ICCJ. Decizia nr. 619/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 619/2010
Dosar nr.1295/54/2008
Şedinţa publică din 5 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 205 din 29 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova a fost admisă în parte acţiunea formulată de SC ”E.” SRL în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj şi a fost anulată în tot Decizia nr. 27 din 3 martie 2008 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dolj privind soluţionarea contestaţiei formulată de reclamantă şi în parte Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală cu nr. 548 din 31 octombrie 2007 înregistrată la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, sub nr. 5117 din 31 octombrie 2007 pentru sumele de: 435.618 RON reprezentând impozit pe profit datorat de persoanele juridice române; 250.753 RON majorări de întârziere; 33.734 RON impozit pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi persoane fizice şi 13.782 RON majorări de întârziere.
2. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea primei instanţe
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, referitor la deductibilitatea fiscală a cheltuielilor înregistrate cu derularea contractului de colaborare nr. 3/2003, rezultă că acest contract reprezintă un contract de închiriere a tractorului Case seria JJA0077597, nr. 7220.
Instanţa a reţinut că documentele prezentate expertizei îndeplinesc condiţia de document justificativ în sensul dispoziţiilor art. 6 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, iar din punct de vedere al tratamentului fiscal al cheltuielilor pentru impozitul pe profit, s-a reţinut că societatea a considerat eronat că întreaga sumă este deductibilă fiscal în anul 2003, întrucât din punct de vedere al includerii pe costuri a valorii chiriei fără TVA (96.756 RON), aceasta trebuie inclusă eşalonat pe cheltuieli, la nivelul chiriei lunare, respectiv 2.688 RON/lună.
Instanţa a reţinut, cu privire la contractul nr. 4/2004, faptul că acesta reprezintă un contract de închiriere a utilajelor din anexa la contract, iar documentele menţionate şi prezentate expertului îndeplinesc condiţia de document justificativ.
Din punct de vedere al tratamentului fiscal al cheltuielilor pentru calculul impozitului pe profit instanţa a reţinut că, prin expertiza efectuată în cauză, s-a ţinut seama că la deductibilitatea cheltuielilor SC ”E.” SRL a considerat eronat întreaga sumă ca fiind deductibilă fiscal pe perioada de derulare a contractului, întrucât, trecerea pe costuri nu a respectat logica operaţiunilor rezultată din contractul de închiriere.
Instanţa a reţinut că din punct de vedere al includerii pe costuri a valorii chiriei fără TVA (155.405 RON) aceasta trebuia inclusă eşalonat pe cheltuieli, la nivelul chiriei lunare, respectiv 4.317,81 RON/lună (155.405 : 36 luni) pe perioada septembrie 2004 - decembrie 2006, diferenţa până în luna august 2007, urmând să fie regularizată de societate şi nu face obiectul perioadei supuse controlului.
Referitor la diferenţele de curs valutar înregistrate de societate în anul 2003, instanţa a constatat că SC ”E.” SRL Craiova a înregistrat pe cheltuieli suma de 254.215 RON, reprezentând diferenţe nefavorabile de curs valutar aferente împrumuturilor în valută făcute de acţionarii societăţii, procedând în mod corect, întrucât nu se modifică baza de impozitare stabilită.
Instanţa a reţinut că aceste cheltuieli cu diferenţele de curs valutar în sumă de 93.021 RON sunt aferente împrumuturilor, sunt nedeductibile fiscal şi nu au produs alte efecte fiscale comparativ cu cele stabilite de organele de control prin Raportul fiscal nr. 5117 din 31 octombrie 2007, respectiv comparativ cu cele stabilite de societate.
Instanţa a constatat că, referitor la înregistrarea contabilă a producţiei în curs de execuţie la finele anului 2004, premisa de la care a plecat controlul este corectă, însă modul de calcul nu este cel adecvat, întrucât nu există un sistem reglementat de determinare a cheltuielilor, reglementările contabile şi literatura de specialitate fac trimitere la determinarea acestuia pe o bază raţională.
Instanţa a reţinut că pornind de la această bază raţională, cheltuielile directe se alocă producţiei respective, iar cheltuielile care nu pot fi determinate ca fiind alocate unui produs sau unei culturi, se alocă pe o bază raţională produselor sau culturilor, de regulă prin chei de repartiţie explicitate.
