în subsidiar, desfiinţarea procesului verbal de control nr. 3711/25 din 14 mai 2007 şi a deciziei de regularizare nr. 3712 din 14 mai 2007 emise de Biroul Vamal Brăila
În motivarea acţiunii, acesta a susţinut că urmare a controlului efectuat de către Biroul Vamal Brăila finalizat prin procesul verbal de control sus menţionat, s-a constatat că aceasta a importat în baza contractului de leasing nr. 2001/003 din 16 martie 2001 o instalaţie completă de fabricare a plăcilor din aşchii de lemn declaratăla Biroul Vamal Brăila în regim de admitere temporară cu exonerarea totală de la plata drepturilor de import şi înregistrată sub nr. IM 5/3906 din 15 mai 2003.
Organele vamale au constatat (prin actul de control că la 22 ianuarie 2007, prin adresa nr. 184/DZ ) că reclamanta a adus la cunoştinţa biroului vamal că, urmare a actului adiţional din 25 septembrie 2006 la contractul de leasing, instalaţia a fost restituită firmei M.H.A.G. Elveţia, solicitându-se retragerea autorizaţiei de admitere temporară. Ulterior, cu adresa nr. 360 din 12 februarie 2007 reclamanta a transmis biroului vamal copia adresei nr. 298 din 5 februarie 2007/DZ pe care a înaintat-o A.N.V., în care s-a menţionat că la data de 14 noiembrie 2006 firma elveţiană a vândut instalaţia SC L. Constanţa.
Aşa fiind, organele de control au reţinut faptul că reclamanta nu a respectat condiţiile de utilizare a regimului suspensiv, stabilite în autorizaţia de admitere temporară prin neutilizarea instalaţiei în scopul şi la adresa declarată şi că nu a înştiinţat autorităţile vamale asupra factorilor care au apărut după acordarea liberului de vamă şi care au influenţat derularea regimului şi menţinerea autorizaţiei de admitere temporară.
Împotriva acestor constatări şi a deciziei de regularizare reclamanta a formulat contestaţie la D.G.S.C. susţinând că, din motive obiective, nu a mai putut continua derularea contractului de leasing pentru care a obţinut regimul vamal suspensiv.
Prin Decizia nr. 323 din 13 noiembrie 2007, D.G.S.C. a respins contestaţia reclamantei, reţinând că datorită nerespectării de către reclamantă a condiţiilor de derulare a regimului vamal suspensiv, organele vamale au încheiat din oficiu regimul acordat şi au emis Decizia de regularizare în baza procesului verbal de control nr. 3711/25 din 14 mai 2007.
Pârâta, prin întâmpinarea formulată, Autoritatea Naţională a Vămilor, a solicitat respingerea acţiunii, având în vedere că reclamanta a încălcat dispoziţiile legale care reglementează regimul juridic suspensiv de admitere temporară.
Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 135 din 5 noiembrie 2008, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC P. SA Brăila, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională a Vămilor, şi Biroul Vamal Brăila, având ca obiect anulare act administrativ şi, pe cale de consecinţă a desfiinţat Decizia nr. 323 din 13 noiembrie 2007, a anulat procesul verbal de regularizare nr. 3712 din 14 noiembrie 2007 în procesul verbal de control nr. 3711/25 din 14 mai 2007 şi a exonerat pe reclamantă de plata datoriilor vamale stabilite prin acestea.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă, a reţinut, în esenţă, următoarele:
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut prin lege se poate adresa instanţei judecătoreşti competente pentru realizarea în concret a dreptului său.
Instanţa a mai arătat că instalaţia care a făcut obiectul contractului de leasing, are provenienţă comunitară, fiind produsă în Austria.
În realitate constatarea autorităţii vamale a pornit tocmai de la sesizarea reclamantei, care a precizat prin adresa al cărui conţinut a fost mai sus analizat că, acest contract de leasing a fost mai întâi ajustat la iniţiativa finanţatorului şi ulterior prin vânzarea instalaţiei altui utilizator tot din România.
Concluzionează instanţa, arătând că deşi s-a susţinut că reclamanta nu şi-a respectat obligaţia de a exploata bunul conform instrucţiunilor elaborate de către furnizor şi de a asigura instruirea personalului desemnat să îl exploateze, contrar prevederilor art. 10 din OG nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing, nu s-a făcut nici-o dovadă în acest sens, deşi, în contradovadă reclamanta a precizat că din motive obiective, de neînlăturat continuarea leasingului nu mai era posibilă din considerente economice. Mai susţine instanţa că în privinţa obligaţiei reclamantei de a respecta obligaţia de a încunoştiinţa organul vamal despre modificările care au influenţat derularea operaţiunii sub regimul vamal aprobat, sunt excesive consideraţiile organelor fiscale, atâta vreme cât utilajul a fost atent supravegheat de către acestea prin controalele efectuate.
Împotriva acestei hotărâri, au formulat recurs, în termen legal, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi, în nume propriu, în numele şi pentru Direcţia Judeţeană pentru Accize Brăila, precum şi în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor şi A.N.A.F.
