ICCJ. Decizia nr. 636/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 636/2010
Dosar nr. 2394/54/200.
Şedinţa publică din 9 februarie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC O. SA Craiova la data de 4 decembrie 2007 a formulat cererea de chemare în judecată a pârâţilor Guvernul României, Direcţia pentru Agricultura şi Dezvoltare Dolj, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
1) Anularea în parte a HG nr. 636 din 20 iunie 2007 privind declararea stării de calamitate naturală în agricultură pentru culturile însămânţate în toamna anului 2001 şi primăvara anului 2007 şi pentru stabilirea cuantumului maxim al sumei ce poate fi acordată ca despăgubire, respectiv art. 2 din actul normativ sus menţionat.
2) Obligarea pârâtei D.A.D.R. Dolj să plătească reclamantei cu titlu de despăgubiri suma de 248.351 lei reprezentând diferenţa de despăgubiri neacordată în condiţiile legii.
3) Obligarea pârâţilor în solidar la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este producător agricol în sensul art. 16 din Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură.
În această calitate, în toamna anului 2006 - primăvara anului 2007 a înfiinţat culturi agricole, respectiv 4230 ha grâu şi 1557 ha rapiţă, culturi care au fost calamitate natural de seceta excesivă şi persistentă în timp, gradul de dăunare fiind de 67,30% la grâu şi 34,60% la rapiţă, cheltuielile efective până la data producerii fenomenului fiind de 1134,76 lei/ha grâu şi 1119 lei/ha rapiţă.
În temeiul dispoziţiilor Legii nr. 381/2002 era îndreptăţită la despăgubiri, iar conform dispoziţiilor art. 8 alin. (1) lit. a) din legea sus citată „nivelul maxim al despăgubirii este de 70% din cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului".
Reclamanta a susţinut că prin „cheltuieli efectuate" legiuitorul a vizat cheltuielile efective ale fiecărui producător agricol, făcute cu respectarea tehnologiilor specifice fiecărei culturi raportat la gradul de productivitate scontat.
În urma demersurilor efectuate, D.A.D.R. Dolj a acordat reclamantei despăgubiri în sumă de 1.687.848 lei pentru grâu şi 61.355 lei pentru rapiţă, dar calculul despăgubirilor s-a făcut eronat, respectiv nu s-au luat în considerare cheltuielile efective - aşa cum statuează textul de lege - ci cheltuielile maxime stabilite unilateral prin art. 2 din HG nr. 636/2007, respectiv 1071,42 lei/ha grâu şi 1000 lei /ha rapiţă.
Prin luarea în considerare a altor cheltuieli decât cele efective - aşa cum impune legea - SC O. SA a fost prejudiciată cu suma de 248.351 lei.
Acest prejudiciu s-a creat datorită aplicării art. 2 din HG nr. 636/2007 care este nelegal în parte, respectiv în măsura în care stabileşte cheltuielile efective, prin indicarea sumelor fixe din alin. (1) cu privire la care în alin. (2) se precizează că reprezintă „70% din cheltuielile efectuate", fapt eronat, ele neputînd reprezenta decât „70% din cheltuielile stabilite de guvern".
Astfel, prin art. 2 din HG nr. 636/2007 sunt încălcate dispoziţiile exprese ale art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 381/2002, care stabileşte clar şi precis nivelul maxim al despăgubirilor, fără a abilita în vreun fel Guvernul să modifice acest nivel: cheltuielile efectuate la care trebuie raportată cota de 70% sunt „cheltuielile efectuate de fiecare producător agricol" nicidecum cele stabilite de Guvern.
S-a precizat că prin adresa nr. 327 din 25 octombrie 2007 a solicitat pârâtei D.A.D.R. Dolj plata diferenţei de 248.351 lei iar prin adresa nr. 116 din 31 octombrie 2007 a solicitat pârâtului Guvernul României anularea (revocarea) în parte a HG nr. 636/2007, dar nu a primit răspuns.
În drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ raportat la dispoziţiile Legii nr. 381/2002.
Pârâta D.A.D.R. Dolj a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii.
