ICCJ. Decizia nr. 798/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.798/2010
Dosar nr. 2680/36/2007
Şedinţa publică din 16 februarie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Prin cererea formulată în contencios administrativ reclamantul C.F.J. Tulcea a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, anularea autorizaţiei de funcţionare nr. 7207/EN/9832 din 05 septembrie 2007, emisă de pârât pentru SC H.P. SRL Bucureşti, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Motivându-şi cererea, reclamantul a arătat că, deşi nu a obţinut avizul obligatoriu al C.F.J. Tulcea, SC H.P. SRL a primit avizul de funcţionare din partea Ministerului Sănătăţii.
Reclamantul a mai arătat că autorizaţia este nelegală, deoarece solicitantul este proprietarul unui depozit farmaceutic, iar depozitelor farmaceutice le este interzis să deţină farmacii. În plus, farmacia pentru care s-a emis autorizaţia este amplasată într-o piaţă agroindustrială şi nu într-un complex comercial de mare suprafaţă, potrivit menţiunilor din autorizaţie.
În cauză a formulat cerere de intervenţie în interes propriu SC H. SRL Tulcea, care a solicitat să se constate nelegalitatea autorizaţiei de funcţionare şi să se dispună anularea acesteia.
1.1. Prin sentinţa civilă nr. 50 din 17 ianuarie 2008, Curtea de Apel Constanţa a anulat acţiunea, ca netimbrată, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 3755 din 29 octombrie2008, a admis recursul declarat şi a casat această sentinţă, trimiţând cauza spre rejudecare pe fond aceleiaşi instanţe.
1.2. În fond după casare, reclamanta şi-a completat acţiunea, solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a SC H.P. SRL, instanţa fondului dispunând citarea societăţii comerciale menţionate, în această calitate.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 280/ CA din 7 iulie 2009, a admis acţiunea reclamantului C.F.J. Tulcea formulată în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi SC H.P. SRL, dispunând anularea autorizaţiei de funcţionare nr. 7207/ EN din 5 septembrie 2007, emisă de Ministerul Sănătăţii.
Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie formulată de SC H. SRL Tulcea, respingându-se această cerere pe temeiul arătat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut că prin autorizaţia de funcţionare atacată, Ministerul Sănătăţii a aprobat funcţionarea farmaciei C.P. în structura SC H.P. SRL, menţionându-se că este vorba de o înfiinţare „prin excepţie - complex comercial".
Ordinul ministrului sănătăţii nr. 626/2001, modificat prin Ordinul nr. 1199/2004, prevedea condiţia depunerii avizului conform al colegiului farmaciştilor pentru autorizarea funcţionării unei farmacii. Acest ordin a fost ulterior abrogat, prin art. 45 din Legea nr. 266/2008.
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii nu prevede între atribuţiile colegiului farmaciştilor şi pe aceea de a emite avize în vederea autorizării farmaciilor, dar nici nu abrogă expres dispoziţiile din ordinul menţionat.
Instanţa fondului a concluzionat că la data eliberării autorizaţiei, erau în vigoare prevederile Ordinului nr. 626/2001 al ministrului sănătăţii, pentru autorizarea funcţionării farmaciei fiind necesar să se obţină avizul conform al colegiului farmaciştilor, ca act pregătitor, obligatoriu de care emitentul actului trebuia să ţină seama.
S-a mai conchis că, în aceste condiţii, lipsa avizului atrage nulitatea actului administrativ emis.
Cu privire la cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SC H. SRL, instanţa de fond a considerat că aceasta nu poate fi primită întrucât autoarea cererii nu a arătat şi nici nu a dovedit că este titulara unui drept sau interes legitim care i-a fost vătămat prin emiterea autorizaţiei.
2. Recursurile declarate împotriva hotărârii primei instanţe
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Constanţa în termen legal au declarat recurs pârâţii Ministerul Sănătăţii şi SC H.P. SRL
2.1. Recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţi.
A fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susţinut că instanţa a respins greşit excepţia lipsei calităţii procesuale active a C.F.J. Tulcea, în condiţiile în care, potrivit art. 579 din Legea nr. 95/2006 – Titlul XIV – Exercitarea profesiei de farmacist, nu sunt prevăzute de către legiuitor, printre atribuţiile colegiului şi cele referitoare la acordarea avizelor pentru înfiinţarea unităţilor farmaceutice.
S-a mai arătat că date fiind schimbările legislaţiei în materia înfiinţării şi autorizării unităţilor farmaceutice precum şi a condiţiilor de organizare şi funcţionare a acestora, apărute ca urmare a Legii nr. 95/2006 aplicabilitatea dispoziţiilor Ordinului nr. 626/2001 se rezumă numai la acele dispoziţii care nu contravin legislaţiei, nu doar celei recente dar şi actelor cu o forţă juridică superioară.
