ICCJ. Decizia nr. 796/2010. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.796/2010
Dosar nr. 8015/2/2008
Şedinţa publică din 16 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Prin acţiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantele S.C.D.P. Cluj, S.C.D.P. Bistriţa, S.C.D.P. Fălticeni, S.C.D.P. Voineşti, S.C.D.P. Vâlcea, S.C.D.H. Târgu Jiu şi S.C.D.P. Geoagiu au chemat în judecată pe pârâtul G.R., solicitând obligarea acestuia să adopte, în condiţiile Legii nr. 290/2002, o hotărâre de G. privind înfiinţarea unor staţiuni de cercetare-dezvoltare în domeniul pomiculturii şi horticulturii, prin reorganizarea unor staţiuni de cercetare şi producţie agricolă în domeniu.
Motivându-şi cererea, reclamantele au arătat că prin refuzul pârâtului de a emite respectiva hotărâre le-a fost cauzată o vătămare a dreptului de a funcţiona ca staţiuni de cercetare-dezvoltare în domeniul pomiculturii şi horticulturii, în subordinea A.Ş.A.S.G.I.S., drept prevăzut de Legea nr. 290/2002, precum şi a dreptului de a fi exonerate de plata unor creanţe datorate bugetului până în mai 2004.
Totodată, reclamantele au solicitat obligarea pârâtului la plata debitelor restante, reprezentând taxe, contribuţii, impozite datorate Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, şomaj, datorate bugetelor locale până la 17 mai 2004, precum şi a penalităţilor de întârziere, sume pentru care nu au putut obţine scutire de plată, conform legii.
Refuzul promovării actului normativ de către pârât a afectat grav activitatea de cercetare şi situaţia financiară a unităţilor, prin diminuarea numărului de cercetători, scoaterea la licitaţie şi înstrăinarea patrimoniului unităţilor.
Pe timpul derulării a procesului în fond, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului G.R., solicitând respingerea acţiunii. De asemenea, A.Ş.A.S.G.I.S. a formulat cerere de intervenţie în favoarea reclamantelor, solicitând admiterea cererii formulate şi obligarea G.R. să emită hotărârea menţionată.
Prin sentinţa civilă nr. 2301 din 2 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtului G.R., formulată de intervenientul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a respins, ca neîntemeiate, acţiunea formulată de reclamante, precum şi cererea de intervenţie accesorie în interesul acestora, formulată de A.Ş.A.S.G.I.S.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că unităţile reclamante figurează în anexa I la Legea nr. 290/2002, ca unităţi care se reorganizează în staţiuni de cercetare-dezvoltare, organizate ca instituţii publice cu personalitate juridică, în subordinea academiei menţionate.
Potrivit legii amintite la înfiinţarea, prin reorganizare, a unităţilor de cercetare-dezvoltare agricolă urmau să fie reglementate cadrul juridic, delimitarea şi stabilirea patrimoniului, definirea obiectului de activitate, identificarea surselor de finanţare şi stabilirea organelor de conducere.
Având în vedere că legiuitorul nu a stabilit momentul emiterii hotărârii de G.R. prin care să fie reglementate aspectele menţionate, adoptarea acesteia rămâne la aprecierea pârâtului, ca atribuţie exclusivă a acestuia, instanţele de contencios neputându-se substitui legiuitorului sau executivului, în ceea ce priveşte acordarea unor drepturi prevăzute de lege.
2. Motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă S.C.D.P. Clu.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, în termen legal, a declarat recurs reclamanta S.C.D.P. Cluj.
Au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304, pct. 7 şi 9 C. proc. civ., coroborate cu art. 3041 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora, în esenţă, s-au susţinut următoarele critici, raportat la sentinţa atacată:
- greşit a respins instanţa de fond acţiunea reclamantelor ce au solicitat obligarea G.R. la adoptarea, în conformitate cu Legea nr. 290/2002, a hotărârii de guvern privind înfiinţarea unor staţiuni de cercetare–dezvoltare în domeniul pomiculturii şi horticulturii, nesocotind că scopul unei astfel de hotărâri îl reprezintă tocmai precizarea cadrului juridic al staţiunilor, delimitarea şi stabilirea patrimoniului acestora şi definirea obiectului de activitate;
- în mod eronat nu s-a apreciat că G.R. nu a respectat prevederile art. 8 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 290/2002 în temeiul cărora era obligat să emită o astfel de hotărâre, prin care să acorde anumite facilităţi cu privire la administrarea unor suprafeţe de teren necesare desfăşurării activităţii instituţiilor publice de cercetare – dezvoltare;
- în calitate de autoritate a puterii executive, G.R. nu şi-a îndeplinit atribuţia prevăzută de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 90/2001, coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004;
- motivarea hotărârii primei instanţe este sumară şi nu prezintă motivele de fapt şi de drept care au stat la baza respingerii acţiunii, după cum nu precizează nici normele legale în vigoare, în baza cărora a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea în contencios administrativ;
- posibilitatea instanţei de contencios administrativ de a obliga o autoritate publică la emiterea unui act administrativ este consacrată în art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, text de lege nesocotit de instanţa de fond;
- în fine, a fost nesocotită practica judecătorească care recunoaşte posibilitatea obligării unei autorităţi publice de a promova o hotărâre în conformitate cu Legea nr. 290/2002.
3. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Recursul nu este fondat.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, sub toate aspectele potrivit art. 3041 C. proc. civ., dar şi faţă de apărările autorităţilor intimate cuprinse în întâmpinările la motivele de recurs, Înalta Curte reţine că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să atragă fie casarea fie modificarea sentinţei atacate, în considerarea celor în continuare arătate.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantele S.C.D.P. Bistriţa, S.C.D.P. Cluj ş.a., au solicitat, în contradictoriu cu G.R., obligarea acestei autorităţi la adoptarea, în condiţiile Legii nr. 290/2002, a hotărârii privind înfiinţarea unor staţiuni de cercetare-dezvoltare agricolă în domeniul pomiculturii şi horticulturii, prin reorganizarea unor staţiuni de cercetare şi producţie agricolă din domeniul agriculturii, precum şi obligarea la plata unor debite restante (impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului de stat ş.a. până la data de 17 mai 2004) şi a penalităţilor de întârziere pentru neplata acestor debite.
Înalta Curte reţine în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea reclamantelor ca neîntemeiată, raportându-se la dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 290/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ce constituie izvorul pretenţiilor reclamantelor, apreciind că modalitatea şi condiţiile în care trebuie adoptată o hotărâre de G.R., de natura celei prevăzută de lege sunt la latitudinea emitentului pârât, fiind o atribuţie exclusivă a acestuia. S-a reţinut cu temei că instanţa de judecată „nu se poate substitui legislativului sau executivului în privinţa acordării unui drept prevăzut de lege", în sensul celor solicitate de reclamante.
Nu sunt întemeiate şi ca atare vor fi respinse criticile formulate de recurenta - reclamantă S.C.D.P. Cluj vizând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii primei instanţe raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Nu este întemeiată critica recurentei vizând modalitatea sumară în care a fost motivată hotărârea atacată.
Independent de împrejurarea că prin chiar motivele de recurs recurenta-reclamantă reiterează practic referirile şi susţinerile cuprinse în acţiunea introductivă, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a analizat cuprinzător acţiunea cu care a fost învestită şi a concluzionat motivat în sensul respingerii acesteia, indicând cu temei că instanţele de contencios administrativ nu pot statua, în locul legiuitorului şi nici a executivului în privinţa legiferării în vederea acordării unui drept, cu atât mai mult cu cât nu s-a stabilit momentul la care urmează a fi emisă o astfel de hotărâre. Fiind astfel respectat principiul separaţiilor puterilor în stat, consacrat în Constituţie.
Nu este întemeiată nici critica vizând neindicarea temeiului legal pe baza căruia prima instanţă a decis respingerea acţiunii de faţă câtă vreme în considerentele hotărârii recurate sunt cuprinsereferiri exprese la actele normative incidente ca şi la prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 290 în raport de care s-a concluzionat că intimatul-pârât G.R. are competenţa legală de a stabili modalitatea, condiţiile şi momentul emiterii unui act administrativ de reorganizare a unităţilor de cercetare-dezvoltare agricolă, instanţa de contencios administrativ neputându-se substitui puterii executive în acest sens.
În fine, nefondate sunt şi toate celelalte critici ale recurentei, raportat şi la practica instanţei supreme, cristalizată în sensul statuării că puterea discreţionară se exercită în oportunitate, lăsând autorităţii publice posibilitatea de a alege între mai multe decizii, măsuri sau soluţii, conforme din punct de vedere al legalităţii şi care sunt supuse controlului judecătoresc numai în cazul unei erori manifeste de apreciere, această ultimă ipoteză nefiind desigur incidentă nici în prezenta cauză.
Faţă de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.C.D.A. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 2301 din 2 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 779/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 798/2010. Contencios → |
|---|