În motivarea întâmpinării pârâta a arătat că a calculat corect cheltuielile potrivit art. 2 din HG nr. 636/2007, iar la obiecţiunile formulate de reclamanta M.A.P.D.R. - D.G.I.P.S.P. trimise D.A.D.R. Dolj, a comunicat modul de calcul al despăgubirilor acordate producătorilor agricoli în temeiul HG nr. 636/2006 respectiv art. 2 alin. (2), astfel: în situaţia în care cheltuielile efectuate de producătorii agricoli, până la producerea dunei, sunt mai mari de 1071,4 lei/ha, se va acorda ca despăgubire, suma maximă de 750,0 lei/ha, (sumă care reprezintă 70% din cheltuieli de 1071,4 lei).
În situaţia în care cheltuielile efectuate de producătorii agricoli, până la producerea daunei, sunt mai mici de 1071,4 lei/ha, se va acorda ca despăgubire, 70% din valoarea cheltuielilor efectuate.
Reclamanta şi-a întemeiat în drept acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 381/2002 modificată, art. 8 alin. (1) făcând o interpretare greşită a legii în sensul că nivelul maxim de despăgubiri este de 70% din cheltuielile efective efectuate de fiecare producător agricol şi nu 70% din cheltuielile stabilite prin HG nr. 636/2007, respectiv 1071,42 lei la grâu şi 857,14 lei la rapiţă, solicitând anularea în parte a HG nr. 636/2007 respectiv art. 2.
Prin sentinţa civilă nr. 180 din data de 15 mai 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea, a respins cererea de intervenţie accesorie, a anulat în parte HG nr. 636 din 20 iunie 2007, a obligat pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin D.A.D.R. Dolj să plătească reclamantei suma de 138.340 lei cu titlu de despăgubiri, de asemenea a obligat pârâţii la plata sumei de 10004,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamant .
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Nu poate fi reţinută excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantei ca urmare a neparcurgerii de către aceasta a procedurii reglementate de Legea nr. 381/2002 şi Normele metodologice de aplicare a acestei legi aprobate prin Ordinul nr. 419/2002 deoarece în cauză este demonstrat prin adresa nr. 153 din 17 septembrie 2007 a SC O. SA înregistrată la D.A.D.R. Dolj sub nr. 8339 din 17 septembrie 2007 (fila 10) că documentaţia privind despăgubirile cuvenite pentru calamităţi naturale la culturile de grâu şi rapiţă a fost înaintată D.A.D.R. Dolj cu adresa nr. 2691 din 11 mai 2007 iar în contul reclamantei s-au vărsat o sumă de bani reprezentând despăgubiri, suma considerată însă de reclamantă ca fiind insuficientă.
De asemenea, prin adresa nr. 8506 din 24 septembrie 2007 (fila 11) pârâta D.A.D.R. Dolj confirmă faptul că s-a făcut verificarea documentaţiei depusă de reclamantă privind despăgubirile cuvenite, s-au respectat prevederile Legii nr. 381/2002, Normelor metodologice de aplicare a acestei legi şi HG nr. 636/2007 şi implicit confirmă faptul că plata despăgubirilor către reclamantă s-a făcut.
Respectarea prevederilor Legii nr. 381/2002, Normelor metodologice de aplicare a acestei legi de către reclamantă rezultă şi din procesele verbale de constatare şi evaluare a pagubelor la culturile agricole - constatare definitivă - ataşate ca anexe la raportul de expertiză întocmit în cauză (filele 163 - 170).
Din cel mai sus arătate rezultă că obiectul litigiului poartă asupra nivelului despăgubirilor acordate reclamantei iar nu cu privire la îndreptăţirea acesteia la acordarea despăgubirilor, fapt ce a fost recunoscut prin plata acestora, astfel că excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin completarea la întâmpinarea formulată în cauză este neîntemeiată.
Referitor la fondul cauzei se reţine ca potrivit art. 8 lit. a) din Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură despăgubirile se acordă producătorilor agricoli pentru culturile agricole şi plantaţiile afectate de calamităţile naturale, numai pentru daune ce depăşesc 30% din producţie, nivelul maxim al despăgubirilor fiind de 70% din cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului.