Astfel, Ordinul nr. 626/2001 a fost modificat prin Ordinul nr. 1199/2004 iar prin apariţia Legii nr. 95/2006 a fost abrogată Legea nr. 305/2004 iar dintre atribuţiile C.F. a fost exclusă cea vizând emiterea avizului conform.
2.2. Recursul declarat de recurenta-pârâtă SC H.P. SRL
Arătând că în mod corect instanţa de fond, în rejudecare a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SC H. SRL Tulcea, recurenta-pârâtă a indicat că în mod eronat a fost admisă acţiunea reclamantului-intimat şi s-a dispus anularea autorizaţiei nr. 720/EN9232 din 5 septembrie 2007 emisă de Ministerul Sănătăţii.
Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând că sentinţa atacată a fost dată cu greşita aplicare şi interpretare a legii, recurenta SC H.P. SRL a arătat, în esenţă:
- emiterea autorizaţiei a avut loc la data de 5 septembrie 2007, când atribuţiile C.F. erau prevăzute de Legea nr. 95/2006, dar nu includeau şi emiterea de avize privind înfiinţarea farmaciilor;
- avizul C.F.J. Tulcea nu era necesar, prima instanţă reţinând eronat incidenţa dispoziţiilor art. 2 lit. c) din OUG nr. 626/2001, care se refereau la condiţia obţinerii avizului conform al colegiului farmaciştilor judeţean pentru înfiinţarea farmaciei, întrucât, prin raportare la dispoziţiile art. 576, 579 şi 861 din Legea nr. 95/2006, la data emiterii autorizaţiei, aceste prevederi erau abrogate expres şi indirect;
- au fost ignorate şi dispoziţiile art. 62 alin. (2) coroborate cu art. 63 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, raportat la normele de tehnică legislativă, fiind evidentă confuzia în care s-a aflat prima instanţă care s-a raportat la abrogarea expresă totală, care în cazul O.M.S. nr. 626/2001 a intervenit la data de 12 ianuarie 2009, ceea ce însă nu exclude abrogarea anterioară, expresă şi/sau indirectă numai a unora dintre dispoziţiile din respectivul act normativ, cum este cazul în speţă;
- chiar în ipoteza admiterii că dispoziţiile art. 2 lit. c) din O.M.S. nr. 626/2001 ar fi fost în vigoare la momentul emiterii Autorizaţiei, tot soluţia respingerii acţiunii formulate de C.F. era cea care se impunea, mai cu seamă că un astfel de aviz era consultativ şi chiar recurentul Ministerul Sănătăţii a arătat că nici nu era necesar.
3. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată raportat la criticile cuprinse în recursurile declarate, faţă de prevederile incidente din materia supusă analizei şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că ambele recursuri sunt fondate în sensul şi pentru considerentele în continuare arătate. Potrivit art. 312 C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru greşita aplicare şi interpretare a legii, se impune aşadar admiterea recursurilor şi modificarea sentinţei atacate, numai în parte, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantul C.F.J. Tulcea, ca neîntemeiată, urmând a fi menţinute, ca fiind legale celelalte dispoziţii din cuprinsul hotărârii atacate, vizând soluţia pronunţată cu privire la cererea de intervenţie în interes propriu, sus arătată, în sensul solicitat de altfel şi de către recurenţi.
Dată fiind similitudinea, cel puţin parţială a motivelor de recurs prezentate de cei doi recurenţi, Înalta Curte urmează a răspunde acestora prin considerente sistematizate, comune, după cum urmează.
Litigiul de faţă a fost iniţiat de C.F.J. Tulcea care a solicitat anularea autorizaţiei nr. 720/EN9232 din 5 septembrie 2007, emisă de Ministerul Sănătăţii la solicitarea recurentei-pârâte SC H.P. SRL, pentru funcţionarea unei unităţi farmaceutice în cadrul unui complet comercial agroindustrial de mare suprafaţă, Piaţa Nouă situat în Tulcea.
Hotărând în sensul anulării acestei autorizaţii de funcţionare, prin sentinţa ce formează obiectul recursului de faţă, prima instanţă a reţinut ca argument hotărâtor lipsa avizului conform din partea autorităţii reclamante, C.F.J. Tulcea, în conformitate cu prevederile art. 2 lit. c) din O.M.S. nr. 626/2001, despre care a menţionat că deşi era în vigoare la data eliberării autorizaţiei, nu a fost aplicat.
