ICCJ. Decizia nr. 862/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 862/2010
Dosar nr. 3325/2/200.
Şedinţa publică din 17 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 3 aprilie 2003, reclamanţii C.F. şi C.N. au solicitat obligarea pârâtei A.N.P.C.A. să elibereze Decizia de confirmare a adopţiei pentru minora G.M.E., născută la data de 16 august 2000.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut că în mod nejustificat pârâta a refuzat să emită Decizia de confirmare a adopţiei pentru minora care le-a fost încredinţată în plasament familial din anul 2001, pentru faptul că aceştia nu au solicitat adopţia şi pentru sora geamănă a minorei, care este bolnavă de inimă şi necesită o intervenţie chirurgicală.
Prin sentinţa civilă nr. 618 din 7 mai 2003, Curtea de Apel Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu care, la rândul său, prin sentinţa civilă nr. 74 din 5 septembrie 2003 şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti şi pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit, a sesizat Curtea Supremă de Justiţie.
Prin Decizia nr. 4306 din 2 decembrie 2003 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, cu motivarea că obiectul pricinii nu vizează o cerere de încuviinţare a adopţiei, ci se referă la constatarea refuzului nejustificat al autorităţii pârâte de a emite Decizia de confirmare a adopţiei minorei G.M.E. de către reclamanţi, pentru care sunt aplicabile prevederile legii contenciosului administrativ.
Prin sentinţa civilă nr. 1185 din 11 mai 2004, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, dar această sentinţă a fost casată prin Decizia nr. 4755 din 6 octombrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a admiterii recursului declarat de reclamanţi şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, constatându-se că, faţă de obiectul acţiunii, nu era obligatorie realizarea procedurii administrative prealabile.
În fond după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 2518 din 11 iunie 2009, prin care a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Instanţa de fond a reţinut că refuzul eliberării deciziei de confirmare a adopţiei numai pentru minora G.M.E. este justificat, deoarece reclamanţii nu au solicitat adopţia şi pentru sora geamănă a minorei, iar separarea gemenilor nu corespunde interesului superior al copilului.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs reclamanţii şi au solicitat casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică şi pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Recurenţii au susţinut că instanţa de fond a apreciat eronat că nu au probat interesul superior al minorei pentru care au solicitat încuviinţarea adopţiei, deşi au administrat dovezi privind legătura puternică stabilită din anul 2001, când minora le-a fost încredinţată în plasament familial. Recurenţii au arătat că această situaţie de fapt nu a afectat relaţia minorei cu sora ei geamănă, astfel că nu există temei legal pentru respingerea cererii lor adresate autorităţii intimate.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Prin hotărârea nr. 485 din 26 iunie 2002 emisă de Consiliul Judeţean Giurgiu, Comisia pentru protecţia copilului aflat în dificultate s-a stabilit ca măsură de protecţie pentru copilul G.M.E., născut la 16 august 2000, încredinţarea în vederea adopţiei către familia C.F. şi C.N. pe o perioadă de 3 luni, conform art. 9 alin. (4) din OUG nr. 25/1997, aprobată prin Legea nr. 87/1998.
Prin hotărârea nr. 461 din 19 iunie 2002 emisă de aceeaşi autoritate publică în temeiul art. 6 din OUG nr. 25/1997, aprobată prin Legea nr. 87/1998, a fost eliberat reclamanţilor atestatul de familie aptă să adopte.
Prin Decizia D.G.A. nr. 1/9629 din 16 ianuarie 2003 Comitetul Român pentru Adopţii a respins cererea reclamanţilor de eliberare a deciziei de confirmare a adopţiei pentru minora G.M.E., cu motivarea că nu este recomandată separarea fraţilor, fiind necesar ca Direcţia pentru protecţia drepturilor copilului Giurgiu să identifice o măsură de protecţie, care să nu implice separarea minorelor gemene.
După întocmirea acestor acte întocmite în procedura adopţiei reglementată prin OUG nr. 25/1997, au intervenit modificări legislative atât în privinţa procedurii adopţiei interne, cât şi în ceea ce priveşte autoritatea publică abilitată să elibereze atestatul adoptatorului sau al familiei adoptatoare şi să sesizeze instanţa de judecată pentru a se încuviinţa deschiderea procedurii adopţiei interne.
Astfel, se constată că la data pronunţării hotărârii atacate, A.N.P.D.C. nu mai avea calitatea procesuală pasivă, conform Legii nr. 274/2004 care a prevăzut preluarea atribuţiilor acestei autorităţi în domeniul protecţiei copilului şi adopţie de către Oficiul Român pentru Adopţii.
Oficiul Român pentru Adopţii, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, s-a înfiinţat prin reorganizarea Comitetului Român pentru Adopţii, care s-a desfiinţat, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 273/2004, republicată.
În noua reglementare privind regimul juridic al adopţiei, astfel cum a fost adoptată prin Legea nr. 273/2004, Oficiul Român pentru Adopţii nu mai exercită în procedura adopţiei interne atribuţiile pentru exercitarea cărora a fost formulată cererea de chemare în judecată.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 lit. h), art. 19 şi art. 22 din Legea nr. 273/2004, republicată, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului de la domiciliul adoptatorului, ca instituţie publică înfiinţată în subordinea consiliului judeţean, exercită atribuţiile privind atestarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare şi privind sesizarea instanţei judecătoreşti de la domiciliul copilului, pentru a se încuviinţa deschiderea procedurii adopţiei interne.
Constatând că autoritatea publică centrală chemată iniţial în judecată nu mai are legitimare procesuală, care a fost transmisă prin actele normative susmenţionate unei instituţii publice organizate în subordinea consiliului judeţean, atribuţiile exercitate de aceasta în noua procedură a adopţiei interne şi instanţa de judecată competentă să se pronunţe asupra actelor întocmite în procedura respectivă, Înalta Curte va admite prezentul recurs şi în baza art. 304 pct. 3, art. 312 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va casa hotărârea atacată şi va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Giurgiu, secţia civilă.
Cu ocazia rejudecării cauzei, va fi avut în vedere cadrul procesual determinat de Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, atât în privinţa calităţii procesuale pasive a direcţiei generale judeţene de asistenţă socială şi protecţia copilului, cât şi în privinţa obiectului acţiunii, precizat de recurenţii-reclamanţi în sensul încuviinţării deschiderii procedurii adopţiei interne şi respectiv, încuviinţarea adopţiei minorei G.M.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.F. şi C.N. împotriva sentinţei civile nr. 2518 din 11 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Giurgiu, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 856/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 865/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
