ICCJ. Decizia nr. 710/2010. Contencios. Anulare acte privind reglementarea concurenţei(componentă ajutor de stat, componentă concurentă). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 710/2010
Dosar nr.3873/2/2007
Şedinţa publică din 11 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Rejudecând cauza în fond, după casarea cu trimitere dispusă prin Decizia nr. 1023 din 16 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 3452 din 9 decembrie 2008 a admis acţiunea formulată de reclamanta SC „T.D.G.R.” SRL (T.G.D.) în contradictoriu cu Consiliul Concurenţei; a anulat parţial Decizia nr. 11 din 4 februarie 2003 emisă de Plenul Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte sancţionarea reclamantei pentru încălcarea art. 6 lit. f) din Legea nr. 21/1996 şi a obligat autoritatea pârâtă la plata sumei de 4.011 RON către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.
În respectarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de Apel a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză contabilă, pârâtul formulând obiecţiuni, iar expertul răspunzând la obiecţiunile formulate.
Curtea de Apel a reţinut că reclamanta T.G.D. a solicitat anularea Deciziei Plenului Consiliului Concurenţei nr. 11 din 4 februarie 2003, prin care s-a dispus sancţionarea acesteia pentru încălcarea art. 6 lit. f) din Legea nr. 21/1996 prin folosirea în mod abuziv a poziţiei dominante deţinute la nivelul distribuţiei pe piaţa ţigaretelor din România şi anume: practicarea unor preţuri de ruinare, sub costuri, în scopul înlăturării concurenţilor, dispunându-se în temeiul art. 50 lit. a) din Legea nr. 21/1996, sancţionarea sa cu amendă.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că Decizia atacată are la bază o interpretare eronată a datelor primare furnizate de T.G.D.; incoerenţa raportorilor faţă de poziţia dominantă a T.G.D.; prezentarea în cadrul raportului a unor acte sau fapte ale T.G.D. care nu au suport real; prezentarea unor efecte ale presupusului abuz de poziţie dominantă a T.G.D.; considerarea eronată a faptului că acesta a vândut sub costuri; un raport care utilizează un algoritm empiric, de determinare a rezultatului, iar Decizia a fost luată fără a se respecta art. 48 din Legea nr. 21/1996.
Din interpretarea coroborată a probatoriului administrat în cauză: înscrisuri, interogatoriu expertiză, care a avut la bază obiective formulate de recurentul-pârât şi care a ţinut cont de Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, raportul de investigaţie şi Decizia de sancţionare, instanţa de fond a reţinut că nu există nicio dovadă pentru a susţine faptul că în anul 1999, în raport cu nivelul profitului T.G.D.R. nu a urmărit realizarea de profit din comercializarea ţigărilor S.N.T.R. şi că în perioada iunie - august şi noiembrie - decembrie 1999 a înregistrat pierderi.
Nici pentru anul 2000 nu se confirmă susţinerea că din vânzarea ţigaretelor S.N.T.R., T.D.G. a înregistrat pierderi, cum de altfel nu se poate concluziona că pe anul 2000 T.D.G.R. a comercializat ţigarete S.N.T.R. la preţuri care nu au acoperit costurile de distribuţie.
Chiar dacă diferenţa de profit din anii 1999 şi 2000 este semnificativă ca valoare, aceasta nu poate să prezume ideea că T.D.G. a recurs la practică anticoncurenţială de vânzare sub costuri a ţigaretelor S.N.T.R., neexistând nicio dovadă în acest sens, cu atât mai mult cu cât pârâtul nu a dovedit existenţa efectelor practicilor anticoncurenţiale, în sensul că abuzând de poziţia sa dominantă pe piaţa ţigaretelor, la nivelul distribuţiei a determinat eliminarea de pe piaţă a concurenţilor săi, prin vânzarea ţigaretelor sub costuri.
Nu s-a dovedit nici că ar exista o perturbare gravă a concurenţei pe piaţa ţigaretelor la nivelul distribuţiei, prin reducerea accesului diverşilor agenţi economici de a activa pe această piaţă, abuz de poziţie dominantă care să fi fost angajat de faptul că T.D.G.R. are calitatea de distribuitor exclusiv al ţigaretelor J.T.I. pe întreg teritoriul României.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs Consiliul Concurenţei care a invocat ca temei legal, dispoziţiile art. 3041 raportate la art. 304 pct. 9 şi respectiv, 304 pct. 6 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, următoarele critici:
În mod greşit, instanţa de fond a apreciat cauza exclusiv prin prisma concluziilor expertizei financiar-contabile, deşi acestea au la bază afirmaţii contradictorii în legătură cu formula de calcul folosită de autoritatea de concurenţă în investigaţia efectuată.
