ICCJ. Decizia nr. 866/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 866/2010
Dosar nr. 593/57/200.
Şedinţa publică din 17 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 26 august 2008, reclamanta A.E. Transilvania a solicitat anularea deciziei de impunere nr. 89043 din 10 februarie 2009 şi a deciziei nr. 26 din 20 martie 2009 emisă de pârâta D.F.L. Sibiu a Municipiului Sibiu şi exonerarea sa de plata sumei de 514.320,71, reprezentând impozit pe clădiri pentru perioada 1 ianuarie 2004 – 31 decembrie 2009 şi accesoriile aferente acestui debit.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că nu este proprietara construcţiei notată în C.F. la data de 23 martie 2009, pentru care a fost nelegal stabilită obligaţia sa de a plăti impozitul pe clădiri cu începere din data de 1 ianuarie 2004. Reclamanta a precizat că proprietarul tabular al imobilului este P.E.C.A. din Turnişor, conform evidenţelor de carte funciară din C.F. 68145 Sibiu, nr. top 42/1/2, 43/1/2/, 44/1/2 şi în consecinţă, această persoană datorează anual impozitul pe clădiri, în conformitate cu dispoziţiile art. 249 alin. (1) Cod Fisca.
Curtea de Apel Alba - Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa nr. 152/F/CA din 26 iunie 2009, prin care a admis acţiunea, a anulat deciziile nr. 89.043 din 10 februarie 2009 şi nr. 26 din 20 martie 2009 emise de D.F.L. Sibiu şi a obligat direcţia pârâtă să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 2800 lei.
Instanţa de fond a considerat că reclamanta nu datorează impozitul pe clădiri stabilit prin Decizia de impunere întocmită de direcţia pârâtă, întrucât aceasta nu este proprietara imobilului pentru care s-a calculat debitul în sumă de 514.320,71 lei.
Faţă de evidenţele de carte funciară, dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, instanţa de fond a reţinut că deciziile contestate au fost emise cu încălcarea dispoziţiilor art. 249 alin. (1) Cod fiscal şi pct. 17 din HG nr. 44/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, conform cărora impozitul pe clădiri este datorat de către proprietarul construcţiei şi în situaţia în care aceasta este administrată sau folosită de alte persoane decât titularul dreptului de proprietate.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs Municipiul Sibiu - D.F.L. Sibiu, solicitând modificarea hotărârii atacate în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
Recurentul a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit extrasul C.F. nr. 58.145 Sibiu nr. top 42/1/2/, 43/1/2, 44/1/2 şi a confundat noţiunile de intabulare şi de notare, astfel cum sunt definite în art. 26 alin. (4) lit. a) şi c) din Legea nr. 7/1996, fără a avea în vedere că , în cartea funciară s-a notat doar cu titlul de informare construcţia edificată pe terenul proprietatea P.E.C.A. Turnişor şi nu s-a efectuat înscrierea definitivă a drepturilor reale.
Pentru realizarea acestei operaţiuni de carte funciară, s-a arătat că P.E.C.A. Turnişor nu a dovedit întrunirea condiţiilor prevăzute expres de art. 55 alin. (1) din Legea nr. 7 /1996, dat fiind că autorizaţia nr. 695 din 10 septembrie 1997 a fost eliberată la cererea A.E. Transilvania, prin mandatar, pentru construirea sediului acestei Academii.
De asemenea, recurentul a susţinut că instanţa de fond nu a analizat înscrisurile din dosarul fiscal al A.E. Timişoara, din care rezultă că aceasta este proprietara construcţiei pentru care a fost stabilită obligaţia de plată a impozitului pe clădiri, cu accesoriile aferente.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Prin Decizia de impunere nr. 89.043 din 10 februarie 2009 întocmită de D.F.L. Sibiu s-a stabilit obligaţia intimatei-reclamante A.E. Transilvania de a plăti impozit pe clădiri pentru perioada 1 ianuarie 2004 – 31 decembrie 2009 în sumă de 338.222 lei şi accesoriile aferente în sumă de 176.098,71 lei.