Potrivit art. 2 alin. (1) din HG nr. 636/2007 sumele maxime ce se acordă ca despăgubire pe unitatea de suprafaţă sunt:
a) grâu, secară, triticale - 750 lei/h.
c) rapiţă - 600 lei/ha
În alin. (2) al aceluiaşi articol se arată că nivelul maxim al despăgubirilor prevăzute la alin. (1) reprezintă 70% din cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului.
Din analiza dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din HG nr. 636/2007 rezultă în mod evident că prin acestea se plafonează în contradicţie cu dispoziţiile art. 8 lit. a) din Legea nr. 381/2002, act normativ cu forţă superioară în aplicarea căruia a fost adoptat, cheltuielile efectuate de producătorii agricoli, rezultând printr-un calcul simplu că acestea nu pot fi în nici o situaţie mai mari de 1071,42 lei/ha în cazul culturilor de grâu şi de 875,14 lei/ha în cazul culturilor de rapiţă.
Aceste cheltuieli nu corespund nici devizelor cadru ale culturii invocate în cauză de către pârâte şi despre care se precizează că au fost elaborate de Institutul de Economie Agrară şi însuşite de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale care prevăd pentru anul agricol 2006 -2007 cheltuieli medii de 1081,14 lei/ha la cultura de grâu şi 867,68 lei/ha la cultura de rapiţă.
Aceste culturi au fost înfiinţate, reprezentantul D.A.D.R. Dolj, reprezentantul D.G.F.P.C.S. Dolj, inspectorul societăţii de asigurări se reţine că diferenţa între despăgubirile primite de reclamantă şi cele la care aceasta era îndreptăţită este de 138.340 lei (120.318 lei la cultura de grâu şi 18.022 lei la cultura de rapiţă) determinate de expert prin raportul de expertiză efectuat în cauză.
Nu au fost reţinute ca întemeiate criticile formulate de reclamantă în sensul că în mod nejustificat expertul a avut în vedere la calcularea despăgubirilor şi elementul franciză, deoarece acesta trebuie scăzut din despăgubirile totale acordate reprezentând partea de 30% reglementată legal pentru care nu se plătesc despăgubiri [art. 8 lit. a) din Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale, arată că se acordă producătorilor agricoli despăgubiri pentru culturile agricole şi plantaţiile afectate de calamităţile naturale, numai pentru daune ce depăşesc 30% din producţie].
Astfel, se garantează şi aplicarea legii în mod egal subiecţilor de drept la care aceasta se referă, fiind injust ca unui producător agricol ce a suferit daune de 30% să nu i se acorde nici o despăgubire iar unui alt producător agricol ce a suferit daune mai mari de 30% să i se acorde despăgubirea în raport de gradul integral de dăunare.
De asemenea, va fi respins ca neîntemeiat capătul de cerere prin care reclamanta solicită prin precizarea la acţiune anularea actelor administrative emise de pârâţii M.A.D.R. şi D.A.D.R. în soluţionarea contestaţiilor formulate de reclamantă reţinându-se că în cauză nu s-a făcut dovada existenţei unor asemenea acte, dimpotrivă prin acţiunea introductivă arătându-se de către reclamantă că la plângerile sale formulate în procedura prealabilă nu s-a răspuns, fapt necontestat în speţă de către pârâte.
În consecinţă, potrivit art. 18 din Legea contenciosului administrativ se va admite în parte acţiunea formulată de reclamantă aşa cum a fost precizată, potrivit considerentelor mai sus arătate.
La plata diferenţei de despăgubiri cuvenite reclamantei au fost obligaţi pârâţii D.A.D.R. Dolj, autoritatea care face efectiv plata despăgubirilor şi pârâtul M.A.D.R. care asigură fondurile necesare efectuării plăţii potrivit art. 5 din HG nr. 636/2007.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au formulat recurs pârâţii D.A.D.R. Dolj, Guvernul României şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
În motivarea recursului său pârâta D.A.D.R. Dolj a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a apreciat greşit cheltuielile efectuate de reclamantă ca fiind recunoscute prin semnarea proceselor verbale de constatare şi evaluare a pagubelor la culturile agricole.