În concluzie, instanţa a reţinut că nivelul cheltuielilor cu producţia neterminată la 31 decembrie 2004 este cel determinat de societate, respectiv 293.278 RON şi nu produce efecte fiscale suplimentare în raport cu declaraţia făcută de societate.
Cu privire la arenda datorată de societate pentru anul 2004, instanţa a reţinut că suprafaţa arendată în anul 2004 este de 3.007,96 ha, nivelul arendei de 695.549 RON este o cheltuială aferentă veniturilor, iar suma de 345.115,600 RON este deductibilă din punct de vedere fiscal.
Referitor la contractul de concesiune a terenului din Urzicuţa pentru anul 2006, în urma analizei documentelor prezentate de societate, RIF 5117 din 31 octombrie 2007 şi a raportului de expertiză contabilă extrajudiciară s-a reţinut că suma de 205.620 RON este în cea mai mare parte nedeductibilă fiscal, respectiv 6.283 RON sunt deductibili, iar 199.337 RON nu sunt deductibili fiscal.
Referitor la achiziţionarea de servicii de la S.A.R.L. Agrilor în anul fiscal 2006, în urma analizei anexei nr. 1 la contractul de închiriere nr. 137 din 1 iunie 2006, a rezultat că cheltuielile cu închirierea mijloacelor de transport respective sunt aferente veniturilor obţinute şi sunt deductibile fiscal la calculul impozitului pe profit pe anul 2007.
Cu privire la determinarea impozitului pe veniturile persoanelor nerezidente aferent anului fiscal 2003, expertiza a arătat că societatea datorează impozitul pe veniturile persoanelor nerezidente în sumă de 33.734 RON şi accesoriile aferente de 13.782 RON calculate de inspecţia fiscală. Prin răspunsul la obiecţiuni expertul a precizat că, la reverificarea unor documente legate de răspunsul la obiecţiuni, societatea a prezentat expertizei originalul certificatului administrativ de rezidenţă fiscală a S.A.R.L. Agrilor Franţa şi un certificat eliberat de controlorul de impozite F.M. din cadrul Serviciului de fiscalitate din Verdun Cedex - Franţa, care confirmă că societatea franceză este plătitoare de impozit pe societate.
În concluzie, instanţa a constatat că din documentele prezentate s-a stabilit un impozit pe profit suplimentar stabilit de expert de 101.060 RON faţă de 467.264 RON cât a stabilit organul fiscal.
3. Recursul pârâtei
Sentinţa menţionată a fost atacată cu recurs, în termenul legal, de către pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, care a solicitat modificarea ei în sensul respingerii în totalitate a acţiunii reclamantei.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a făcut o expunere rezumativă a datelor esenţiale ale cauzei şi a susţinut legalitatea actelor administrativ.fiscale în litigiu, după cum urmează:
- În ceea ce priveşte sumele achitate către SC ”S.O.F.&T.” SRL în baza contractelor de colaborare nr. 3/2003 şi nr. 4/2004, a invocat aplicabilitatea art. 9 alin. (7) lit. j) şi s) din Legea nr. 414/2002 şi ale pct. 9.14 din HGnr. 859/2002, arătând, pe de o parte, că nu au existat documente justificative constând în facturi fiscale, procese-verbale de predare-primire sau de restituire a bunurilor, rapoarte de lucru, foi de parcurs, care să facă dovada prestării efectiv a operaţiunii şi, pe de altă parte, că societatea indicată apărea în baza de date a Oficiului Registrului Comerţului ca fiind în dizolvare judiciară potrivit art. 237 din Legea nr. 31/1990.