În acord cu argumentele şi potrivit susţinerilor celor două recurente, pe care le apreciază ca fiind pertinente şi întemeiate, Înalta Curte apreciază că în ceea ce priveşte autorizaţia în discuţie, un astfel de aviz nu se mai impunea, date fiind modificările legislative intervenite ulterior datei adoptării O.M.S. nr. 626/2001 şi conţinutului acestora.
Astfel, potrivit Legii nr. 95/2006, ce reglementează atribuţiile C.F., în mod limitativ, act normativ în vigoare la momentul emiterii autorizaţiei în litigiu, printre atribuţiile concrete ale acestei autorităţi (art. 579) nu se regăseşte emiterea avizelor privind înfiinţarea farmaciştilor, fiind astfel pe deplin întemeiate susţinerile recurentului Ministerul Sănătăţii pe acest aspect.
Cât priveşte incidenţa dispoziţiilor Ordinului nr. 626/2001, Înalta Curte, apreciind întemeiate susţinerile recurenţilor, reţine că acestea, până la abrogarea completă şi expresă a actului intervenită la 12 ianuarie 2009, conform art. 44 din Legea nr. 266/2008, au fost aplicabile în măsura în care nu contraveneau legislaţiei cu forţă juridică superioară şi ofereau soluţii strict în limitele stabilite în legile în executarea cărora au fost emise. O astfel de interpretare se fundamentează pe prevederile art. 75 şi 76 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă.
Ordinul nr. 626/2001 a fost adoptat, conform menţiunilor din partea sa introductivă, în temeiul prevederilor art. 103 din OUG nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman şi ale art. 12 lit. h) din Legea nr. 81/1997, privind exercitarea profesiunii de farmacist, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmaciştilor din România.
La momentul emiterii autorizaţiei în litigiu (septembrie 2007) actele normative în executarea cărora a fost adoptat O.M.S. nr. 626/2001, modificat prin O.M.S. nr. 1199/2004, nu mai erau în vigoare, fiind anterior abrogate, respectiv la 30 iulie 2004, în ceea ce priveşte Legea nr. 81/1997 (prin Legea nr. 305/2004) şi la data de 1 mai 2006, în ceea ce priveşte OUG nr. 152/1999, abrogată prin art. 861 din Legea nr. 95/2006.
Relevantă este şi prevederea finală cuprinsă în textul de abrogare al OUG nr. 152/1999, în sensul că, pe lângă acest act normativ, se abrogă şi orice alte dispoziţii contrare prevederilor Legii nr. 95/2006.
Reţinând şi principiile dezvoltate în doctrină, potrivit cu care abrogarea actului de bază conduce, în principiu şi la scoaterea din uz a actului emis în executarea lui, deoarece acesta din urmă nu are o poziţie pur independentă, motivaţia lui legislativă fiind generată de actul de bază, Înalta Curte apreciază că sunt întemeiate interpretările şi susţinerile ambelor recurente în sensul că la data emiterii autorizaţiei în discuţie, art. 2 lit. c) din O.M.S. nr. 626/2001 era abrogat implicit şi ca atare nu mai putea servi drept temei al admiterii acţiunii reclamantului-intimat, fiind totodată evident că acest text de lege putea deveni inaplicabil anterior abrogării totale, exprese a actului, care în cazul O.M.S. nr. 626/2001 a intervenit la data de 12 ianuarie 2009 (Legea nr. 266/2008).
În fine, corectă este şi susţinerea recurentelor în sensul că în chiar ipoteza admiterii valabilităţii dispoziţiilor art. 2 lit. c) din O.M.S. nr. 626/2001 la data emiterii autorizaţiei, admiterea acţiunii formulate de reclamanta-intimată nu se justifică câtă vreme şi în doctrină dar şi în jurisprudenţa Înaltei Curţi s-a statuat că nulitatea decurgând dintr-un act normativ abrogat nu mai corespunde şi nu mai apără noile relaţii sociale, astfel că actul juridic urmează a fi considerat ca fiind valabil, schimbarea cadrului legal prin înlăturarea unei condiţii de valabilitate făcând inaplicabilă sancţiunea nulităţii, căci s-ar traduce printr-un formalism excesiv, care de la caz la caz, nu produce nici un fel de consecinţe pozitive.
Faţă de toate cele mai sus arătate, se vor admite aşadar recursurile formulate cu consecinţa modificării sentinţei atacate, în sensul şi pe temeiul de drept deja mai sus arătat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de SC H.P. SRL Buzău şi de Ministerul Sănătăţii, împotriva sentinţei civile nr. 280/ CA din 7 iulie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată şi în fond respinge acţiunea formulată de reclamantul C.F.J. Tulcea, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi SC H.P. SRL, ca neîntemeiată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 796/2010. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 802/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