Instanţa de fond a mai arătat pârâta, a ignorat Ordinul nr. 419/2002 al Ministrului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor pentru aplicarea normelor metodologice ale Legii nr. 381/2007. Potrivit art. 7 pct. 8 şi 9 din Norme, documentele din dosarul de despăgubiri trebuie să ateste cheltuielile ce se înscriu în devizul cadru al culturii, devizele cadru şi tehnologiile specifice pentru fiecare cultură agricolă sunt cele elaborate de Institutul de Economie Agrară, însuşite de M.A.A.P., raţiunea legiuitorului fiind de a stabili o practică unitară pentru toţi producătorii agricoli în scopul de a evita calcule infinite şi discriminări privind despăgubirile acordate.
În motivarea recursului său, pârâtul Guvernul României a arătat , în esenţă, următoarele:
Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 381/2002, pentru culturile agricole şi plantaţiile afectate de calamităţi naturale, se stabileşte nivelul maxim al despăgubirii ca fiind de 70% din cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului. Textul legii se referă la nivelul maxim al despăgubirilor - 70%, deci la sume care reprezintă procent din cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului până la limita de 70% inclusiv.
Despăgubirile urmează a se acorda diferenţiat pe culturi, având în vedere devizele cadru şi tehnologiile specifice pentru fiecare cultură agricolă elaborate de Institutul de Economie Agrară, precum şi nivelul mediu al cheltuielilor efectuate până la data producerii fenomenelor naturale, în condiţiile în care prevederile legale stabilesc un nivel al despăgubirilor de până la 70% din cheltuielile efectuate.
Legea nr. 381/2002 stabileşte acordarea despăgubirilor numai pentru daune ce depăşesc 30% din producţie, cu precizarea că nivelul maxim al despăgubirilor este de 70% din cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului; deci textul de lege se referă la nivelul maxim ai despăgubirilor -70%>, adică la sume ce reprezintă procent din cheltuielile efectuate până la limita de 70% inclusiv. Or, dispoziţiile art. 2 din HG nr. 636/2007 (astfel cum au fost completate prin pct. 2 al articolului unic la HG nr. 1202/2007) prin care sunt indicate culturile calamitate şi sumele maxime ce se acordă ca despăgubire pe unitate de suprafaţă (cu precizarea că nivelul maxim al despăgubirilor reprezintă 70% din cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului) respectă prevederile Legii nr. 381/2002 dat fiind că dauna totală de 100%, este daună ce depăşeşte 30%> iar sumele maxime acordate diferenţiat pe culturi sunt până la limita de 70% prevăzută de lege.
Faţă de dispoziţiile legale mai sus arătate, este evident că solicitarea reclamantei excede voinţei legiuitorului care a avut în vedere procentul de 70%> ca limită maximă, suma acordată putând fi 70% din cheltuieli sau un procent mai mic şi nu ca unică variantă.
Sumele maxime ce se acordă ca despăgubiri pe unitatea de suprafaţă, aprobate prin HG nr. 636/2007, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă 70% din cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului, conform devizului cadru elaborat de Institutul de Economie Agrară, însuşite de M.A.D.R. - în acest sens dispoziţiile art. 7 alin. (8) şi (9) din Ordinul nr. 419/2002 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002.
Întrucât nivelul maxim al despăgubirilor ca de altfel şi procedura de constatare a stării de calamitate şi respectiv de acordare a despăgubirilor sunt deci stabilite de legiuitor şi preluate ca atare în HG nr. 636/2007 cu modificările şi completările ulterioare, considerăm că instanţa de judecată nu se putea substitui organismelor de specialitate, abilitate de lege şi să oblige pârâţii în sensul celor solicitate de reclamantă prin prezenta cerere, respectiv să anuleze parţial HG nr. 636/2007 şi să dispună obligarea la plata despăgubirilor.