Astfel, expertiza financiar-contabilă a ajuns la concluzia că nu s-au practicat preţuri de vânzare sub costurile sale, deşi în perioada supusă investigării, rata profitului a cunoscut în anul 2000 o variaţie foarte mare, scăzând de la cca. 4% în anii precedenţi, la numai 0,56%, ceea ce demonstrează concluzia investigaţiei, că societatea comercială a practicat preţuri de ruinare, în vederea eliminării concurenţei, urmând ca pierderile astfel înregistrate, să fie recuperate ulterior.
În concluzie, a susţinut autoritatea recurentă, instanţa de fond „a procedat la aplicarea greşită a dispoziţiilor legale” pentru a înlocui modul de calcul folosit de autoritatea de concurenţă în raportul de investigaţie, cu modul de calcul folosit de experţii contabili, fără să-şi argumenteze în mod concludent opţiunea făcută.
În ceea ce priveşte motivul de recursul prevăzut la art. 304 pct. 6 C. proc. civ., autoritatea recurentă susţine că instanţa de fond a acordat, prin soluţia adoptată, ceea ce nu s-a cerut.
Astfel, a argumentat autoritatea recurentă, chiar dacă, prin întâmpinarea depusă, societatea comercială a solicitat cheltuieli de judecată, ulterior, cu ocazia dezbaterilor orale, aceasta a renunţat la aceste cheltuieli, ceea ce face ca soluţia adoptată să fie nelegală, în condiţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Societatea comercială intimată a depus întâmpinare prin care, în esenţă, a argumentat motivele pentru care consideră soluţia instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală, solicitând respingerea recursului.
Recursul este nefondat.
Aşa cum s-a reţinut în expunerea rezumativă prezentată mai sus, societatea comercială intimată T.D.G.R., cu plângerea înregistrată sub nr. 30 din 10 martie 1999, a sesizat Consiliului Concurenţei faptul că Societatea Naţională „T.R.” SA (S.N.T.R.), abuzând de poziţia dominantă deţinută pe piaţa ţigaretelor, a reziliat contractele de distribuţie exclusivă încheiate cu cinci dintre societăţile aflate în componenţa grupului T.G.D.R.
Prin Decizia nr. 11 din 4 februarie 2003 emisă de Plenul Consiliului Concurenţei în urma investigaţiilor efectuate, s-a constatat că în perioada supusă controlului au fost comise fapte prevăzute şi sancţionate de dispoziţiile Legii concurenţei nr. 21/1996, fiind sancţionate cu amendă S.N.T.R. pentru încălcarea art. 6 lit. a), b) şi c) din Legea nr. 21/1996, precum şi alte societăţi comerciale cu care a încheiat înţelegeri anticoncurenţiale, încălcând dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. c) şi g) din aceeaşi lege.
De asemenea, prin aceeaşi decizie, Consiliul Concurenţei a constatat că şi SC „T.D.G.R.” SRL (T.D.G.R.) se face vinovată de încălcarea art. 6 lit. f) din Legea concurenţei nr. 21/1996 prin aceea că s-a folosit în mod abuziv de poziţia dominantă deţinută, la nivelul distribuţiei pe piaţa ţigaretelor din România, practicând preţuri de ruinare, sub costuri, în scopul înlăturării concurenţilor, fiind luată măsura sancţionării cu amendă a T.G.D.R.
În esenţă, referitor la societatea intimată, s-a reţinut că în perioada 1999 - 2006, T.D.G.R. a fost prezentată pe piaţa ţigaretelor de lux şi calitate medie (cu ţigarete J.T.I. - Japan Tabaco International), precum şi pe segmentele ţigaretelor de calitate submedie şi populare (cu ţigarete fabricate în principal de S.N.T.R.), deţinând o poziţie dominantă, în special pe segmentele ţigaretelor de calitate submedie şi populare.
De asemenea, s-a mai reţinut că în a doua parte a anului 1999 şi în anul 2000, SC T.D.G.R., a comercializat ţigaretele S.N.T.R. la preţuri care nu au acoperit costurile de distribuţie, acoperirea pierderilor fiind realizată din profitul realizat din comercializarea ţigaretelor J.T.I., ceea ce a condus la eliminarea de piaţă a altor distribuitori de ţigarete S.N.T.R., cum ar fi: SC „M.M.C.” SRL Hunedoara, SC „M.” SRL Orşova, SC „D.D.S.C.” SRL Oradea, SC „C.” SRL Reşiţa, SC „S.” SRL Iaşi şi SC „A.C.” SRL Focşani.