- Cu privire la sumele achitate către S.A.R.L. Agrilor, nu au fost prezentate documente justificative din care să rezulte realitatea prestării serviciilor pentru a se justifica deductibilitatea cheltuielilor raportat la art. 21 alin. (4) lit. f) şi m) şi art. 19 alin. (1) din Cod Fiscal, din notele de constatare şi declaraţiile angajaţilor intimatei rezultând că transportul s-a efectuat cu personalul şi combustibilul SC ”E.” SRL Craiova;
- Cu privire la diferenţele de curs valutar aferente datoriilor în valută, înregistrate în cursul anului 2003, recurenta-pârâtă a arătat că nici în timpul controlului, nici în procedura prealabilă nu au fost prezentate contractele de împrumut la care se face referire în raportul de expertiză extrajudiciară, fiind aplicabile prevederile art. 10 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 414/2002 şi ale punctului 10.6 din Legea nr. 859/2002, ce leagă deductibilitatea de gradul de îndatorare a capitalului;
- Cu privire la cheltuielile pentru culturi de cereale aferente anilor 2004 - 2005, a susţinut, la fel ca în faţa instanţei de fond, că nu au fost prezentate documente justificative privind evidenţierea producţiei neterminate şi care să stea la baza stornării sumelor, invocând aplicabilitatea Ordinului ministrului finanţelor nr. 306/2002, secţiunea 5, pct. 4.65 şi 5.9;
- Referitor la impozitul pe veniturile persoanelor nerezidente, a arătat că susţinerile autorităţii fiscale au fost însuşite şi de raportul de expertiză întocmit în cauză, nefiind admisibilă o cerere de restituire sau de compensare adresată direct instanţei de judecată.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă şi de prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs
Actul administrativ-fiscal dedus judecăţii instanţei de contencios administrativ potrivit art. 218 alin. (2) C. proCod Fiscal este Decizia nr. 27 din 3 martie 2008, prin care Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj a respins contestaţia formulată de SC ”E.” SRL Craiova împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare nr. 5117 din 31 octombrie 2007, în ceea ce priveşte suma de 797.179 RON, compusă din :467.264 RON impozit pe profit, 282.399 RON accesorii aferente, 33.734 RON impozit pe veniturile nerezidenţilor şi 13.789 RON accesorii aferente acestuia.
Soluţia de admitere în parte a acţiunii, amplu şi detaliat motivată în considerentele sentinţei, reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a normelor juridice incidente speţei în raport cu baza factuală rezultată din probele cu înscrisuri şi expertiză de specialitate contabilă administrate în cauză.
De altfel, cea mai mare parte a motivării recursului nu cuprinde critici propriu-zise la adresa hotărârii pronunţate de Curtea de Apel, în sensul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 304 C. proc. civ., ci reia apărările pe care autoritatea fiscală le-a formulat în faţa primei instanţe şi argumentele invocate în actele administrativ fiscale contestate.
Valoarea doveditoare a documentelor justificative prezentate în etapa procedurii administrative şi în recursul contencios a fost stabilită corect de instanţa prin raportare la ansamblul probatoriu care conferă realitate economică operaţiunilor supuse evaluării şi permite încadrarea lor într-un anumit regim juridic fiscal. Contractele şi operaţiunile comerciale ori contabile avute în vedere de inspecţia fiscală au fost supuse unei analize minuţioase, în cadrul căreia instanţa a expus motivele de fapt şi de drept care i-au format în mod judicios convingerea şi argumentele pentru care a înlăturat apărările pe care autoritatea fiscală le-a reluat în calea de atac, prin prisma unui echilibru rezonabil între măsurile dispuse de autoritatea fiscală şi scopul urmărit prin acestea.
A nu ţine seama de înscrisurile care, deşi nu au fost prezentate ca atare în procedura administrativă, au fost depuse la dosarul instanţei şi avute în vedere la efectuarea expertizei contabile ar însemna o negare a scopului administrării probelor conform art. 167 şi urm. C. proc. civ. şi o golire de conţinut a controlului de legalitate exercitat pe calea contenciosului administrativ.
Cât priveşte criticile referitoare la impozitul pe veniturile persoanelor nerezidente, Curtea constată că instanţa de fond nu a efectuat o compensare între creanţe certe, lichide şi exigibile, care să fie supusă procedurii administrative la care se referă recurenta-pârâtă, ci a reţinut nelegalitatea obligaţiilor fiscale suplimentare, ca urmare a prezentării originalului certificatului de rezidenţă fiscală a S.A.R.L. Agrilor (Franţa) şi a dispus anularea actelor administrativ-fiscale, în concordanţă cu prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, referitoare la soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de contencios administrativ.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj împotriva Sentinţei nr. 205 din 29 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 2081/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 1415/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