Organul fiscal a stabilit obligaţia de plată pe o perioadă de 5 ani anteriori, în baza dispoziţiilor art. 254 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, care prevăd că, în cazul unei clădiri care a fost dobândită sau construită de o persoană în cursul anului, impozitul pe clădire se datorează de către persoana respectivă cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care clădirea a fost dobândită sau construită.
La întocmirea actului de impunere a fost avută în vedere declaraţia de impunere nr. 6725 din 10 februarie 2009 prin care intimata-reclamantă a adus la cunoştinţa organului fiscal faptul că deţine în proprietate, începând cu anul 2002, un imobil-clădire situată în Sibiu, cu destinaţia de sediu.
De asemenea, la stabilirea obligaţiei fiscale au fost avute în vedere celelalte înscrisuri depuse în dosarul fiscal de intimata-reclamantă cu privire la construcţia supusă impozitării şi anume, procesul-verbal de recepţie încheiat la terminarea lucrărilor între constructor şi beneficiar - A.E. Transilvania, înregistrat la Primăria municipiului Sibiu sub nr. 12.404 din 13 februarie 2007, în care se arată că lucrarea a fost finalizată până la data de 19 septembrie 2002, precum şi documentele contabile privind înregistrarea bunului în patrimoniul asociaţiei cu o valoare de inventar de 773.081 lei.
Toate aceste înscrisuri care au fost depuse la dosarul cauzei în dovedirea apărărilor invocate de recurenta-pârâtă prin întâmpinare nu au fost avute în vedere la pronunţarea hotărârii instanţei de fond, care s-a întemeiat exclusiv pe analiza extraselor de carte funciară cu privire la construcţia pentru care s-a calculat impozitul pe clădiri.
Chiar şi în analiza acestora, instanţa de fond nu a stabilit forţa probantă a înscrisurilor respective şi implicit, relevanţa lor în raport de obiectul cauzei pentru stabilirea titularului obligaţiei fiscale contestate, potrivit distincţiilor prevăzute în art. 26 alin. (4) lit. a) şi lit. c) din Legea nr. 7/1996 cu privire la intabulare, ca înscriere definitivă a drepturilor reale şi operaţiunea de notare, pentru evidenţă juridică, publicitate şi informare în legătură cu acte şi fapte juridice.
În consecinţă, soluţia de anulare a actelor administrativ fiscale întocmite de recurenta-pârâtă nu este rezultatul examinării tuturor probelor administrate în cauză şi nici a apărărilor care au fost invocate prin întâmpinare cu privire la legalitatea obligaţiei fiscale stabilite în sarcina intimatei - reclamante.
Apărările formulate la instanţa de fond se referă atât la titularul obligaţiei de plată din raportul juridic fiscal dedus judecăţii, dar şi la obiectul contestaţiei formulate de intimata-reclamantă în procedura administrativă.
Hotărârea atacată nu cuprinde considerentele pentru care au fost înlăturate susţinerile organului fiscal privind calitatea intimatei-reclamante de subiect al obligaţiei de plată şi confirmarea acestei calităţi prin contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere nr. 89.043 din 10 februarie 2009 în procedură administrativă, în care s-a solicitat scutirea de la plata impozitului pe clădiri în baza art. 250 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 571/2003, motivat de faptul că imobilul din proprietatea sa are destinaţia de lăcaş de cult.
Faţă de motivele care au fost expuse, se constată că se impune rejudecarea pricinii, în vederea stabilirii cu certitudine, pe baza probelor administrate de părţi, a persoanei care datorează impozitul pe clădiri şi accesoriile calculate de organul fiscal prin Decizia de impunere din 10 februarie 2009.
În temeiul dispoziţiilor art. 313 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va casa hotărârea atacată şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Municipiul Sibiu - D.F.L. împotriva sentinţei civile nr. 152/F/CA din 26 iunie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 865/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 877/2010. Contencios → |
|---|