De asemenea, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi a formulat recurs, în nume propriu şi în numele Autorităţii Naţionale a Vămilor, împotriva încheierii din data de 20 mai 2008 pronunţată de instanţa de fond în acelaşi dosar.
În motivarea recursurilor declarate împotriva sentinţei civile nr. 135 din 5 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, pârâtele au declarat, în esenţă, următoarele:
- autorităţile vamale nu au ignorat existenţa certificatelor de origine EUR, cum susţine instanţa de fond, în realitate, facilităţile prevăzute în Protocolul ratificat prin OUG nr. 192/2001 neputând fi acordate decât pentru importul mărfurilor, or, reclamanta nu solicitase importul, ci admiterea temporară a mărfurilor.
- chiar în ipoteza în care reclamanta ar fi solicitat importul mărfurilor, nu putea să beneficieze de facilităţile amintite deoarece certificatele de origine prezentate de reclamantă nu erau valabile; conform art. 23 din Protocol, certificatele de origine au o valabilitate de 4 luni, iar certificatele depuse de reclamantă fuseseră emise de autorităţile vamale în perioada 18 iunie 2001 - 23 octombrie 2001, iar plasarea mărfurilor în regim de admitere temporară s-a produs în anul 2003.
- reclamanta a obţinut plasarea mărfii în regim vamal suspensiv de admitere temporară, potrivit art. 27 alin. (1) din OG nr. 51/1997, cu exonerarea de la obligaţia de plată a sumelor aferente drepturilor de import, iar în situaţia în care regimul vamal, s-ar fi încheiat în condiţiile art. 155 din Regulamentul Vamal prin solicitarea regimului vamal de import , reclamanta ar fi avut de plată doar taxa pe valoarea adăugată aferentă.
- reclamanta, schimbând destinaţia bunului, urmare a rezilierii contractului de leasing, a încălcat prevederile legale în materie [art. 93 şi art. 95 alin. (9) din Legea nr. 141/1997, precum şi normele echivalente din Codul Vamal Comunitar, art. 153 şi art. 155 din HG nr. 1114/2001, referitoare la informarea de îndată a autorităţii vamale asupra factorilor ce s-au ivit după acordarea autorizaţiei, de natură a influenţa derularea operaţiunilor sub regimul vamal suspensiv].
- nerespectarea condiţiilor înscrise în autorizaţia de admitere temporară, referitoare la neîncheierea regimului vamal de admitere temporară, în mod legal, prin solicitarea unui alt regim sau destinaţii vamale, atrag incidenţa dispoziţiilor art. 155 alin. (2) din HG nr. 1114/2001, în vigoare la data eliberării autorizaţiei, ale art. 111 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 şi art. 89 alin. (2) din Codul Vamal Comunitar , în vigoare la data schimbării destinaţiei bunului.
- reclamanta, contrar celor reţinute în sentinţa recurată, s-a aflat în culpă în privinţa regimului vamal, pe care nu l-a respectat, aşa cum nici condiţiile privind contractul de leasing, referitoare la utilizarea bunului şi plata ratelor, nu au fost respectate, astfel că măsurile depuse de autorităţile vamale nu pot fi considerate ca excesive, după cum se susţine de către prima instanţă.
În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă din data de 20 mai 2008 prin care s-a dispus măsura suspendării executării actelor administrativ-fiscale, în esenţă, s-a arătat că măsura a fost luată fără să fie întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, că este inadmisibilă formularea unei a doua cereri de suspendare pentru acelaşi act administrativ şi pentru aceleaşi motive, iar instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acestei chestiuni, că prin menţinerea soluţiei instanţei de fond autorităţile vamale ar fi în imposibilitate de a recupera creanţa de la debitor.
Reclamanta a invocat, prin întâmpinarea formulată, excepţia lipsei calităţii procesuale în promovarea recursului a A.N.A.F. şi a Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi.
Excepţia invocată, constată Înalta Curte, este nefondată şi o va respinge ca atare. Este de principiu că au calitate procesuală în recurs părţile care au participat la judecată în faţa instanţei de fond, or, în speţă, este fără echivoc faptul că prima instanţă a dispus introducerea în cauză a acestor autorităţi publice şi a pronunţat hotărârea recurată şi faţă de acestea, cum se poate observa din dispozitivul sentinţei civile nr. 135 din 5 noiembrie 2008, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de şedinţă din 18 mai 2009.
Astfel, cum acţiunea reclamantei SC P. SA Brăila a fost soluţionată în contradictoriu cu A.N.A.F. Bucureşti şi Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi, evident că cele două autorităţi publice justifică în litigiul de faţă calitatea de recurenţi.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe a fost dată cu interpretarea greşită a legii.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că între reclamantă şi firma elveţiană M.A.HG s-a încheiat la 16 martie 2001 un contract de leasing, între altele, părţile stabilind transmiterea dreptului de folosinţă asupra unor bunuri, între care şi instalaţia completă de fabricare a plăcilor din aşchii de lemn (de provenienţă austriacă).