În acest sens s-a făcut vorbire despre practica instanţelor de judecată, într-o cauză similară, respectiv Sentinţa civilă nr. 738 din 3 noiembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 11820/54/2006, prin care a fost respinsă acţiunea introductivă; sentinţa a fost menţinută prin Decizia nr. 1296 din 01 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea recursului său, pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a arătat, în esenţă, următoarele:
Legea nr. 381/2002 şi Ordinul nr. 419/2002 reglementează modalitatea de constituire a sumei destinate despăgubirii producătorilor agricoli, de constatare şi evaluare a pagubelor produse de calamităţile naturale şi modalitatea de acordare a despăgubirilor. M.A.P.D.R. , ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale cu atribuţii şi competenţe în domeniu, are obligaţia de a întocmi proiectul de hotărâre pentru declararea stării de calamitate naturală şi de a-l supune spre aprobare Guvernului.
Dispoziţiile art. 8 alin. (1) si (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002 prevăd că Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale elaborează proiecte de hotărâri pentru declararea stării de calamitate în agricultură, în baza informaţiilor primite de la Administraţia Naţională de Meteorologie, privind aria de răspândire şi intensitatea fenomenelor naturale care au provocat calamitarea culturilor şi a informaţiilor primite de la D.A.D.R. judeţene.
În anul 2007 a fost adoptată HG nr. 636/2007 prin care s-a declarat stare de calamitate naturală pentru culturile de grâu, secară, triticale, orz, orzoaica, rapiţă, porumb boabe şi floarea soarelui, modificată şi completată prin HG nr. 1202/2007.
Această măsură a fost dispusă în raport de importanţa culturilor agricole, necesare hranei populaţiei şi animalelor, în funcţie de întinderea fenomenului de secetă pe areal extins şi a fondurilor limitate alocate la nivel de ţară in vederea despăgubirii (530.000 mii).
Proiectul actului normativ a fost iniţiat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, fiind avizat de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Ministerul Economiei şi Finanţelor şi, sub aspectul legalităţii, de către Ministerul Justiţiei şi a fost avizat favorabil de Consiliul Legislativ, hotărârea fiind emisă în temeiul art. 108 din Constituţie, al art. 14 din Legea nr. 381/2002, astfel încât cauzele de nulitate urmează a fi cercetate prin raportare la aceste dispoziţii, respectiv dacă hotărârea vine sau nu în contradicţiei cu dispoziţiile legale arătate. Considerăm că dispoziţiile hotărârii sunt legale, reclamanta nefăcând dovada existenţei uneia dintre cauzele care atrag nulitatea actului.
Instanţa de fond a reţinut că „prin art. 2 alin. (1) şi (2) din HG nr. 636/2007 se creează o plafonare contrată Legii nr. 381/2002 a cheltuielilor efectuate de producătorii agricoli cu culturile lor...". Pentru a reţine în acest sens, instanţa a plecat însă de la ideea greşită că, la acordarea despăgubirilor pentru calamităţi, se iau în calcul sumele trecute în procesele-verbale de către producătorii agricoli. Ori, este evident că acest aspect nu corespunde realităţii, legiuitorul neputând lăsa la libera apreciere a persoanelor îndreptăţite la despăgubire (producătorii agricoli) valoarea sumelor ce urmează a fi încasate de către aceştia cu titlu de despăgubire. În realitate, aceste sume se cenzurează de către D.A.D.R. şi M.A.P.D.R., ele fiind stabilite de către Institutul de Economie Agrară prin devizele-cadru şi tehnologiile specifice pentru fiecare cultură agricolă.
Analizând actele dosarului, motivele de recurs invocate de recurentă şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine incidenţa în speţă a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9, întrucât hotărârea atacată este dată cu aplicarea greşită a legii, având în vedere considerentele în continuare arătate.
Legea nr. 381 din 13 iunie 2002 reglementează acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură, stabilind prin art. 8 alin (1) lit. a) că pentru culturile agricole şi plantaţiile afectate acestea se acordă numai pentru daune ce depăşesc 30% din producţie, nivelul maxim al despăgubirii fiind de 70% din cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului.
Prin HG nr. 636/2007 a fost declarată stare de calamitate naturală în zonele în care anumite culturi au fost afectate de seceta excesivă din iarna 2006 – 2007 şi primăvara anului 2007.
Acest act normativ a stabilit, prin art. 2 alin. (1), culturile agricole afectate pentru care se acordă despăgubiri şi sumele maxime ce se acordă cu acest titlu pe unitatea de suprafaţă, precizându-se prin alin. (2) că nivelul maxim astfel stabilit reprezintă 70% din cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului şi se acordă numai pentru daune ce depăşesc 30% din producţie.