Potrivit art. 6 lit. f) din Legea concurenţei nr. 21/1996, într-adevăr, este interzisă folosirea în mod abuziv a unei poziţii dominante deţinute de către unul sau mai mulţi agenţi economici pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia, prin recurgerea la fapte anticoncurenţiale, care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea comerţului ori prejudicierea consumatorilor, constând în practicarea unor preţuri excesive sau practicarea unor preţuri de ruinare, sub costuri, în scopul înlăturării concurenţilor.
În motivarea soluţiei adoptate, instanţa fond a reţinut, în esenţă, că în cauză nu s-a confirmat concluzia autorităţii de concurenţă, potrivit căreia SC T.D.G.R. a practicat preţuri de ruinare în ceea ce priveşte comercializarea ţigaretelor S.N.T.R., în scopul înlăturării concurenţilor.
Într-adevăr, instanţa de fond şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză efectuată de prof. dr. ec. A.R., în special pe aceea de la Obiectul nr. 4, potrivit căreia societatea comercială intimată nu a practicat preţuri de vânzare care să nu acopere costurile variabile şi, respectiv, costurile fixe ale mărfurilor.
Astfel, a argumentat expertul, la ţigaretele S.N.T.R. valoarea vânzărilor realizate a fost superioară pragului minim de rentabilitate a vânzărilor (16 iunie 740 mil. RON, faţă de 1.520.032 mil.RON - pragul minim de rentabilitate), rezultate similare fiind obţinute şi din vânzarea ţigaretelor J.T.I. (2.629.009 mil. RON, faţă de 2.102.504 mil. RON - pragul minim de rentabilitate).
Or, la obiecţiunile formulate de Consiliul Concurenţei, expertul contabil a răspuns punctual, detaliat şi convingător, din moment ce, în cauză, nu s-a cerut efectuarea unei noi expertize contabile.
Astfel, în ceea ce priveşte Obiectivul nr. 4 al expertizei, expertul contabil a reafirmat că, din documentele cauzei, rezultă că T.D.G.R. nu a practicat preţuri de vânzare sub costuri, iar faptul că în perioada 1999 - 2000 s-a manifestat o tendinţă de scădere a profitului, nu probează susţinerea autorităţii de concurenţă, că ar fi vorba de folosirea unor practici anticoncurenţiale în scopul înlăturării concurenţilor.
Într-adevăr, în cauză este necontestat, rata profitului de 6,39% în anul 1998 a scăzut la 4,08% în anul 1999, iar în anul 2000 a scăzut la 0,56%, dar din investigaţia autorităţii de concurenţă nu rezultă cu certitudine că această evoluţie ar fi fost consecinţa unor practici anticoncurenţiale, din moment ce concluzia Consiliului Concurenţei nu este susţinută de evoluţia ulterioară.
Astfel, în anul următor, anul 2001, rata profitului a fost de 1,39%, ceea ce infirmă susţinerea autorităţii recurente, potrivit căreia societatea comercială a renunţat în mod voit la obţinerea unei rate reale a profitului pentru anii 1999 - 2000, urmând să-şi acopere pierderile astfel înregistrate, prin profitul din perioada ulterioară.
În concluzie, instanţa de recurs reţine că instanţa de fond şi-a însuşit în mod temeinic şi argumentat concluziile expertizei contabile efectuate de prof. dr. ec. A.R., soluţia adoptată fiind, astfel, legală şi temeinică, în ceea ce priveşte anularea actului administrativ.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 6 C. proc. civ., rezultă că este neîntemeiat, în cauză neexistând dovezi că societatea comercială ar fi renunţat la cheltuielile de judecată, aşa cum susţine autoritatea recurentă.
Mai mult, în concluziile scrise depuse la dosar, societatea comercială a specificat în mod expres că solicită cheltuieli de judecată, astfel că obligarea autorităţii recurente la plata acestora nu reprezintă o nelegalitate în sensul art. 304 pct. 6 C. proc. civ., aşa cum a susţinut recurenta.
Astfel fiind, recursul formulat va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Consiliul Concurenţei împotriva Sentinţei civile nr. 3452 din 9 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 635/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 709/2010. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
