ICCJ. Decizia nr. 932/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 932/2010
Dosar nr.4226/2/2008
Şedinţa publică din 9 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Împotriva Sentinţei civile nr. 1428 din 1 aprilie 2009 a formulat recurs în termen legal reclamantul I.A.M., prin care s-a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, respectiv prin anularea aprecierii de serviciu aferentă anului 2006, ce a fost întocmită în luna decembrie 2006 de către scms. C.C.D. şi aprobată de către cms. M.G. din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, în care s-a acordat reclamantului calificativul "satisfăcător".
A învederat reclamantul, prin motivele de recurs, că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, în condiţiile în care instanţa de fond a apreciat în mod greşit actele depuse la dosar şi nu s-a pronunţat asupra tuturor criticilor formulate de recurent cu privire la actul atacat. Instanţa de fond, a arătat recurentul, a apreciat în mod greşit că Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 300/2004 are un caracter militar, fiind evident că acel ordin - cu privire la care s-a invocat excepţia de nelegalitate - este unul al Ministerului Administraţiei şi Internelor şi nu al Ministerului Apărării Naţionale, iar poliţiştii nu sunt militari.
Pe fondul cauzei, s-a criticat soluţia instanţei de fond pe motiv că aceasta a apreciat greşit probele şi a concluzionat eronat că aprecierea de serviciu aferentă anului 2006 este una corectă. Aprecierea de serviciu, a arătat recurentul, a fost întocmită de către scms. C.C.D. împuternicit la comanda S.D.I., deşi reclamantul, conform Dispoziţiei directorului general al Direcţiei Generale Anticorupţie din 01 ianuarie 2006 a fost mutat, începând cu data de 01 ianuarie 2006 de la poziţia 011 din statul de organizare al D.G.A. (Serviciul Dezvoltarea Informaţiilor) la poziţia 0120 respectiv S.R.P.C.A., şeful acestui serviciu fiind scms. D.V., aspect confirmat şi de către Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 142628 din 29 august 2006, anexat la dosar. Instanţa a apreciat în mod greşit că reclamantul nu a probat mutarea, atâta timp cât la dosar există un ordin al ministrului administraţiei şi internelor, fişa de evidenţă personală şi adresa DMRU care atestă acest aspect. Instanţa şi-a întemeiat soluţia pe "aprecierile" colegilor reclamantului, referitor la modul cum a lucrat în dosare, ignorând susţinerea acestuia ca aceştia sunt în subordinea scms. C.C.D. şi M.G., existând şi suspiciunea că li s-a sugerat ce să scrie în rapoartele respective. Acest aspect, susţine recurentul, s-a conturat şi din faptul că rapoartele în cauză au fost redactate ulterior (în data de 29 decembrie 2006, respectiv 04 ianuarie 2007) redactării Notei raport din 28 decembrie 2006 prin care reclamantului i s-a respins contestaţia formulată împotriva aprecierii de serviciu. Practic, nota raport prin care i s-a respins reclamantului contestaţia, aşa cum, se poate observa din actele depuse la dosar, se întemeiază pe rapoarte care la data redactării şi semnării notei nici nu existau, fiind întocmite ulterior, în scopul de a crea o aparentă de legalitate, aparentă infirmată de datele înscrise pe aceste rapoarte.
Instanţa de fond, în mod nelegal, cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, a mai susţinut recurentul, a făcut aprecieri cu privire la temeinicia calificativului acordat, deşi reclamantul nu a solicitat acest lucru. Reclamantul a solicitat instanţei de contencios administrativ anularea unui act administrativ cu caracter individual strict din punct de vedere al legalităţii emiterii lui în sensul că nu emană de la autorul în drept, contestaţia nu a fost soluţionată de către persoana care ar fi trebuit să o facă şi că nu au fost respectate metodologiile de lucru în momentul redactării actului atacat.
În ceea ce priveşte susţinerea din considerentele hotărârii pronunţate de prima instanţă în sensul că reclamantul a provocat un incident de securitate, prin introducerea în unitate, fără aprobarea conducerii DGA, a unui suport de stocare a datelor, respectiv că a încercat să scoată din unitate unele documente de serviciu, s-a arătat de recurent că acestea sunt pure speculaţii, în condiţiile în care aspectele privind aşa zisul incident de securitate au fost verificate atât de către lucrătorii biroului control şi inspecţie internă din cadrul DGA cât şi de către DGIPI, în calitate de Autoritate Desemnată de Securitate pe spaţiul MIRA, constatându-se că nu a fost incident de securitate şi nici nu s-a produs compromiterea informaţiilor. De aceea, în mod greşit instanţa şi-a motivat soluţia dată pe acest aspect, ignorând faptul că unica autoritate care se putea pronunţa cu privire la existenta unui incident de securitate s-a pronunţat în mod negativ.
Instanţa de fond, s-a precizat, a concluzionat greşit că nu prezintă relevanţă aspectul că în luna martie 2006 am fost avansat, la termen, la gradul de comisar, condiţie de bază pentru acest lucru fiind calificativul "foarte bun", conform prevederilor Legii nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, conducerea DGA având obligaţia să-i întocmească reclamantului apreciere de serviciu parţială (conform prevederilor art. 80 alin. (1) lit. a) din Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 300/2004 privind activitatea de management resurse umane în cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor), iar calificativul acordat, din moment ce recurentul a fost avansat, trebuie să fie "foarte bun", astfel că aprecierea de serviciu în litigiu ar fi trebuit să se refere doar la intervalul aprilie - septembrie 2006. De asemenea, a considerat reclamantul că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că nu are importanţă că în cursul anului 2006 a beneficiat de soldă de merit, fapt care dovedeşte că recurentul a avut o activitate profesională foarte bună.