Acelaşi act normativ prevede, prin art. 3, că procedura de calcul şi de acordare a despăgubirilor aferente calamităţilor naturale, astfel declarate, este prevăzută de Legea nr. 381/2002, cu modificările ulterioare, precum şi Ordinul M.A.A.P. nr. 419/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acestei legi.
Hotărârea de Guvern nr. 637/2007 a fost modificată şi completată prin HG nr. 1202/2007 numai în ceea ce priveşte culturile şi zonele ce se declară calamitate, stabilindu-se sumele maxime ce se acordă pe unitatea de suprafaţă şi pentru culturile de porumb boabe şi floarea-soarelui, precum şi prin HG nr. 1571/ 2007, sub aspectul fondurilor necesare acordării despăgubirilor.
În sensul dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 381/2002, preluate ca atare şi prin art. 2 din HG nr. 646/2007 modificată şi completată prin HG nr. 1202/2007, despăgubirile nu pot depăşi limita maximă de 70% de cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului.
Despăgubirile se acordă diferenţiat pe culturi după anumite criterii, printre care şi acela al nivelului mediu al cheltuielilor efectuate până la momentul respectiv şi nicidecum prin raportare la un cuantum al cheltuielilor respective determinat pe baza propriei aprecieri a solicitantului.
Sumele maxime ce se acordă ca despăgubiri pe unitatea de suprafaţă, diferenţiat pe culturi aprobate prin HG nr. 636/2007, cu modificările aduse prin HG nr. 1202/2007 reprezintă 70% din cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului, stabilite conform devizelor-cadru şi tehnologiilor specifice pentru fiecare cultură agricolă elaborate de Institutul de Economie Agrară, cu respectarea prevederilor art. 7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002, fiind corect raportate şi la posibilităţile financiare, respectiv la suma aprobată prin bugetul de stat pentru anul 2007, prin suplimentarea bugetului M.A.D.R., în condiţiile legii.
Prin dispoziţiile a căror neconformitate cu legea s-a invocat, nu a fost stabilită, aşadar, o sumă fixă ce se acordă tuturor producătorilor, fără o analiză în concret a daunei, cum a pretins reclamanta ci doar cuantumul maxim al sumei ce se poate acorda pentru fiecare cultură pe unitatea de suprafaţă, ca reprezentând 70% din cheltuielile efectuate până la data producerii calamităţii, determinate în condiţiile anterior arătate, procedura de calcul şi de acordare în concret a despăgubirilor, pentru fiecare daună, fiind cea prevăzută de Legea nr. 381/2002 şi Normele metodologice de aplicare a acesteia, astfel cum se prevede în mod expres prin art. 3 alin. (1) din HG nr. 636/2007.
Prin urmare, cum prin dispoziţiile normative în discuţie nu s-a stabilit plata acestei sume maxime pe unitatea de suprafaţă, ca unică modalitate de acordare a despăgubirilor, iar cuantumul cheltuielilor efectuate până la data producerii fenomenului avut în vedere la stabilirea nivelului maxim al despăgubirilor pe unitatea de suprafaţă, acordate în condiţiile Legii nr. 381/2002, a fost corect determinat prin raportare la devizele-cadru şi tehnologie specifice pentru fiecare cultură agricolă elaborate de Institutul de Economie Agrară şi însuşite de M.A.D.R., concluzia primei instanţe în sensul că s-ar fi realizat o uniformizare a daunelor, iar în lipsa posibilităţilor de a se distinge pentru fiecare caz în parte despăgubirea nu concordă cu spiritul şi litera legii, nu este justificată.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin.(1) şi (3) coroborat cu art. 304 pct. a) C. proc. civ., va admite recursurile, modificând sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
În consecinţă, va fi admisă cererea de intervenţie formulată de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Guvernul României, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi D.A.D.R. Dolj împotriva sentinţei civile nr. 180 din 15 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge ca nefondată acţiunea reclamantei SC O. SA Craiova.
Admite cererea de intervenţie formulată de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 634/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 64/2010. Contencios → |
|---|