Prin autorizaţia nr. 5671 din 8 mai 2003 (fila 130 dosar de fond) s-a acordat regimul vamal de admitere temporară cu exonerare totală de la plata drepturilor de import. Conform art. 27 din OG nr. 51/1997, bunurile ce fac obiectul unor contracte de leasing încheiate de utilizatori din România cu societăţi de leasing străine se încadrează în regimul vamal suspensiv de admitere temporară.
În cursul anului 2006, finanţatorul M.H.A.G. i-a propus reclamantei să rezilieze contractul de leasing în privinţa instalaţiei respective, în condiţiile în care reclamanta nu plătise nici o rată din cele stabilite prin contractul amintit, pentru instalaţie. La data de 25 septembrie 2006 reclamanta şi firma elveţiană au încheiat un act adiţional prin care au reziliat contractul de leasing în ceea ce priveşte instalaţia completă de fabricare a plăcilor din aşchii din lemn. Ulterior, la data de 14 noiembrie 2006, firma elveţiană a vândut instalaţia unei alte societăţi, SC L. SRL. Abia la data de 23 ianuarie 2007 reclamanta s-a adresat Biroului Vamal Brăila anunţând că instalaţia a fost restituită furnizorului, motiv pentru care a solicitat retragerea autorizaţiei.
Din cele ce preced rezultă fără echivoc că reclamanta nu a respectat obligaţiile ce îi reveneau în baza art. 10 din OG nr. 51/1997 în privinţa exploatării instalaţiei, a plăţii ratelor, cum la fel, rezultă şi nerespectarea condiţiilor de utilizare a regimului vamal, conform autorizaţiei nr. 5671 din 8 mai 2003, prin neutilizarea instalaţiei conform contractului de leasing.
Cu toate că reclamanta avea obligaţia să solicite încheierea regimului vamal suspensiv de admitere temporară prin solicitarea unui nou regim vamal, potrivit art. 155 alin. (1) din Regulamentul Vamal, text legal ce obligă la încunoştiinţarea de îndată a autorităţii vamale asupra factorilor ce s-au ivit după acordare autorizaţiei de natură a influenţa derularea operaţiunilor sub regimul vamal suspensiv aprobat, nu a făcut acest lucru. Aceeaşi obligaţie rezultă şi din conţinutul art. 87 alin. (2) din Codul vamal comunitar (Regulamentul CEE 2913/1992), în vigoare la data schimbării destinaţiei bunului.
Prin urmare, corect, autorităţile vamale au luat măsura încheierii din oficiu a regimului vamal suspensiv de admitere temporară, determinând drepturile vamale aferente regimului de punere în liberă circulaţie a bunului, dând efect prevederilor art. 226 din Legea nr. 86/2006 şi ale art. 204 din Codul vamal comunitar, în considerarea faptului că nu au fost respectate condiţiile care reglementează plasarea bunului în discuţie sub regimul vamal suspensiv în perioada 2003-2006 (de la emiterea autorizaţiei şi până la rezilierea contractului).
Cât priveşte certificatele de origine EUR 1, în condiţiile în care au fost emise în cursul anului 2001, raportat la prevederile art. 23 din Protocolul referitor la definirea noţiunii de „produse originare", acestea sunt documente nevalabile care nu pot constitui baza exonerării reclamantei de la obligaţia achitării datoriei vamale.
Aşa fiind, recursurile declarate împotriva sentinţei civile nr. 135 din 5 noiembrie 2008 sunt fondate şi urmează a fi admise ca atare, în baza art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar, în consecinţă, hotărârea atacată va fi modificată în sensul că va fi respinsă acţiunea reclamantei.
Având în vedere soluţia de mai sus, în condiţiile în care, potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actelor administrative operează până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a cauzei, respectiv până la data pronunţării prezentei decizii, în speţă, rezultă că cererea reclamantei de suspendare a executării deciziei nr. 3712/207 şi a procesului verbal de control nr. 3711/2007 a rămas fără obiect, astfel că potrivit art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi respinsă cererea reclamantei ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale a recurentei A.N.A.F. în promovarea recursului şi excepţiei lipsei calităţii procesuale a Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi în promovarea recursurilor invocate de intimata-reclamantă SC P. SA Brăila.
Admite recursurile declarate de.
- Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi, în nume propriu, precum şi în numele Autorităţii Naţionale a Vămilor, împotriva încheierii din data de 20 mai 2008 pronunţată de Curte de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal;
- Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi, în nune propriu, precum şi în numele Autorităţii Naţionale a Vămilor şi a Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Brăila, împotriva sentinţei civile nr. 135 din data de 5 noiembrie 2008 pronunţată de aceeaşi instanţă;
- A.N.A.F. prin D.G.F.P. Galaţi, împotriva aceleaşi sentinţe.
Modifică încheierea atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 633/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 636/2010. Contencios → |
|---|