În ceea ce priveşte modul de soluţionare a contestaţiei de către DGA, a precizat recurentul reclamant că în nota raport depusă de pârât la dosar, având numărul de înregistrare X/28 decembrie 2006 nu se face referire la obiecţiile privind modulele D, E şi F, iar contestaţia a fost semnată de către celălalt director adjunct, contrar prevederilor art. 90 alin. (2) din Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 300/2004, iar aceste împrejurări duc la nulitatea absolută. De asemenea, scms. C.C.D., cu ocazia calculării punctajului ponderat a încălcat prevederile art. 6 alin. (3) din Dispoziţia nr. 11/971/2006 - Procedura de evaluare a personalului, care stipulează că se vor lua în considerare cifrele nerotunjite cu două zecimale, după virgulă" - rotunjind, la modulul B de la 0,39 la 0,40.
Toate aceste aspecte, a concluzionat recurentul, au fost ignorate de instanţa de fond, nefiind analizate. Prima instanţă a apreciat în mod eronat că reclamantul nu a fost vătămat în drepturile sau interesele sale legitime prin actul administrativ contestat deşi, conform prevederilor art. 16 (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, calificativul ce i-a fost acordat de către conducerea DGA ("satisfăcător") nu intră în calculul stagiului minim în grad, ceea ce însemna o prelungire automată, cu cel puţin un an a stagiului în grad. De asemenea, acordarea acestui calificativ, a susţinut recurentul, i-a blocat acestuia accesul la posturile de conducere scoase la concurs în diferitele structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Recursul este nefondat.
În cadrul procedurii reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de contencios administrativ învestită cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate este abilitată să verifice, în principiu, doar concordanţa actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
În cauză, instanţa de fond a respins în mod corect ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate a Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 300/2004 privind activitatea de management şi resurse umane în unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor, întrucât la data emiterii ordinului au fost respectate dispoziţiile legale în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum, respectiv dispoziţiile art. 27 alin. (3) din anexa I la HG nr. 555/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului. Astfel, potrivit textului citat, nu erau supuse regimului de publicare în M. Of. al României, Partea I, dacă legea nu dispunea altfel, ordinele, instrucţiunile şi alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Or, Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 300/2004 a fost emis în baza şi în executarea Legii nr. 360/2002 privind statutul poliţiştilor, această lege reglementând practic statutul unei categorii de funcţionari publici specializaţi ce activează în sectorul ordinii publice şi siguranţei naţionale, astfel că valabilitatea lui nu este condiţionată de publicarea în M. Of. Pe de altă parte, art. 27 alin. (3) din anexa I la HG nr. 555/2001, în vigoare la data emiterii Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 300/2004, este în concordanţă, la rândul său, cu dispoziţiile art. 108 alin. (4) teza finală din Constituţie, republicată, cu prevederile art. 10 şi art. 82 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum şi cu dispoziţiile Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate.
Ministerul Administraţiei şi Internelor nu avea, cât priveşte Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 300/2004, nici obligaţia aplicării prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, acest act administrativ normativ fiind un act cu aplicabilitate restrânsă la personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi nu un act cu aplicabilitate generală, pentru a fi incidente prevederile art. 3 lit. a) din legea menţionată.
Soluţia primei instanţe, de respingere a acţiunii prin care reclamantul a solicitat anularea aprecierii de serviciu aferentă anului 2006, întocmită la 18 decembrie 2006, prin care i s-a acordat calificativul "satisfăcător", este de asemenea legală şi temeinică, instanţa de fond întemeindu-şi concluziile în acest sens printr-o motivare clară, pertinentă şi convingătoare, pe baza analizei probatoriului, în special cu înscrisuri, administrat de părţi pe parcursul celor două cicluri procesuale pe care le-a parcurs pricina.
Într-adevăr, s-a probat în cauză, în mod indubitabil, că Direcţia Generală Anticorupţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a procedat la evaluarea activităţii profesionale a reclamantului recurent pe anul 2006 cu respectarea procedurii reglementate de Ordinul nr. 300/2004 al ministrului administraţiei şi internelor şi a Dispoziţiei directorului Direcţiei Management Resurse Umane nr. X/Y/2006, emise în aplicarea ordinului menţionat, iar instanţa de fond nu şi-a depăşit atribuţiile, cum susţine recurentul, prin faptul că a făcut unele aprecieri cu privire la starea de fapt, pe baza căreia a considerat că acordarea calificativului "satisfăcător" a fost justificată, ci numai a întărit ideea că, potrivit prevederilor legale, în efectuarea activităţii de evaluare, organele competente beneficiază de o marjă de apreciere, iar pe calea acţiunii în justiţie se verifică dacă au fost respectate dispoziţiile legale care reglementează activitatea de evaluare şi dacă evaluatorii şi-au exercitat cu bună credinţă drepturile conferite de lege.
În raport de cele mai sus arătate, reţinând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate şi că hotărârea atacată este legală şi temeinică, se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul I.A.M. împotriva Sentinţei nr. 1428 din 1 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.A.M. împotriva Sentinţei nr. 1428 din 1 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 iulie 2009.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 923/2010. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 956/2010. Contencios. Alte cereri.... → |
|---|
